Saul, un vas ales pentru Domnul

SAUL din Tars era un împotrivitor feroce al continuatorilor lui Cristos. Însă Domnul avea în vedere un alt viitor pentru el. Saul urma să devină un reprezentant de seamă chiar al cauzei împotriva căreia luptase cu atâta înverşunare. Iată cuvintele lui Isus: „El [Saul] este un vas pe care Mi  l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel“. — Faptele 9:15.

Viaţa lui Saul ca „batjocoritor“ s-a schimbat complet când i s-a arătat milă şi a devenit ‘vasul ales’ al Domnului Isus Cristos (1 Timotei 1:12, 13). Când Saul a devenit apostolul creştin Pavel, zelul care îl îndemnase să participe la uciderea cu pietre a lui Ştefan şi la alte acţiuni îndreptate împotriva discipolilor lui Isus a fost orientat spre obiective diametral opuse. Cu siguranţă, Isus a văzut la Saul calităţi de dorit. Dar despre ce calităţi este vorba? Cine a fost Saul? Cum l-a ajutat pregătirea sa să fie potrivit pentru a fi folosit în promovarea închinării adevărate? Ce putem învăţa noi de la el?

Familia lui Saul

Când a fost ucis Ştefan, la puţin timp după Penticosta din 33 e.n., Saul era „tânăr“. Când i-a scris lui Filimon prin 60–61 e.n., el era ‘bătrân’ (Faptele 7:58; Filimon 9). Bibliştii sugerează că, în vechime, „tânăr“ însemna, după cât se pare, o vârstă cuprinsă între 24 şi 40 de ani, în timp ce „bătrân“ însemna o vârstă cuprinsă între 50 şi 56 de ani. Prin urmare, Saul s-a născut probabil la numai câţiva ani după naşterea lui Isus.

Evreii erau răspândiţi atunci în multe părţi ale lumii. Cuceririle, sclavia, exilurile, comerţul şi emigrarea erau câteva dintre motivele împrăştierii lor în afara graniţelor Iudeii. Deşi membrii familiei lui erau evrei din diaspora, Saul accentuează devotamentul lor faţă de Lege, afirmând că el era „circumcis a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ce priveşte legea, fariseu“. Saul purta acelaşi nume evreiesc pe care l-a avut un distins membru al tribului său, primul rege al Israelului. Cetăţean roman prin naştere, Saul din Tars avea şi numele latin Paulus. — Filipeni 3:5; Faptele 13:21; 22:25–29.

Faptul că Saul a primit cetăţenie romană la naştere însemna că unul dintre străbunicii lui dobândise cetăţenie romană. În ce mod? Există mai multe posibilităţi. Pe lângă moştenirea lui, acest drept putea fi acordat unor persoane sau grupuri fie pentru merite deosebite, fie numai din interese politice, fie ca recompensă pentru anumite servicii remarcabile aduse Statului. Un sclav care îşi cumpăra libertatea de la un roman sau unul eliberat de un cetăţean roman devenea şi el roman. Erau declaraţi cetăţeni romani şi veteranii după ce erau liberaţi din legiunile romane. Băştinaşii din coloniile romane puteau deveni cu timpul cetăţeni romani. Se mai spune că, în anumite perioade, cetăţenia putea fi cumpărată cu o mare sumă. Rămâne însă un mister cum a dobândit familia lui Saul cetăţenia romană.

Ceea ce ştim este că Saul era originar din Tars, principalul oraş al provinciei romane Cilicia (aflată astăzi în sudul Turciei) şi capitala acesteia. Deşi acolo exista o comunitate evreiască destul de mare, Saul a venit cu siguranţă în contact şi cu cultura străină. Tarsul era un oraş mare şi prosper, fiind un cunoscut centru al învăţământului elenistic, sau grecesc. Se estimează că în secolul I Tarsul avea între 300 000 şi 500 000 de locuitori. Acesta era un centru comercial aflat pe principalul drum comercial care trecea prin Asia Mică, Siria şi Mesopotamia. Prosperitatea oraşului Tars se datora comerţului şi fertilităţii câmpiei aflate de jur împrejurul lui, care producea îndeosebi cereale, vin şi in. Industria lui textilă înfloritoare producea pânza din păr de capră folosită la confecţionarea corturilor.

Instruirea lui Saul

Saul, sau Pavel, a muncit în mod cinstit confecţionând corturi pentru a se întreţine ca misionar (Faptele 18:2, 3; 20:34). Confecţionarea corturilor era o meserie specifică oraşului său natal, Tars. E posibil ca Saul să fi învăţat această meserie în tinereţe de la tatăl său.

Faptul că Saul ştia mai multe limbi — cu precădere greaca, limba de circulaţie a Imperiului Roman, pe care o vorbea foarte bine — s-a dovedit a fi un ajutor inestimabil în lucrarea sa misionară (Faptele 21:37—​22:2). Cercetătorii scrierilor sale spun că greaca folosită de el este admirabilă. Vocabularul său nu este clasic sau literar, ci se aseamănă mai degrabă cu cel al Septuagintei, traducerea grecească a Scripturilor ebraice pe care el o citează sau o parafrazează deseori. De aceea, numeroşi biblişti sunt de părere că Saul a primit cel puţin o bună instruire elementară în greacă, probabil la o şcoală evreiască. „În antichitate, o instruire mai bună — îndeosebi o instruire în greacă — nu era gratuită; de regulă se bucurau de ea numai cei cu posibilităţi materiale“, afirmă biblistul Martin Hengel. Instruirea lui Saul lasă să se înţeleagă că el provenea dintr-o familie de vază.

Se pare că Saul nu avea mai mult de 13 ani când şi-a continuat studiile la Ierusalim, la o distanţă de aproximativ 840 de kilometri de casă. El a fost instruit la picioarele lui Gamaliel, un renumit şi foarte apreciat învăţător al tradiţiei fariseice (Faptele 22:3; 23:6). Aceste studii, comparabile astăzi cu o instruire universitară, făceau posibilă dobândirea unei poziţii marcante în iudaism.a

Îşi foloseşte aptitudinile în cel mai bun mod

Născut într-o familie de evrei, într-un oraş elenistic şi roman, Saul făcea parte din trei lumi. Mediul multilingv din care provenea l-a ajutat, fără îndoială, să devină „tuturor totul“ (1 Corinteni 9:19–23). Cetăţenia romană i-a dat mai târziu posibilitatea de a-şi apăra ministerul pe cale legală şi de a duce vestea bună la cele mai de seamă autorităţi ale Imperiului Roman (Faptele 16:37–40; 25:11, 12). Bineînţeles că mediul din care provenea Saul, instruirea şi personalitatea sa erau bine cunoscute de înviatul Isus, care i-a spus lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care Mi  l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta cât de mult trebuie să sufere pentru Numele Meu“ (Faptele 9:13–16). Când a fost îndreptat în direcţia corectă, zelul lui Saul a contribuit la răspândirea mesajului despre Regat în ţinuturi îndepărtate.

Alegerea lui Saul de către Isus pentru o misiune specială a fost un eveniment unic în istoria creştinismului. Cu toate acestea, toţi creştinii de astăzi au anumite aptitudini şi calităţi care pot fi folosite cu eficienţă în răspândirea veştii bune. Când a înţeles ce dorea Isus de la el, Saul a trecut la acţiune. El a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a promova interesele Regatului. Se poate spune acelaşi lucru şi despre voi?

[Notă de subsol]

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 30]

Înregistrarea şi autentificarea cetăţeniei romane

Înregistrarea copiilor legitimi ai cetăţenilor romani a fost pusă la punct de Augustus prin intermediul a două legi care au fost adoptate în anul 4 şi în anul 9 e.n. Înregistrarea trebuia să se facă în termen de 30 de zile de la naştere. În provinciile romane, familia trebuia să declare înaintea unui funcţionar public de la un birou pentru evidenţa populaţiei că copilul era legitim şi că avea cetăţenie romană. În registru erau trecute numele părinţilor, sexul şi numele copilului, precum şi data naşterii. Chiar şi înainte de introducerea acestor legi, în toate municipiile, coloniile şi prefecturile romane înregistrarea cetăţenilor era reînnoită la fiecare cinci ani printr-un recensământ.

Statutul unei persoane putea fi astfel dovedit apelându-se la o colecţie de documente bine păstrate într-o arhivă. Se puteau obţine copii autentificate ale acestor documente sub forma dipticurilor mobile de lemn (nişte tăbliţe care se închideau ca o carte). Unii biblişti sunt de părere că, atunci când Pavel a susţinut că era cetăţean roman, el a avut probabil posibilitatea de a obţine un certificat de confirmare (Faptele 16:37; 22:25–29; 25:11). Deoarece cetăţenia romană era considerată ca având aproape „caracter sacru“, dându-i posesorului dreptul la multe privilegii, falsificarea acestor documente constituia un delict foarte grav. Falsificarea statutului social al unei persoane se pedepsea cu moartea.

[Provenienţa ilustraţiei]

Ilustraţii cu costume de epocă/Dover Publications, Inc., New York

[Chenarul/Fotografia de la pagina 31]

Numele roman al lui Saul

Numele fiecărui cetăţean roman de sex bărbătesc era alcătuit din cel puţin trei componente. El avea un prenume, un nume de familie (legat de tribul sau neamul său) şi o poreclă. Un exemplu cunoscut este Gaius Iulius Caesar. În Biblie nu apare nici un nume roman complet, însă, potrivit izvoarelor laice, Agripa a fost Marcus Iulius Agrippa. Gallio a fost Lucius Iunius Gallio (Faptele 18:12; 25:13). Exemple scripturale în care apar ultimele două nume dintre cele trei sunt Ponţiu Pilat (vezi inscripţia de mai jos), Sergius Paulus, Claudius Lisias şi Porcius Festus. — Faptele 4:27; 13:7; 23:26; 24:27.

Nu se poate spune cu exactitate dacă Paulus era prenumele sau porecla lui Saul. Uneori se obişnuia să se mai adauge un nume cu care i se adresau persoanei respective familia sau cunoscuţii ori putea fi folosit un nume neroman, ca de pildă Saul. Iată ce spune un erudit: „[Saul] nu poate fi un nume roman, dar ar putea fi foarte bine un nume evreiesc dat ca signum unui cetăţean roman“. În regiunile multilingve, în funcţie de situaţie, o persoană putea alege care dintre numele ei să fie folosit.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie făcută de Muzeul Israelului, ©Israel Antiquities Authority