„Dacă datoraţi impozite, plătiţi impozite“

„ÎN ACEASTĂ lume nimic nu este sigur, exceptând moartea şi impozitele.“ Aşa s-a exprimat inventatorul şi omul de stat american din secolul al XVIII-lea, Benjamin Franklin. Cuvintele sale, citate foarte des, reflectă nu numai caracterul inevitabil al impozitelor, dar şi spaima pe care o evocă acestea. Pentru mulţi, plătirea impozitelor este tot atât de neplăcută ca şi faptul de a muri.

Oricât ar fi de neplăcută, achitarea impozitelor este o obligaţie pe care adevăraţii creştini o privesc cu multă seriozitate. Apostolul Pavel le-a scris creştinilor din congregaţia aflată în Roma: „Daţi-i fiecăruia ce-i datoraţi: Dacă datoraţi impozite, plătiţi impozite; dacă [datoraţi] venitul, atunci [plătiţi] venitul; dacă [datoraţi] respectul, atunci [plătiţi] respectul; dacă [datoraţi] onoarea, atunci [plătiţi] onoarea“ (Romani 13:7, New International Version). Iar Isus Cristos s-a referit în mod special la impozite atunci când a spus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“. — Marcu 12:14, 17.

Iehova le-a permis „autorităţilor superioare“ guvernamentale să existe şi el le pretinde slujitorilor săi să manifeste o supunere relativă faţă de acestea. De ce insistă însă Dumnezeu ca închinătorii săi să plătească impozitele? Pavel menţionează trei motive de bază: 1) ‘mânia’ „autorităţilor superioare“ în pedepsirea răufăcătorilor; 2) conştiinţa unui creştin, care nu va fi curată dacă el se sustrage de la plătirea impozitelor; 3) necesitatea de a-i plăti pe aceşti „servitori publici“ pentru prestarea unor servicii şi pentru menţinerea ordinii publice (Romani 13:1–7, NW). Poate că multora nu le place să plătească impozite. Fără îndoială însă că le-ar plăcea şi mai puţin să trăiască într-o ţară în care nu există poliţie, nici pompieri, nici întreţinere a drumurilor, nici şcoli şi nici serviciu poştal. Juristul american Oliver Wendell Holmes s-a exprimat odată astfel: „Impozitele sunt preţul pe care îl plătim pentru o societate civilizată“.

Achitarea impozitelor nu este ceva nou pentru slujitorii lui Dumnezeu. Locuitorii din Israelul antic plăteau un fel de impozit pentru a-şi susţine regii, iar unii dintre acei monarhi au împovărat mult poporul cu impozite nerezonabile. Iudeii au plătit tribut şi impozite inclusiv puterilor străine care i-au dominat, cum ar fi Egiptul, Persia şi Roma. Aşadar, creştinii din timpul lui Pavel ştiau foarte bine despre ce anume vorbea el atunci când a menţionat plătirea impozitelor. Ei ştiau că, indiferent dacă impozitele erau raţionale sau nu şi indiferent de modul în care guvernul folosea aceşti bani, ei trebuiau să achite orice impozit pe care-l datorau. Acelaşi lucru se aplică şi creştinilor din prezent. Ce principii ne-ar putea oferi însă îndrumare, în timp ce ne achităm impozitele în aceste timpuri dificile?

Cinci principii directoare

Fii ordonat. Noi îl slujim şi îl imităm pe Iehova, care „nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii“ (1 Corinteni 14:33; Efeseni 5:1). Faptul de a fi ordonat este foarte important în ce priveşte plătirea impozitelor. Sunt documentele tale complete, exacte şi puse în ordine? De obicei, nu este necesar un sistem de îndosariere costisitor. Ai putea avea un dosar cu etichetă pentru fiecare tip de documente (cum ar fi chitanţe conţinând diversele tale cheltuieli). Ar putea fi suficient să grupezi aceste documente în dosare mai mari, pentru fiecare an. În multe ţări, aceste registre trebuie păstrate mai mulţi ani, în eventualitatea că autorităţile ar decide să examineze unele documente din trecut. Aşadar, nu arunca nimic până când nu eşti sigur că nu-ţi mai este necesar.

Fii cinstit. Pavel a scris: „Continuaţi să vă rugaţi pentru noi, deoarece suntem convinşi că avem o conştiinţă onestă, dorind să ne comportăm cinstit în toate lucrurile“ (Evrei 13:18, NW). O dorinţă sinceră de a fi cinstiţi trebuie să îndrume orice decizie pe care o luăm atunci când ne achităm impozitele. În primul rând, să ne gândim la impozitele care trebuie plătite pentru veniturile suplimentare. În multe ţări, un venit suplimentar — provenit din bacşişuri, dintr-o muncă ocazională, din vânzări — este supus unei impozări dacă depăşeşte o anumită sumă. Un creştin care are o „conştiinţă onestă“ se va interesa ce anume constituie un venit impozabil acolo unde trăieşte el şi va plăti impozitul care i se aplică.

În al doilea rând, există problema scăzămintelor. Autorităţile guvernamentale le permit de obicei contribuabililor să scadă anumite cheltuieli din venitul lor impozabil. În această lume necinstită, mulţi nu văd nimic rău în faptul de a da dovadă de „imaginaţie“ atunci când pretind astfel de scăzăminte. Se spune că un bărbat din Statele Unite i-a cumpărat soţiei sale o haină de blană foarte scumpă, apoi a expus-o pentru o zi în biroul său, astfel încât să poată face un scăzământ, considerând-o „element decorativ“ la locul de muncă! Un altul a pretins ca cheltuielile de nuntă ale fiicei sale să fie considerate scăzământ din afaceri. Iar altul a încercat să scadă cheltuielile de călătorie pentru soţia sa, care l-a însoţit mai multe luni în Extremul Orient, deşi, în realitate, ea a fost prezentă în principal în scopuri sociale şi recreative. Se pare că lista unor astfel de cazuri este fără sfârşit. Simplu spus, a pretinde că ceva este un scăzământ, când în realitate nu este deloc aşa ceva, este o formă de minciună — lucru pe care Dumnezeul nostru, Iehova, îl dispreţuieşte profund. — Proverbele 6:16–19.

Fii prudent. Isus i-a îndemnat pe continuatorii săi să fie „prudenţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii“ (Matei 10:16). Acest sfat s-ar putea aplica foarte bine şi la practicile noastre legate de plătirea impozitelor. Îndeosebi în ţările dezvoltate, tot mai mulţi oameni plătesc acum o firmă specializată sau un specialist în domeniul întocmirii actelor de impozitare. Apoi, ei nu fac decât să semneze formularele şi să trimită cecurile. Aceasta ar constitui o bună ocazie de a ţine cont de avertismentul consemnat în Proverbele 14:15: „Oricine este lipsit de experienţă dă crezare oricărui cuvânt, dar cel ager la minte îşi supraveghează paşii“ (NW).

Numeroase persoane contribuabile au avut probleme cu autorităţile guvernamentale fiindcă ‘au dat crezare oricărui cuvânt’ al unor contabili lipsiţi de scrupule sau al unor funcţionari lipsiţi de experienţă în ce priveşte întocmirea actelor de impozitare. Este mult mai bine să fii precaut! Fii prudent, citind cu atenţie orice document înainte de a-l semna. Dacă ceva care este înregistrat, omis sau scăzut ţi se pare în neregulă, cere explicaţii — dacă este necesar, în mod repetat — până când te vei convinge că problema este cinstită şi legală. Este adevărat că în multe ţări legile de impozitare au devenit extrem de complexe, însă, în măsura în care este posibil, este înţelept să înţelegi tot ceea ce semnezi. În unele cazuri, s-ar putea să constaţi că un colaborator creştin, care cunoaşte bine legile de impozitare, te poate iniţia oarecum. Un bătrân creştin, care se ocupă de problema impozitelor în calitate de avocat, a spus pe scurt: „Dacă contabilul tău îţi propune ceva ce sună prea frumos pentru a fi adevărat, atunci probabil că acel lucru nu este cinstit!“

Asumă-ţi responsabilitatea. „Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“, a scris apostolul Pavel (Galateni 6:5). În ce priveşte achitarea impozitelor, fiecare creştin trebuie să-şi asume responsabilitatea de a fi cinstit şi supus legii. Aceasta nu este o chestiune în care bătrânii congregaţiei să supravegheze turma aflată în grija lor (compară cu 2 Corinteni 1:24). Ei nu se implică în probleme referitoare la impozite, decât în cazul în care le sunt aduse în atenţie unele delicte grave, care pot atrage după sine un scandal în societate. În general, acesta este un domeniu în care creştinul are personal responsabilitatea de a-şi folosi conştiinţa sa instruită corect pentru a aplica principiile scripturale (Evrei 5:14). Aceasta include şi faptul de a fi conştient că semnarea unui act de impozitare — indiferent cine l-a întocmit — ar putea constitui, în realitate, o declaraţie legală că ai citit documentul şi eşti de acord cu ceea ce conţine.a

Fii ireproşabil. Supraveghetorii creştini trebuie să fie ‘ireproşabili’ pentru a corespunde cerinţelor pe care le implică poziţia lor. În mod similar, întreaga congregaţie trebuie să fie ireproşabilă în faţa lui Dumnezeu (1 Timotei 3:2, NW; compară cu Efeseni 5:27). Prin urmare, ei se străduiesc să-şi menţină o bună reputaţie în societate, chiar şi în ce priveşte plătirea impozitelor. Isus Cristos însuşi a lăsat un exemplu în această privinţă. Discipolul său Petru a fost întrebat dacă Isus plătea impozitul pentru templu, o sumă mică de două drahme. În realitate, Isus era scutit de acest impozit, deoarece templul era casa Tatălui său şi nici un rege nu impune impozite propriului său fiu. Isus a spus acelaşi lucru; totuşi, a plătit impozitul. În realitate, el chiar s-a folosit de un miracol pentru a procura banii necesari! De ce a plătit un impozit de care, în mod legitim, era scutit? Aşa cum a spus Isus însuşi, „ca să nu-i facem să se poticnească“. — Matei 17:24–27, NW.b

Menţineţi-vă o reputaţie care-l onorează pe Dumnezeu

Martorii lui Iehova din prezent sunt la fel de preocupaţi să nu-i poticnească pe alţii. Nu este deci surprinzător faptul că, în ansamblu, ei se bucură pretutindeni de o bună reputaţie, şi anume aceea de oameni cinstiţi, de cetăţeni care-şi plătesc impozitele. De exemplu, ziarul spaniol El Diario Vasco relata despre evaziunea fiscală larg răspândită în Spania, dar menţiona: „Unica excepţie [o constituie] Martorii lui Iehova. Atunci când ei cumpără sau vând, valoarea [bunului] pe care o declară este absolut reală“. Tot astfel, ziarul american San Francisco Examiner făcea următoarea remarcă, cu câţiva ani în urmă: „[Martorii lui Iehova] ar putea fi priviţi drept cetăţeni model. Ei îşi plătesc în mod conştiincios impozitele, se interesează de cei bolnavi, combat analfabetismul“.

Nici un creştin adevărat nu ar dori să facă ceva care ar păta această reputaţie care a fost câştigată prin eforturi asidue. Dacă ar trebui să faci o alegere, ai risca să fii cunoscut drept o persoană care înşală la plata impozitelor, doar pentru a economisi ceva bani? Nu. Fără îndoială că ai vrea mai degrabă să pierzi banii decât să-ţi murdăreşti bunul renume şi să laşi o impresie nefavorabilă în ce priveşte valorile tale şi închinarea la Iehova.

Este adevărat, faptul de a-ţi păstra reputaţia de persoană corectă şi cinstită s-ar putea să te coste bani uneori. Aşa cum scria acum aproximativ 24 de secole anticul filozof grec Platon, „când este vorba despre un impozit pe venituri, pentru acelaşi venit, cel drept va plăti mai mult, iar cel nedrept mai puţin“. El ar fi putut adăuga faptul că cel drept nu regretă niciodată banii pe care-i plăteşte ca preţ pentru a fi drept. Dimpotrivă, a te bucura de o astfel de reputaţie merită preţul. Acest lucru este fără îndoială valabil în cazul creştinilor. Buna lor reputaţie este preţioasă în ochii lor, deoarece aceasta îl onorează pe Tatăl lor ceresc şi îi poate ajuta pe alţii să se simtă atraşi spre modul lor de viaţă şi spre Dumnezeul lor, Iehova. — Proverbele 11:30; 1 Petru 3:1.

Mai presus de orice însă, adevăraţii creştini ţin la relaţia lor cu Iehova. Dumnezeu vede tot ce fac ei, iar ei doresc să-i placă (Evrei 4:13). Drept urmare, ei resping tentaţia de a încerca să înşele autorităţile guvernamentale. Ei recunosc faptul că Dumnezeu îşi găseşte plăcerea într-o conduită cinstită, integră (Psalmul 15:1–3). Şi, întrucât doresc să-i bucure inima lui Iehova, ei plătesc toate impozitele pe care le datorează. — Proverbele 27:11; Romani 13:7.

[Note de subsol]