Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w08 15/2 pag. 31–32
  • Absolvenţii Şcolii Galaad sunt îndemnaţi „să înceapă să sape“

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Absolvenţii Şcolii Galaad sunt îndemnaţi „să înceapă să sape“
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
  • Materiale similare
  • Ei găsesc plăcere în înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2006
  • Şcoala Galaad a împlinit 50 de ani şi continuă să prospere!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
  • Şcoala Galaad: Şase decenii de instruire misionară
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2003
  • Misionarii sunt îndemnaţi să fie ca Ieremia
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2009
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
w08 15/2 pag. 31–32

A 123-a clasă a Şcolii Galaad — Festivitatea de absolvire

Absolvenţii Şcolii Galaad sunt îndemnaţi „să înceapă să sape“

SÂMBĂTĂ, 8 septembrie 2007, 6.352 de invitaţi din 41 de ţări au participat la festivitatea de absolvire a celei de-a 123-a clase a Şcolii Biblice Galaad. La ora zece, Anthony Morris, membru al Corpului de Guvernare şi preşedintele programului de absolvire, le-a urat bun venit celor prezenţi. După câteva cuvinte introductive, el a invitat pe podium primul vorbitor, Gary Breaux, membru al Comitetului Filialei din Statele Unite.

Fratele Breaux le-a spus absolvenţilor că cei ce fac voinţa lui Iehova sunt frumoşi în ochii lui, indiferent de înfăţişarea lor fizică (Ier. 13:11). El i-a încurajat să-şi păstreze acest fel de frumuseţe. Următorul vorbitor, Gerrit Lösch, membru al Corpului de Guvernare, a accentuat ideea că este firesc să ne aşteptăm să fim răsplătiţi de Iehova pentru serviciul pe care i-l aducem (Evr. 11:6). Dar motivaţia noastră ar trebui să fie iubirea dezinteresată.

Supraveghetorul Departamentului şcolilor teocratice, William Samuelson, care a luat apoi cuvântul, i-a îndemnat pe absolvenţi să fie loiali misiunii nobile de a anunţa vestea bună că Regele domneşte şi să aibă mereu o atitudine demnă, comportându-se ireproşabil.a Sam Roberson, asistentul supraveghetorului Departamentului şcolilor teocratice, i-a încurajat pe absolvenţi să caute ce e bun în ceilalţi. Astfel, iubirea lor pentru „întreaga comunitate a fraţilor“ se va adânci (1 Pet. 2:17).

După aceste cuvântări însufleţitoare, Mark Noumair, instructor la Şcoala Galaad, a intervievat câţiva absolvenţi. Ei au relatat experienţe pe care le-au avut în lucrarea de predicare din perioada şcolii. Toţi cei din auditoriu şi-au putut da seama cât de mult iubesc aceşti fraţi lucrarea şi cât de mult doresc să-i ajute pe alţii. Kent Fischer, de la Biroul Betelului din Patterson, a luat interviu unor membri ai Comitetului Filialei din trei ţări unde slujesc misionari. Tot ce au spus aceşti fraţi deosebiţi a convins auditoriul şi pe părinţii misionarilor că organizaţia se îngrijeşte cu iubire de misionari. Izak Marais, de la Departamentul de servicii pentru traducere, a luat apoi interviu unor fraţi care sunt misionari de mult timp. Ascultându-le experienţele, absolvenţii şi-au făcut o idee despre bucuriile care îi aşteaptă în această lucrare.

Cuvântarea-cheie din program, ţinută de fratele Geoffrey Jackson, membru al Corpului de Guvernare, s-a intitulat „Veţi aplica ce aţi învăţat?“ Vorbitorul, care a fost misionar aproape 25 de ani în zona Pacificului de Sud, a analizat partea finală a Predicii de pe munte. Isus a vorbit aici despre doi oameni, unul înţelept şi unul nechibzuit, care şi-au construit câte o casă. Vorbitorul a subliniat ideea că ambele case erau construite, probabil, în aceeaşi zonă. Omul nechibzuit a pus temelia pe nisip, dar cel înţelept a săpat până a dat de stâncă. Când a venit o furtună mare, casa cu temelia pe stâncă a rămas în picioare, dar cea cu temelia pe nisip s-a prăbuşit (Mat. 7:24–27; Luca 6:48).

Isus a explicat că cei ce se mulţumesc să asculte învăţăturile lui şi nu trec la acţiune seamănă cu omul nechibzuit. Însă cei ce le şi aplică seamănă cu omul înţelept. Fratele Jackson le-a mai spus absolvenţilor: „Dacă veţi aplica în lucrare ce aţi învăţat din Biblie, veţi fi ca omul înţelept“. El şi-a încheiat cuvântarea îndemnându-i pe absolvenţi „să înceapă să sape“ în repartiţia lor.

La sfârşitul festivităţii, absolvenţii şi-au primit diplomele şi repartiţiile. Fratele Morris le-a dat ultimele sfaturi, încurajându-i să nu înceteze să-l urmeze pe Cristos şi să fie convinşi că Iehova îi va susţine!

[Notă de subsol]

a Departamentul şcolilor teocratice, sub îndrumarea Comitetului de Învăţământ, supraveghează Şcoala Galaad, Şcoala pentru Membrii Comitetului Filialei şi Şcoala pentru Supraveghetorii Itineranţi.

[Chenarul de la pagina 31]

STATISTICA PROMOŢIEI

Numărul ţărilor reprezentate: 10

Numărul ţărilor în care sunt repartizaţi: 24

Numărul cursanţilor: 56

Vârsta medie: 33,5

Media anilor la adevăr: 17,9

Media anilor în serviciul cu timp integral: 13,8

[Legenda fotografiei de la pagina 32]

A 123-a promoţie a Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower

Rândurile sunt numerotate din faţă în spate, iar numele sunt menţionate de la stânga la dreapta, pe fiecare rând:

1) Esparza, E.; Papaya, S.; Bilal, A.; Suárez, M.; Evers, E.; Dimichino, K. 2) Rosa, M.; Fujii, R.; Ratey, O.; Leveton, J.; Van Leemputten, M. 3) Boscaino, A.; Beck, K.; Budanov, H.; Braz, C.; Peltz, K.; Siaw, A. 4) Leveton, S.; Santikko, H.; Conte, S.; Wilson, J.; Rylatt, J.; Pierce, S.; Fujii, K. 5) Rosa, D.; Boscaino, M.; Austin, V.; Rodiel, P.; Bilal, P.; Dimichino, P. 6) Ratey, B.; Czyzyk, D.; Clarke, C.; Riedel, A.; Esparza, F.; Siaw, P.; Van Leemputten, T. 7) Rodiel, J.; Evers, J.; Green, J.; Czyzyk, J.; Santikko, M.; Rylatt, M. 8) Peltz, L.; Austin, D.; Riedel, T.; Beck, M.; Pierce, W.; Conte, S.; Green, S. 9) Suárez, J.; Clarke, J.; Papaya, S.; Budanov, M.; Wilson, R.; Braz, R.

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează