Ce ne îndeamnă să îi slujim lui Dumnezeu?

„Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată gândirea ta şi cu toată puterea ta.“ — MARCU 12:30.

1, 2. Ce lucruri uimitoare se realizează în legătură cu lucrarea de predicare?

ADEVĂRATA valoare a unui automobil nu se stabileşte numai după aspect. Un strat de vopsea îi poate înfrumuseţa aspectul, iar linia lui elegantă îl poate atrage pe viitorul cumpărător, însă mult mai importante sunt lucrurile care nu se văd cu uşurinţă: motorul care propulsează vehiculul, precum şi alte mecanisme care îi asigură funcţionarea.

² La fel este şi cu serviciul pe care îl face un creştin pentru Dumnezeu. Martorii lui Iehova fac din abundenţă lucrări sfinte. În fiecare an, ei folosesc peste un miliard de ore la predicarea veştii bune a Regatului lui Dumnezeu. În plus, Martorii conduc milioane de studii biblice, iar cei care se botează se numără cu sutele de mii. Dacă eşti proclamator al veştii bune, înseamnă că ţi-ai adus şi tu contribuţia, chiar dacă ea este aparent mică, la obţinerea acestor rezultate extraordinare. Şi poţi fi sigur că ‘Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea ta şi dragostea pe care ai arătat-o pentru Numele Lui’. — Evrei 6:10.

3. În afară de lucrări, ce altceva trebuie să constituie o preocupare esenţială pentru creştini, şi de ce?

³ Însă adevărata valoare a serviciului nostru atât la nivel colectiv, cât şi la nivel individual nu se stabileşte numai pe baza cifrelor. Aşa cum i s-a spus lui Samuel, „omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar DOMNUL Se uită la inimă“ (1 Samuel 16:7). De fapt, la Dumnezeu contează omul lăuntric. Este adevărat că lucrările sunt importante. Faptele de devoţiune sfântă împodobesc învăţătura lui Iehova şi îi atrag pe viitorii discipoli (Matei 5:14–16; Tit 2:10; 2 Petru 3:11). Totuşi, lucrările noastre nu spun totul despre noi. Înviatul Isus avea motive de îngrijorare cu privire la membrii congregaţiei din Efes, în pofida numeroaselor lucrări bune ale acestora. „Ştiu faptele tale“, le-a spus el. „Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.“ — Apocalipsa 2:1–4.

4. a) În ce fel ar putea serviciul nostru pentru Dumnezeu să devină un fel de ritual făcut din obligaţie? b) De ce este necesară o autoexaminare?

⁴ Există deci un pericol. S-ar putea ca după un timp serviciul nostru pentru Dumnezeu să devină un fel de ritual făcut din obligaţie. Iată cum a descris o creştină ceea ce făcea ea: „Mergeam la predicare, mergeam la întruniri, studiam, mă rugam, dar făceam totul automat, fără să simt niciodată nimic“. Bineînţeles că slujitorii lui Dumnezeu trebuie lăudaţi când, deşi se simt „trântiţi jos“ sau „doborâţi“ (NW), lucrează din răsputeri (2 Corinteni 4:9; 7:6). Cu toate acestea, când activităţile noastre creştine devin stereotipe, trebuie să ne uităm înăuntru, la motor, cum se spune. Chiar şi cel mai bun automobil are nevoie periodic de revizie. În mod asemănător, toţi creştinii trebuie să-şi facă cu regularitate o autoexaminare (2 Corinteni 13:5). Alţii pot vedea lucrările noastre, dar nu pot sesiza mobilurile acţiunilor noastre. Fiecare dintre noi ar trebui deci să se întrebe: „Ce mă îndeamnă să îi slujesc lui Dumnezeu?“

Obstacole în calea unor mobiluri sănătoase

5. Conform celor spuse de Isus, care era prima dintre toate poruncile?

⁵ Când a fost întrebat care era prima dintre legile date lui Israel, Isus a citat o poruncă ce punea accentul nu pe înfăţişarea omului, ci pe motivaţia sa: „Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată gândirea ta şi cu toată puterea ta“ (Marcu 12:28–30). Astfel, Isus a indicat care ar trebui să fie forţa motrice care stă la baza serviciului nostru pentru Dumnezeu: iubirea.

6, 7. a) Cum a atacat Satan în mod perfid familia, şi de ce (2 Corinteni 2:11)? b) Cum poate educaţia să influenţeze atitudinea copiilor faţă de autoritatea divină?

⁶ Satan vrea să ne zădărnicească eforturile de a cultiva iubirea, această trăsătură esenţială. O metodă folosită de el în acest scop este atacul împotriva familiei. De ce? Deoarece în familie se învaţă primele şi cele mai durabile noţiuni despre iubire. Satan cunoaşte bine principiul biblic că ceea ce se învaţă în copilărie poate fi de mare folos la maturitate (Proverbele 22:6). Când suntem la o vârstă fragedă, el încearcă în mod perfid să denatureze noţiunile noastre despre iubire. Ca ‘dumnezeu al veacului acestuia’, Satan vede că şi-a realizat scopul atunci când mulţi copii cresc în familii care nu sunt adăposturi ale iubirii, ci câmpuri de luptă, pline de înverşunare, mânie şi cuvinte jignitoare. — 2 Corinteni 4:4; Efeseni 4:31, 32; 6:4; Coloseni 3:21.

⁷ În cartea Fă-ţi fericită viaţa de familie se arată că modul în care un tată îşi joacă rolul de părinte „poate avea un efect însemnat asupra atitudinii de mai târziu a copiilor faţă de autoritate, atât cea umană, cât şi cea divină“.a Un creştin care a fost crescut sub mâna autoritară a unui tată aspru declară următoarele: „Pentru mine este uşor să ascult de Iehova; dar îmi este mult mai greu să-l iubesc“. Desigur, ascultarea este esenţială, deoarece, în ochii lui Dumnezeu, „ascultarea face mai mult decât jertfele“ (1 Samuel 15:22). Dar ce ne poate ajuta să depăşim stadiul simplei ascultări şi să cultivăm iubirea de Iehova ca forţă motivaţională a închinării noastre?

„Dragostea lui Hristos ne constrânge“

8, 9. Cum ar trebui să stimuleze jertfa de răscumpărare a lui Isus iubirea noastră pentru Iehova?

⁸ Cel mai bun stimulent în cultivarea iubirii sincere pentru Iehova este aprecierea faţă de jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“ (1 Ioan 4:9). După ce o înţelegem şi o apreciem, această dovadă a iubirii ne face să reacţionăm cu iubire. „Noi Îl iubim pentru că [Iehova] ne-a iubit întâi.“ — 1 Ioan 4:19.

⁹ Isus a acceptat de bunăvoie însărcinarea de a sluji ca Salvator al omului. „Noi am cunoscut dragostea, prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi“ (1 Ioan 3:16; Ioan 15:13). Iubirea altruistă a lui Isus ar trebui să declanşeze în noi o reacţie plină de apreciere. Să ilustrăm: Să presupunem că ai fost salvat de la înec. Ai putea oare să mergi pur şi simplu acasă, să te usuci şi să rămâi nepăsător? Bineînţeles că nu! Te-ai simţi îndatorat faţă de salvatorul tău. La urma urmei, îi datorezi viaţa! Le datorăm oare mai puţin lui Iehova Dumnezeu şi lui Isus Cristos? Fără răscumpărare, fiecare dintre noi ne-am îneca, cum se spune, în păcat şi în moarte. Însă, datorită acestei mari dovezi de iubire, avem perspectiva de a trăi veşnic pe un pământ paradiziac. — Romani 5:12, 18; 1 Petru 2:24.

10. a) Cum putem aplica la propria noastră persoană răscumpărarea? b) Cum ne constrânge iubirea lui Cristos?

¹⁰ Să reflectăm la răscumpărare. Să o aplicăm la propria noastră persoană, aşa cum a făcut Pavel: „Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2:20). O asemenea reflectare va declanşa o motivaţie sinceră, în sensul celor scrise de Pavel corintenilor: „Dragostea lui Hristos ne constrânge, încât . . . El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei“ (2 Corinteni 5:14, 15). În The Jerusalem Bible se spune că iubirea lui Cristos „ne copleşeşte“. Când ne gândim la iubirea lui Cristos, ne simţim constrânşi, profund mişcaţi, ba chiar copleşiţi. Ea ne sensibilizează inima şi ne îndeamnă la acţiune. Iată cum este parafrazat acest verset în traducerea lui J. B. Phillips: „Însăşi motivaţia acţiunilor noastre este iubirea lui Cristos“. Orice alt fel de motivaţie nu va produce roade durabile în noi, aşa cum arată exemplul fariseilor.

„Feriţi-vă de aluatul fariseilor“

11. Descrieţi atitudinea fariseilor faţă de lucrările religioase.

¹¹ Fariseii nu puneau deloc suflet în închinarea la Dumnezeu. În loc să evidenţieze iubirea de Dumnezeu, ei scoteau în evidenţă lucrările ca norme de evaluare a spiritualităţii. Preocuparea lor pentru reguli amănunţite îi făcea să pară drepţi pe dinafară, dar pe dinăuntru erau ‘plini de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie’. — Matei 23:27.

12. Cum au dovedit fariseii, după ce Isus a vindecat un om, că aveau o inimă insensibilă?

¹² Cu o anumită ocazie, Isus a vindecat plin de compasiune un om a cărui mână se uscase. Cât de fericit trebuie să fi fost acest om când s-a văzut însănătoşit instantaneu de o boală care, fără îndoială, îi cauzase mari suferinţe fizice şi psihice! Totuşi, fariseii nu s-au bucurat cu el, ci au început să-i caute nod în papură lui Isus pentru că a dat ajutor de Sabat. Fiind chiţibuşari ai Legii, fariseii au pierdut complet din vedere spiritul acesteia. Nu e de mirare că Isus a fost „adânc mâhnit de împietrirea inimii lor“ (Marcu 3:1–5). Pe lângă aceasta, el şi-a avertizat discipolii: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor“ (Matei 16:6). Acţiunile şi atitudinea lor sunt demascate în Biblie spre folosul nostru.

13. Ce învăţăminte tragem din exemplul fariseilor?

¹³ Din exemplul fariseilor învăţăm că trebuie să avem o concepţie rezonabilă cu privire la lucrări. Lucrările sunt, într-adevăr, esenţiale, deoarece „credinţa fără fapte [lucrări, NW] este moartă“ (Iacov 2:26). Totuşi, oamenii imperfecţi au tendinţa de a-i judeca pe alţii mai curând după ceea ce fac, decât după ceea ce sunt. Uneori s-ar putea chiar să ne judecăm singuri în felul acesta. S-ar putea să devenim obsedaţi de efectuarea de lucrări, ca şi cum aceasta ar fi singurul criteriu de evaluare a spiritualităţii noastre. Am putea neglija importanţa faptului de a ne examina mai curând mobilurile (compară cu 2 Corinteni 5:12). Am putea deveni nişte legalişti rigizi care ‘strecoară ţânţarul şi înghit cămila’, respectând litera legii, dar violându-i spiritul. — Matei 23:24.

14. În ce sens erau fariseii ca un pahar necurat sau ca o farfurie necurată?

¹⁴ Fariseii nu înţelegeau că, dacă cineva îl iubeşte cu adevărat pe Iehova, faptele de devoţiune sfântă vor urma în mod firesc. Spiritualitatea dinăuntru se revarsă în afară. Mustrându-i aspru pe farisei pentru gândirea lor greşită în această privinţă, Isus a zis: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de lăcomie şi de neorânduială. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea de afară să fie curată“. — Matei 23:25, 26.

15. Menţionaţi câteva exemple care arată că Isus nu judecă după aparenţe.

¹⁵ Partea de afară a unui pahar, a unei farfurii sau chiar a unei clădiri nu arată totul. Discipolii lui Isus erau uluiţi de frumuseţea templului din Ierusalim, pe care Isus l-a numit „o peşteră de tâlhari“ din cauza lucrurilor care se petreceau înăuntru (Marcu 11:17; 13:1). Ce era valabil cu privire la templu este valabil şi cu privire la milioane de aşa-zişi creştini, după cum arată istoria creştinătăţii. Isus a zis că judecata lui cu privire la unii care au făcut „lucrări puternice“ (NW) în numele său va fi următoarea: „lucrători ai nelegiuirii“ (Matei 7:22, 23, NW). Aceste cuvinte contrastează net cu ceea ce a spus el despre o văduvă care a contribuit cu o infimă sumă de bani la templu: „Această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei care au aruncat în cutia pentru daruri; . . . ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască“ (Marcu 12:41–44). Sunt nedrepte aceste judecăţi? Absolut deloc. În ambele cazuri, Isus a oglindit punctul de vedere al lui Iehova (Ioan 8:16). El a văzut mobilurile care au stat la baza lucrărilor şi a judecat în consecinţă.

‘Fiecare după puterea lui’

16. De ce nu trebuie să ne comparăm mereu activitatea cu aceea a unui alt creştin?

¹⁶ Dacă mobilurile noastre sunt sănătoase, nu trebuie să facem mereu comparaţii. De exemplu, ce rost ar avea să ne străduim, la fel ca într-o competiţie, să petrecem în serviciul de teren acelaşi număr de ore pe care le efectuează un alt creştin sau să egalăm realizările acestuia în predicare? Isus a zis să-l iubim pe Iehova cu toată inima noastră, cu toată mintea noastră, cu tot sufletul nostru şi cu toată puterea noastră, nu cu ale altuia. Aptitudinile, vigoarea şi condiţiile diferă de la persoană la persoană. Dacă situaţia îţi permite, iubirea te va îndemna să petreci mult timp la predicare, poate chiar ca pionier — ministru cu timp integral. Dacă te lupţi cu o boală însă, poate că timpul pe care îl petreci la predicare este mai mic decât cel pe care l-ai dori tu. Nu te descuraja! Fidelitatea faţă de Dumnezeu nu se măsoară cu ora. Dacă mobilurile tale vor fi sincere, vei avea motive de bucurie. Iată ce a scris Pavel: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii“. — Galateni 6:4.

17. Relataţi pe scurt, cu propriile cuvinte, parabola despre talanţi.

¹⁷ Să analizăm parabola lui Isus despre talanţi, consemnată în Matei 25:14–30. Un om care era pe punctul de a pleca în străinătate şi-a chemat sclavii şi le-a încredinţat bunurile sale. „Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui.“ Ce a găsit stăpânul când s-a întors ca să încheie socotelile cu sclavii săi? Sclavul căruia i se dăduseră cinci talanţi a câştigat alţi cinci. Tot aşa, sclavul căruia i se dăduseră doi talanţi a câştigat alţi doi. Sclavul căruia i se dăduse un talant l-a îngropat în pământ, nefăcând nimic pentru a spori avuţia stăpânului. Cum a evaluat stăpânul această situaţie?

18, 19. a) De ce stăpânul nu l-a comparat pe sclavul căruia i-a dat doi talanţi cu sclavul căruia i-a dat cinci talanţi? b) Ce învăţăm despre laudă şi comparaţii din parabola despre talanţi? c) De ce sclavul al treilea a primit o judecată nefavorabilă?

¹⁸ Mai întâi să vedem ce a făcut cu sclavii cărora le dăduse cinci şi, respectiv, doi talanţi. Fiecăruia dintre ei stăpânul i-a zis: „Bine, rob [sclav, NW] bun şi credincios!“ I-ar fi vorbit el aşa sclavului cu cinci talanţi dacă acesta ar fi câştigat numai doi? Puţin probabil! Pe de altă parte, el nu i-a spus sclavului care a câştigat doi talanţi: „De ce nu ai câştigat cinci? Uită-te la colegul tău de sclavie să vezi ce mult a câştigat pentru mine!“ Nu, stăpânul plin de compasiune, care îl reprezintă pe Isus, nu a făcut comparaţii. El a repartizat sclavilor talanţii, dându-i „fiecăruia după puterea lui“, şi nu a pretins nimic mai mult decât a putut să dea fiecare. Ambii sclavi au fost lăudaţi în mod egal, deoarece amândoi au lucrat pentru stăpânul lor din tot sufletul. Toţi putem să tragem învăţăminte din această parabolă.

¹⁹ Bineînţeles, al treilea sclav nu a fost lăudat. De fapt, el a fost aruncat în întunericul de afară. Fiindcă a primit doar un talant, stăpânul nu aştepta ca acesta să realizeze la fel de mult ca sclavul cu cinci talanţi. Dar el nici măcar nu a încercat să realizeze ceva! Judecata nefavorabilă primită de el s-a datorat în ultimă instanţă înclinaţiei ‘rele şi leneşe’ a inimii sale, care trăda lipsă de iubire pentru stăpânul său.

20. Cum consideră Iehova limitele noastre?

²⁰ Iehova aşteaptă de la fiecare dintre noi să-l iubim cu toată puterea noastră; şi totuşi, cât de încurajator este să cunoaştem că „El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:14)! În Proverbele 21:2 se spune că „Iehova evaluează inimile“ (NW), nu rezultatele obţinute. El înţelege toate limitele peste care nu putem să trecem fie că sunt de ordin financiar, fie că sunt de ordin fizic, afectiv sau de altă natură (Isaia 63:9). În acelaşi timp, el aşteaptă ca noi să folosim la maximum „resursele“ pe care le avem. Iehova este perfect, dar când tratează cu închinătorii săi imperfecţi, el nu pretinde perfecţiune de la ei. El nu este nici nerezonabil în relaţiile cu ei, nici nerealist în ce priveşte pretenţiile sale.

21. Ce rezultate bune vor urma dacă iubirea ne va îndemna să ne efectuăm serviciul pentru Dumnezeu?

²¹ Faptul de a-l iubi pe Iehova cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea noastră valorează „mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele“ (Marcu 12:33). Dacă vom fi îndemnaţi de iubire, vom face tot ce putem în serviciul lui Dumnezeu. Petru a scris că dacă trăsăturile divine, inclusiv iubirea, „există din abundenţă în voi, ele vă vor împiedica să fiţi inactivi sau neroditori cu privire la cunoaşterea exactă a Domnului nostru Isus Cristos“. — 2 Petru 1:8, NW.

[Notă de subsol]

Recapitulare

◻ Care ar trebui să fie forţa motrice a serviciului nostru pentru Dumnezeu?

◻ Cum ne constrânge iubirea lui Cristos să-i slujim lui Iehova?

◻ Ce preocupare a fariseilor trebuie să evităm?

◻ De ce nu este bine să comparăm mereu serviciul nostru cu cel al altui creştin?

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Aptitudinile, vigoarea şi condiţiile diferă de la persoană la persoană.