OM

Formă de viață terestră superioară tuturor celorlalte de pe pământ și operă a Creatorului, Iehova Dumnezeu. Iehova a făcut omul din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și „omul a devenit o ființă vie”. (Ge 2:7; 1Co 15:45) După ce Adam a fost creat și a dat nume animalelor, Iehova a făcut să cadă un somn adânc peste om; în timp ce Adam dormea, Dumnezeu a luat una dintre coastele sale și a folosit-o pentru a crea femeia. De aceea, când ea i-a fost prezentată bărbatului, el a spus: „Aceasta este, în sfârșit, os din oasele mele și carne din carnea mea!”. El a numit-o „femeie”, ʼişşáh, „pentru că a fost luată din bărbat”. (Ge 2:21-23) Mai târziu, Adam a numit-o pe femeie Eva (adică „Cea vie”). (Ge 3:20)

Există mai mulți termeni ebraici și grecești care fac referire la om. ʼAdám (ca termen generic) înseamnă „om, ființă umană; ființă pământeană; omenire”; termenul ʼiş are sensul de „om; individ; soț”; ʼenốş înseamnă „om muritor”; ghéver înseamnă „bărbat”; zakár înseamnă „persoană de sex bărbătesc”; există și alți termeni ebraici traduși uneori prin „om”. Termenul grecesc ánthrōpos înseamnă „om; omenire” (generic), iar anḗr are sensul de „om; persoană de sex masculin; soț”.

Vorbind despre faptul că omul a fost creat de Iehova Dumnezeu, apostolul Pavel le-a spus atenienilor: „El a făcut dintr-un singur om toate națiunile ca să locuiască pe toată fața pământului”. (Fa 17:26) Așadar, toate popoarele și rasele au o origine comună.

Adam și Eva au fost creați spre sfârșitul celei de-a șasea ʻzileʼ de creare. (Ge 1:24-31) Nu există consemnări care să descrie omul antic, scrierile sale sau activitățile sale agricole ori de altă natură și care să facă referire la perioada de dinaintea anului 4026 î.e.n., an în care a fost creat Adam. Întrucât în Scripturi este prezentată istoria omului începând chiar de la crearea primei perechi umane, este clar că nu a existat vreun „om preistoric”. Dovezile fosile nu indică nicio legătură între om și animale. Nici cele mai vechi documente scrise, picturi rupestre, sculpturi sau alte dovezi istorice asemănătoare nu fac vreo referire la existența unui individ inferior omului. În schimb, Scripturile arată cu claritate contrariul: că omul a fost inițial un fiu al lui Dumnezeu și mai târziu a decăzut. (1Re 8:46; Ec 7:20; 1Io 1:8-10) Arheologul O. D. Miller a făcut următoarea remarcă: „Tradiționala «epocă de aur» nu a fost un mit. Fără îndoială, vechea doctrină conform căreia a existat o tristă degradare ulterioară a rasei umane, de la stadiul originar de fericire și puritate veritabile, are la bază un adevăr dureros. Teoriile istorice moderne, care pornesc de la ideea existenței unui om primitiv și sălbatic, au nevoie în mod clar de o premisă nouă. . . . Nu; omul primitiv nu a fost un sălbatic”. (Har-Moad, 1892, p. 417)

Biblia dezvăluie că prima locuință a omului a fost „o grădină în Eden”. (Ge 2:8; vezi EDEN 1.) Această grădină a fost relativ aproape de locul în care s-a dezvoltat civilizația umană imediat după Potop. O idee general acceptată de erudiți este cea exprimată de P. J. Wiseman: „Toate dovezile concrete pe care le avem – cele din cartea Geneza, dovezile arheologice sau tradițiile populare – indică spre câmpia Mesopotamiei drept cea mai veche regiune locuită. În ceea ce privește vechimea populației, civilizațiile din Orientul Îndepărtat, fie cea chineză, fie cea indiană, nu pot concura cu cea din zona Mesopotamiei, deoarece aceasta poate dovedi cu ușurință că este leagănul civilizației”. (New Discoveries in Babylonia About Genesis, 1949, p. 28)

În ce sens a fost făcut omul „după chipul lui Dumnezeu”?

Când și-a făcut cunoscut scopul de a-i crea pe oameni, Dumnezeu i-a spus ʻmeșterului său iscusitʼ: „Să facem om [ʼadám] după chipul și asemănarea noastră”. (Ge 1:26, 27; Pr 8:30, 31; compară cu Ioa 1:1-3; Col 1:15-17.) Demn de remarcat este că Scripturile nu afirmă că Dumnezeu ar fi creat omul după chipul unui animal sălbatic sau domestic ori după chipul unui pește. Omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” și a fost un ʻfiu al lui Dumnezeuʼ. (Lu 3:38) În ce privește înfățișarea, Biblia afirmă că „nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu”. (1Io 4:12) Nimeni de pe pământ nu știe cum arată gloriosul corp spiritual ceresc al lui Dumnezeu, prin urmare nu putem asemăna corpul omului cu corpul lui Dumnezeu. „Dumnezeu este un Spirit.” (Ioa 4:24)

Omul – bărbatul și femeia – a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu” în sensul că a fost creat cu calități morale ca ale lui Dumnezeu, cum ar fi iubirea și dreptatea. (Compară cu Col 3:10.) În plus, omul le este superior animalelor în privința înțelepciunii și a capacităților. Astfel, el poate aprecia lucruri pe care le apreciază și Dumnezeu, ca frumusețea, arta, capacitatea de a vorbi sau de a raționa. De asemenea, omul este capabil și de alte procese ce implică mintea și inima, procese de care animalele nu sunt capabile. Mai mult, omul este înzestrat cu o latură spirituală, având posibilitatea de a-l cunoaște pe Dumnezeu și de a comunica cu el. (1Co 2:11-16; Ev 12:9) Din aceste motive, Dumnezeu a considerat că omul era apt să îl reprezinte și să stăpânească peste păsările cerurilor, peste peștii mării și peste restul animalelor de pe pământ.

Fiind o lucrare a lui Dumnezeu, omul a fost perfect la început. (De 32:4) Așadar, Adam le putea transmite descendenților săi perfecțiunea și șansa vieții veșnice pe pământ. (Is 45:18) Adam și Eva au primit următoarea poruncă: „Înmulțiți-vă și deveniți numeroși, umpleți pământul și supuneți-l”. Pe măsură ce familia lor ar fi crescut, ei ar fi cultivat și înfrumusețat pământul conform proiectului Creatorului lor. (Ge 1:28)

Apostolul Pavel a spus referitor la rolul pe care Dumnezeu l-a dat bărbatului și femeii: „Vreau să știți aceasta: capul oricărui bărbat este Cristos, capul femeii este bărbatul și capul lui Cristos este Dumnezeu”. Apoi Pavel a arătat că o femeie care se roagă sau profețește în congregație cu capul descoperit îi aduce rușine celui care îi este cap. În sprijinul acestei idei, Pavel spune: „Bărbatul nu trebuie să aibă capul acoperit, deoarece el este chipul și gloria lui Dumnezeu, dar femeia este gloria bărbatului”. Iehova nu este supus nimănui. Spre deosebire de femeie, bărbatul nu are un cap pământesc când vine vorba despre chestiuni referitoare la soția și copiii săi. În această privință, doar el este „după chipul lui Dumnezeu”. În alte privințe, femeia, asemenea bărbatului, reflectă calitățile admirabile ale lui Dumnezeu (1Co 11:3-7)

Înzestrat cu liber-arbitru. Întrucât a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omul a fost înzestrat cu liber-arbitru. El avea libertatea de a alege să facă binele sau răul. Manifestând supunere față de Creatorul său de bunăvoie și din iubire, omul îi putea da glorie și onoare lui Dumnezeu într-un mod net superior față de cel în care o puteau face animalele. El își putea folosi rațiunea pentru a-l lăuda pe Dumnezeu pentru calitățile Sale minunate și îi putea respecta suveranitatea. Însă libertatea lui Adam era relativă, nu absolută. El putea continua să aibă o viață fericită doar dacă recunoștea suveranitatea lui Iehova, reprezentată prin pomul cunoașterii binelui și răului, din care omului nu îi era permis să mănânce. A mânca din acel pom era un act de nesupunere și o răzvrătire împotriva suveranității lui Dumnezeu. (Ge 2:9, 16, 17)

Adam a fost un ʻfiu al lui Dumnezeuʼ. (Lu 3:38) Prin urmare, relația sa cu Dumnezeu era aceea dintre un fiu și un tată, Adam fiind dator să-i fie supus. În plus, Dumnezeu a creat omul cu dorința înnăscută de a se închina. Însă dacă ajungea denaturată, această dorință îl putea orienta pe om într-o direcție greșită și îi putea răpi libertatea. În loc să-i fie supus Creatorului, Adam ar fi ajuns sclav al lucrurilor create, iar aceasta ducea la degradarea omului.

Un fiu spiritual rebel al lui Dumnezeu a determinat-o pe Eva, soția lui Adam, să păcătuiască. Ea l-a tentat și pe Adam să facă la fel, iar acesta i s-a alăturat cu bună-știință în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. (Ge 3:1-6; 1Ti 2:13, 14) Ei au devenit ca acele persoane descrise mai târziu de Pavel în Romani 1:20-23. Prin încălcarea legii, Adam și-a pierdut statutul de fiu al lui Dumnezeu, a pierdut perfecțiunea și le-a transmis descendenților săi (întregii rase umane) păcatul, care a dus la imperfecțiune și moarte. Urmașii lui Adam s-au născut după chipul tatălui lor: imperfecți, având corpuri în care acționa moartea. (Ge 3:17-19; Ro 5:12; vezi ADAM 1.)

„Omul lăuntric”. Când vorbește despre lupta pe care o au de dus creștinii împotriva cărnii decăzute și păcătoase, Biblia folosește expresiile „omul lăuntric”, „omul care suntem în interior” sau altele asemănătoare. (Ro 7:22; 2Co 4:16; Ef 3:16) Aceste expresii sunt potrivite, întrucât creștinii ʻtrebuie să continue să se înnoiască în atitudinea dominantă a minții lorʼ. (Ef 4:23) Forța sau înclinația minții lor este orientată spre lucruri spirituale. Ei se străduiesc să se ʻdezbrace de vechea personalitate [literalmente, omul cel vechi]ʼ și să se ʻîmbrace cu noua personalitate [literalmente, (cel) nou]ʼ. (Col 3:9, 10; Ro 12:2) Creștinii unși, botezați în Cristos, au fost „botezați în moartea lui”, iar vechea lor personalitate a fost țintuită pe stâlp, astfel încât ʻcorpul păcătos să nu mai aibă putere asupra lorʼ. Totuși, până la moartea fizică și la înviere, corpul lor carnal va lupta în continuare împotriva ʻomului spiritualʼ. Cu privire la această luptă dificilă, Pavel a spus: „Într-adevăr, gemem în această casă”. Însă jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos acoperă păcatele vechii personalități cu dorințele ei greșite, cu condiția ca acești creștini să nu cedeze dorințelor cărnii urmându-le în mod intenționat. (Ro 6:3-7; 7:21-25; 8:23; 2Co 5:1-3)

Omul spiritual. Apostolul Pavel pune în contrast omul spiritual cu omul fizic. El spune: „Omul fizic [sau carnal] nu acceptă lucrurile spiritului lui Dumnezeu, fiindcă pentru el sunt o nebunie”. (1Co 2:14) În acest context, expresia „omul fizic” nu face referire pur și simplu la omul pământean, ce are un corp din carne și oase, întrucât, pe pământ, creștinii au, bineînțeles, corpuri de carne. Omul fizic, despre care se vorbește aici, este un om fără preocupări spirituale. El este „fizic” în sensul că urmărește satisfacerea dorințelor cărnii, ignorând lucrurile spirituale.

În continuare, Pavel spune că „omul fizic” nu poate cunoaște lucrurile spiritului lui Dumnezeu, deoarece acestea „trebuie examinate spiritualicește”. Apoi el adaugă: „În schimb, omul spiritual poate să examineze toate lucrurile, dar el nu poate fi examinat de niciun om”. Omul spiritual înțelege lucrurile revelate de Dumnezeu și observă că omul fizic are o atitudine și o conduită greșite. Însă omul fizic nu poate înțelege atitudinea, acțiunile și conduita omului spiritual. Acesta din urmă nu poate fi judecat de vreun alt om, ci doar Dumnezeu îi este Judecător. (Ro 14:4, 10, 11; 1Co 4:3-5) Apoi apostolul prezintă următorul raționament: „Cine a ajuns să cunoască mintea lui Iehova, ca să-l învețe?”. Nimeni, bineînțeles. „Noi [creștinii] însă avem mintea lui Cristos”. Având mintea lui Cristos, care li-l revelează pe Iehova și scopurile sale, creștinii sunt oameni spirituali. (1Co 2:14-16)

Vezi BĂTRÂN; FIUL OMULUI