Întrebări de la cititori

În textul din 1 Petru 4:3 citim că unii creştini au practicat în trecut „idolatrii ilegale“. Nu sunt toate actele de idolatrie ilegale, condamnate şi interzise de Dumnezeu?

Într-adevăr, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toate formele de idolatrie sunt ilegale. Cei care caută favoarea sa nu trebuie să practice idolatria. — 1 Corinteni 5:11; Revelaţia 21:8.

Se pare însă că apostolul Pavel a abordat problema idolatriei dintr-un alt punct de vedere. Un motiv ar fi acela că la multe popoare din vechime idolatria era ceva obişnuit şi nu existau restricţii legale din partea autorităţilor. Cu alte cuvinte, legile ţării nu interziceau idolatria. Anumite forme de idolatrie făceau parte chiar din politica naţională sau guvernamentală. În acest sens au practicat unii ‘idolatrii fără restricţii legale’ înainte de a deveni creştini (New World Translation, ediţia din 1950 în limba engleză). Este demn de remarcat, de exemplu, că regele babilonian Nebucadneţar a făurit un idol de aur, dar Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitori ai lui Iehova, au refuzat să se închine în faţa acestuia. — Daniel 3:1–12.

În altă ordine de idei, multe ritualuri idolatrice includeau acte ce contraveneau în mod flagrant oricărei legi naturale sau oricărui simţ moral ce izvorăşte din conştiinţa cu care am fost înzestraţi (Romani 2:14, 15). Apostolul Pavel a scris despre practicile degradante care erau ‘contrare naturii’ şi ‘obscene’ şi care erau întâlnite adesea în ritualurile religioase (Romani 1:26, 27). Bărbaţii şi femeile care practicau idolatria ilegală nu ţineau seama de restricţiile legale impuse de simţul lor moral înnăscut. Bineînţeles, era potrivit ca aceia care deveneau creştini să abandoneze aceste practici corupte.

Pe lângă toate acestea, actele idolatrice obişnuite printre neevrei erau condamnate de Iehova Dumnezeu. Prin urmare, ele erau ilegale.a — Coloseni 3:5–7.

Puterea şi salariul păcatului

„SALARIUL pe care îl plăteşte păcatul este moartea“ (Romani 6:23), iar oamenii, fiind descendenţi ai lui Adam, se află toţi sub „legea păcatului şi a morţii“ (Romani 8:2; 1 Corinteni 15:21, 22). Păcatul şi moartea au ‘domnit ca regi’ asupra oamenilor, ţinându-i în sclavie; oamenii au fost vânduţi în această sclavie de Adam (Romani 5:17, 21; 6:6, 17; 7:14; Ioan 8:34). Aceste declaraţii arată că păcatul nu este doar comiterea sau omiterea anumitor lucruri, ci şi o lege, un principiu director sau o forţă care acţionează în oameni, şi anume înclinaţia înnăscută de a face rău, înclinaţie moştenită de la Adam. Astfel, moştenirea adamică a produs ‘slăbiciunea cărnii’, imperfecţiunea (Romani 6:19). „Legea“ păcatului acţionează încontinuu în mădularele corpului, încercând, de fapt, să le controleze oamenilor modul de viaţă, să-i supună, determinându-i să nu mai fie în relaţii bune cu Dumnezeu. — Romani 7:15, 17, 18, 20–23; Efeseni 2:1–3.

Asemenea unui „rege“, păcatul dă ‘ordine’ în moduri diferite, unor persoane diferite şi în momente diferite. De exemplu, remarcând ura pe care Cain, primul fiu al lui Adam, o nutrea faţă de fratele său Abel, Dumnezeu l-a avertizat pe Cain că trebuia să facă binele deoarece, i-a spus El: „Păcatul stă culcat la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti“. Însă Cain a lăsat ca păcatul — invidia şi ura — să pună stăpânire pe el, ajungând astfel să comită crimă. — Geneza 4:3–8; compară cu 1 Samuel 15:23.