Isus — conducătorul „a cărui origine este din timpuri străvechi“
EŞTI din ce în ce mai emoţionat în timp ce aştepţi o rudă pe care nu ai mai văzut-o de mult timp. În sfârşit, o întâlneşti şi o saluţi cu căldură. O asculţi cu atenţie în timp ce îţi povesteşte de ce a fost trimisă de tatăl său pentru a te vizita. Apoi soseşte repede clipa când ruda ta trebuie să se întoarcă acasă. Întristat, îţi iei rămas bun de la ea. Golul pe care îl simţi la plecarea ei se micşorează când primeşti veşti că a ajuns cu bine acasă.
Mai târziu, când cauţi prin corespondenţa ta mai veche, descoperi nişte scrisori care menţionează pe scurt lucrurile remarcabile pe care le-a făcut ruda ta cu mult timp înainte de a porni la drum pentru a te întâlni. Ce se spune în acele scrisori îţi oferă o înţelegere unică despre provenienţa sa şi îţi sporeşte aprecierea atât pentru vizita pe care ţi-a făcut-o, cât şi pentru munca sa din prezent.
„Din timpuri străvechi“
Printre scrierile vechi aflate la îndemâna evreilor din secolul I se numărau scrierile lui Mica, un profet al lui Dumnezeu, care fuseseră consemnate cu aproximativ şapte sute de ani mai înainte. Acestea indicau locul unde se va naşte Mesia. „Tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între miile lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel care va stăpâni în Israel şi a cărui origine este din timpuri străvechi, din zilele veşniciei“ (Mica 5:2). Potrivit acestor cuvinte, Isus s-a născut în satul evreiesc Betleem, în anul cunoscut astăzi ca fiind 2 î.e.n. Dar cum putea fi originea sa „din timpuri străvechi“?
Isus a avut o existenţă preumană. În scrisoarea adresată creştinilor din Colose, apostolul Pavel l-a descris pe Isus ca fiind „chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi-născut peste toată creaţia“. — Coloseni 1:15.
Iehova, Sursa înţelepciunii, l-a creat pe primul său Fiu „înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui“, conform expresiei inspirate, consemnate de regele Solomon în cartea Proverbele. După ce a stat un timp pe pământ şi s-a întors în cer, Isus a confirmat că a fost într-adevăr „începutul creaţiei lui Dumnezeu“. Fiind personificarea înţelepciunii, Isus a afirmat înainte de a veni ca om pe pământ: „Când El [Iehova] a pregătit cerurile, eu eram de faţă“. — Proverbele 8:22, 23, 27; Apocalipsa 3:14.
Fiul lui Dumnezeu a primit de la început o numire unică, aceea de „meşter“ alături de Tatăl său. Cât de bucuros a fost Iehova! În Proverbele 8:30 se spune: „În toate zilele eram desfătarea Lui [Iehova], bucurându-mă neîncetat înaintea Lui“ (vezi nota de subsol).
Mai târziu, Iehova l-a invitat pe Fiul său întâi-născut să ia parte la crearea omului. „Să facem om după chipul Nostru — a spus el — după asemănarea Noastră“ (Geneza 1:26). Aşa s-a dezvoltat o altă afecţiune. În existenţa sa preumană, Isus şi-a „găsit plăcerea în fiii oamenilor“ (Proverbele 8:31). La începutul Evangheliei sale, apostolul Ioan a recunoscut rolul pe care l-a avut Isus în existenţa sa preumană la creare: „Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El“. — Ioan 1:3.
Purtătorul de cuvânt al lui Iehova
Cuvintele lui Ioan ne atrag atenţia asupra unui alt privilegiu de care s-a bucurat Fiul lui Dumnezeu, şi anume acela de a fi purtător de cuvânt. De la început, el a slujit în calitate de Cuvânt. Astfel, când i-a vorbit lui Adam, iar mai târziu atât lui Adam, cât şi Evei, Iehova a vorbit probabil prin intermediul Cuvântului. Şi cine putea fi mai în măsură să transmită instrucţiunile lui Dumnezeu privitoare la bunăstarea omenirii decât cel ce îşi găsea plăcerea în ei? — Ioan 1:1, 2.
Cât de îndurerat trebuie să fi fost Cuvântul când a văzut că Eva, iar apoi Adam nu au ascultat de Creatorul lor! Şi cât de mult trebuie să fi dorit el să remedieze răul pe care l-a adus neascultarea lor asupra urmaşilor lor (Geneza 2:15–17; 3:6, 8; Romani 5:12)! Adresându-i-se lui Satan, care o instigase pe Eva la răzvrătire, Iehova a declarat: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Geneza 3:15). Întrucât fusese martor la evenimentele din Eden, Cuvântul a înţeles că, în calitate de parte principală a „seminţei“ femeii, el avea să ajungă ţinta unei uri înverşunate. El ştia că Satan este un ucigaş. — Ioan 8:44.
Mai târziu, când Satan a pus la îndoială integritatea lui Iov, Cuvântul trebuie să fi fost indignat de acuzaţiile calomniatoare îndreptate împotriva Tatălui său (Iov 1:6–10; 2:1–4). Într-adevăr, în rolul său de arhanghel, Cuvântul este cunoscut ca Mihail, nume care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?“ şi care arată modul în care îi ia el apărarea lui Iehova împotriva tuturor celor ce doresc să uzurpe suveranitatea lui Dumnezeu. — Daniel 12:1; Apocalipsa 12:7–10.
De-a lungul istoriei Israelului, Cuvântul a observat încercările lui Satan de a-i îndepărta pe oameni de închinarea pură. După exodul din Egipt, Dumnezeu i-a spus poporului Israel prin intermediul lui Moise: „Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă la locul pe care l-am pregătit. Fii dar cu grijă în prezenţa Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta călcările de lege, căci Numele Meu este în El“ (Exodul 23:20, 21). Cine era acest înger? Probabil că acesta era Isus în existenţa sa preumană.
Supunere fidelă
Moise a murit în 1473 î.e.n., iar corpul său a fost îngropat „în vale, în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor“ (Deuteronomul 34:5, 6). După cât se pare, Satan a vrut să se folosească de corpul neînsufleţit al lui Moise, probabil pentru a încuraja idolatria. Mihail s-a împotrivit acestui lucru, dar s-a supus cu umilinţă autorităţii Tatălui său, Iehova. Deoarece „n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată batjocoritoare“, Mihail l-a avertizat pe Satan: „Domnul să te mustre!“ — Iuda 9.
După aceea, Israelul a început cucerirea Ţării Promise, Canaanul. Lângă oraşul Ierihon, Iosua a primit din nou asigurarea că Cuvântul supraveghea încontinuu naţiunea. Acolo a întâlnit un bărbat care ţinea în mână o sabie. Iosua s-a îndreptat spre străin şi l-a întrebat: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?“ Imaginaţi-vă cât de surprins a fost Iosua când străinul şi-a dezvăluit identitatea, spunând: „Nu, ci eu am venit acum ca prinţ al armatei lui Iehova“ (NW). Nu este de mirare că Iosua a căzut cu faţa la pământ înaintea acestui remarcabil reprezentant al lui Iehova, care era, fără îndoială, Isus în existenţa sa preumană, cel ce avea să devină mai târziu „Unsul (Mesia), Prinţul“. — Iosua 5:13–15; Daniel 9:25.
O altă confruntare cu Satan a avut loc în zilele lui Daniel, un profet al lui Dumnezeu. Cu această ocazie, Mihail i-a venit în ajutor unui înger când prinţul-demon al Persiei „[i]-a stat împotrivă“ trei săptămâni. Îngerul a explicat: „Iată, Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor, acolo, lângă împăraţii Persiei“. — Daniel 10:13, 21.
Gloria preumană şi cea umană
În 778 î.e.n., anul în care a murit regele Ozia, Isaia, un profet al lui Dumnezeu, a avut o viziune în care Iehova se afla pe tronul său măreţ. „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?“, a întrebat Iehova. Isaia s-a oferit voluntar, însă Iehova l-a avertizat că conaţionalii săi israeliţi aveau să fie nereceptivi la declaraţiile sale. Apostolul Ioan i-a comparat pe evreii necredincioşi din secolul I cu oamenii din zilele lui Isaia şi a consemnat: „Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui“. A cui slavă? Cea a lui Iehova şi a lui Isus, în existenţa sa preumană, care se afla alături de Iehova în curţile cereşti. — Isaia 6:1, 8–10; Ioan 12:37–41.
Câteva secole mai târziu, Isus a primit cea mai mare misiune de până atunci. Iehova a transferat din ceruri în uterul Mariei forţa de viaţă a iubitului său Fiu. După nouă luni ea a născut un băieţel, pe Isus (Luca 2:1–7, 21). Iată ce spune apostolul Pavel: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie“ (Galateni 4:4). De asemenea, apostolul Ioan a recunoscut: „Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui, plin de har şi de adevăr“. — Ioan 1:14.
Apare Mesia
La vârsta de 12 ani, tânărul Isus a înţeles că trebuia să se ocupe de treburile Tatălui său ceresc (Luca 2:48, 49). După aproximativ 18 ani, Isus a venit la Ioan Botezătorul la râul Iordan şi a fost botezat. În timp ce Isus se ruga, cerurile s-au deschis, iar spiritul sfânt s-a coborât peste el. Imaginaţi-vă avalanşa de lucruri pe care şi le-a amintit în timp ce rememora nenumăratele milenii în care slujise alături de Tatăl său în calitate de meşter, purtător de cuvânt, prinţ al armatei lui Dumnezeu şi arhanghelul Mihail. Apoi a fost cuprins de emoţie când a auzit vocea Tatălui său care îi spunea lui Ioan Botezătorul: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea“. — Matei 3:16, 17; Luca 3:21, 22.
Cu siguranţă că Ioan Botezătorul nu a pus la îndoială existenţa preumană a lui Isus. Când Isus s-a apropiat de el, Ioan a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!“ Şi a adăugat: „El este Acela despre care ziceam: «După mine vine un Om care ia locul înaintea mea, căci era înainte de mine»“ (Ioan 1:15, 29, 30). Şi apostolul Ioan ştia că Isus avusese o existenţă preumană. „Cel care vine de sus este mai presus de toţi“, a scris el, şi „Cel care vine din cer este mai presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi ce a auzit“. — Ioan 3:31, 32.
În jurul anului 61 e.n., apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştinii evrei să aprecieze pe deplin importanţa venirii lui Mesia pe pământ şi lucrarea sa ca Mare Preot. Îndreptând atenţia spre rolul lui Isus de Purtător de cuvânt, Pavel a scris: „Dumnezeu . . . la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în persoana Fiului . . . prin care a făcut şi veacurile [sistemele de lucruri, NW]“. Fie că se referă la rolul de „meşter“ la creare al lui Isus, fie la rolul pe care l-a avut în măsurile progresive luate de Dumnezeu pentru restabilirea omului, Pavel adaugă aici mărturia sa referitoare la existenţa preumană a lui Isus. — Evrei 1:1–6; 2:9.
Loialitate din „timpuri străvechi“
Pavel i-a îndemnat astfel pe creştinii filipeni din secolul I: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce“ (Filipeni 2:5–8). Iehova a răspuns cu iubire la conduita loială a lui Isus înviindu-l, iar apoi primindu-l înapoi în locuinţa cerească. Ce exemplu autentic de integritate manifestată de-a lungul a mii şi mii de ani ne-a lăsat Isus! — 1 Petru 2:21.
Cât de recunoscători suntem pentru străfulgerările de lumină pe care ni le oferă Biblia cu privire la existenţa preumană a lui Isus! Cu siguranţă, acestea ne întăresc hotărârea de a imita exemplul serviciului său loial, îndeosebi acum, când el domneşte ca Rege în Regatul mesianic al lui Dumnezeu. Să-l salutăm pe „Prinţul păcii“, Cristos Isus, Guvernatorul şi Conducătorul nostru, „a cărui origine este din timpuri străvechi“! — Isaia 9:6; Mica 5:2.
[Chenarul de la pagina 24]
Mărturii despre o existenţă preumană
Propriile cuvinte ale lui Isus, cum sunt cele consemnate mai jos, atestă existenţa sa preumană:
◻ „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului“. — Ioan 3:13.
◻ „Nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este Acela care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa. . . . M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.“ — Ioan 6:32, 33, 38.
◻ „Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.“ — Ioan 6:50, 51.
◻ „Dar dacă aţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se unde era mai înainte?“ — Ioan 6:62.
◻ „Mărturia Mea este adevărată, căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc; . . . Voi sunteţi din cele de jos . . . Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.“ — Ioan 8:14, 23.
◻ „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.“ — Ioan 8:42.
◻ „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt.“ — Ioan 8:58.
◻ „Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ — Ioan 17:5, 24.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]
Iosua îl întâlneşte pe prinţul armatei lui Iehova