IONA (CARTEA BIBLICĂ)

Singura carte a Scripturilor ebraice a cărei unică temă este misiunea unui profet al lui Iehova într-un oraș neisraelit și mesajul său de condamnare, în urma căruia locuitorii se căiesc. Iona, fiul lui Amitai, a trăit evenimentele pe care le relatează în această carte. Întrucât Iona din această carte este același cu cel menționat în 2 Regi 14:25, evident că el trebuie să fi profețit în timpul domniei regelui Ieroboam II în Israel (c. 844-804 î.e.n.). Astfel, este rezonabil să plasăm evenimentele din cartea Iona în secolul al IX-lea î.e.n. (Vezi IONA 1.)

Autenticitate. Autenticitatea cărții Iona a fost deseori contestată de criticii Bibliei întrucât conține evenimente cu caracter supranatural. Vântul năprasnic care s-a iscat și a încetat subit, peștele care l-a înghițit pe Iona și l-a vărsat apoi nevătămat pe uscat după trei zile, precum și creșterea neobișnuit de rapidă și uscarea unei curcubete au fost catalogate ca neistorice, deoarece astfel de lucruri nu se întâmplă în mod curent. Obiecția ar fi întemeiată dacă în carte evenimentele ar fi prezentate drept lucruri obișnuite; însă nu este așa. Cartea prezintă evenimente din viața unui om cu o misiune specială din partea lui Dumnezeu. Așadar, cei care susțin că astfel de lucruri nu s-ar fi putut întâmpla, neagă fie existența lui Dumnezeu, fie capacitatea lui de a influența forțele naturii și viața plantelor, a animalelor și a oamenilor, pentru realizarea scopului său. (Vezi Mt 19:26.)

Ce fel de pește l-ar fi putut înghiți pe Iona?

A existat o perioadă în care obiecția frecventă era că nicio viețuitoare marină nu ar putea înghiți un om. Dar aceasta nu este întemeiată. Cașalotul, al cărui cap gigantic de formă rectangulară măsoară o treime din lungimea corpului său, poate înghiți un om întreg. (Walker’s Mammals of the World, revizuire de R. Nowak și J. Paradiso, 1983, Vol. II, p. 901) Remarcabile sunt dovezile ce indică portul Iope drept centru al vânătorilor de balene din antichitate. Însă și marele rechin alb putea să-l înghită pe Iona. Un exemplar capturat în 1939 avea în stomac doi rechini întregi, lungi de 2 m fiecare, de mărimea unui om. Iar habitatul lor includea toate mările, prin urmare și Mediterana. (Australian Zoological Handbook, „The Fishes of Australia”, de G. P. Whitley, Sydney, 1940, Partea 1 – „The Sharks”, p. 125; The Natural History of Sharks, de R. H. Backus și T. H. Lineaweaver III, 1970, p. 111, 113) Demn de reținut este că Biblia afirmă simplu: „Iehova a trimis un pește mare ca să-l înghită pe Iona”, fără să precizeze specia. (Ion 1:17) Așadar, nu putem ști ce fel de pește a fost. De fapt, oamenii au cunoștințe limitate despre viețuitoarele ce populează mările și oceanele. Revista Scientific American (septembrie 1969, p. 162) remarcă: „Așa cum s-a întâmplat în trecut, explorările viitoare în zonele de mare adâncime din mări și oceane vor scoate negreșit la iveală specii nestudiate, inclusiv exemplare considerate dispărute demult”.

Autenticitatea cărții lui Iona a fost pusă la îndoială deoarece documentele asiriene nu menționează activitatea profetului. Dar acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Popoarele din antichitate obișnuiau să-și elogieze succesele, nu eșecurile și umilirile, și să omită orice îi punea într-o lumină negativă. În plus, nu au fost nici păstrate, nici identificate toate documentele antice, prin urmare nu se poate afirma cu certitudine că nu au existat consemnări ale evenimentelor petrecute în timpul lui Iona.

Un alt argument prin care se pune la îndoială autenticitatea istorică a cărții lui Iona este omiterea unor detalii, cum ar fi numele regelui asirian și locul exact în care Iona a fost vărsat pe uscat. În acest caz se omite caracterul rezumativ al relatărilor istorice în care apar doar detalii pe care istoricul le consideră relevante sau utile obiectivului său. În acest sens, criticul C. F. Keil face următorul comentariu: „Nu există nici măcar un istoric antic ale cărui lucrări să fie exhaustive; prin urmare, nici istoricii biblici nu au reținut date irelevante pentru obiectivul principal al relatării lor sau pentru importanța religioasă a faptelor”. (Commentary on the Old Testament, 1973, Vol. X, „Introduction to Jonah”, p. 381)

Dovezile arheologice demonstrează că circumferința zidurilor care împrejmuiau cetatea antică Ninive era de aproximativ 13 km; această informație a dus la concluzia că în cartea lui Iona se exagerează dimensiunea orașului, despre care se spune că era cât trei zile de mers pe jos. (Ion 3:3) Însă acesta nu este un motiv solid pentru a contesta credibilitatea descrierii biblice. Atât în context biblic, cât și în context modern, numele unui oraș poate include și suburbiile lui. De fapt, în Geneza 10:11, 12 se arată că Ninive, Rehobot-Irul, Calahul și Resenul formau „orașul cel mare”.

Un alt motiv pentru discreditarea cărții este că Iona nu a scris la persoana întâi. Dar relatarea la persoana a treia este obișnuită la scriitorii Bibliei. (Ex 24:1-18; Is 7:3; 20:2; 37:2, 5, 6, 21; Ier 20:1, 2; 26:7, 8, 12; 37:2-6, 12-21; Da 1:6-13; Am 7:12-14; Hag 1:1, 3, 12, 13; 2:1, 10-14, 20; Ioa 21:20) Și istorici laici precum Xenofon și Tucidide au relatat la persoana a treia. Însă autenticitatea scrierilor lor nu a fost pusă vreodată la îndoială din acest motiv.

Prin afirmația introductivă: „Cuvântul lui Iehova a venit”, cartea lui Iona afirmă că este de origine divină. (Ion 1:1) Această carte, precum și alte cărți profetice cu formule introductive similare (Ier 1:1, 2; Os 1:1; Mic 1:1; Țe 1:1; Hag 1:1; Za 1:1; Mal 1:1), au fost considerate autentice de evrei încă din cele mai vechi timpuri. Aceasta este în sine o dovadă a autenticității, după cum s-a remarcat: „De fapt este de neconceput . . . ca autoritățile evreiești să fi acceptat această carte în canonul biblic fără a avea dovezi concludente ale autenticității și veridicității ei”. (The Imperial Bible-Dictionary, editată de P. Fairbairn, Londra, 1874, Vol. I, p. 945)

În plus, cartea Iona este în armonie cu restul Bibliei. Ea îi atribuie lui Iehova salvarea (Ion 2:9; compară cu Ps 3:8; Is 12:2; Re 7:10) și ilustrează mila, îndelunga răbdare și bunătatea nemeritată manifestate de Iehova în relațiile cu oamenii păcătoși. (Ion 3:10; 4:2, 11; compară cu De 4:29-31; Ier 18:6-10; Ro 9:21-23; Ef 2:4-7; 2Pe 3:9.)

O altă dovadă a autenticității acestei cărți biblice este sinceritatea sa. Ea nu ascunde atitudinea greșită a lui Iona față de misiunea primită și față de decizia lui Dumnezeu de a-i cruța pe niniviți.

Însă cea mai concludentă dovadă o dă Fiul lui Dumnezeu. El a spus: „[Acestei generații] nu i se va da alt semn, decât semnul profetului Iona. Căci, așa cum Iona a fost în pântecele peștelui uriaș trei zile și trei nopți, tot așa Fiul omului va fi în inima pământului trei zile și trei nopți. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată împreună cu această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au căit la predicarea lui Iona, dar iată că aici este unul mai mare decât Iona”. (Mt 12:39-41; 16:4) Învierea lui Cristos Isus urma să fie reală, așa cum a fost și eliberarea lui Iona din burta peștelui. Iar generația care l-a auzit pe Iona predicând trebuie să fi existat așa cum exista și generația care l-a auzit pe Cristos Isus predicând. Niște niniviți mitologici nu s-ar fi putut ridica niciodată pentru a condamna o generație de evrei nereceptivi la mesajul biblic.

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN IONA

Experiența lui Iona în misiunea pe care a primit-o de a profeți unui popor păgân, locuitorilor cetății Ninive

Carte scrisă în jurul anului 844 î.e.n., cu aproape 100 de ani înainte ca asirienii să-i ducă pe israeliți în exil

Fuga lui Iona (1:1–2:10)

Iona primește însărcinarea să-i avertizeze pe niniviți cu privire la mânia lui Iehova, însă el se îmbarcă pe o corabie ce se îndreaptă spre Tarsis

Se iscă o furtună teribilă, iar corabia riscă să naufragieze

Înfricoșați, marinarii își imploră dumnezeii, încearcă să facă mai ușoară corabia și aruncă sorții pentru a afla cauza nenorocirii

Sorții îl indică pe Iona; el le spune marinarilor să-l arunce peste bord, deoarece din cauza lui s-a iscat furtuna

Marinarii nu doresc să facă acest lucru și încearcă să ajungă cu corabia la mal; întrucât nu reușesc, îl aruncă pe Iona în mare, iar furtuna încetează brusc

În apă, Iona este înghițit de un pește uriaș

Din burta peștelui, Iona se roagă lui Iehova și îi promite că-și va împlini făgăduința

În cele din urmă Iona este vărsat pe uscat

Iona merge la Ninive (3:1–4:11)

Iehova îl trimite din nou pe Iona la Ninive cu un mesaj de avertizare

Iona merge la Ninive și anunță că orașul va fi distrus peste 40 de zile

Niniviții se căiesc; la porunca regelui, se acoperă pe ei și pe animalele lor cu pânză de sac și imploră mila lui Dumnezeu; lui Iehova ‘îi pare rău’ de nenorocirea prezisă

Iona se înfurie pentru că Ninive va fi cruțată; își ridică o colibă în afara orașului, stă la umbra ei și așteaptă să vadă ce urmează

Iehova face să crească o curcubetă, care îi ține umbră lui Iona; a doua zi un vierme roade planta, iar aceasta se usucă; folosindu-se de reacția lui Iona, Iehova îi explică de ce s-a îndurat de cei peste 120 000 de niniviți