Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • lff lecția 18
  • Cum pot fi identificați creștinii adevărați

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Cum pot fi identificați creștinii adevărați
  • Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • APROFUNDEAZĂ
  • REZUMAT
  • CERCETEAZĂ
  • Sunt Martorii lui Iehova creștini adevărați?
    Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
  • Cum poţi găsi religia adevărată?
    Ce pretinde Dumnezeu de la noi?
  • Cum este predicată vestea bună?
    Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
  • Ce fel de persoană este Isus?
    Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
Vedeți mai multe
Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
lff lecția 18
Lecția 18. Isus le dă îndrumări discipolilor și îi trimite să predice doi câte doi.

LECȚIA 18

Cum pot fi identificați creștinii adevărați

Ediția tipărită
Ediția tipărită
Ediția tipărită

Miliarde de oameni pretind că sunt creștini. Însă nu toți au aceleași convingeri și nici nu trăiesc după aceleași norme. Așadar, cum îi putem identifica pe creștinii adevărați?

1. Ce înseamnă a fi creștin?

Creștinii sunt discipoli, sau continuatori, ai lui Isus Cristos. (Citiți Faptele 11:26.) Cum dovedesc ei că sunt discipoli ai lui Isus? El a spus: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți într-adevăr discipolii mei”. (Ioan 8:31) Aceasta înseamnă că adevărații creștini trebuie să respecte învățăturile lui Isus. Așa cum Isus și-a bazat învățăturile pe Scripturi, și creștinii adevărați își bazează convingerile pe Biblie. (Citiți Luca 24:27.)

2. Cum manifestă creștinii adevărați iubire?

Isus le-a spus continuatorilor săi: „Să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit eu”. (Ioan 15:12) Cum a manifestat Isus iubire față de discipolii săi? El a petrecut timp cu ei, i-a încurajat și i-a ajutat. El chiar și-a dat viața pentru ei. (1 Ioan 3:16) În mod asemănător, adevărații creștini nu doar vorbesc despre iubire. Ei demonstrează atât prin cuvinte, cât și prin acțiuni că se iubesc unii pe alții.

3. Ce activitate îi caracterizează pe creștinii adevărați?

Isus le-a dat o misiune discipolilor săi. „I-a trimis să predice Regatul lui Dumnezeu.” (Luca 9:2) Primii creștini nu predicau doar în locurile lor de închinare, ci și în alte locuri publice, precum și în locuințele oamenilor. (Citiți Faptele 5:42; 17:17.) Și în prezent, creștinii adevărați predică adevărul biblic oriunde găsesc oameni. Ei își iubesc semenii, de aceea își folosesc cu bucurie timpul și energia pentru a le împărtăși mesajul Bibliei care aduce speranță și mângâiere. (Marcu 12:31)

APROFUNDEAZĂ

Vei vedea cum îi poți deosebi pe creștinii adevărați de oamenii care nu urmează învățăturile și exemplul lui Isus.

4. Ei caută adevărul în Biblie

Doi creștini din secolul I caută adevărul biblic examinând un sul.

Primii creștini au prețuit Cuvântul lui Dumnezeu

Nu toți cei care se consideră creștini apreciază adevărul biblic. Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați.

MATERIAL VIDEO: Cum s-a corupt creștinismul (5:11)

  • Ce au făcut unele biserici așa-zis creștine pentru a-i împiedica pe oameni să învețe ce a predat Isus?

Isus a predat adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Citiți Ioan 18:37 și apoi discutați:

  • Potrivit cuvintelor lui Isus, cum îi putem identifica pe creștinii care sunt „de partea adevărului”?

5. Ei predică adevărul din Biblie

Creștini din secolul I care predică din casă în casă.

Primii creștini le-au predicat altora

Înainte de a urca la cer, Isus le-a dat continuatorilor săi o misiune pe care aceștia o continuă și în prezent. Citiți Matei 28:19, 20 și Faptele 1:8 și apoi discutați:

  • Ce amploare avea să ia lucrarea de predicare?

6. Ei practică ceea ce predică

Ce l-a convins pe un bărbat pe nume Tom că găsise adevăratul creștinism? Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați.

MATERIAL VIDEO: Am renunțat la religie (5:20)

  • Ce l-a determinat pe Tom să renunțe la religie?

  • De ce este el convins că a găsit adevărul?

Faptele cântăresc mai mult decât cuvintele. Citiți Matei 7:21 și apoi discutați:

  • Ce contează mai mult pentru Isus: ceea ce pretindem că credem sau ceea ce dovedim prin acțiunile noastre?

7. Ei se iubesc unii pe alții

O familie creștină din secolul I îi duce coșuri cu alimente unei familii de colaboratori în credință.

Primii creștini au avut o iubire sinceră unii față de alții

Chiar sunt dispuși creștinii să-și riște viața unii pentru alții? Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați.

MATERIAL VIDEO: S-a oferit să-și dea viața (2:55)

  • Ce l-a determinat pe Lloyd să-și riște viața pentru fratele Johansson?

  • Crezi că el a acționat ca un adevărat creștin?

Citiți Ioan 13:34, 35 și apoi discutați:

  • Cum ar trebui discipolii lui Isus (creștinii adevărați) să se comporte cu oamenii de altă rasă sau naționalitate?

  • Cum ar trebui ei să dovedească acest lucru în timp de război?

UNII OAMENI SPUN: „În numele creștinismului s-au făcut lucruri îngrozitoare. Cum poate fi el religia adevărată?”.

  • Ce verset ai folosi pentru a-i arăta cuiva cum pot fi identificați adevărații creștini?

REZUMAT

Creștinii adevărați respectă învățăturile Bibliei, manifestă iubire plină de sacrificiu și predică adevărul biblic.

Recapitulare

  • Pe ce își bazează creștinii adevărați convingerile?

  • Ce calitate îi caracterizează pe creștinii adevărați?

  • Ce activitate îi caracterizează pe creștinii adevărați?

Obiectiv

CERCETEAZĂ

Vei afla mai multe despre un grup de oameni care încearcă să respecte exemplul și învățăturile lui Isus Cristos.

Cine sunt Martorii lui Iehova? (1:13)

Vei vedea cum a găsit o fostă călugăriță „o familie mondială de frați și surori”.

„Răspundeau cu Biblia la orice întrebare” (Turnul de veghe, 1 aprilie 2014)

Vei descoperi cum își manifestă creștinii adevărați iubirea față de frații și surorile lor care au nevoie de ajutor.

Ajutorul oferit fraților noștri în caz de dezastru (fragment) (3:57)

Vei observa cum respectă creștinii adevărați din prezent modelul lăsat de Isus pentru continuatorii săi, la fel ca primii creștini.

„Care sunt caracteristicile adevăratului creștinism?” (Turnul de veghe, 1 martie 2012)

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează