Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • jy cap. 34 pag. 82–pag. 83 par. 6
  • Isus alege doisprezece apostoli

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Isus alege doisprezece apostoli
  • Isus – Calea, adevărul și viața
  • Materiale similare
  • Isus îşi alege apostolii
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1989
  • Isus îşi alege apostolii
    Cel mai mare om care a trăit vreodată
  • Ei au devenit discipolii lui Isus
    Ascultă de Marele Învățător
  • Isus predică pe un munte
    Cartea mea cu relatări biblice
Vedeți mai multe
Isus – Calea, adevărul și viața
jy cap. 34 pag. 82–pag. 83 par. 6
Isus merge pe un munte

CAPITOLUL 34

Isus alege doisprezece apostoli

MARCU 3:13-19 LUCA 6:12-16

  • CEI DOISPREZECE APOSTOLI

A trecut aproximativ un an şi jumătate de când Ioan Botezătorul le-a făcut cunoscut oamenilor că Isus este Mielul lui Dumnezeu. Când Isus şi-a început serviciul, câţiva bărbaţi sinceri, printre care Andrei, Simon Petru, Ioan, probabil Iacov (fratele lui Ioan), Filip şi Bartolomeu (cunoscut şi ca Natanael), au devenit discipolii săi. Cu timpul, mulţi alţii l-au urmat pe Cristos (Ioan 1:45-47).

Acum Isus este pregătit să-şi aleagă apostolii. Aceştia vor fi colaboratorii săi apropiaţi şi vor primi o instruire specială. Dar, înainte de a-i alege, Isus merge pe un munte, poate unul situat în apropiere de Marea Galileii, nu departe de Capernaum. El se roagă toată noaptea, cerând, probabil, înţelepciune şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Când se face ziuă, Isus îşi cheamă discipolii şi alege dintre ei doisprezece apostoli.

Isus îi alege pe cei şase menţionaţi la început, precum şi pe Matei, pe care l-a chemat în timp ce acesta se afla în locul unde se încasau impozite. Ceilalţi cinci sunt: Iuda (numit şi Tadeu şi „fiul lui Iacov”), Simon Canaanitul, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, şi Iuda Iscariot (Matei 10:2-4; Luca 6:16).

Isus se roagă înainte de a-i alege pe cei doisprezece apostoli

Până acum, cei doisprezece au călătorit alături de Isus şi el îi cunoaşte bine. Unii dintre ei îi sunt rude. Iacov şi fratele său, Ioan, sunt, se pare, veri primari ai lui Isus. Se presupune că Alfeu a fost fratele lui Iosif, tatăl adoptiv al lui Isus. Dacă aşa au stat lucrurile, atunci fiul lui Alfeu, apostolul Iacov, a fost vărul lui Isus.

Desigur, lui Isus nu-i este greu să reţină numele apostolilor săi. Dar cum vi le puteţi aminti şi voi? V-ar putea fi de ajutor să reţineţi că doi apostoli se numesc Simon, doi, Iacov şi doi, Iuda. Simon (Petru) are un frate numit Andrei, iar Iacov (fiul lui Zebedei) are un frate numit Ioan. Aceasta este o modalitate de a vă aminti numele a opt apostoli. Ceilalţi patru sunt: un încasator de impozite (Matei), un apostol care mai târziu a avut îndoieli (Toma), unul care a fost chemat în timp ce se afla sub un pom (Natanael) şi prietenul lui Natanael (Filip).

Unsprezece apostoli sunt, ca şi Isus, din Galileea. Natanael este din Cana. Filip, Petru şi Andrei sunt originari din Betsaida. Petru şi Andrei s-au mutat mai târziu în Capernaum, unde se pare că locuia şi Matei. Iacov şi Ioan locuiau tot în Capernaum sau în apropiere de acest oraş şi aveau o afacere cu peşte, desfăşurându-şi activităţile în împrejurimi. Se pare că Iuda Iscariot, care mai târziu l-a trădat pe Isus, este singurul apostol originar din Iudeea.

  • Ce decizie importantă a luat Isus după ce s-a rugat o noapte întreagă?

  • Care au fost apostolii lui Isus şi cum vă puteţi aminti numele lor?

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează