Este lucrătorul vrednic de plata sa?

PRIVIŢI-I! S-ar părea că de-abia supravieţuiesc, adesea în adăposturi mizere, de multe ori având numai atât cât să-şi ducă zilele, deşi mulţi dintre ei trăiesc şi îşi cresc copiii într-o ţară bogată. Sunt muncitorii migranţi, numărând doar în Statele Unite nu mai puţin de cinci milioane, care culeg fructe şi legume pentru câteva dintre cele mai mari corporaţii americane.

Uitaţi-vă la trupurile lor pline de cicatrice şi de dureri, trudind în arşiţa înăbuşitoare. Priviţi-i cum încearcă să-şi îndrepte spatele după ore îndelungate în care au stat aplecaţi, culegând legumele care vor împodobi rafturile şi containerele magazinelor şi supermagazinelor din cine ştie ce loc îndepărtat. Timp de şase şi chiar şapte zile pe săptămână, din zori şi până în seară, ei sunt acolo. Uitaţi-vă la copiii care lucrează alături de părinţii lor şi, adesea, alături de bunicii lor în vârstă. Mulţi dintre adolescenţi trebuie să abandoneze şcoala la o vârstă fragedă din cauză că părinţii lor se mută în mod sistematic, sezon după sezon, acolo unde culturile sunt gata pentru recoltat. Şi toate acestea numai pentru a avea cu ce să-şi ducă viaţa de azi pe mâine.

Vă deranjează zgomotul continuu al avioanelor utilitare care zboară la joasă altitudine în timp ce îi priviţi pe aceşti muncitori care trudesc pe câmp? Vă provoacă otrăvitoarele pesticide pulverizate prin duzele avioanelor usturimi ale ochilor, usturimi şi mâncărimi ale pielii? Vă temeţi de repercusiunile imediate sau de cele cu efect întârziat pe care le presupun acestea? Muncitorii se tem. Pesticidele sunt prezente în permanenţă în hainele lor, în nările lor, în plămânii lor. Ei au văzut cu ochii lor tributul pe care l-au luat dăunătoarele substanţe chimice din rândul copiilor şi al părinţilor lor în vârstă. Şi-au văzut membrii familiilor şi tovarăşii de muncă privaţi de capacitatea de muncă la o vârstă tânără din cauza otrăvirii cu pesticide.

O fetiţă, aflată acum în pragul adolescenţei, a fost născută cu un şold dislocat, fără muşchii pectorali din partea dreaptă şi cu o parte a feţei paralizată. Tatăl fetiţei crede că această malformaţie se datoreşte pesticidelor pulverizate pe terenurile cultivate cu căpşuni în timpul gravidităţii mamei ei. S-a raportat că simpla expunere la pesticide are un efect dăunător asupra a 300 000 de muncitori în fiecare an şi că rata incapacităţii de muncă înregistrată în rândul muncitorilor migranţi din Statele Unite este de cinci ori mai mare decât cea înregistrată în rândul muncitorilor din oricare altă industrie.

Dacă simplul fapt de a-i vedea trudind pe câmpuri sau de a vedea condiţiile mizere în care trăiesc nu vă face să vă cutremuraţi, atunci ascultaţi-i. „Munca asta te sleieşte, suspină o mamă a şapte copii după o zi lungă şi grea petrecută la câmp. Probabil că nu o să fac altceva decât să mă spăl şi să merg la culcare. Azi dimineaţă am dormit până la patru şi ceva şi n-am mai avut vreme să pregătesc masa de prânz, aşa că n-am mâncat. Acuma sunt prea istovită ca să mai mănânc.“ Mâinile ei sunt acoperite de băşici. Folosirea unei furculiţe sau a unei linguri pentru a mânca ar însemna pentru ea durere.

„[Copiii noştri] ne ajută uneori la sfârşit de săptămână, a spus o altă mamă, şi ştiu ce înseamnă să lucrezi la câmp. Ei nu vor să-şi câştige existenţa în felul acesta. . . . Eu mai am şi acum aşchii în mâini de la culesul portocalelor din iarna trecută.“ Soţul ei a spus: „Noi lucrăm timp de şase zile pe săptămână de la răsărit şi până la asfinţitul soarelui. . . . Însă probabil că vom face acest lucru toată viaţa. Ce altceva să facem?“ Aceşti doi soţi câştigă împreună abia 10 000 de dolari pe an — suma aceasta situându-i, potrivit standardelor americane, pe treapta sărăciei.

Muncitorii nu îndrăznesc să se plângă de teamă să nu-şi piardă locul de muncă. „Te plângi, spune unul dintre ei, nu te mai cheamă la lucru altă dată.“ Mulţi dintre lucrătorii migranţi sunt soţi şi taţi care au fost obligaţi să-şi lase soţie şi copii pentru a merge unde începe recoltatul, deoarece locurile de cazare, adesea barăci care adăpostesc până la 300 de muncitori, sunt adesea prea murdare şi neîncăpătoare pentru ceilalţi membri ai familiilor lor. „Ar fi plăcut să trăiesc alături de [familia mea] pe tot parcursul anului, a spus un tată, însă nu am de ales.“ „Am ajuns deja la sapă de lemn, a spus un altul. Situaţia noastră nu se poate înrăutăţi mai mult, aşa că trebuie să se îmbunătăţească.“ Şi ca şi cum nu ar fi de-ajuns, mulţi dintre aceştia sunt plătiţi conform celui mai scăzut nivel de salarizare. Pentru unii, suma de 10 000 de dolari pe an pentu o familie de muncitori pare ceva imposibil de atins, un salariu la care nu pot spera să ajungă. „Producătorii pot să plătească salarii demne de Lumea a treia şi pur şi simplu să se dispenseze de oricare muncitor care nu face exact ceea ce i se spune“, afirma revista People Weekly. „Vrednic este lucrătorul de plata sa“, a spus Isus (Luca 10:7). Muncitorii migranţi cu siguranţă se întreabă când se va aplica acest principiu şi în cazul lor.

Cei care îi instruiesc pe copiii noştri

Să analizăm acum cazul celor care prin natura profesiei lor au devenit răspunzători de instruirea copiilor şi a adulţilor în ce priveşte cititul, scrisul, ortografia, aritmetica, noţiunile ştiinţifice de bază, conduita la locul de muncă — acestea fiind componentele unei instruiri elementare. În instituţiile de învăţământ superior, profesorii predau dreptul, medicina, chimia, ingineria şi tehnologiile avansate, domenii care predomină în locurile de muncă mai profitabile din această eră spaţială computerizată. Dată fiind extrema importanţă a profesiei lor, nu ar merita pedagogii să primească salarii pe măsura preţiosului serviciu pe care îl prestează? Dacă am face o comparaţie cu persoane ale căror salarii sunt într-o disproporţie flagrantă cu munca pe care o efectuază, ar rezulta că societatea manifestă prea puţină apreciere faţă de profesia de dascăl.

În ultima parte a acestui secol, profesoratul a devenit în unele locuri o carieră care prezintă un înalt grad de risc, nu numai în licee, ci şi în şcolile elementare. În unele localităţi profesorii au fost instruiţi să poarte cu ei beţe, atât în clasă, cât şi în curtea şcolii, pentru a se apăra de copiii obraznici. Elevii de toate vârstele poartă pistoale şi cuţite, la ei sau în cutiile în care îşi aduc mâncarea.

Profesorii, atât bărbaţii, cât şi femeile, au suferit daune corporale provocate de elevi. În ultimii ani, în şcolile secundare americane, peste 47 000 de profesori şi 2,5 milioane de elevi au căzut victime crimei. „Problema aceasta există pretutindeni, se declara în NEA Today, un ziar al Asociaţiei Naţionale pentru Educaţie destinat corpului didactic, mai rău este însă în regiunile urbane, unde, anual, probabilitatea ca un profesor să fie atacat în incinta şcolii este de 1 la 50.“ Consumul de droguri şi de alcool practicat în şcoli a accentuat sentimentul de frustrare în rândul profesorilor.

Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns, în unele regiuni se aşteaptă din partea profesorilor să-şi perfecţioneze instruirea pe toată durata carierei lor, să-şi folosească perioadele de vacanţă pentru a urma cursuri de specializare sau pentru a participa la congrese sau seminarii. Cu toate acestea, aţi rămâne surprinşi dacă aţi afla că în câteva oraşe mari din Statele Unite salariile administratorilor de şcoală — persoane care răspund de păstrarea curăţeniei şi de efectuarea reparaţiilor în şcoli — pot depăşi salariile profesorilor cu 20 000 de dolari?

Salariile profesorilor diferă de la ţară la ţară, de la stat la stat şi de la zonă la zonă. În unele ţări, categoria de salarizare în care sunt încadraţi profesorii este cea mai scăzută pe plan naţional. Studiile arată că, chiar şi în ţările mai bogate, raportat la responsabilitatea care apasă pe umerii pedagogilor, salariile acestora sunt inechitabile.

Potrivit unui articol publicat în The New York Times, o persoană care critica nivelul de salarizare în care sunt încadraţi profesorii şi pedagogii a spus: „În Statele Unite, profesiile care pretind vocaţie, cum este cea de pedagog . . ., au fost întotdeauna foarte slab remunerate. Majoritatea oamenilor au gândit întotdeauna: «Eh, asta îi interesează pe ei, asta le place lor să facă». Nu cred că acest mod de a gândi este prea just şi nici nu cred că este prea inteligent“. Să analizăm, de exemplu, acest raport apărut în The New York Times: „Salariile personalului didactic şi administrativ din colegii şi universităţi au înregistrat în anul universitar 1991–1992 cea mai scăzută rată de creştere din ultimii 20 de ani“, respectiv o medie de 3,5 procente. „Dacă raportăm această creştere de 3,5% la rata inflaţiei, scria o cercetătoare, rezultă că salariile au crescut cu numai 0,4%.“ Creşte îngrijorarea că din cauza salariilor mici plătite pedagogilor competenţi, s-ar putea ca mulţi dintre ei să fie obligaţi să abandoneze cariera didactică pentru o meserie mai bine plătită.

Şi apoi mai este şi sportul

Un exemplu contrastant, de această dată în ce priveşte salariile scăpate de sub control, este furnizat de lumea sportului. Cum privesc muncitorii migranţi cotaţi ca aflându-se pe treapta sărăciei şi pedagogii inechitabil retribuiţi fabuloasele salarii nete ale sportivilor?

Credeţi că poliţistul obişnuit care îşi face rondul şi pompierul pregătit să acţioneze la sunetul alarmei — oameni care îşi riscă zilnic viaţa la locul de muncă — îndreaptă o privire aprobatoare spre salariile de domeniul fantasticului cu care sunt plătiţi sportivii profesionişti numai pentru că sunt salutaţi drept celebrităţi? În Statele Unite, în ultimii 10 ani, au murit la datorie peste 700 de ofiţeri de poliţie. Incidenţa morţii în rândul pompierilor este, de asemenea, mare. Cu toate acestea, este unanim recunoscut faptul că aceste persoane cu înaltă calificare sunt plătite cu mult sub tarif. Prin urmare, nu vor pune ele la îndoială faptul că societatea le preţuieşte serviciile şi viaţa?

Să analizăm, de exemplu, base-ball-ul — punct major de atracţie pentru fanii sportului din Statele Unite, Canada şi Japonia. Peste 200 de jucători din Liga Naţională a Statelor Unite câştigă mai mult de un milion de dolari pe an. La finele sezonului base-ball-istic 1992, 100 de jucători au semnat contracte care le garantau obţinerea a 516 milioane de dolari. Dintre aceştia, 23 au semnat contracte care îi garantau fiecăruia încasarea a peste 3 milioane de dolari pe an. Aceste plăţi aproape incredibile primite de jucători mai puţin cunoscuţi sunt eclipsate de contractele celor care se află în centrul atenţiei publicului. Un jucător a semnat un contract în valoare de 43 de milioane de dolari pe şase ani, iar un altul de 36 de milioane de dolari pe cinci ani. Cu fiecare an care trece, salariile cresc şi se stabilesc noi recorduri la cele mai mari salarii din istoria base-ball-ului. Fotbalul american a asistat, de asemenea, la o creştere vertiginoasă a salariilor jucătorilor până la o medie de 500 000 de dolari pentru un jucător.

Privind aceste cifre, îşi poate imagina cititorul de rând ce înseamnă să primeşti săptămânal un cec cu salariul în valoare de 62 500 de dolari (aproximativ 98 de milioane de lei)? „Cu toate acestea, tocmai acesta este lucrul care li se întâmplă săptămânal în decursul sezonului fotbalistic (care durează 16 săptămâni) tuturor jucătorilor din Liga Naţională de Fotbal care câştigă anual milioane de dolari“, informa The New York Times. „Sau ce s-ar putea spune despre jucătorul de base-ball cu un venit anual de 2 milioane de dolari care primeşte din două în două săptămâni câte un cec în valoare de 75 000 de dolari? După reţinerea impozitelor şi cotizaţiilor, abia dacă îi mai rămân vreo 50 000 de dolari până la chenzină.“ În aceştia nu se includ şi sumele plătite campionilor sportivi pentru că fac reclamă produselor comerciale, pentru mingile de base-ball cu autografe, pentru autografele destinate fanilor şi onorariile pentru a apărea în public, fiind vorba despre cifre care pot ajunge la milioane de dolari. Şi, din nou, la ce se poate gândi un profesor al cărui salariu este sub tarif când el, sau ea, câştigă într-un an mai puţin decât câştigă un sportiv la un singur meci?

Datorită forţei pe care o exercită televiziunea, jucătorii profesionişti de golf, tenis de câmp, baschet şi hochei pe gheaţă au câştigat şi ei sume fabuloase. Marii campioni îşi socotesc veniturile în milioane de dolari. Un cunoscut jucător de hochei a semnat un contract pe şase ani în valoare de 42 de milioane de dolari. Un alt jucător de hochei primeşte 22 de milioane de dolari pe cinci ani, aceasta însemnând în medie 4,4 milioane de dolari pe sezon, chiar dacă nu îşi încalţă nici măcar o dată patinele alături de echipa sa din cauza unui accident sau a unei îmbolnăviri.

Într-o partidă de tenis — catalogată drept „Lupta dintre sexe“ — doi campioni, un bărbat şi o femeie, şi-au disputat un premiu în valoare de 500 000 de dolari, sumă ce îi revenea în întregime învingătorului. Deşi bărbatul a câştigat premiul, se afirmă că amândoi au primit „onorarii substanţiale pentru a apărea în public, onorarii a căror valoare nu a fost amintită, însă a fost estimată între 200 000 şi 500 000 de dolari pentru fiecare“.

În ţări cum sunt Marea Britanie, Italia, Japonia şi Spania, pentru a nu menţiona decât câteva, salariile sportivilor profesionişti au devenit extrem de mari — sume nemaiauzite de milioane de dolari. Aceasta l-a determinat pe un cunoscut campion de tenis să atribuie salariilor anilor ’90 calificativul „indecente“.

Aceasta nu înseamnă însă că sportivii profesionişti au vreo vină pentru că li se oferă salarii atât de mari. Proprietarii echipelor sunt cei care oferă salarii mari jucătorilor talentaţi. Jucătorii nu fac altceva decât să accepte ceea ce li se oferă. Jucătorilor le revine meritul de a-i atrage pe fanii care susţin echipele. Sezonul baschetbalistic şi fotbalistic 1992, de exemplu, a înregistrat asistenţe record pe multe stadioane. Aceasta, precum şi dreptul de difuzare a competiţiilor sportive cumpărat de reţelele de televiziune le-au adus venituri şi mai mari proprietarilor echipelor. De aceea, unii consideră că jucătorii primesc doar partea care li se cuvine.

Salariile fabuloase plătite pentru lovirea unei mingi, astfel încât aceasta să treacă peste o plasă sau să intre într-o gropiţă sau să iasă în afara terenului cu gazon, în contrast cu salariile infime primite de muncitorii migranţi care trudesc ore îndelungate sub un soare dogoritor pentru a recolta hrana pentru noi, reprezintă o tristă ilustrare a simţului valorii pe care îl are o societate bogată.

Să analizăm un alt exemplu contrastant: profilul unei alte categorii profesionale binecunoscute. Dispunând de mai puţin de 2 milioane de dolari în vederea unor cercetări asupra unui vaccin pentru prevenirea poliomielitei, savantul american Jonas Salk şi colaboratorii săi au trudit ore îndelungate într-un laborator, creând vaccin după vaccin şi efectuând nenumărate teste. În 1953, Salk a anunţat că a preparat un vaccin experimental. Printre primii cărora le-a fost administrat acest vaccin s-au numărat savantul Salk, soţia sa şi cei trei fii ai lor. S-a constatat că vaccinul era sigur şi eficient. Astăzi, poliomielita este practic eradicată.

Pentru contribuţia remarcabilă adusă în domeniul prevenirii acestei boli care cauzează infirmitate şi moarte, savantului Salk i-au fost acordate numeroase distincţii. Cu toate acestea, el nu a acceptat nici o recompensă bănească. El şi-a reluat munca de laborator pentru a îmbunătăţi vaccinul. În mod evident, nu banii constituiau adevărata sa recompensă, ci satisfacţia de a vedea copii şi părinţi eliberaţi de teama acestui pericol major.

Şi acum, gândiţi-vă că vi s-a predat deja despre perspectiva de a trăi veşnic pe un pământ paradiziac unde boala şi durerea vor fi suprimate pentru totdeauna. Imaginaţi-vă ce salarii mari ar putea câştiga prin munca lor cei care predau o asemenea veste bună. Totuşi, asemenea pedagogi există şi predau fără plată! Nu primesc nici o recompensă financiară! Când a spus că ‘lucrătorii sunt vrednici de plata lor’, Isus nu vorbea despre salariile acestor profesori care predau această veste bună (Luca 10:7). El a spus că ei aveau să primească lucrurile strict necesare. Adresându-se acestor persoane el a mai spus: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi“ (Matei 10:8). Care va fi răsplata lor? O, exact cea pe care Isus, cel mai mare om care a trăit vreodată, a promis-o — viaţă eternă pe un pământ paradiziac, curăţat. Nici salariile de milioane de milioane nu se pot compara cu aceasta!

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]

Bani, celebritate sau doping?

Atracţia pe care o exercită celebritatea şi milioanele de dolari care se câştigă în sportul profesionist i-a determinat pe tineri să recurgă la folosirea steroizilor anabolizanţi pentru a dobândi un fizic masiv şi muşchi impresionanţi într-un timp neobişnuit de scurt. Dr. William N. Taylor, membru al Comisiei Olimpice Americane pentru Control Antidoping a avertizat că folosirea acestor substanţe a atins „proporţii epidemice“. S-a estimat că numai în Statele Unite există aproximativ 250 000 de adolescenţi care folosesc steroizi.

„Presiunile care se exercită în colegii pentru folosirea de steroizi sunt incredibil de mari, a spus un fotbalist profesionist. Sportivii nu se gândesc la problemele care ar putea apărea peste 20 de ani, în cazul în care folosesc steroizi. Ei nu se gândesc nici măcar la ce s-ar putea întâmpla peste 20 de zile, mai ales cei de la colegii. Mentalitatea sportivilor, mai ales a celor tineri, este următoarea: O fac cu orice risc.“

„Dacă vreau să ajung jucător, a spus un aspirant la calitatea de fotbalist profesionist, trebuie să-i iau. . . . În sala de forţă este o concurenţă extraordinară. Îţi doreşti să fii mai mare şi mai puternic cu fiecare an ce trece; îi vezi pe ceilalţi atingând aceste obiective şi doreşti să le atingi şi tu. Gândul acesta devine obsesie.“ În pofida acestui sentiment însă, acest sportiv a devenit ceea ce-şi propusese să devină — un jucător de fotbal profesionist — fără ajutorul steroizilor. El consideră că steroizii sunt „mai periculoşi pentru cariera de jucător decât drogurile“.

Despre aceasta s-au scris sute de pagini, autorii lor nefiind numai medicii, ci şi cei care au suferit în urma teribilelor efecte secundare ale steroizilor şi ale altor substanţe care favorizează dezvoltarea fizică. Cele mai grave reacţii au avut drept consecinţă moartea.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Muncitori migranţi recoltând usturoi la Gilroy, California.

[Provenienţa fotografiei]

Camerique/H. Armstrong Roberts

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Nu fac parte profesorii dintre cei care merită un salariu pe măsura muncii lor?

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Peste 200 de jucători din Liga Naţională de base-ball din Statele Unite câştigă mai mult de un milion de dolari pe an.

[Provenienţa fotografiei]

Sportul în obiectiv