O cale largă cu puţină libertate

O familie formată din trei persoane — tatăl, mama şi fetiţa — erau acasă în Sydney, Australia, atunci când locuinţa lor a luat foc. Ei au încercat să sară pe ferestre, însă acestea aveau gratii. Din cauza gratiilor, pompierii nu i-au putut salva. Tatăl şi mama au murit înecaţi în fum şi flăcări. Fiica a decedat mai târziu la spital.

CE TRIST este că această familie a murit din cauza unor măsuri menite să o ocrotească! O constatare făcută asupra timpurilor noastre arată că această familie nu e singura care şi-a protejat locuinţa cu gratii şi încuietori de siguranţă. Şi casele şi proprietăţile multor vecini seamănă cu nişte fortăreţe. De ce? Ei caută siguranţă şi pace a minţii. Ce pacoste este pentru o societate „liberă“ faptul că oamenii se simt în siguranţă doar când stau închişi ca nişte prizonieri în propriile lor locuinţe! În tot mai multe cartiere, copiii nu mai pot să se joace în siguranţă într-un parc din apropiere sau să meargă la şcoală neînsoţiţi de un părinte sau de un alt adult. În multe domenii ale vieţii, libertatea se evaporă ca roua dimineţii.

Un alt mod de viaţă

Epoca bunicilor noştri a fost diferită. Fiind copii, ei se puteau juca, de obicei, oriunde doreau fără nici o teamă. Ca adulţi, ei nu erau obsedaţi de încuietori şi de gratii. Ei se simţeau liberi şi, într-o anumită măsură, erau liberi. Însă bunicii noştri au văzut cum spiritul societăţii s-a schimbat în decursul vieţii lor. Acesta a devenit mai rece, mai egoist; în multe locuri, iubirea de aproapele a fost înlocuită de teama de aproapele, care a contribuit la evenimentul tragic menţionat la început. Concomitent cu scăderea tot mai accentuată a libertăţii s-a înregistrat o decădere continuă a valorilor morale. Societatea s-a îndrăgostit de o „nouă moralitate“, dar, în realitate, în prezent s-a ajuns într-o situaţie în care nu se mai poate vorbi de vreo moralitate.

Un fost lector în pedagogie la Universitatea din Queensland, dr. Rupert Goodman, scrie: „Tinerii sunt expuşi în prezent la un stil de viaţă diferit, hedonist, . . . axat pe «eul propriu»: indulgenţă faţă de sine, conştienţă de sine, realizare de sine, interese proprii“. Tot el spune: „Valori cum ar fi stăpânirea de sine, sacrificiul de sine, sârguinţa, cumpătarea, respectul pentru autoritate, iubirea şi onorarea părinţilor . . . sunt idei străine pentru mulţi“.

Într-adevăr o cale lată

Cei care sunt familiarizaţi cu profeţiile biblice nu sunt surprinşi de această răspândire a egocentrismului, deoarece Isus Cristos şi-a avertizat ascultătorii: „Largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află“ (Matei 7:13, 14). Prima cale, suficient de spaţioasă pentru mulţi călători, este „lată“ pentru că nu are limite impuse de principiile biblice care guvernează moralitatea şi viaţa de zi cu zi. Ea îi atrage pe cei cărora le place să gândească şi să trăiască aşa cum doresc — fără reguli, fără obligaţii.

E adevărat că mulţi dintre cei care au ales calea lată afirmă că se bucură de libertate. Dar cei mai mulţi dintre ei sunt conduşi de un spirit general de egoism. Biblia spune că ei sunt guvernaţi de „spiritul care acţionează acum în fiii neascultării“ (NW). Acest spirit îi determină să trăiască „în poftele firii . . . păcătoase, făcând lucrurile voite . . . de firea păcătoasă“, fie că este vorba despre imoralitate, abuz de droguri sau goana nemiloasă după bogăţie, prestigiu sau putere. — Efeseni 2:2, 3.

Calea lată duce la dezastru

Observaţi că cei care umblă pe calea cea lată sunt împinşi să facă „lucrurile voite . . . de firea păcătoasă“. Aceasta arată că nu sunt absolut deloc liberi — ei au un stăpân. Ei sunt sclavi ai firii păcătoase. Iar faptul de a sluji acestui stăpân poate provoca multe probleme: pandemii de boli sexual transmisibile, familii destrămate, corpuri şi minţi bolnave din cauza abuzului de droguri şi alcool, ca să menţionăm doar câteva. Chiar şi actele de violenţă, tâlhăriile şi violurile îşi au rădăcina în gândirea egocentrică pe care o nutresc cei care merg pe această cale lată laxistă. Şi, cât timp „calea care duce la pieire“ va continua să existe, roadele ei vor deveni tot mai dăunătoare. — Proverbele 1:22, 23; Galateni 5:19–21; 6:7.

Să reflectăm la două cazuri reale din Australia. Mary a cedat tentaţiei, ajungând să consume droguri, care creează dependenţă, precum şi comiţând imoralitate.a Însă fericirea pe care o căuta ea nu se lăsa găsită. Chiar şi după ce a avut doi copii, viaţa ei părea pustie. Deznădejdea ei a atins punctul culminant atunci când a aflat că contractase SIDA.

Tom a fost afectat într-un alt mod. „Am crescut în nordul Queensland-ului, într-o colonie de misionari“, scrie el. „La 16 ani am început să mă dedau la băutură. Tatăl meu, unchii şi prietenii erau cu toţii nişte beţivi inveteraţi, aşa că mi s-a părut normal să fiu şi eu ca ei. Am ajuns în stadiul că beam orice, de la bere până la băuturile cu alcool metilic. Totodată am început să fac pariuri pe cai, pierzând uneori cea mai mare parte din salariul pe care îl câştigam muncind din greu. Şi nu era o sumă mică, întrucât tăiatul trestiei de zahăr era o muncă plătită destul de bine.

Apoi m-am căsătorit şi am avut copii. În loc să-mi îndeplinesc responsabilităţile, am făcut ceea ce făceau prietenii mei: beam, jucam jocuri de noroc şi mă băteam. Deseori am fost închis în închisoarea locală. Dar nici acest lucru nu a avut vreun efect asupra mea. Viaţa mea era într-un declin constant. Era o harababură.“

Da, cedând dorinţelor greşite, Tom şi Mary s-au lezat atât pe ei înşişi, cât şi pe familiile lor. Din păcate, mulţi alţi tineri tind să fie seduşi de spiritul de libertate laxist şi greşit orientat pe care îl oferă calea lată. Ce bine ar fi dacă tinerii ar putea să vadă dincolo de paravanul înşelător al acestei libertăţi! Dacă cel puţin ar vedea ce este în realitate calea lată — taxele ridicate pe care trebuie să le plătească în cele din urmă toţi cei care umblă pe ea. E adevărat, este lată şi se poate intra uşor pe ea. Dar capcana constă în însăşi lăţimea ei. Este o dovadă de înţelepciune să luăm în serios faptul incontestabil că „cine seamănă în firea lui păcătoasă, va secera din firea păcătoasă stricăciunea“. — Galateni 6:8.

Există totuşi o alegere mai bună de făcut. Este vorba despre calea îngustă. Dar cât de restrictivă, cât de strâmtă şi de îngustă este această cale? Şi unde duce ea?

[Notă de subsol]