Terţiu — secretarul fidel al lui Pavel

TERŢIU avea de îndeplinit o sarcină dificilă. Apostolul Pavel dorea să-l folosească în calitate de secretar al său pentru lunga scrisoare adresată colaboratorilor creştini din Roma. Acest lucru nu avea să fie uşor.

De ce era atât de greu să fii secretar în secolul I e.n.? Cum se făcea această lucrare? Ce materiale pentru scris se foloseau pe atunci?

Secretari în antichitate

În societatea greco-romană din antichitate existau diferite feluri de secretari. Unii bărbaţi slujeau ca secretari de stat — funcţionari publici care lucrau în cancelarii. Existau totodată secretari publici care îşi ofereau serviciile cetăţenilor în pieţe. Bogaţii deţineau secretari particulari (deseori sclavi). Apoi existau şi prieteni binevoitori care erau fericiţi să scrie scrisori pentru alţii. Potrivit eruditului E. Randolph Richards, dibăcia acestor secretari neoficiali „putea varia de la o competenţă minimă în domeniul limbii şi/sau al tehnicii scrisului până la cea mai înaltă dexteritate în a realiza cu rapiditate o scrisoare exactă, corectă şi plăcută“.

Cine se folosea de secretari? Mai întâi de toate, cei care nu ştiau să scrie şi să citească. Multe contracte şi scrisori de afaceri din vechime se încheiau cu menţiunea că secretarul scrisese documentul din cauza incapacităţii persoanei care îi încredinţase această misiune. Un al doilea motiv pentru folosirea unui secretar reiese dintr-o scrisoare veche din Teba, Egipt. Scrisă în numele unui oarecare Asklepiades, aceasta spunea în concluzie: „Eumelus, fiul lui Herma, a scris pentru el . . . deoarece el scrie destul de încet“.

Cu toate acestea, cunoaşterea scrisului şi a cititului nu pare să fi fost factorul determinant în folosirea unui secretar. După părerea biblistului John L. McKenzie, ceea ce i-a determinat pe oameni să recurgă la serviciile unui secretar „probabil că a fost nu numai preocuparea pentru lizibilitate, dar şi pentru frumuseţe sau, cel puţin, pentru un aspect îngrijit“. Scrisul era ceva obositor chiar şi pentru persoanele educate, îndeosebi când era vorba de texte lungi şi complicate. Eruditul A. Eschlimann afirmă că orice om care îşi putea permite „evita cu bucurie această sarcină, încredinţând-o sclavilor, scribilor de profesie“. Pe deasupra, dacă se iau în considerare materialele folosite şi condiţiile de lucru, este uşor de înţeles de ce oamenilor nu le plăcea să-şi scrie propriile scrisori.

În secolul întâi se obişnuia să se scrie pe papirus. Prin tăierea acestei plante pe lungimea măduvei consistente din tulpină se obţineau fâşii subţiri. Se punea un strat de fâşii, deasupra căruia se aşeza un alt strat de fâşii aranjate în unghi drept. Cele două straturi erau presate foarte tare până când se contopeau, obţinându-se astfel o coală de „hârtie“.

Nu era uşor să scrii pe această suprafaţă. Ea era aspră şi fibroasă. Potrivit eruditului Angelo Penna, „fibrele spongioase ale papirusului contribuiau la împrăştierea cernelii, mai ales de-a lungul canalelor înguste care rămâneau între fâşiile subţiri“. Secretarul putea să lucreze stând jos cu picioarele încrucişate şi ţinând coala cu o mână pe masă. Dacă nu avea experienţă sau dacă materialele nu erau de cea mai bună calitate, condeiul lui, sau pana de trestie, se putea agăţa în fibrele papirusului, coala se putea rupe sau scrisul putea fi ilizibil.

Cerneala era preparată dintr-un amestec de negru de fum şi răşini. Fiind vândută sub formă de bucăţi dreptunghiulare, ea trebuia diluată cu apă într-o călimară înainte de a putea fi folosită la scriere. Printre celelalte instrumente pe care le avea cu sine un secretar ca Terţiu erau, probabil, un cuţit cu care să-şi ascută pana de trestie şi un burete umed de şters greşelile. Fiecare caracter trebuia scris cu grijă. Prin urmare, scrierea decurgea încet şi cu oarecare dificultate.

„Vă salut . . . eu, Terţiu“

Printre salutările incluse la sfârşitul scrisorii către Romani este şi cea a secretarului lui Pavel, care a scris: „Vă salut în Domnul, eu, Terţiu, care am scris această epistolă“ (Romani 16:22). Aceasta este singura ocazie în scrisorile lui Pavel unde se face referire în mod concret la unul dintre secretarii săi.

Cunoaştem puţine lucruri despre Terţiu. Din salutarea sa „în Domnul“ putem trage concluzia că el era un creştin fidel. Probabil că era un membru al congregaţiei din Corint şi este posibil să fi cunoscut mulţi creştini din Roma. Biblistul Giuseppe Barbaglio sugerează că Terţiu a fost un sclav sau un libert. De ce? Mai întâi, deoarece „scribii aparţineau în general acestei clase; apoi, deoarece numele lui latin . . . era foarte obişnuit în rândul sclavilor şi al liberţilor“. „Prin urmare, scrie Barbaglio, el nu era un scrib profesionist «neutru», ci un colaborator al lui Pavel, care l-a ajutat în felul acesta să redacteze cea mai lungă şi mai bine exprimată lucrare a sa — un serviciu valoros, care i-a cruţat timpul şi l-a scutit de oboseală pe Pavel.“

Această lucrare a lui Terţiu este cu siguranţă valoroasă. Baruc a făcut ceva similar pentru Ieremia, aşa cum Silvan a făcut pentru Petru (Ieremia 36:4; 1 Petru 5:12). Ce privilegiu au avut aceşti colaboratori!

Scrisoarea către Romani

Scrisoarea către Romani a fost redactată în timp ce Pavel era găzduit în casa lui Gaius, probabil în Corint, cam prin anul 56 e.n., în timpul celei de-a treia călătorii misionare a apostolului (Romani 16:23). Deşi suntem siguri că Pavel s-a folosit de Terţiu pentru redactarea acestei scrisori, nu ştim exact cum l-a folosit. Indiferent de metoda folosită, lucrarea nu a fost uşor de făcut. Dar putem fi siguri de un lucru: Asemenea restului Bibliei, scrisoarea lui Pavel către Romani a fost „insuflată de Dumnezeu“. — 2 Timotei 3:16, 17.

Când această scrisoare a fost încheiată, Terţiu şi Pavel scriseseră mii de cuvinte, folosind mai multe foi de papirus. După ce le-au lipit pe margini una de alta, aceste foi au format un sul, care ajungea probabil la o lungime de 3–4 metri. Scrisoarea a fost rulată cu atenţie şi pecetluită. Apoi Pavel i-a încredinţat-o lui Fivi, o soră din Chencrea, care era pe punctul de a pleca la Roma. — Romani 16:1, 2.

Metodele folosite la realizarea materialelor scrise s-au schimbat enorm din secolul întâi. Însă, de-a lungul veacurilor, scrisoarea către creştinii romani a fost păstrată de Dumnezeu. Cât de recunoscători putem fi pentru această parte din Cuvântul lui Iehova, scrisă cu ajutorul secretarului fidel şi silitor al lui Pavel, Terţiu!