-
Să învăţăm din exemplul de vigilenţă al apostolilorTurnul de veghe – 2012 | 15 ianuarie
-
-
13, 14. a) Cum a reacţionat congregaţia când Petru a fost aruncat în închisoare? b) Ce putem învăţa despre rugăciune din exemplul colaboratorilor lui Petru?
13 Membrii congregaţiei ştiau ce aveau de făcut. Versetul 5 precizează: „Petru era ţinut în închisoare, dar congregaţia se ruga stăruitor lui Dumnezeu pentru el“. Rugăciunile pentru fratele lor drag erau implorări fierbinţi. Moartea lui Iacov nu i-a doborât şi nici nu i-a determinat să-şi piardă încrederea în puterea rugăciunii. Dimpotrivă, ei erau convinşi că, pentru Iehova, rugăciunile slujitorilor fideli înseamnă foarte mult. Când rugăciunile sunt în armonie cu voinţa sa, Dumnezeu răspunde la ele (Evr. 13:18, 19; Iac. 5:16).
14 Ce învăţăm din felul în care au acţionat colaboratorii lui Petru? Învăţăm că a veghea presupune a ne ruga nu doar pentru noi, ci şi pentru fraţii şi surorile noastre (Ef. 6:18). Cunoşti pe cineva care trece prin încercări? Unii au de îndurat persecuţii, alţii trăiesc în ţări în care activitatea noastră este interzisă, în timp ce alţii sunt victime ale dezastrelor naturale. Ai putea să te rogi stăruitor pentru aceşti fraţi. Sau, probabil, cunoşti fraţi şi surori care sunt apăsaţi de greutăţi mai puţin evidente. Poate că au probleme în familie, sunt descurajaţi sau bolnavi. Ar fi bine să menţionezi pe nume astfel de persoane în timp ce vorbeşti cu Iehova, ‘Ascultătorul rugăciunii’ (Ps. 65:2).
-