Păziţi-vă de „epicurieni“
„Este atât de amabil! Trăieşte după norme morale înalte. Nu fumează, nu consumă droguri şi nu foloseşte un limbaj obscen. De fapt, este mai amabil decât unii care pretind că sunt creştini!“
I-AŢI auzit şi voi pe unii care folosesc acest raţionament pentru a se justifica cu privire la prieteniile nepotrivite pe care le întreţin? Rămâne el în picioare după o examinare scripturală? Un exemplu dintr-o congregaţie creştină din secolul I clarifică această chestiune.
În secolul I, apostolul Pavel a avertizat congregaţia din Corint: „Nu vă înşelaţi: «Prieteniile rele strică obiceiurile bune»“. Probabil că unii creştini întreţineau prietenii strânse cu persoane care erau influenţate de filozofia greacă, din care făcea parte şi filozofia epicurienilor. Cine au fost epicurienii? De ce erau ei o ameninţare spirituală pentru creştinii din Corint? Există şi astăzi oameni ca ei, faţă de care ar trebui să fim vigilenţi? — 1 Corinteni 15:33.
Cine au fost epicurienii?
Epicurienii erau discipolii filozofului grec Epicur, care a trăit între 341 şi 270 î.e.n. El a învăţat că plăcerea este singurul sau cel mai de preţ bun din viaţă. Înseamnă aceasta că epicurienii erau persoane cu un mod de viaţă scandalos, fără principii, care recurgeau la practici degradante, căutând în permanenţă distracţiile? Este surprinzător faptul că Epicur nu şi-a învăţat discipolii să trăiască astfel! În schimb, el a învăţat că cea mai mare plăcere este aceea de a trăi având chibzuinţă, curaj, stăpânire de sine şi dreptate. El nu a pledat în favoarea urmăririi plăcerii de moment sau imediate, ci în favoarea plăcerii care durează toată viaţa. Astfel, epicurienii trebuie să fi părut virtuoşi în comparaţie cu cei care practicau păcate grave. — Compară cu Tit 1:12.
Asemănător creştinismului?
Dacă aţi fi făcut parte din congregaţia creştină din secolul I, v-aţi fi lăsat influenţaţi de epicurieni? Poată că unii s-au gândit că epicurienii erau tovarăşi de încredere pentru creştini deoarece, în aparenţă, aveau valori morale înalte. Dacă ar fi căutat şi alte justificări, corintenii ar fi putut observa aparente paralele între normele epicuriene şi cele din Cuvântul lui Dumnezeu.
De exemplu, epicurienii recomandau moderaţia în urmărirea plăcerii. Pentru ei plăcerile minţii erau mai însemnate decât plăcerile fizice. Nu era atât de important ce mânca o persoană, pe cât era relaţia pe care o avea cu persoana cu care mânca. Epicurienii se abţineau chiar de la amestecul în politică şi de la delictele comise în secret. Cât de uşor ar fi fost pentru creştinii din secolul I să tragă concluzia: „Ei seamănă în multe privinţe cu noi“!
Cu toate acestea, se asemănau epicurienii, într-adevăr, cu primii creştini? Absolut deloc. Cei cu o capacitate de percepţie bine exersată puteau sesiza diferenţe semnificative (Evrei 5:14). Dar voi? Să examinăm mai îndeaproape învăţăturile lui Epicur.
Latura întunecată a epicurismului
Pentru a-i ajuta pe oameni să nu le mai fie frică de zeităţi şi de moarte, Epicur a învăţat că zeii nu se interesează deloc de omenire şi nu intervin în activităţile oamenilor. Potrivit concepţiei lui Epicur, Universul nu a fost creat de zei, iar viaţa a venit în existenţă din întâmplare. Nu era lucrul acesta în mod clar în contradicţie cu învăţătura biblică potrivit căreia există „un singur Dumnezeu“, Creatorul, care se îngrijeşte de creaturile sale umane? — 1 Corinteni 8:6; Efeseni 4:6; 1 Petru 5:6, 7.
Epicur a învăţat şi că nu poate exista viaţă după moarte. Bineînţeles că acest lucru era contrar învăţăturii biblice referitoare la înviere. De fapt, când apostolul Pavel a vorbit la Areopag, printre cei care nu au fost de acord cu Pavel în ce priveşte doctrina învierii s-au numărat, probabil, şi epicurienii. — Faptele 17:18, 31, 32; 1 Corinteni 15:12–14.
S-ar putea spune că cel mai periculos element din filozofia lui Epicur era şi cel mai subtil. Negând existenţa unei vieţi după moarte, el a ajuns la concluzia că omul ar trebui să-şi trăiască cât mai fericit viaţa scurtă de pe pământ. După cum am văzut, ideea lui nu era neapărat să trăieşti în păcat, ci, mai degrabă, să te bucuri de prezent, de vreme ce nu există viaţă după moarte.
Astfel, Epicur nu încuraja delictele secrete pentru ca oamenii să nu trăiască cu teama de a fi descoperiţi, o ameninţare indiscutabilă la adresa fericirii prezente. El recomanda moderaţia pentru evitarea consecinţelor abuzurilor, un alt obstacol în calea fericirii prezente. Tot el încuraja faptul de a fi în relaţii bune cu alţii, deoarece, atunci când erau reciproce, acestea erau avantajoase. Bineînţeles, evitarea delictelor secrete, practicarea moderaţiei şi cultivarea prieteniilor sunt fapte lăudabile în sine. Atunci de ce era filozofia lui Epicur periculoasă pentru un creştin? Deoarece sfaturile acestuia se bazau pe concepţia sa lipsită de credinţă: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“. — 1 Corinteni 15:32.
Este adevărat că Biblia le arată oamenilor cum pot trăi fericiţi în prezent. Totuşi, ea dă următorul sfat: „Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică“ (Iuda 21). Da, Biblia pune un accent mai mare pe viitorul etern decât pe prezentul trecător. Pentru un creştin, faptul de a-i sluji lui Dumnezeu este lucrul cel mai important, iar, atunci când îl pune pe Dumnezeu pe primul loc, el se simte fericit şi realizat. În mod asemănător, în loc să fie preocupat de interesele lui personale, Isus şi-a folosit energia în mod neegoist, slujindu-i lui Iehova şi ajutându-i pe oameni. El şi-a învăţat discipolii să le facă bine altora, nu în speranţa că vor primi ceva în schimb, ci dintr-o iubire sinceră faţă de semenii lor. În mod clar, motivaţiile epicurismului sunt complet diferite de cele ale creştinismului. — Marcu 12:28–31; Luca 6:32–36; Galateni 5:14; Filipeni 2:2–4.
Un pericol subtil
Ca o ironie, deşi epicurienii puneau un accent atât de mare pe fericire, fericirea lor era, în cel mai fericit caz, limitată. Deoarece îi lipsea „bucuria lui Iehova“, Epicur a numit viaţa un „dar amar“ (Neemia 8:10, NW). Cât de fericiţi erau creştinii din secolul I în comparaţie cu el! Isus nu a recomandat o viaţă nefericită, plină de privaţiuni. De fapt, calea spre cea mai mare fericire este aceea de a urma exemplul său. — Matei 5:3–12.
Dacă unii membri din congregaţia din Corint credeau că se puteau asocia cu cei influenţaţi de mentalitatea epicuriană, fără a-şi pune în pericol credinţa, greşeau. La data când Pavel le-a scris corintenilor prima sa scrisoare, unii dintre ei îşi pierduseră deja credinţa în înviere. — 1 Corinteni 15:12–19.
Epicurism astăzi?
Deşi epicurismul a dispărut în secolul al IV-lea e.n., astăzi există persoane care adoptă un punct de vedere asemănător, potrivit căruia trebuie să trăieşti pentru prezent. Aceşti oameni au puţină credinţă sau nu au deloc credinţă în promisiunea lui Dumnezeu privitoare la viaţa veşnică. Cu toate acestea, unii dintre ei au norme de conduită relativ înalte.
Un creştin ar putea fi tentat să lege o prietenie strânsă cu asemenea persoane, gândindu-se probabil că prietenia cu ele este justificată de faptul că acestea sunt persoane cuviincioase. Însă, fără a ne considera superiori altora, trebuie să ţinem seama de faptul că toate „prieteniile rele“ — inclusiv cele a căror influenţă este mai subtilă — „strică obiceiurile bune“.
Filozofia „trăieşte pentru prezent“ şi-a făcut apariţia pe neaşteptate şi la unele seminarii de afaceri, în cărţi de autoperfecţionare, în romane, în filme, în programele de televiziune şi în muzică. Deşi nu promovează în mod direct o conduită păcătoasă, cum ar putea să ne influenţeze în mod subtil acest punct de vedere lipsit de credinţă? De exemplu, nu cumva am putea deveni atât de preocupaţi de realizarea noastră personală, încât să pierdem din vedere controversa legată de suveranitatea lui Iehova? Nu ne-am putea lăsa atraşi de faptul de „a face mai puţin în minister“, în loc să fim „ocupaţi din plin în lucrarea Domnului“? Sau nu am putea fi induşi în eroare să punem la îndoială dreptatea normelor lui Iehova şi foloasele ce decurg din ele? Este necesar să ne păzim atât de imoralitatea făţişă, de violenţă şi de spiritism, cât şi de persoanele influenţate de concepţiile lumeşti! — 1 Corinteni 15:58, NW; Coloseni 2:8.
Prin urmare, să ne asociem îndeosebi cu cei ce urmează din toată inima îndrumarea lui Iehova (Isaia 48:17). Ca urmare a acestui fapt, obiceiurile noastre folositoare se vor consolida, iar credinţa ni se va întări. Vom trăi fericiţi nu numai în prezent, ci şi în viitor cu perspectiva vieţii veşnice. — Psalmul 26:4, 5; Proverbele 13:20.
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Epicur a învăţat că zeii nu se interesează de omenire
[Provenienţa fotografiei]
Cu amabilitatea British Museum