„Dumnezeu ne-a iubit astfel“

„Dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.“ — 1 IOAN 4:11.

1. De ce în 23 martie, după apusul soarelui, milioane de persoane se vor întruni în Sălile Regatului şi în alte locuri de întrunire de pe tot globul?

DUMINICĂ, 23 martie 1997, după apusul soarelui, în Sălile Regatului şi în alte locuri de întrunire folosite de Martorii lui Iehova de pe tot pământul se vor aduna, fără îndoială, peste 13 000 000 de persoane. De ce? Pentru că inimile lor au fost mişcate de cea mai înaltă expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire. Isus Cristos a îndreptat atenţia spre această dovadă supremă de iubire a lui Dumnezeu, spunând: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“. — Ioan 3:16.

2. Ce întrebări benefice ne-am putea pune fiecare referitor la modul în care răspundem la iubirea lui Dumnezeu?

² În timp ce analizăm iubirea de care a dat dovadă Dumnezeu, ar fi bine să ne întrebăm fiecare: „Apreciez eu într-adevăr ceea ce a făcut Dumnezeu? Demonstrează modul meu de viaţă că am această apreciere?“.

„Dumnezeu este iubire“

3. a) De ce nu este ceva neobişnuit ca Dumnezeu să manifeste iubire? b) Cum se remarcă puterea şi înţelepciunea în lucrările lui de creaţie?

³ Faptul că Dumnezeu manifestă iubire nu este în sine ceva ieşit din comun, pentru că „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8, NW). Iubirea este trăsătura lui dominantă. Când a pregătit pământul ca locuinţă pentru om, faptul că a înălţat munţii şi a strâns apele în lacuri şi oceane a fost o manifestare uluitoare de putere (Geneza 1:9, 10). Când Dumnezeu a pus în funcţiune circuitul apei şi cel al oxigenului, când a proiectat nenumăratele microorganisme şi varietăţile vegetale ca să transforme elementele chimice ale pământului în hrană pe care oamenii să o poată asimila pentru a-şi întreţine viaţa, când a armonizat ceasul nostru biologic cu lungimea zilelor şi a lunilor de pe planeta Pământ, toate acestea au vădit o mare înţelepciune (Psalmul 104:24; Ieremia 10:12). Însă şi mai remarcabilă în creaţia fizică este dovada iubirii lui Dumnezeu.

4. Ce dovezi ale iubirii lui Dumnezeu ar trebui să vedem şi să apreciem cu toţii în creaţia sa fizică?

⁴ Când muşcăm dintr-un fruct zemos şi copt, cerul gurii ne confirmă iubirea lui Dumnezeu, întrucât este evident că acest fruct a fost făcut nu doar pentru a ne întreţine viaţa, ci şi pentru a ne produce plăcere. Ochii noştri au dovezi clare ale iubirii lui atunci când văd apusurile de soare care-ţi taie respiraţia, cerul înstelat într-o noapte senină, diferitele forme şi culorile vii ale florilor, bufoneriile puilor de animale şi zâmbetul cald al prietenilor. Nasul ne face conştienţi de iubirea sa când respirăm mireasma dulce a florilor de primăvară. Urechile noastre o percep când ascultă zgomotul unei cascade, cântecul păsărilor şi vocile celor dragi. O simţim când o persoană iubită ne îmbrăţişează cu căldură. Există animale înzestrate cu unele capacităţi de a vedea, de a auzi sau de a mirosi pe care oamenii nu le posedă. Însă omenirea, creată după imaginea lui Dumnezeu, are capacitatea de a simţi iubirea lui Dumnezeu într-un mod în care nici un animal nu o poate face. — Geneza 1:27.

5. Cum a dovedit Iehova o iubire fără margini faţă de Adam şi Eva?

⁵ Când Iehova Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, Adam şi Eva, el i-a înconjurat cu dovezi ale iubirii sale. El a plantat o grădină, un paradis, şi a făcut să crească acolo tot felul de pomi. El a făcut ca un râu să o ude şi a umplut-o cu păsări şi animale fascinante. El le-a oferit toate acestea lui Adam şi Evei ca locuinţă (Geneza 2:8–10, 19). Iehova i-a tratat ca pe copiii lui, care făceau parte din familia sa universală (Luca 3:38). Oferindu-le ca model Edenul, Tatăl ceresc al acestei prime perechi de oameni le-a pus înainte misiunea plină de satisfacţii de a extinde paradisul pe întregul glob. Tot pământul urma să fie populat cu descendenţii lor. — Geneza 1:28.

6. a) Cum consideraţi conduita rebelă adoptată de Adam şi Eva? b) Ce ar putea demonstra că am tras învăţăminte din cele petrecute în Eden şi că am tras foloase din cunoaşterea acestor lucruri?

⁶ După puţin timp însă, Adam şi Eva au trebuit să dea un test al ascultării, un test al loialităţii. Mai întâi unul, apoi şi celălalt nu au manifestat apreciere faţă de iubirea care li se arătase. Ceea ce au făcut era şocant. Era de nescuzat! Ca urmare, ei şi-au stricat bunele relaţii cu Dumnezeu, au fost excluşi din familia lui şi expulzaţi din Eden. Astăzi, noi simţim încă efectele păcatului lor (Geneza 2:16, 17; 3:1–6, 16–19, 24; Romani 5:12). Dar am tras învăţăminte din cele întâmplate? Cum răspundem noi la iubirea lui Dumnezeu? Arată deciziile pe care le luăm în fiecare zi că apreciem iubirea sa? — 1 Ioan 5:3.

7. În pofida a ceea ce au făcut Adam şi Eva, cum a arătat Iehova iubire pentru descendenţii acestora?

⁷ Nici chiar lipsa crasă de apreciere a primilor noştri părinţi umani faţă de tot ce făcuse Dumnezeu pentru ei nu a înăbuşit iubirea lui Dumnezeu. Din compasiune faţă de oamenii nenăscuţi pe atunci — inclusiv noi, cei care trăim astăzi —, Dumnezeu le-a permis lui Adam şi Evei să întemeieze o familie înainte de a muri (Geneza 5:1–5; Matei 5:44, 45). Dacă nu ar fi procedat astfel, nici unul dintre noi nu s-ar fi născut. Revelându-şi voinţa în mod progresiv, Iehova le-a oferit şi o bază de speranţă tuturor descendenţilor lui Adam care aveau să exercite credinţă (Geneza 3:15; 22:18; Isaia 9:6, 7). Printre măsurile luate de el se număra şi aceea prin care oameni din toate naţiunile pot recăpăta ceea ce a pierdut Adam, şi anume viaţa perfectă ca membri aprobaţi ai familiei universale a lui Dumnezeu. El a făcut acest lucru furnizând o răscumpărare.

De ce o răscumpărare?

8. De ce Dumnezeu nu putea să decreteze pur şi simplu că, deşi Adam şi Eva trebuiau să moară, nici unul dintre descendenţii lor ascultători nu va trebui să moară?

⁸ Era într-adevăr necesar să fie plătit un preţ de răscumpărare sub forma unei vieţi umane? Nu putea Dumnezeu pur şi simplu să decreteze că, deşi Adam şi Eva trebuiau să moară din cauza răzvrătirii lor, toţi descendenţii acestora care aveau să asculte de Dumnezeu puteau trăi pentru totdeauna? Dintr-un punct de vedere uman mărginit, acest lucru ar putea părea rezonabil. Însă Iehova „iubeşte dreptatea şi judecata [justiţia, NW]“ (Psalmul 33:5). Adam şi Eva au dat naştere la urmaşi numai după ce au devenit păcătoşi; deci nici unul dintre copiii lor nu s-a născut perfect (Psalmul 51:5). Moştenirea tuturor a fost păcatul, iar pedeapsa pentru păcat este moartea. Ce exemplu le-ar fi dat Iehova membrilor familiei sale universale dacă ar fi ignorat acest lucru? El nu putea să-şi ignore propriile norme drepte. El a respectat cerinţele justiţiei. Nimeni nu trebuia să aibă vreodată motive întemeiate să critice modul în care a rezolvat Dumnezeu problemele ivite. — Romani 3:21–23.

9. Potrivit normelor justiţiei divine, ce fel de răscumpărare era necesară?

⁹ Atunci cum putea fi furnizată o bază corespunzătoare pentru a-i elibera pe descendenţii lui Adam care aveau să asculte cu iubire de Iehova? Dacă un om perfect îşi dădea viaţa ca jertfă, justiţia permitea ca valoarea acelei vieţi perfecte să acopere păcatele celor care aveau să accepte cu credinţă răscumpărarea. Întrucât, din cauza păcatului unui singur om, Adam, întreaga omenire a ajuns să fie păcătoasă, sângele vărsat al unui alt om perfect — valoarea corespunzătoare — putea să echilibreze balanţa justiţiei (1 Timotei 2:5, 6). Dar unde se putea găsi o astfel de persoană?

Cât de mare a fost preţul?

10. De ce descendenţii lui Adam nu puteau furniza răscumpărarea necesară?

¹⁰ Printre descendenţii păcătosului Adam nu se afla nici unul care să poată oferi ce era necesar pentru a cumpăra înapoi perspectivele de viaţă pe care le pierduse Adam. „Nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării pentru el însuşi, (răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna), ca să trăiască pe vecie şi să nu vadă putrezirea“ (Psalmul 49:7–9). În loc să lase omenirea fără nici o speranţă, Iehova însuşi a furnizat cu îndurare calea de ieşire.

11. Cum a furnizat Iehova viaţa umană perfectă care era necesară pentru o răscumpărare corespunzătoare?

¹¹ Iehova nu a trimis pe pământ un înger care să pretindă că moare, sacrificând un corp materializat în om, în timp ce îngerul continua să trăiască sub formă de spirit. În schimb, înfăptuind un miracol pe care numai Dumnezeu, Creatorul, îl putea concepe, el a transferat forţa de viaţă şi modelul de personalitate al unui fiu ceresc în uterul unei femei, Maria, fiica lui Eli din tribul lui Iuda. Forţa activă a lui Dumnezeu, spiritul său sfânt, a ocrotit dezvoltarea copilului în pântecele mamei lui, astfel încât s-a născut un om perfect (Luca 1:35; 1 Petru 2:22). Prin urmare, acesta dispunea de preţul necesar pentru a furniza răscumpărarea care avea să întrunească în mod deplin cerinţele justiţiei divine. — Evrei 10:5.

12. a) În ce sens este Isus ‘singurul Fiu’ al lui Dumnezeu? b) Cum este reliefată iubirea lui Dumnezeu faţă de noi prin faptul că l-a trimis pe acesta ca să furnizeze răscumpărarea?

¹² Căruia dintre miriadele de fii cereşti ai săi i-a dat Iehova această misiune? Celui pe care Scripturile îl numesc „singurul Său Fiu“ (1 Ioan 4:9). Această expresie este folosită pentru a descrie nu ceea ce a devenit la naşterea sa ca om, ci ceea ce a fost în ceruri, înainte de a fi om. El este singurul pe care Iehova l-a creat direct, fără colaborarea nimănui. El este Primul născut din toată creaţia. El este cel pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a aduce în existenţă toate celelalte creaturi. Îngerii sunt fiii lui Dumnezeu, aşa cum Adam a fost un fiu al lui Dumnezeu. Însă Isus este descris ca având o „slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui“. Despre el se spune că locuieşte „în sânul Tatălui“ (Ioan 1:14, 18). Relaţia sa cu Tatăl este apropiată, personală, tandră. El împărtăşeşte iubirea Tatălui său faţă de omenire. Proverbele 8:30, 31 exprimă ceea ce simte Tatăl faţă de acest Fiu şi ce simte Fiul faţă de omenire: „În toate zilele eram desfătarea Lui [Iehova], jucând neîncetat înaintea Lui, . . . şi [eu, Isus, Maestrul lui Iehova la lucru, personificarea înţelepciunii] găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor“. Pe acest Fiu deosebit de scump l-a trimis Dumnezeu pe pământ ca să furnizeze răscumpărarea. Aşadar, cât de semnificativă este declaraţia lui Isus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu“! — Ioan 3:16.

13, 14. Având în vedere relatarea biblică despre încercarea lui Avraam de a-l jertfi pe Isaac, ce ar trebui să apreciem referitor la ceea ce a făcut Iehova (1 Ioan 4:10)?

¹³ Pentru a ne ajuta să înţelegem oarecum semnificaţia acestui lucru, cu mult timp înainte ca Isus să vină pe pământ, Dumnezeu i-a dat următoarele instrucţiuni lui Avraam, acum aproximativ 3 890 de ani: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune“ (Geneza 22:1, 2). Avraam a ascultat plin de credinţă. Puneţi-vă în situaţia lui Avraam. Ce aţi face dacă acesta ar fi fiul vostru, singurul fiu, pe care îl iubiţi foarte mult? Ce sentimente aţi încerca în timp ce aţi despica lemnele pentru arderea-de-tot, aţi face călătoria de câteva zile până în ţara Moria şi l-aţi pune pe fiul vostru pe altar?

¹⁴ De ce are un părinte compătimitor astfel de sentimente? Geneza 1:27 spune că Dumnezeu l-a creat pe om după imaginea Sa. Sentimentele noastre de iubire şi compasiune reflectă într-o măsură foarte limitată iubirea şi compasiunea lui Iehova. În cazul lui Avraam, Dumnezeu a intervenit, astfel încât Isaac nu a fost jertfit literalmente (Geneza 22:12, 13; Evrei 11:17–19). Însă, în cazul său, Iehova nu s-a reţinut în ultimul moment să furnizeze răscumpărarea, deşi aceasta îl costa foarte mult atât pe el însuşi, cât şi pe Fiul său. Ceea ce s-a făcut nu se datora vreunei obligaţii pe care o avea Dumnezeu, ci, dimpotrivă, a fost o expresie a extraordinarei bunătăţi nemeritate. O apreciem noi pe deplin? — Evrei 2:9.

Ce devine posibil prin aceasta

15. Cum a influenţat răscumpărarea viaţa oamenilor chiar şi în prezentul sistem de lucruri?

¹⁵ Măsura iubitoare luată de Dumnezeu are un efect profund asupra vieţii celor care o acceptă cu credinţă. În trecut, ei au fost înstrăinaţi de Dumnezeu ca urmare a păcatului. Ei erau, aşa cum spune Cuvântul său, „duşmani, pentru că mintea [lor] era îndreptată spre lucrări rele“ (Coloseni 1:21–23, NW). Însă ei ‘s-au împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său’ (Romani 5:8–10). Întrucât şi-au schimbat cursul vieţii şi au acceptat iertarea pe care Dumnezeu le-o acordă celor care exercită credinţă în jertfa lui Cristos, ei beneficiază de o conştiinţă curată. — Evrei 9:14; 1 Petru 3:21.

16. Ce binecuvântări li se acordă membrilor turmei mici datorită credinţei lor în răscumpărare?

¹⁶ Iehova i-a oferit unui număr limitat dintre aceştia, unei turme mici, favoarea nemeritată de a fi asociaţi cu Fiul său în Regatul ceresc, pentru ca aceştia să ducă la îndeplinire scopul iniţial al lui Dumnezeu referitor la pământ (Luca 12:32). Aceştia au fost luaţi „din orice seminţie, [din] orice limbă, din orice popor şi din orice neam . . . [ca să devină] o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ“ (Apocalipsa 5:9, 10). Acestora, apostolul Pavel le-a scris: „Aţi primit un duh de înfiere, prin care strigăm: «Ava, Tată!» Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos“ (Romani 8:15–17). Fiind adoptaţi de Dumnezeu ca fii ai săi, lor li s-a oferit preţioasa relaţie pe care Adam a pierdut-o; însă acestor fii li se vor acorda privilegiile suplimentare pe care le implică serviciul ceresc, ceva ce Adam nu a avut niciodată. Nu este de mirare că apostolul Ioan a spus: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!“ (1 Ioan 3:1). Faţă de aceştia, Dumnezeu manifestă nu numai iubire principială (agápe), dar şi afecţiune tandră (philía), care caracterizează legătura dintre prietenii adevăraţi. — Ioan 16:27.

17. a) Ce posibilitate li se oferă tuturor celor care exercită credinţă în răscumpărare? b) Ce va însemna pentru ei „libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu“?

¹⁷ Iehova le oferă şi altora posibilitatea de a dobândi preţioasa relaţie pe care a pierdut-o Adam — tuturor celor care exercită credinţă în măsura pe care Dumnezeu a luat-o cu generozitate prin Isus Cristos în vederea vieţii. Apostolul Pavel a explicat: „Creaţia [umană care descinde din Adam] aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu [adică timpul când se va observa clar că fiii lui Dumnezeu care sunt comoştenitori cu Cristos ai Regatului ceresc întreprind acţiuni hotărâte în favoarea omenirii]. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii [ei s-au născut în păcat, având perspectiva morţii şi fără nici o posibilitate de a se elibera], nu de voie, ci din cauza celui care a supus-o, cu nădejdea [dată de Dumnezeu] însă că însăşi creaţia va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:19–21). Ce va însemna această libertate? Că ei au fost eliberaţi din sclavia păcatului şi a morţii. Ei vor dispune de o minte şi un corp perfect, de o locuinţă paradiziacă şi de viaţă eternă în care să se bucure de perfecţiunea lor şi să-şi exprime aprecierea faţă de Iehova, singurul Dumnezeu adevărat. Şi cum au devenit posibile toate acestea? Prin jertfa de răscumpărare oferită de singurul Fiu născut al lui Dumnezeu.

18. Ce vom face în 23 martie, după apusul soarelui, şi de ce?

¹⁸ În data de 14 Nisan 33 e.n., în camera de sus a unei case din Ierusalim, Isus a instituit Comemorarea morţii sale. Comemorarea anuală a morţii lui a devenit un eveniment important în viaţa tuturor creştinilor adevăraţi. Isus însuşi a poruncit: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea!“ (Luca 22:19). În 1997, Comemorarea se va ţine în 23 martie, după apusul soarelui (când începe ziua de 14 Nisan). În ziua respectivă, nimic nu poate fi mai important decât faptul de a fi prezenţi la această ocazie deosebită: Comemorarea.

Cum aţi răspunde?

◻ În ce moduri şi-a demonstrat Dumnezeu iubirea fără margini faţă de omenire?

◻ De ce a fost nevoie de o viaţă umană perfectă pentru a-i răscumpăra pe urmaşii lui Adam?

◻ Cu ce preţ ridicat a furnizat Iehova răscumpărarea?

◻ Ce devine posibil prin răscumpărare?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Dumnezeu l-a dat pe singurul său Fiu.