Văduva din Sarepta a fost răsplătită pentru credinţa ei

O VĂDUVĂ săracă îşi îmbrăţişează fiul, singurul ei copil. Nu-şi poate crede ochilor. Puţin mai înainte ţinuse în braţe trupul lui neînsufleţit. Însă fiul ei a fost readus la viaţă. Privindu-l cum zâmbeşte, femeia este cuprinsă de o mare bucurie. „Iată! Fiul tău este viu!”, îi spune oaspetele ei.

Această înviere emoţionantă a avut loc cu aproape 3 000 de ani în urmă. Puteţi citi despre ea în 1 Regi, capitolul 17. Oaspetele era Ilie, profetul lui Dumnezeu, iar mama era o văduvă care locuia în oraşul Sarepta şi al cărei nume nu este menţionat în Biblie. Învierea fiului ei i-a întărit foarte mult credinţa. Analizând relatarea despre această văduvă, vom putea învăţa câteva lecţii importante.

ILIE GĂSEŞTE O VĂDUVĂ CARE ARE CREDINŢĂ

În zilele răului rege Ahab, Iehova hotărâse că Israelul avea să fie afectat de o secetă îndelungată. După ce Ilie a anunţat seceta, Dumnezeu l-a ascuns, pentru ca Ahab să nu-i facă vreun rău, şi l-a hrănit în mod miraculos cu pâine şi carne aduse de corbi. Apoi, Iehova i-a spus lui Ilie: „Ridică-te, du-te la Sarepta, care aparţine de Sidon, şi locuieşte acolo. Iată că acolo îi voi porunci unei văduve să te hrănească” (1 Regi 17:1-9).

Când a ajuns la Sarepta, Ilie a văzut o văduvă săracă strângând lemne. Oare ea era femeia care urma să-l hrănească? Cum avea să facă acest lucru când era atât de săracă? În pofida îndoielilor pe care probabil le-a avut, Ilie a început să discute cu această femeie. El i-a zis: „Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas ca să beau!”. Când ea a mers să-i aducă apă, Ilie i-a mai zis: „Adu-mi, te rog, o bucată de pâine!” (1 Regi 17:10, 11). Văduvei nu-i era greu să-i dea apă acestui străin, dar nu acelaşi lucru se putea spune şi despre pâine.

Femeia i-a răspuns: „Viu este Iehova, Dumnezeul tău, că n-am nicio turtă, ci doar o mână de făină în vasul cel mare şi puţin ulei în vasul cel mic. Iată că strâng câteva lemne, apoi voi intra şi voi pregăti ceva pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri” (1 Regi 17:12). Să ne gândim ce dezvăluie această conversaţie.

Văduva a recunoscut că Ilie era un israelit care îi slujea lui Dumnezeu. Acest lucru reiese din cuvintele: „Viu este Iehova, Dumnezeul tău”. Se pare că, deşi ştia câte ceva despre Dumnezeul lui Israel, ea nu-l cunoştea pe Iehova atât de bine, încât să poată spune „Dumnezeul meu”. Ea locuia în Sarepta, un oraş care ‘aparţinea’, sau, după cât se pare, depindea de oraşul fenician Sidon. Probabil că locuitorii Sareptei se închinau la Baal. Totuşi, Iehova văzuse ceva cu totul deosebit la această văduvă.

Deşi locuia în mijlocul unor oameni care se închinau la idoli, văduva a manifestat credinţă în Iehova. Când l-a trimis pe Ilie la ea, Iehova a avut în vedere atât binele femeii, cât şi al profetului. De aici învăţăm o lecţie foarte importantă.

Nu toţi locuitorii acelui oraş în care se practica închinarea la Baal erau complet corupţi din punct de vedere moral şi spiritual. Trimiţându-l pe Ilie la această văduvă, Iehova a arătat că îi observă pe oamenii sinceri care încă nu-i slujesc. Într-adevăr, „în orice naţiune, omul care se teme de [Dumnezeu] şi practică dreptatea este primit de el” (Fap. 10:35).

Câţi oameni care locuiesc în teritoriul tău nu sunt asemenea văduvei din Sarepta? Poate că ei tânjesc după ceva mai bun, chiar dacă trăiesc în mijlocul unor adepţi ai religiei false. Poate că ştiu puţine lucruri despre Iehova sau nu ştiu chiar nimic. De aceea, ei au nevoie de ajutor pentru a putea accepta închinarea curată. Cauţi astfel de oameni şi îi ajuţi din punct de vedere spiritual?

„PREGĂTEŞTE-MI MAI ÎNTÂI MIE O TURTĂ MICĂ”

Să ne gândim bine la ce i-a cerut Ilie văduvei. Femeia tocmai îi spusese că, după ce mai pregătea o pâine, ea şi fiul său aveau să mănânce şi apoi să moară. Totuşi, ce i-a spus Ilie? „Nu te teme! Intră şi fă după cuvântul tău. Numai că din ceea ce este acolo, pregăteşte-mi mai întâi mie o turtă mică şi adu-mi-o, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei pregăti ceva după aceea. Căci iată ce a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel: «Vasul cel mare de făină nu se va goli, iar uleiul din vasul cel mic nu se va termina până în ziua în care Iehova va da ploaie pe faţa pământului».” (1 Regi 17:11-14)

„Să-ţi dăm ultima noastră bucată de pâine? Glumeşti, nu?”, ar fi putut spune unii. Dar văduva n-a reacţionat aşa. Chiar dacă nu cunoştea multe despre Iehova, ea l-a crezut pe Ilie şi a făcut ce i-a cerut. Acesta a fost un important test al credinţei. Iar văduva a luat o decizie cu adevărat înţeleaptă!

Dumnezeu n-a abandonat-o pe această văduvă săracă. Potrivit promisiunii profetului, Iehova i-a înmulţit făina şi uleiul, astfel încât Ilie, văduva şi fiul ei să aibă ce mânca până la sfârşitul secetei. Într-adevăr, „vasul cel mare de făină nu s-a golit, iar uleiul din vasul cel mic nu s-a terminat, după cuvântul pe care îl spusese Iehova prin Ilie” (1 Regi 17:16; 18:1). Dacă văduva ar fi acţionat altfel, din puţina făină şi din puţinul ulei pe care le mai avea şi-ar fi putut face chiar ultima bucată de pâine. Dar ea a acţionat cu credinţă, s-a încrezut în Iehova şi l-a hrănit mai întâi pe Ilie.

De aici putem desprinde o lecţie importantă: Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care manifestă credinţă. Dacă manifeşti credinţă când integritatea îţi este pusă la încercare, Iehova te va susţine. El se va îngriji de tine, te va ocroti şi va fi Prietenul tău. Cu ajutorul său, vei putea depăşi încercarea prin care treci (Ex. 3:13-15).

În 1898, Turnul de veghe al Sionului arăta ce putem învăţa din relatarea despre văduva din Sarepta: „Dacă avea credinţa necesară pentru a asculta, această femeie urma să fie considerată demnă să primească ajutorul Domnului prin intermediul Profetului; dacă ea nu avea credinţă, atunci probabil că s-ar fi găsit o altă văduvă care să aibă credinţă. La fel stau lucrurile şi cu noi: în diferite etape ale vieţii noastre, Domnul ne aduce în situaţii în care credinţa ne este pusă la încercare. Dacă vom manifesta credinţă, vom primi binecuvântarea sa; dacă nu, o vom pierde”.

Când ne confruntăm cu încercări, trebuie să căutăm îndrumarea divină în Biblie şi în publicaţiile noastre. Apoi trebuie să acţionăm în armonie cu îndrumarea lui Iehova, indiferent cât de greu ne-ar putea fi s-o acceptăm. Cu siguranţă, vom fi binecuvântaţi dacă vom acţiona în armonie cu acest proverb înţelept: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Ţine seama de el în toate căile tale, şi el îţi va netezi cărările” (Prov. 3:5, 6).

‘AI VENIT SĂ-MI OMORI FIUL?’

Văduva avea să fie supusă la încă un test al credinţei. Biblia spune: „După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită încât n-a mai rămas suflare în el”. Încercând să înţeleagă motivul pentru care a avut loc această tragedie, îndurerată, femeia i-a zis profetului: „Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci în amintire nelegiuirea mea şi să-mi omori astfel fiul?” (1 Regi 17:17, 18, Cornilescu, 1996). Ce însemnau aceste cuvinte pline de amărăciune?

Avea văduva pe conştiinţă un păcat din trecut? Credea oare că moartea fiului ei era o pedeapsă divină şi că Ilie era un mesager al morţii trimis de Dumnezeu? Biblia nu ne spune, însă un lucru este clar: Văduva nu l-a acuzat pe Dumnezeu de nicio nedreptate.

Ilie trebuie să fi fost şocat de moartea fiului văduvei şi de gândul acesteia că prezenţa lui acolo ar fi fost cauza acestui eveniment tragic. După ce a dus trupul neînsufleţit al băiatului în camera de pe acoperiş, Ilie a zis: „O, Iehova, Dumnezeul meu! Oare şi peste văduva la care locuiesc ca străin aduci răul, omorându-i fiul?”. Profetul nu putea suporta gândul că numele lui Dumnezeu avea să fie dezonorat dacă El permitea ca această femeie bună şi ospitalieră să sufere şi mai mult. De aceea, Ilie a implorat: „O, Iehova, Dumnezeul meu, fă, te rog, ca sufletul acestui copil să se întoarcă în el!” (1 Regi 17:20, 21).

„IATĂ! FIUL TĂU ESTE VIU!“

Iehova asculta. Văduva se îngrijise de profetul Său şi manifestase credinţă. După cât se pare, Dumnezeu a permis ca băiatul să moară, ştiind că urma să aibă loc o înviere, prima consemnată în Scripturi, şi că aceasta avea să le insufle speranţă generaţiilor viitoare. Când Ilie l-a implorat, Iehova l-a readus la viaţă pe copil. Să ne imaginăm cât de fericită a fost văduva când Ilie i-a spus: „Iată! Fiul tău este viu!”. Atunci, ea i-a zis lui Ilie: „Acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu şi că în gura ta cuvântul lui Iehova este adevărat!” (1 Regi 17:22-24).

Relatarea nu spune ce s-a întâmplat în continuare cu văduva. Însă, având în vedere că Isus a vorbit în mod favorabil despre ea, probabil că a devenit o închinătoare a lui Iehova şi i-a slujit cu fidelitate tot restul vieţii (Luca 4:25, 26). Relatarea despre această văduvă arată că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care le fac bine slujitorilor săi (Mat. 25:34-40). Ea mai arată că Dumnezeu se îngrijeşte de cei fideli, chiar şi în situaţii foarte grele (Mat. 6:25-34). De asemenea, această relatare demonstrează că Iehova vrea şi poate să-i readucă la viaţă pe cei morţi (Fap. 24:15). Cu siguranţă, toate acestea sunt motive întemeiate să ne amintim de văduva din Sarepta.