17. a) Ce situaţie s-a ivit în secolul I în Corint, şi cum i-a sfătuit Pavel pe membrii congregaţiei să rezolve problema? b) De ce îndemnul lui Pavel a fost benefic, şi cum îl putem aplica şi noi astăzi (vezi şi chenarul din dreapta)?

¹⁷ Pentru a ne putea face o autoexaminare în acest sens, să vedem mai întâi ce s-a întâmplat în Corint în anul 55 e.n. Acolo exista un bărbat care fusese exclus din congregaţie şi care, în cele din urmă, a început să ducă din nou o viaţă curată din punct de vedere moral. Cum au reacţionat fraţii? Au privit cu scepticism căinţa sa şi au continuat să-l evite? Dimpotrivă, Pavel i-a îndemnat pe corinteni: „Ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă mâhnire. De aceea, vă îndemn să-l asiguraţi de dragostea voastră“ (2 Corinteni 2:7, 8). Deseori, răufăcătorii penitenţi sunt înclinaţi să aibă sentimente de ruşine şi deznădejde. Aşadar, aceştia simt nevoia de a fi asiguraţi din nou că sunt iubiţi de colaboratorii în credinţă şi de Iehova (Ieremia 31:3; Romani 1:12). Acest lucru este foarte important. De ce?

¹⁹ Dacă acum bătrânii cădeau în cealaltă extremă şi refuzau să-l ierte pe cel care se căise, Satan i-ar fi înşelat într-un alt mod. În ce fel? Satan ar fi putut profita de comportamentul lor dur şi neîndurător. Dacă păcătosul penitent devenea „copleşit de prea multă mâhnire“, sau, după cum redă acest text Today’s English Version, se „întrista atât de mult, încât renunţa complet“, ce responsabilitate grea îşi asumau bătrânii înaintea lui Iehova (compară cu Ezechiel 34:6; Iacov 3:1)! Pe bună dreptate, după ce i-a avertizat pe continuatorii săi asupra poticnirii „unuia dintre aceşti micuţi“, Isus a mai spus: „Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l. Şi dacă se va pocăi, iartă-l“.a — Luca 17:1–4.