Capitolul 61

Vindecarea unui băiat posedat de demoni

ÎN TIMP ce Isus, Petru, Iacov şi Ioan se află departe, probabil pe un versant al Muntelui Hermon, ceilalţi discipoli se izbesc de o dificultate. Când se întoarce, Isus observă imediat că ceva nu este în ordine. O mulţime de oameni este adunată în jurul discipolilor săi, iar scribii discută cu ei. Când îl văd pe Isus, oamenii sunt foarte surprinşi şi aleargă să-l întâmpine. „Despre ce discutaţi cu ei?“, întreabă el.

Din mulţime apare un om care îngenunchează înaintea lui Isus şi îi explică: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trânteşte; şi el face spumă la gură şi scrâşneşte din dinţi şi rămâne ţeapăn. Şi am spus ucenicilor Tăi să scoată duhul şi n-au putut“.

Se pare că scribii exploatează la maximum nereuşita discipolilor de a-l vindeca pe băiat, ridiculizând probabil eforturile lor. Chiar în acest moment critic soseşte Isus. „O, generaţie necredincioasă!“, spune el. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi îngădui?“

Isus, după cât se pare, adresează aceste observaţii fiecăruia dintre cei prezenţi, dar, fără îndoială că ele îi vizează îndeosebi pe scribi, care le pricinuiesc neplăceri discipolilor săi. Apoi Isus zice cu privire la băiat: „Aduceţi-l la Mine“. Dar, în timp ce băiatul vine la Isus, demonul care-l stăpâneşte îl trânteşte la pământ şi-l aruncă în convulsii violente. Băiatul se rostogoleşte pe pământ şi face spume la gură.

„De cât timp i se întâmplă aşa?“, întreabă Isus.

„Din copilărie“, răspunde tatăl. „Şi de multe ori [demonul] l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l distrugă.“ Apoi tatăl îi adresează implorarea: „Dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne“.

Poate că de ani de zile tatăl caută ajutor. Iar acum, din cauza nereuşitei discipolilor lui Isus, deznădejdea lui este mare. Receptiv la implorarea deznădăjduită a acestui om, Isus îi spune în mod încurajator: „Dacă poţi . . . Toate sunt cu putinţă celui care crede!“

„Am credinţă!“, strigă numaidecât tatăl, dar îl roagă: „Ajută-mă unde am nevoie de credinţă!“ (NW).

Observând că mulţimea se îndreaptă în grabă spre ei, Isus ceartă demonul: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc, ieşi afară din el şi să nu mai intri în el“. În timp ce iese, demonul îl mai face pe copil să ţipe încă o dată şi îi provoacă multe convulsii. Apoi băiatul rămâne nemişcat la pământ, astfel că majoritatea oamenilor încep să spună: „A murit!“ Dar Isus îl ia pe băiat de mână, iar el se scoală.

Mai înainte, când discipolii fuseseră trimişi să predice, ei expulzaseră demoni. De aceea acum, în timp ce intră într-o casă, ei îl întreabă pe Isus în particular: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?“

Arătând că explicaţia constă în lipsa lor de credinţă, Isus răspunde: „Acest fel de demoni . . . nu poate ieşi decât prin rugăciune“. Era necesară, evident, o pregătire pentru a expulza demonul deosebit de puternic implicat în cazul acesta. Era necesară o credinţă puternică alături de rugăciunea adresată lui Dumnezeu pentru un ajutor dătător de putere.

Apoi Isus adaugă: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo!» şi s-ar muta; nimic nu vă va fi cu neputinţă“. Cât de puternică poate fi credinţa!

Obstacolele şi dificultăţile care împiedică progresul în serviciul lui Iehova ar putea să pară de netrecut şi cu neputinţă de mişcat din loc, asemenea unui mare munte propriu-zis. Şi totuşi, Isus arată că, dacă vom cultiva credinţă în inima noastră şi dacă o vom uda şi o vom stimula să crească, ea va ajunge la maturitate şi ne va ajuta să trecem peste astfel de obstacole şi de dificultăţi asemănătoare unor munţi. Marcu 9:14–29; Matei 17:19, 20; Luca 9:37–43.

▪ Ce situaţie întâlneşte Isus când se întoarce de pe Muntele Hermon?

▪ Ce încurajare îi oferă Isus tatălui băiatului posedat de un demon?

▪ De ce discipolii nu au putut să expulzeze demonul?

▪ Cât de puternică poate deveni credinţa, după cum arată Isus?