Potrivit Bibliei

De ce trebuie să-ţi controlezi mânia?

ÎNCEPUTUL a fost ameninţător. „Deoarece de acum eu sunt capul familiei, să nu mă faci să mă simt jenat fiindcă întârzii“, a strigat John la Gingera, care-i era de puţin timp soţie. A ţipat la ea mai bine de 45 de minute, timp în care i-a cerut să rămână aşezată pe canapea. Cuvintele jignitoare au devenit o regulă în căsnicia lor. Din nefericire, John a început să se comporte tot mai violent. Trântea uşile, lovea cu pumnul în masă şi conducea nebuneşte în timp ce brusca volanul, punând astfel în pericol vieţile celorlalţi.

După cum, fără îndoială, ştiţi, astfel de scene se repetă, din nefericire, foarte des. Era justificată mânia acestui bărbat sau doar îşi ieşise din fire? Este greşită orice fel de mânie? Când se poate spune că o mânie a scăpat de sub control? Când se ajunge prea departe?

Mânia ţinută sub control poate fi justificată. De exemplu, mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva anticelor oraşe imorale Sodoma şi Gomora (Geneza 19:24). De ce? Din cauză că locuitorii acelor oraşe s-au angrenat în practici sexuale violente şi depravate, lucru bine cunoscut în întreaga regiune. De exemplu, când mesagerii îngereşti l-au vizitat pe dreptul Lot, o ceată de bărbaţi tineri şi vârstnici au încercat să-i atace şi să-i violeze pe musafirii lui Lot. Din cauza imoralităţii lor neruşinate, mânia lui Iehova Dumnezeu era justificată. — Geneza 18:20; 19:4, 5, 9.

Asemenea Tatălui său, omul perfect Isus Cristos a avut şi el ocazia să se mânie. Pentru poporul ales al lui Dumnezeu, templul din Ierusalim era considerat centrul închinării. El trebuia să fie „o casă de rugăciune“, în care oamenii îi puteau aduce lui Dumnezeu jertfele şi ofrandele personale şi în care puteau fi instruiţi în legile lui, iar păcatele le puteau fi iertate. La templu, ei puteau să comunice cu Iehova, ceea ce şi făceau. În schimb, conducătorii religioşi din zilele lui Isus au transformat templul într-o „casă de negustorie“ şi într-o „peşteră de tâlhari“ (Matei 21:12, 13; Ioan 2:14–17). Ei obţineau profituri personale din vânzările de animale care urmau să fie folosite ca jertfe. De fapt, ei jupuiau turma. Din acest motiv, Fiul lui Dumnezeu era perfect îndreptăţit să-i dea afară din casa Tatălui său pe acei tâlhari. Mânia lui Isus era justificată!

Când oamenii imperfecţi se mânie

Uneori şi oamenii imperfecţi pot să se înfurie pe bună dreptate. Să vedem ce i s-a întâmplat lui Moise. Naţiunea Israel tocmai fusese eliberată în mod miraculos din Egipt. Iehova şi-a demonstrat într-un mod spectaculos puterea faţă de zeii falşi ai Egiptului lovindu-i pe egipteni cu zece plăgi. Apoi el le-a deschis israeliţilor calea de scăpare despărţind apele Mării Roşii. După aceea au fost conduşi până la poalele muntelui Sinai, unde s-au organizat ca naţiune. În calitate de mediator, Moise s-a urcat pe munte să primească legile lui Dumnezeu. Pe lângă toate celelalte legi, Iehova i-a dat lui Moise cele Zece Porunci, scrise cu „degetul lui Dumnezeu“ pe două table de piatră pe care Dumnezeu însuşi le tăiase din munte. Cu toate acestea, ce a găsit Moise la coborâre? Oamenii se închinau imaginii unui viţel de aur! Cât de repede uitaseră! Nu trecuseră decât câteva săptămâni. Pe bună dreptate, „Moise s-a aprins de mânie“. El a spart tablele de piatră şi a început să distrugă viţelul. — Exodul 31:18; 32:16, 19, 20.

Cu o altă ocazie, Moise şi-a ieşit din fire când poporul s-a plâns că-i lipseşte apa. Exasperat, Moise şi-a pierdut pentru o clipă binecunoscuta-i blândeţe, sau firea lui blajină. Acest lucru l-a făcut să comită o greşeală gravă. În loc să-l slăvească pe Iehova ca Furnizor al Israelului, Moise i-a vorbit aspru poporului şi a îndreptat atenţia spre Aaron, fratele lui, şi spre el însuşi. De aceea, Dumnezeu a considerat că este potrivit să-l disciplineze pe Moise. Acestuia nu avea să-i permită să intre în Ţara Promisă. După incidentul petrecut la Meriba, nu se mai menţionează nici o altă ocazie în care Moise să-şi fi ieşit din fire. Se pare că şi-a învăţat lecţia. — Numeri 20:1–12; Deuteronomul 34:4; Psalmul 106:32, 33.

Aşadar, între Dumnezeu şi om există o diferenţă. Iehova îşi poate controla mânia şi este în mod potrivit descris ca fiind „încet la mânie“ deoarece iubirea, nu mânia, este calitatea lui predominantă. Mânia lui este întotdeauna dreaptă, întotdeauna justificată, întotdeauna controlată (Exodul 34:6; Isaia 48:9; 1 Ioan 4:8). Omul perfect Isus Cristos a reuşit întotdeauna să-şi controleze mânia, despre el spunându-se că este „blând“ (Matei 11:29). În schimb, oamenii imperfecţi, chiar şi oamenii credinţei asemenea lui Moise, cu greu şi-au controlat mânia.

Pe lângă aceasta, oamenii, în general, nu prea se gândesc la consecinţe. S-ar putea ca cineva care îşi pierde controlul să trebuiască să plătească preţul mâniei lui. De exemplu, care sunt în mod sigur consecinţele dacă un soţ se mânie atât de tare pe soţia lui încât loveşte cu pumnul în perete şi face o spărtură? Şi-a deteriorat proprietatea. Poate chiar s-a rănit la mână. Dar, mai mult decât atât, ce efect va avea accesul lui de furie asupra iubirii şi respectului pe care îl are soţia sa faţă de el? Peretele poate fi reparat în câteva zile, iar mâna lui se poate vindeca în câteva săptămâni; dar cât timp va trebui să treacă până când va recâştiga încrederea şi respectul soţiei lui?

De fapt, Biblia ne dă numeroase exemple de bărbaţi care nu au reuşit să-şi controleze mânia şi care au suferit consecinţele acestui fapt. Să analizăm doar câteva dintre aceste exemple. Cain a fost izgonit după ce l-a ucis pe fratele său, Abel. Simeon şi Levi au fost blestemaţi de tatăl lor fiindcă i-au ucis pe bărbaţii din Sihem. Iehova l-a lovit pe Ozia cu lepră după ce Ozia s-a mâniat pe preoţii care au încercat să-l corecteze. Când Iona „s-a mâniat“, Iehova l-a mustrat. Toţi aceştia au trebuit să dea socoteală pentru mânia lor. — Geneza 4:5, 8–16; 34:25–30; 49:5–7; 2 Cronici 26:19; Iona 4:1–11.

Creştinii trebuie să dea socoteală

În mod asemănător, creştinii de astăzi trebuie să dea socoteală pentru acţiunile lor atât lui Dumnezeu, cât şi, într-o anumită măsură, fraţilor lor de credinţă. Acest lucru se poate observa imediat din modul în care Biblia foloseşte termenii greceşti pentru mânie. Unul dintre cei doi termeni folosiţi mai frecvent este orgé. În general, el este tradus prin „furie“ şi conţine într-o anumită măsură ideea de acţiune conştientă şi chiar deliberată, deseori asociată cu intenţia de răzbunare. Astfel, Pavel i-a îndemnat pe creştinii din Roma în felul următor: „Nu vă răzbunaţi voi înşivă, iubiţilor, ci faceţi loc mâniei [orgé]; căci este scris: «Răzbunarea este a mea; eu voi răsplăti, zice Iehova»“. În loc să aibă o atitudine neprietenoasă faţă de fraţii lor, ei au fost îndemnaţi să „[învingă] răul prin bine“. — Romani 12:19, 21, NW.

Celălalt termen folosit frecvent este thymós. Rădăcina cuvântului „înseamnă propriu-zis o mişcare violentă a aerului, a apei, a pământului, a animalelor sau a omului“. Astfel, cuvântul este descris uneori drept o „izbucnire aprigă a unui sentiment de duşmănie“, „ieşire din fire“ sau „patimi violente, care tulbură pacea minţii şi produc certuri şi nelinişte în familie şi în societate“. Asemenea unui vulcan care poate erupe fără să avertizeze şi poate arunca în afară cenuşă fierbinte, rocă şi lavă, care poate răni, mutila sau ucide, la fel este un bărbat sau o femeie care nu-şi poate controla temperamentul. Forma de plural a termenului thymós este folosită în Galateni 5:20, unde Pavel enumeră „accesele de mânie“ (NW) alături de alte ‘lucrări ale cărnii’ (versetul 19), cum ar fi fornicaţia, conduita libertină şi beţiile. Cu siguranţă, comportamentul lui John, despre care vorbeam la început, ilustrează foarte bine „accesele de mânie“.

Prin urmare, cum trebuie să-i privească congregaţia creştină pe cei care i s-au alăturat şi care continuă să comită acte de violenţă faţă de o persoană sau faţă de proprietatea acesteia? Mânia necontrolată este distructivă şi duce cu uşurinţă la violenţă. De aceea, pe bună dreptate a spus Isus: „Vă spun că orişicine se mânie pe fratele său va fi supus judecăţii“ (Matei 5:21, 22). Soţii sunt sfătuiţi: „Iubiţi-vă soţiile şi nu păstraţi amărăciune împotriva lor“. Cel „mânios“ nu este calificat să slujească în calitate de supraveghetor în congregaţie. De aceea, persoanele care nu-şi pot controla mânia nu trebuie considerate un exemplu pentru congregaţie (Coloseni 3:19; Tit 1:7; 1 Timotei 2:8). De fapt, după ce au fost analizate atitudinea, modul de comportare şi gravitatea prejudiciului adus vieţii altora, o persoană care dă curs unor izbucniri necontrolate de mânie ar putea fi exclusă din congregaţie — o consecinţă extremă, într-adevăr.

Oare John, despre care am vorbit la început, a reuşit în cele din urmă să-şi ţină nervii sub control? A reuşit el, în cele din urmă, să-şi împiedice scufundarea rapidă în dezastru? Din nefericire, ţipetele s-au transformat în îmbrâncituri şi manifestări agresive. Gesturile ameninţătoare au devenit literalmente lovituri şi vânătăi dureroase. John era atent să nu-i provoace lui Ginger vânătăi în locurile uşor vizibile, încercând astfel să-şi mascheze acest mod de comportare. În final însă, el a ajuns să o lovească cu picioarele şi cu pumnul, să o tragă de păr şi chiar mai rău. Ginger s-a separat de John.

Lucruri ca acestea nu ar fi trebuit să se întâmple. Multe persoane aflate în situaţii asemănătoare au reuşit să-şi ţină în frâu mânia. Cât de important este deci să imităm exemplul perfect al lui Isus Cristos. El nu s-a făcut niciodată vinovat nici măcar de o izbucnire de furie necontrolată. Mânia lui era întotdeauna îndreptăţită; el niciodată nu şi-a pierdut controlul. În mod înţelept, Pavel ne-a sfătuit pe fiecare dintre noi astfel: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să nu apună soarele peste mânia voastră“ (Efeseni 4:26). Recunoscând plini de umilinţă limitele pe care le avem ca oameni şi fiind conştienţi că vom culege ceea ce semănăm, avem motive întemeiate să ne înfrânăm mânia.

[Notă de subsol]

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 18]

Saul încercând să-i ia viaţa lui David/The Doré Bible Illustration/Dover Publications, Inc.