Rezervele de hrană necesare lumii sunt garantate — Prin ce mijloc?
„S-AR putea ca cele mai sincere eforturi din partea noastră să nu fie suficiente pentru a garanta în continuare necesarul de hrană de care am beneficiat în cea mai mare parte a acestui secol“, afirmă Lester Brown, preşedintele Institutului Worldwatch din Washington, D.C. Potrivit revistei New Scientist, la începutul anului 1995, rezervele mondiale de cereale scăzuseră la cea mai mică cifră înregistrată vreodată: 255 de milioane de tone, suficiente pentru a hrăni lumea timp de numai 48 de zile. În anii precedenţi, când rezervele au scăzut până sub cantitatea consumabilă în 60 de zile, situaţia s-a putut redresa. Însă acum, Institutul Worldwatch nu este convins de capacitatea pământului de a redobândi ce a pierdut.
După trei ani de recolte slabe şi cu un număr crescând de ţări subdezvoltate care folosesc cerealele pentru hrănirea animalelor, există mai puţine cereale pentru săracii care au o nevoie acută de ele. New Scientist avertizează că, dacă nu se acordă imediat atenţie acestei situaţii, atunci acel miliard de persoane care cheltuiesc pe hrană cel puţin 70 la sută din venitul lor ar putea începe să sufere de foame.
Biblia a prezis că, în timpurile noastre, locuitorii pământului vor avea parte de „foamete“ (Luca 21:11). Însă Dumnezeu nu este indiferent la această problemă. De fapt, preocuparea sa faţă de situaţia jalnică a omenirii se va exprima în cele din urmă atunci când Regatul său va prelua controlul asupra treburilor pământului. În acel timp, ‘pământul îşi va da roadele’. „Va fi belşug de grâne în ţară până pe vârful munţilor“ (Psalmii 67:6; 72:16). Atunci se vor împlini următoarele cuvinte profetice cu privire la Creator: „Tu cercetezi pământul, îl adăpi . . . şi văile sunt acoperite cu grâu“. — Psalmul 65:9, 13.
Vi se pare atrăgătoare această promisiune măreaţă? Aţi dori să ştiţi cum puteţi trăi împlinirea ei? Atunci rugaţi-i pe Martorii lui Iehova, data viitoare când vor veni la uşa dumneavoastră, să vă spună mai multe despre acest Paradis promis.
Dacă doriţi ca cineva să ţină cu dvs. un studiu biblic gratuit la domiciliu, vă rugăm să scrieţi la Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“, strada Parfumului 22, sectorul 3, codul 74121, Bucureşti, sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 2.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 32]
În stânga: Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.