Miracolele lui Isus istorie sau mit?
„Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.“ — Matei 14:25.
PENTRU milioane de oameni din întreaga lume, credinţa în miracolele înfăptuite de Isus Cristos este aproape la fel de importantă cum este credinţa în însuşi Dumnezeu. Scriitorii Evangheliei — Matei, Marcu, Luca şi Ioan — descriu aproximativ 35 de miracole ale lui Isus. Relatările lor sugerează însă că el a înfăptuit mult mai multe acte supranaturale. — Matei 9:35; Luca 9:11.
Aceste miracole nu au fost făcute pentru divertisment. Ele constituiau o parte intrinsecă a afirmaţiei lui Isus că el era Fiul lui Dumnezeu, mult aşteptatul Mesia (Ioan 14:11). Moise înfăptuise semne miraculoase atunci când s-a prezentat înaintea naţiunii Israel aflate în robie (Exodul 4:1–9). În mod logic, era de aşteptat ca Mesia, cel despre care s-a profeţit că va fi mai mare decât Moise, să efectueze şi el unele semne care să confirme că avea sprijinul divin (Deuteronomul 18:15). Astfel, Biblia îl numeşte pe Isus un „Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră [evreii] prin lucrări de putere, minuni şi semne“. — Faptele 2:22.
În trecut, oamenii, în general, acceptau fără nici o reţinere portretul biblic al lui Isus de înfăptuitor de miracole. Însă în ultimele decenii, relatările Evangheliei au ajuns sub focul criticilor. În cartea sa Deceptions and Myths of the Bible, Lloyd Graham face referire la relatarea biblică despre Isus umblând pe apă şi merge atât de departe, încât afirmă: „Îţi trebuie multă ignoranţă ca să crezi literalmente aşa ceva, totuşi milioane de persoane o fac, literalmente. Şi apoi ne întrebăm ce s-a întâmplat cu lumea noastră. La ce lume mai bună vă puteţi aştepta având în vedere o astfel de ignoranţă?“
Imposibil?
Însă astfel de critici nu sunt rezonabile. The World Book Encyclopedia defineşte un miracol drept „un eveniment care nu poate fi explicat cu ajutorul legilor cunoscute ale naturii“. Potrivit acestei definiţii, un televizor color, un telefon celular sau un computer laptop ar fi fost considerate miracole doar cu un secol în urmă! Are rost să fim dogmatici şi să considerăm imposibil un lucru pentru simplul motiv că nu îl putem explica potrivit cunoştinţelor ştiinţifice actuale?
Un alt aspect care merită luat în considerare este că, în limba greacă, limba în care a fost scris în original „Noul Testament“, cuvântul folosit pentru „miracol“ este dýnamis — un cuvânt care, în esenţă, înseamnă „putere“. El mai este redat prin „lucrări puternice“ (NW), „aptitudine“ sau „capacitate“ (NW) (Luca 6:19; 1 Corinteni 12:10; Matei 25:15). Biblia afirmă că miracolele lui Isus erau o manifestare a ‘puterii maiestuoase a lui Dumnezeu’ (Luca 9:43, NW). Ar fi oare imposibile astfel de lucrări pentru un Dumnezeu atotputernic — Unul care deţine o ‘abundenţă de energie dinamică’? — Isaia 40:26, NW.
Dovezi ale autenticităţii
O examinare atentă a celor patru evanghelii oferă dovezi suplimentare în favoarea credibilităţii lor. În primul rând, aceste relatări se deosebesc net de basme şi de legende. Să ne oprim, de exemplu, la istorisirile false despre Isus care au circulat în secolele ulterioare morţii lui. Cartea apocrifă „Evanghelia lui Toma“ spune: „Când acest băiat, Isus, avea cinci ani . . . , el s-a dus prin sat şi un băieţel care fugea s-a ciocnit de umărul lui. Isus s-a enervat foarte tare şi i-a spus: «Nu-ţi vei mai continua drumul», iar copilul a căzut jos imediat şi a murit“. Nu este greu să vedem în această istorioară ceea ce efectiv este — un produs al ficţiunii. În plus, copilul capricios şi răutăcios descris aici nu seamănă deloc cu acel Isus prezentat în Biblie. — Compară cu Luca 2:51, 52.
Acum să analizăm relatările evangheliei autentice. Din ele lipsesc exagerările şi nuanţele fictive. Isus a efectuat miracole ca răspuns la unele necesităţi reale, nu pentru a satisface un simplu capriciu (Marcu 10:46–52). Isus nu şi-a folosit niciodată puterea în propriul său folos (Matei 4:2–4). Şi nici nu şi-a folosit-o pentru a încerca să iasă în evidenţă. De fapt, atunci când curiosul rege Irod a dorit ca Isus să efectueze un „semn“ miraculos pentru el, „Isus nu i-a răspuns nimic“. — Luca 23:8, 9.
Miracolele lui Isus sunt totodată într-un puternic contrast cu lucrările prestidigitatorilor, ale magicienilor şi ale vindecătorilor prin credinţă. Lucrările lui puternice l-au glorificat întotdeauna pe Dumnezeu (Ioan 9:3; 11:1–4). Miracolele sale nu erau însoţite de ritualuri emoţionante, de formule magice, de manifestări spectaculoase, de şarlatanie şi de hipnotism. Atunci când Isus a întâlnit un cerşetor orb pe nume Bartimeu care striga: „Rabuni, să-mi capăt vederea“, Isus i-a spus simplu: „«Du-te! Credinţa ta te-a mântuit.» Îndată orbul şi-a căpătat vederea“. — Marcu 10:46–52.
Relatările evangheliei arată că Isus şi-a înfăptuit lucrările miraculoase fără a recurge la recuzită, la puneri în scenă special concepute sau la trucaje de lumină. Ele erau efectuate în public, deseori în faţa multor martori oculari (Marcu 5:24–29; Luca 7:11–15). Spre deosebire de eforturile vindecătorilor prin credinţă moderni, încercările sale de a vindeca nu au eşuat niciodată din cauză că vreunui bolnav îi lipsea, chipurile, credinţa. Matei 8:16 spune: „A vindecat pe toţi cei care erau bolnavi“.
În cartea sa “Many Infallible Proofs:” The Evidences of Christianity („Multe probe infailibile“: Dovezile creştinismului), eruditul Arthur Pierson spune despre miracolele lui Cristos: „Numărul lor, caracterul instantaneu şi complet al vindecărilor pe care le-a înfăptuit şi absenţa oricărui eşec chiar şi în încercarea de a învia morţii realizează un contrast enorm între aceste miracole şi pretinsele minuni ale acestei epoci sau a oricărei alteia“.
Confirmare laică
Pierson aduce încă un argument care susţine relatările evangheliei atunci când afirmă: „Nici o confirmare a miracolelor din Scriptură nu este mai remarcabilă decât tăcerea duşmanilor“. Conducătorii iudei aveau motive foarte puternice să dorească a-l discredita pe Isus, însă miracolele sale erau atât de bine cunoscute, încât adversarii nu îndrăzneau să le nege. Tot ce puteau face era să atribuie aceste acte puterilor demonice (Matei 12:22–24). După secole de la moartea lui Isus, scriitorii Talmudului iudaic au continuat să-i atribuie lui Isus puteri miraculoase. Potrivit cărţii Jewish Expressions on Jesus, ei l-au respins ca pe unul care „urma practicile magice“. Oare s-ar fi făcut un astfel de comentariu dacă ar fi fost cât de cât posibil ca miracolele lui Isus să fie respinse drept simple mituri?
Alte dovezi provin de la Eusebiu, un istoric al bisericii, din secolul al IV-lea. În cartea sa Istoria Bisericii de la Cristos la Constantin, el îl citează pe un anumit Quadratus care i-a trimis împăratului o scrisoare de apărare a creştinismului. Quadratus scria: „Lucrările Salvatorului nostru au fost întotdeauna vizibile, întrucât au fost adevărate — oamenii care fuseseră vindecaţi şi cei înviaţi dintre morţi fuseseră văzuţi nu numai în momentul când au fost vindecaţi sau înviaţi, ci erau întotdeauna acolo, nu numai când Salvatorul era printre noi, dar şi la mult timp după plecarea Sa; de fapt, unii dintre ei au supravieţuit până în timpul meu“. Eruditul William Barclay observa: „Quadratus spune că unii oameni asupra cărora s-au efectuat miracole mai trăiau chiar şi în timpul său şi puteau fi consideraţi efectiv o dovadă. Dacă acest lucru nu ar fi fost adevărat, nimic nu ar fi fost mai uşor pentru guvernul roman decât să le califice drept minciuni“.
Credinţa în miracolele lui Isus este rezonabilă, raţională şi în deplină armonie cu dovezile. Cu toate acestea, miracolele lui Isus nu constituie istorie moartă. Evrei 13:8 ne aminteşte: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci“. Da, azi el este viu în ceruri, capabil să-şi folosească puterile miraculoase într-un mod mult mai grandios decât a făcut-o atunci când a fost pe pământ ca om. În plus, relatările evangheliei cu privire la miracolele sale 1) le dau creştinilor de astăzi lecţii practice, 2) dezvăluie aspecte fascinante ale personalităţii lui Isus şi 3) îndreaptă atenţia spre un timp din viitorul apropiat când vor avea loc evenimente şi mai spectaculoase!
Pentru a ilustra aceste aspecte, următorul articol se va concentra asupra a trei relatări biblice bine cunoscute.