Femeile creştine merită onoare şi respect

„Voi, soţilor, locuiţi cu ele potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii, ca fiind un vas mai slab.“ — 1 PETRU 3:7.

1, 2. a) Ce mirare a generat discuţia lui Isus cu samariteanca la fântână, şi de ce (vezi şi nota de subsol)? b) Ce a demonstrat Isus prin faptul că i-a predicat samaritencei?

LA AMIAZA unei zile de la sfârşitul anului 30 e.n., la vechea fântână din apropierea oraşului Sihar, Isus a arătat cum considera că trebuie tratate femeile. El petrecuse dimineaţa străbătând ţinutul deluros al Samariei şi sosise la fântână obosit, flămând şi însetat. În timp ce şedea acolo, s-a apropiat o samariteancă pentru a scoate apă din fântână. „Dă-Mi să beau“, i-a zis Isus. Cu siguranţă că femeia s-a uitat uimită la el. Ea l-a întrebat: „Cum, Tu, fiind iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?“ Mai târziu, când s-au întors de la cumpărături cu alimente, discipolii au rămas surprinşi, mirându-se că Isus „vorbea cu o femeie“. — Ioan 4:4–9, 27.

² Ce a făcut-o pe această femeie să întrebe, iar pe discipoli să se mire? Ea era samariteancă, iar evreii nu aveau legături cu samaritenii (Ioan 8:48). Dar, evident, mai era un motiv pentru care ei s-au mirat. Pe timpul acela, tradiţia rabinică interzicea bărbaţilor să discute în public cu femeile.a Totuşi, Isus i-a predicat deschis acestei femei sincere, ba chiar i-a dezvăluit că el era Mesia (Ioan 4:25, 26). Prin aceasta, Isus a arătat că nu s-a lăsat constrâns de tradiţii nescripturale, inclusiv de cele care înjoseau femeile (Marcu 7:9–13). Dimpotrivă, prin ceea ce făcea şi prin învăţăturile sale, Isus a demonstrat că femeile trebuie tratate cu onoare şi respect.

Cum le-a tratat Isus pe femei

3, 4. a) Cum a reacţionat Isus faţă de femeia care s-a atins de veşmântul său? b) În ce fel a dat Isus un exemplu minunat pentru creştini, îndeosebi pentru supraveghetori?

³ Tandra compasiune pe care Isus o avea pentru oameni s-a reflectat în modul în care el le-a tratat pe femei. Cu o anumită ocazie, o femeie care suferea de o scurgere de sânge de 12 ani l-a căutat pe Isus în mulţime. Starea ei o făcea necurată din punct de vedere ceremonial, astfel că această femeie nu ar fi trebuit să fie prezentă acolo (Leviticul 15:25–27). Dar ea se afla într-o situaţie disperată, aşa că s-a strecurat în mulţime, ajungând în spatele lui Isus. Când s-a atins de veşmintele lui, s-a vindecat instantaneu! Cu toate că se afla în drum spre casa lui Iair, a cărui fiică era grav bolnavă, Isus s-a oprit. Simţind că a ieşit putere din el, Isus a întors capul pentru a vedea cine îl atinsese. În cele din urmă, femeia a venit şi s-a prosternat înaintea lui tremurând. Avea Isus s-o certe pentru că ea era în mulţime sau pentru că se atinsese de veşmântul lui fără să-i ceară voie? Nu. Dimpotrivă, ea a văzut că el era plin de căldură şi amabilitate. Isus i-a zis: „Fiică! Credinţa ta te-a vindecat“. A fost singura dată când Isus s-a adresat direct unei femei numind-o „fiică“. Câtă alinare trebuie să-i fi adus ei acest cuvânt! — Matei 9:18–22; Marcu 5:21–34.

⁴ Isus a privit dincolo de litera Legii. El a văzut spiritul care stătea la baza ei, precum şi necesitatea de îndurare şi compasiune (compară cu Matei 23:23). Isus a observat situaţia disperată în care se găsea această femeie bolnavă şi a luat în considerare faptul că ea acţionase sub impulsul credinţei. Prin aceasta, el le-a dat un minunat exemplu bărbaţilor creştini, îndeosebi supraveghetorilor. Dacă o soră creştină se confruntă cu probleme personale sau cu o situaţie deosebit de grea sau apăsătoare, bătrânii trebuie să se străduiască să privească dincolo de cuvintele sau acţiunile propriu-zise şi să ia în considerare condiţiile şi motivaţia. Un astfel de discernământ poate arăta că, în loc de sfaturi şi corecţie, ei trebuie să arate răbdare, înţelegere şi compasiune. — Proverbele 10:19; 16:23; 19:11.

5. a) Ce restricţii au impus femeilor tradiţiile rabinice (vezi nota de subsol)? b) Cine au fost primele persoane care l-au văzut pe Isus înviat şi au depus mărturie despre el?

⁵ Îngrădite de tradiţiile rabinice, femeile din perioada în care Isus a fost pe pământ nu aveau voie să depună mărturie la un proces.b Să vedem ce s-a întâmplat la scurt timp după învierea lui Isus dintre morţi, în dimineaţa zilei de 16 Nisan 33 e.n. Cine au fost primele persoane care l-au văzut pe Isus înviat şi le-au depus mărturie altor discipoli despre învierea Domnului lor? Femeile care au văzut ţintuirea lui şi au rămas acolo până când Isus s-a stins din viaţă. — Matei 27:55, 56, 61.

6, 7. a) Ce le-a spus Isus femeilor care au venit la mormânt? b) Cum au reacţionat la început discipolii de sex bărbătesc ai lui Isus la mărturia femeilor, şi ce se poate învăţa de aici?

⁶ În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena şi alte femei s-au dus la mormânt cu mirodenii pentru a unge corpul lui Isus. Găsind mormântul gol, Maria a alergat să le spună acest lucru lui Petru şi Ioan. Celelalte femei au rămas acolo. La scurt timp după aceea a apărut un înger care le-a spus că Isus fusese înviat. „Duceţi-vă repede şi spuneţi ucenicilor“, le-a zis îngerul. În timp ce aceste femei se grăbeau să ducă ştirea, le-a apărut Isus în persoană. „Duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei“, le-a zis el (Matei 28:1–10; Marcu 16:1, 2; Ioan 20:1, 2). Fără să ştie de vizita îngerului şi copleşită de durere, Maria Magdalena s-a întors la mormântul gol. Isus i s-a arătat acolo şi, după ce ea l-a recunoscut în cele din urmă, el i-a spus: „Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“. — Ioan 20:11–18; compară cu Matei 28:9, 10.

⁷ Isus s-ar fi putut arăta mai întâi lui Petru, lui Ioan sau unuia dintre ceilalţi discipoli de sex bărbătesc, însă el a preferat să le favorizeze pe aceste femei, dându-le ocazia să fie primii martori ai învierii sale şi încredinţându-le misiunea de a le depune mărturie despre aceasta discipolilor săi de sex bărbătesc. Care a fost prima reacţie a bărbaţilor? Iată ce spune relatarea: „Cuvintele acestea li se păreau ca basme şi nu le credeau“ (Luca 24:11). Oare le-a fost greu să accepte această mărturie fiindcă venea de la nişte femei? Dacă a fost aşa, ei au primit cu timpul suficiente dovezi că Isus fusese sculat dintre morţi (Luca 24:13–46; 1 Corinteni 15:3–8). Azi, creştinii manifestă înţelepciune când iau în considerare observaţiile surorilor lor spirituale. — Compară cu Geneza 21:12.

8. Ce a arătat Isus prin modul în care le trata pe femei?

⁸ Este, într-adevăr, emoţionant să observăm modul în care Isus le-a tratat pe femei. Fiind întotdeauna plin de compasiune şi manifestând echilibru desăvârşit în ce priveşte modul de a le trata pe femei, el niciodată nici nu le-a preamărit, nici nu le-a desconsiderat (Ioan 2:3–5). El a respins tradiţiile rabinice care le privau de demnitate şi anulau Cuvântul lui Dumnezeu (compară cu Matei 15:3–9). Tratându-le pe femei cu onoare şi respect, Isus a arătat direct modul în care Iehova Dumnezeu consideră că trebuie tratate (Ioan 5:19). Isus a dat, de asemenea, un minunat exemplu pe care bărbaţii creştini trebuie să-l imite. — 1 Petru 2:21.

Învăţăturile lui Isus despre femei

9, 10. În ce fel a respins Isus tradiţiile rabinice privitoare la femei, şi ce a spus el după ce fariseii i-au pus o întrebare despre divorţ?

⁹ Isus a respins tradiţiile rabinice şi a respectat demnitatea femeilor nu numai prin modul său de comportare, ci şi prin învăţăturile lui. Să vedem, de exemplu, ce a spus el despre divorţ şi adulter.

¹⁰ Iată ce întrebare i-a fost pusă lui Isus cu privire la divorţ: „Oare este îngăduit unui soţ să-şi lase soţia pentru orice motiv?“ Potrivit relatării lui Marcu, Isus a zis: „Oricine divorţează de soţia sa [cu excepţia motivului de fornicaţie] şi se căsătoreşte cu alta comite adulter faţă de ea, şi dacă vreodată o femeie, după ce a divorţat de soţul ei, se căsătoreşte cu altul, comite adulter“ (Marcu 10:10–12, NW; Matei 19:3, 9). Aceste cuvinte simple dovedeau respect pentru demnitatea femeilor. În ce sens?

11. Ce arată cu privire la căsătorie cuvintele „cu excepţia motivului de fornicaţie“, rostite de Isus?

¹¹ În primul rând, prin cuvintele „cu excepţia motivului de fornicaţie“ (pe care le găsim în Evanghelia după Matei, NW), Isus a arătat că legătura matrimonială nu putea fi nici tratată, nici desfăcută cu uşurinţă. Învăţătura rabinică predominantă permitea divorţul din motive minore, cum ar fi faptul că soţia nu gătea bine o mâncare sau că discuta cu un străin. Divorţul era permis chiar şi pe motivul că soţul găsea o femeie care, după părerea lui, era mai frumoasă. Iată ce spune un biblist: „Când a vorbit în felul acesta, Isus . . . a acordat sprijin femeilor, căutând să redea căsătoriei locul pe care îl merita“. Într-adevăr, căsătoria trebuie să fie o legătură permanentă în care femeia să se simtă în siguranţă. — Marcu 10:6–9.

12. Ce concepţie a introdus Isus prin cuvintele „comite adulter faţă de ea“?

¹² În al doilea rând, prin expresia „comite adulter faţă de ea“ (NW), Isus a introdus concepţia că soţul comite adulter faţă de soţia lui, concepţie care nu era recunoscută în tribunalele rabinice. Iată ce se spune în The Expositor’s Bible Commentary: „Conform iudaismului rabinic, o femeie putea comite prin infidelitate adulter faţă de soţul ei, iar un bărbat putea comite adulter faţă de un alt bărbat dacă avea relaţii sexuale cu soţia acestuia. Dar orice ar fi făcut, un bărbat nu putea comite niciodată adulter faţă de soţia lui. Impunând soţului aceleaşi obligaţii morale pe care le avea şi soţia, Isus a înălţat poziţia şi demnitatea femeilor“.

13. Cum a arătat Isus, referindu-se la divorţ, că în sistemul creştin va fi o singură normă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei?

¹³ În al treilea rând, prin expresia „după ce a divorţat de soţul ei“ (NW), Isus a recunoscut dreptul femeii de a divorţa de un soţ infidel — o practică ce se pare că era cunoscută, dar nu era aplicată de legislaţia evreiască din timpul acela.c Se spunea că „se putea divorţa de o femeie cu sau fără voia acesteia, dar de un bărbat nu se putea divorţa decât cu voia lui“. Însă conform învăţăturii lui Isus, în sistemul creştin se aplică aceeaşi normă atât bărbaţilor, cât şi femeilor.

14. Ce a reflectat Isus prin învăţăturile sale?

¹⁴ Învăţăturile lui Isus arată clar o profundă preocupare pentru bunăstarea femeilor. Aşadar, nu este greu de înţeles de ce unele femei l-au iubit atât de mult pe Isus, încât s-au îngrijit de necesităţile lui, folosindu-şi bunurile proprii (Luca 8:1–3). Isus a zis: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis pe Mine“ (Ioan 7:16). Prin ceea ce preda, Isus reflecta tandra consideraţie pe care Iehova o are pentru femei.

„Dându-le onoare“

15. Ce a scris apostolul Petru despre modul în care soţii trebuie să-şi trateze soţiile?

¹⁵ Apostolul Petru a observat direct modul în care Isus le-a tratat pe femei. Circa 30 de ani mai târziu, Petru le-a dat soţiilor sfaturi pline de iubire, iar apoi a scris următoarele: „Voi, soţilor, locuiţi cu ele potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii [dându-le onoare, NW], ca fiind un vas mai slab, ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte“ (1 Petru 3:7). Ce a vrut Petru să spună prin cuvintele „dându-le onoare“ (NW)?

16. a) Care este sensul substantivului grecesc tradus prin „onoare“? b) Cum l-a onorat Iehova pe Isus în timpul transfigurării, şi ce învăţăm de aici?

¹⁶ Potrivit unui lexicograf, substantivul grecesc tradus prin „onoare“ (timé) înseamnă „preţ, valoare, onoare, respect“. Forme ale acestui cuvânt grecesc sunt redate prin „daruri“ şi „preţuire“ (Faptele 28:10; 1 Petru 2:7). Înţelegem ce înseamnă a onora pe cineva dacă examinăm modul în care Petru foloseşte acelaşi cuvânt în 2 Petru 1:17. Iată ce spune el în acest verset cu privire la transfigurarea lui Isus: „El a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare şi glorie, atunci când cuvinte ca acestea i-au fost transmise prin gloria măreaţă: «Acesta este Fiul meu, iubitul meu, pe care eu însumi l-am aprobat»“ (NW). La transfigurarea lui Isus, Iehova l-a onorat pe Fiul său, aprobându-l în auzul celorlalţi (Matei 17:1–5). Aşadar, un om care îşi onorează soţia nu o umileşte, nici nu o înjoseşte. Dimpotrivă, el demonstrează prin cuvinte şi fapte, atât în particular, cât şi în public, că o stimează. — Proverbele 31:28–30.

17. a) De ce trebuie să i se acorde onoare soţiei creştine? b) De ce un bărbat nu trebuie să considere că, în ochii lui Dumnezeu, el are o valoare mai mare decât o femeie?

¹⁷ Petru spune că soţii creştini trebuie să ‘dea’ această onoare soţiilor lor. Ea trebuie acordată nu ca favoare, ci ca datorie legitimă faţă de soţiile lor. De ce trebuie să li se acorde soţiilor această onoare? Deoarece ele sunt „împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii“, explică Petru. În secolul I e.n., femeile şi bărbaţii care au primit scrisoarea lui Petru erau toţi chemaţi pentru a fi comoştenitori cu Cristos (Romani 8:16, 17; Galateni 3:28). În congregaţie, femeile nu aveau aceleaşi responsabilităţi ca bărbaţii, dar urmau să participe în cele din urmă la guvernare cu Cristos în cer (Apocalipsa 20:6). La fel şi azi, când majoritatea membrilor poporului lui Dumnezeu au speranţă pământească, ar fi o greşeală gravă din partea oricărui creştin să creadă că, datorită privilegiilor pe care le poate avea în congregaţie, el are în ochii lui Dumnezeu o valoare mai mare decât femeile (compară cu Luca 17:10). Bărbaţii şi femeile se bucură de aceeaşi poziţie spirituală înaintea lui Dumnezeu, deoarece moartea de jertfă a lui Isus le-a dat atât bărbaţilor, cât şi femeilor ocazia de a fi eliberaţi de sub condamnarea păcatului şi a morţii, în vederea vieţii veşnice. — Romani 6:23.

18. Ce argument hotărâtor, potrivit căruia soţul trebuie să-şi onoreze soţia, aduce Petru?

¹⁸ Petru aduce încă un argument hotărâtor, potrivit căruia soţul trebuie să-şi onoreze soţia: „pentru ca rugăciunile [lui] să nu fie întrerupte [împiedicate, NW]“. Expresia „a fi împiedicat“ provine dintr-un verb grecesc (enkópto), care înseamnă literalmente „a tăia“. Potrivit lucrării Expository Dictionary of New Testament Words, de Vine, „el era folosit cu privire la persoanele care erau împiedicate prin distrugerea unui drum sau prin plasarea bruscă a unui obstacol în calea lor“. Aşadar, soţul care nu îi dă onoare soţiei sale ar putea constata că între rugăciunile sale şi auzul lui Dumnezeu există un obstacol. Bărbatul respectiv se poate simţi nedemn să se apropie de Dumnezeu sau poate că Iehova nu este dispus să-l asculte. Este limpede că pe Iehova îl preocupă mult felul în care bărbaţii le tratează pe femei. — Compară cu Plângerile 3:44.

19. Cum pot bărbaţii şi femeile din congregaţie să slujească împreună, respectându-se reciproc?

¹⁹ Obligaţia de a arăta onoare nu le revine numai soţilor. În timp ce un soţ trebuie să-şi onoreze soţia, tratând-o cu iubire şi demnitate, o soţie trebuie să-şi onoreze soţul, fiindu-i supusă şi respectându-l profund (1 Petru 3:1–6). De altfel, Pavel i-a îndemnat pe creştini ‘să-şi arate onoare unii altora’ (Romani 12:10, NW). Acesta este un apel adresat bărbaţilor şi femeilor din congregaţie de a sluji împreună, respectându-se reciproc. Când această atitudine este predominantă, femeile creştine nu vor vorbi într-un mod lipsit de tact care subminează autoritatea celor aflaţi în frunte. Dimpotrivă, ele îi vor sprijini pe bătrâni şi vor colabora cu ei (1 Corinteni 14:34, 35; Evrei 13:17). În ce îi priveşte pe supraveghetorii creştini, ei le vor trata „pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia“ (1 Timotei 5:1, 2). Manifestând înţelepciune, bătrânii vor asculta cu amabilitate şi consideraţie opinia surorilor creştine. Astfel, când o soră manifestă consideraţie faţă de autoritatea teocratică şi, plină de respect, pune o întrebare sau menţionează o problemă care merită atenţie, bătrânii vor analiza cu bucurie întrebarea sau problema ridicată de ea.

20. Conform Scripturilor, cum ar trebui tratate femeile?

²⁰ De când a intrat păcatul în Eden, femei din multe culturi au fost înjosite până la dezonoare. Dar, iniţial, Iehova nu a preconizat ca ele să fie supuse unui astfel de tratament. Indiferent de concepţiile predominante în fiecare cultură cu privire la femei, atât Scripturile ebraice, cât şi Scripturile greceşti creştine arată cu claritate că femeile pioase trebuie să fie tratate cu onoare şi respect. Acesta este dreptul acordat lor de Dumnezeu.

[Note de subsol]

Ce veţi răspunde?

◻ Ce exemple demonstrează că Isus le-a tratat pe femei cu onoare şi respect?

◻ Cum au dovedit învăţăturile lui Isus respect faţă de demnitatea femeilor?

◻ De ce trebuie soţul să-i dea onoare soţiei sale creştine?

◻ Care este obligaţia tuturor creştinilor în ce priveşte faptul de a arăta onoare?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Spre bucuria lor, câteva femei pioase au fost primele care l-au văzut pe Isus înviat, iar el le-a însărcinat să le depună mărturie fraţilor săi.