Să ne bizuim pe Iehova ca sursă a mângâierii

„Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, potrivit lui Hristos Isus.“ — ROMANI 15:5.

1. De ce cu fiecare zi ce trece avem tot mai mult nevoie de mângâiere?

CU FIECARE zi ce trece avem tot mai mult nevoie de mângâiere. După cum a remarcat un scriitor biblic cu mai bine de 1 900 de ani în urmă, „până în ziua de azi, toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii“ (Romani 8:22). În timpul nostru, ‘suspinul’ şi ‘suferinţa’ sunt mai mari ca oricând. După primul război mondial, omenirea a trecut de la un moment critic la altul, multe sub formă de războaie, crime, precum şi calamităţi naturale care sunt provocate deseori de administrarea deficitară a pământului de către oameni. — Apocalipsa 11:18.

2. a) Cine este principalul vinovat de actualele vaiuri ale omenirii? b) Ce fapt ne aduce mângâiere?

² De ce există atât de multă suferinţă în timpul nostru? Descriind aruncarea lui Satan din ceruri după naşterea Regatului în 1914, Biblia răspunde: „Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp“ (Apocalipsa 12:12). Evidenta împlinire a acestei profeţii denotă că am ajuns aproape de sfârşitul domniei nefaste a lui Satan. Cât de mângâietor este să ştim că nu peste mult timp viaţa de pe pământ se va întoarce la starea paşnică ce a existat înainte ca Satan să-i îndemne pe primii noştri părinţi la răzvrătire!

3. Când nu au avut oamenii nevoie de mângâiere?

³ La început, Creatorul omului a pregătit un parc minunat ca locuinţă pentru prima pereche umană. Acesta era situat într-o zonă numită Eden, care înseamnă „desfătare“ sau „plăcere“ (Geneza 2:8, nota de subsol). În plus, Adam şi Eva se bucurau de o sănătate perfectă, având perspectiva de a nu muri niciodată. Gândiţi-vă doar la numeroasele domenii în care şi-ar fi putut dezvolta aptitudinile: grădinăritul, meşteşugurile, construcţiile şi muzica. De asemenea, gândiţi-vă la toate lucrările de creaţie pe care le-ar fi putut studia în timp ce îşi îndeplineau misiunea de a supune pământul şi a-l face un paradis (Geneza 1:28). Într-adevăr, viaţa lui Adam şi a Evei ar fi fost plină nu de suspine şi suferinţă, ci de plăcere şi desfătare. Este clar că ei nu ar fi avut nevoie de mângâiere.

4, 5. a) De ce au căzut Adam şi Eva la testul ascultării? b) Cum a ajuns omenirea să aibă nevoie de mângâiere?

⁴ Totuşi, Adam şi Eva trebuiau să cultive profunde sentimente de iubire şi apreciere faţă de bunul lor Tată ceresc. O astfel de iubire i-ar fi îmboldit să asculte de Dumnezeu în orice situaţie. (Compară cu Ioan 14:31.) Din nefericire, nici unul dintre primii noştri părinţi nu a ascultat de Suveranul lor legitim Iehova. Din contră, ei s-au lăsat să ajungă sub domnia nefastă a unui înger decăzut, Satan Diavolul. Satan a ademenit-o pe Eva, îndemnând-o să păcătuiască şi să mănânce din fructul interzis. Apoi a păcătuit şi Adam, mâncând din rodul pomului cu privire la care Dumnezeu avertizase în mod clar: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“. — Geneza 2:17.

⁵ În felul acesta, perechea păcătoasă a început să moară. Când a pronunţat condamnarea la moarte, Dumnezeu i-a mai spus lui Adam: „Blestemat este acum pământul din cauza ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci plantele de pe câmp“ (Geneza 3:17, 18). Astfel, Adam şi Eva au pierdut perspectiva de a transforma pământul necultivat într-un paradis. Expulzaţi din Eden, ei trebuiau să-şi concentreze toată energia ca să obţină cu multă trudă hrană dintr-un pământ care fusese blestemat. Moştenind această stare păcătoasă şi muritoare, descendenţii lor au ajuns să aibă mare nevoie de mângâiere. — Romani 5:12.

O promisiune mângâietoare împlinită

6. a) Ce promisiune mângâietoare a făcut Dumnezeu după căderea omului în păcat? b) Ce profeţie referitoare la mângâiere a rostit Lameh?

⁶ Când a pronunţat sentinţa împotriva celui ce l-a instigat pe om la răzvrătire, Iehova s-a dovedit a fi ‘Dumnezeul mângâierii’ (Romani 15:5). Astfel, el a promis că va trimite o „sămânţă“ care avea să-i elibereze în cele din urmă pe descendenţii lui Adam de efectele dezastruoase ale răzvrătirii acestuia (Geneza 3:15). Cu timpul, Dumnezeu a lăsat să se întrezărească anumite aspecte legate de această eliberare. De exemplu, el l-a inspirat pe Lameh, un descendent îndepărtat al lui Adam din linia fiului său Set, să profeţească ce va face fiul lui Lameh: „Acesta ne va mângâia pentru munca şi oboseala mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care DOMNUL l-a blestemat“ (Geneza 5:29). În armonie cu această promisiune, băiatul a primit numele Noe, care înseamnă, probabil, „odihnă“ sau „mângâiere“.

7, 8. a) Ce situaţie l-a făcut pe Iehova să regrete că a creat omul, şi ce Şi-a propus să facă în consecinţă? b) Cum a fost Noe la înălţimea semnificaţiei numelui său?

⁷ În acelaşi timp, Satan îşi făcea adepţi în rândurile îngerilor cereşti. Aceştia s-au materializat în oameni şi şi-au luat ca soţii femei atrăgătoare, descendente ale lui Adam. Astfel de căsătorii nefireşti au corupt şi mai mult societatea umană şi au produs o rasă de nefilimi lipsiţi de pietate, „uriaşii“, care au umplut pământul cu violenţă (Geneza 6:1, 2, 4, 11; Iuda 6). „DOMNUL a văzut că răutatea omului era mare pe pământ . . . DOMNULUI I-a părut rău că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.“ — Geneza 6:5, 6.

⁸ Iehova şi-a propus să distrugă acea lume nelegiuită printr-un potop mondial, însă mai întâi l-a pus pe Noe să construiască o arcă pentru ca viaţa să nu dispară. Astfel, rasa umană şi speciile de animale au fost salvate. Cât de uşuraţi trebuie să se fi simţit Noe şi familia lui după Potop, când au ieşit din arcă pe un pământ curăţat! Ce mângâiere a fost să constate că blestemul asupra pământului fusese înlăturat, activităţile agricole efectuându-se mult mai uşor! Într-adevăr, profeţia lui Lameh s-a adeverit, iar Noe a fost la înălţimea semnificaţiei numelui său (Geneza 8:21). Ca slujitor fidel al lui Dumnezeu, Noe a fost un instrument prin care omenirii i s-a adus într-o anumită măsură „mângâiere“. Însă influenţa nefastă a lui Satan şi a îngerilor lui demonici nu s-a sfârşit odată cu Potopul, iar omenirea continuă să suspine sub povara păcatului, a bolii şi a morţii.

Cineva mai mare decât Noe

9. Cum s-a dovedit Isus Cristos a fi un ajutor şi un consolator pentru oamenii penitenţi?

⁹ În cele din urmă, după aproximativ 4 000 de ani de istorie umană, Sămânţa promisă a venit. Mişcat de o mare iubire faţă de oameni, Iehova Dumnezeu l-a trimis pe pământ pe Fiul său unic-născut ca să moară pentru a răscumpăra omenirea păcătoasă (Ioan 3:16). Isus Cristos le aduce o mare uşurare păcătoşilor penitenţi care exercită credinţă în moartea lui de jertfă. Toţi cei care îşi dedică viaţa lui Iehova şi se botează ca discipoli ai Fiului său au parte de înviorare şi mângâiere de durată (Matei 11:28–30; 16:24). În pofida imperfecţiunii lor, ei găsesc o bucurie profundă în faptul de a-l servi pe Dumnezeu cu o conştiinţă curată. Câtă mângâiere simt ei când ştiu că, dacă vor continua să exercite credinţă în Isus, vor fi recompensaţi cu viaţă veşnică (Ioan 3:36; Evrei 5:9). Dacă, din slăbiciune, comit un păcat grav, ei au un ajutor, sau un consolator, în persoana înviatului Domn Isus Cristos (1 Ioan 2:1, 2). Mărturisind un astfel de păcat şi făcând paşii scripturali pentru a nu ajunge să-l practice, ei se simt uşuraţi, ştiind că Dumnezeu „este credincios şi drept ca să [le] ierte păcatele“. — 1 Ioan 1:9; 3:6; Proverbele 28:13.

10. Ce învăţăm din miracolele pe care le-a înfăptuit Isus când era pe pământ?

¹⁰ Când era pe pământ, Isus a adus înviorare şi prin faptul că i-a eliberat pe cei posedaţi de demoni, a vindecat orice fel de boală şi a înviat persoane dragi. Este adevărat, foloasele acestor miracole au fost doar temporare, deoarece, mai târziu, persoanele astfel binecuvântate au îmbătrânit şi au murit. Cu toate acestea, Isus a indicat astfel spre binecuvântările viitoare permanente pe care el le va revărsa asupra întregii omeniri. În calitate de actual Rege ceresc puternic, el va face în curând mult mai mult decât numai să-i expulzeze pe demoni din oameni. El îi va arunca în abis împreună cu conducătorul lor, Satan, într-o stare de inactivitate. Atunci va începe glorioasa Domnie de O Mie de Ani a lui Cristos. — Luca 8:30, 31; Apocalipsa 20:1, 2, 6.

11. De ce s-a numit Isus „Domn al sabatului“?

¹¹ Isus a spus că el este „Domn al sabatului“, iar multe dintre vindecări le-a înfăptuit în ziua de sabat (Matei 12:8–13; Luca 13:14–17; Ioan 5:15, 16; 9:14). De ce a procedat astfel? Ei bine, sabatul făcea parte din Legea dată de Dumnezeu lui Israel şi, astfel, servea drept ‘umbră a bunurilor viitoare’ (Evrei 10:1). Cele şase zile lucrătoare ne amintesc de cei 6 000 de ani de sclavie a omului sub domnia opresivă a lui Satan. Ziua de sabat de la sfârşitul săptămânii ne duce cu gândul la mângâietoarea odihnă de care se va bucura omenirea pe parcursul Domniei de O Mie de Ani a lui Isus Cristos, Mai Marele Noe. — Compară cu 2 Petru 3:8.

12. Pe ce mângâieri viitoare ne putem bizui cu încredere?

¹² Ce uşurare vor simţi supuşii pământeşti ai lui Cristos când, în sfârşit, vor fi complet eliberaţi de influenţa nefastă a lui Satan! Şi mai multă mângâiere vor simţi când le vor fi vindecate bolile fizice, afective şi mintale (Isaia 65:17). Apoi gândiţi-vă numai la extazul lor când vor începe să-i întâmpine pe cei dragi care vor fi înviaţi! În aceste moduri, Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Apocalipsa 21:4). Pe măsură ce foloasele jertfei de răscumpărare a lui Isus vor fi aplicate în mod progresiv, supuşii Regatului lui Dumnezeu vor ajunge la perfecţiune, devenind cu desăvârşire liberi de toate consecinţele nefaste ale păcatului lui Adam (Apocalipsa 22:1–5). Apoi Satan va fi eliberat „pentru puţin timp“ (Apocalipsa 20:3, 7). Toţi oamenii care vor susţine în mod fidel suveranitatea legitimă a lui Iehova vor fi recompensaţi cu viaţă veşnică. Imaginaţi-vă bucuria şi uşurarea de nedescris pe care le vor trăi ei când vor fi complet „eliberaţi din robia stricăciunii“. Astfel, omenirea ascultătoare se va bucura de „libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu“. — Romani 8:21.

13. De ce toţi creştinii adevăraţi au nevoie de mângâierea pe care o dă Dumnezeu?

¹³ Până atunci, continuăm să suspinăm şi să suferim — ceva comun tuturor celor care trăiesc în sistemul rău al lui Satan. Amploarea luată de bolile fizice şi de tulburările de ordin emoţional afectează orice fel de oameni, inclusiv pe creştinii fideli (Filipeni 2:25–27; 1 Tesaloniceni 5:14). În plus, noi, creştinii, suferim deseori din cauza batjocurii şi a persecuţiei nedrepte cu care ne inundă Satan deoarece „ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (Faptele 5:29). Aşadar, pentru a persevera în îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu până la sfârşitul lumii lui Satan, avem nevoie de mângâierea, ajutorul şi puterea pe care le dă El.

Unde se găseşte mângâiere

14. a) Ce promisiune a făcut Isus în noaptea dinaintea morţii sale? b) Ce trebuie să facem dacă vrem să beneficiem din plin de mângâierea spiritului sfânt al lui Dumnezeu?

¹⁴ În noaptea dinaintea morţii sale, Isus le-a spus clar apostolilor fideli că avea să-i părăsească peste puţin timp şi că avea să se întoarcă la Tatăl său. Acest lucru i-a tulburat şi i-a întristat (Ioan 13:33, 36; 14:27–31). Înţelegând că aveau nevoie în continuare de mângâiere, Isus le-a promis: „Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna“ (Ioan 14:16). Isus s-a referit aici la spiritul sfânta al lui Dumnezeu, care a fost revărsat peste discipoli la 50 de zile după învierea lui Isus. Printre altele, spiritul lui Dumnezeu i-a mângâiat în timpul încercărilor şi i-a întărit ca să continue să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu (Faptele 4:31). Însă un astfel de ajutor nu ar trebui luat ca de la sine înţeles. Ca să beneficieze din plin de el, fiecare creştin trebuie să continue să se roage pentru ajutorul mângâietor pe care Dumnezeu îl furnizează prin spiritul său sfânt. — Luca 11:13.

15. Care sunt câteva modalităţi prin care Iehova ne dă mângâiere?

¹⁵ O altă modalitate prin care Dumnezeu dă mângâiere este Cuvântul său, Biblia. Pavel a scris: „Toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde“ (Romani 15:4). Aceasta arată necesitatea de a studia şi de a medita cu regularitate la lucrurile scrise în Biblie şi în publicaţiile bazate pe Biblie. Totodată trebuie să asistăm cu regularitate la întrunirile creştine, la care ne sunt transmise idei mângâietoare din Cuvântul lui Dumnezeu. Un obiectiv principal al acestor întruniri este acela de a ne încuraja reciproc. — Evrei 10:25.

16. La ce ar trebui să ne îndemne măsurile mângâietoare luate de Dumnezeu?

¹⁶ Scrisoarea lui Pavel către romani ne arată în continuare care sunt rezultatele pozitive ale faptului că beneficiem de măsurile mângâietoare luate de Dumnezeu. „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii — a scris Pavel — să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, potrivit lui Hristos Isus, ca într-un gând şi cu o gură să slăviţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos“ (Romani 15:5, 6). Da, trăgând maximum de foloase din măsurile mângâietoare luate de Dumnezeu, noi vom fi mai asemănători lui Isus Cristos, curajosul nostru Conducător. Acest lucru ne va determina să continuăm să ne folosim gura pentru a-l glorifica pe Dumnezeu când depunem mărturie, la întruniri, în conversaţiile particulare cu colaboratorii în credinţă, precum şi în rugăciunile noastre.

În timpuri de grea încercare

17. Cum şi-a mângâiat Iehova propriul Fiu, şi cu ce rezultat?

¹⁷ În noaptea dinaintea morţii sale chinuitoare, Isus ‘s-a mâhnit foarte tare’ şi a fost ‘cuprins de întristare’ (Matei 26:37, 38). Aşa că s-a retras la o mică distanţă de discipoli şi s-a rugat Tatălui său, cerându-i ajutor. „A fost ascultat în mod favorabil pentru teama lui sfântă“ (Evrei 5:7, NW). Biblia spune că lui Isus „I s-a arătat un înger din cer, întărindu-L“ (Luca 22:43). Curajul şi fermitatea cu care Isus şi-a înfruntat apoi împotrivitorii confirmă că modul în care Dumnezeu şi-a mângâiat Fiul a fost foarte eficient. — Ioan 18:3–8, 33–38.

18. a) Ce perioadă din viaţa apostolului Pavel a fost deosebit de grea? b) Cum putem fi o mângâiere pentru bătrânii plini de compasiune care lucrează din greu?

¹⁸ Şi apostolul Pavel a trecut prin perioade de grea încercare. De exemplu, ministerul lui în Efes a fost marcat de „lacrimi şi [de] încercările pe care [i] le ridicau uneltirile iudeilor“ (Faptele 20:17–20). În cele din urmă, Pavel a părăsit Efesul după ce susţinătorii zeiţei Diana stârniseră tulburări în oraş din cauza activităţii lui de predicare (Faptele 19:23–29; 20:1). În timp ce Pavel se îndrepta spre nord, către oraşul Troa, el era foarte îngrijorat din cauza unei alte probleme. Cu câtva timp înainte de tulburarea din Efes, el primise o ştire alarmantă. Tânăra congregaţie din Corint era afectată de dezbinări şi tolera fornicaţia. Astfel, în timp ce se afla în Efes, Pavel le-a scris o scrisoare în care i-a mustrat aspru, sperând că se vor corecta. Acest lucru nu a fost uşor pentru el. „V-am scris cu multă mâhnire şi cu strângere de inimă, cu multe lacrimi“, le-a dezvăluit el mai târziu în a doua scrisoare (2 Corinteni 2:4). Asemenea lui Pavel, bătrânilor plini de compasiune nu le este uşor să sfătuiască şi să mustre în vederea corectării, unul dintre motive fiind acela că ei sunt mult prea conştienţi de propriile lor slăbiciuni (Galateni 6:1). Atunci, fie ca noi să fim o mângâiere pentru cei care sunt în fruntea noastră, reacţionând cu promptitudine la sfaturile iubitoare bazate pe Biblie! — Evrei 13:17.

19. De ce a plecat Pavel din Troa în Macedonia, şi cum a simţit el uşurare în cele din urmă?

¹⁹ În timp ce era în Efes, Pavel nu numai că le-a scris fraţilor din Corint, dar l-a trimis totodată pe Tit ca să-i ajute, însărcinându-l să-i aducă un raport despre reacţia lor la scrisoare. Pavel spera să-l întâlnească pe Tit la Troa. Acolo Pavel a fost binecuvântat cu ocazii excelente de a face discipoli. Însă acest lucru nu i-a alinat neliniştea, deoarece Tit nu sosise încă (2 Corinteni 2:12, 13). Deci el şi-a continuat călătoria plecând în Macedonia, în speranţa că îl va întâlni pe Tit acolo. Neliniştea lui Pavel s-a intensificat din cauza opoziţiei înverşunate întâmpinate în ministerul lui. „Atunci când am venit în Macedonia — explică el — , trupul nostru n-a avut odihnă, ci am fost tulburaţi în toate felurile: dinafară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi [doborâţi, NW], ne-a mângâiat prin venirea lui Tit“ (2 Corinteni 7:5, 6). Ce uşurare a simţit Pavel atunci când Tit a sosit, în sfârşit, şi i-a vorbit despre reacţia pozitivă a corintenilor la scrisoarea sa!

20. a) La fel ca în cazul lui Pavel, care este o altă modalitate importantă prin care Iehova dă mângâiere? b) Ce se va analiza în articolul următor?

²⁰ Experienţa lui Pavel este mângâietoare pentru slujitorii lui Dumnezeu de astăzi, dintre care mulţi se confruntă cu încercări care îi ‘doboară’ sau îi deprimă. Da, ‘Dumnezeul mângâierii’ cunoaşte necesităţile noastre personale şi ne poate folosi ca să ne mângâiem unii pe alţii, aşa cum Pavel a fost mângâiat de raportul lui Tit despre căinţa corintenilor (2 Corinteni 7:11–13). În următorul articol se va analiza răspunsul călduros pe care Pavel li l-a dat corintenilor şi cum ne poate ajuta acesta să împărtăşim în mod eficient cu alţii mângâierea pe care o dă Dumnezeu astăzi.

[Notă de subsol]

Puteţi răspunde?

◻ Cum a ajuns omenirea să aibă nevoie de mângâiere?

◻ Cum s-a dovedit Isus a fi mai mare decât Noe?

◻ De ce s-a numit Isus „Domn al sabatului“?

◻ Cum oferă Dumnezeu mângâiere astăzi?

[Harta/Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Pavel a simţit o mare mângâiere când Tit i-a adus un raport despre corinteni.

MACEDONIA

Filipi

GRECIA

Corint

ASIA

Troa

Efes