Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g97 8/9 pag. 9–11
  • Oameni învăţaţi să iubească

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Oameni învăţaţi să iubească
  • Treziți-vă! – 1997
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • ‘Îmbrăcaţi-vă cu dragoste’
  • Iubirea ia locul urii
  • În curând ura va dispărea pentru totdeauna
  • Unica modalitate de eradicare a urii
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2000
  • „Un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî“
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2011
  • Ură
    Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 2
  • Iubire
    Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 2
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1997
g97 8/9 pag. 9–11

Oameni învăţaţi să iubească

IUBIREA este afecţiune bazată pe admiraţie, bunăvoinţă sau interese comune. Iubirea este un ataşament plin de căldură. Este altruistă, este loială şi arată un interes plin de bunăvoinţă faţă de binele altora. Iubirea este exact opusul urii. O persoană motivată de ură este roasă de propria ei pasiune; o persoană motivată de iubire se gândeşte la alţii.

Iubire sau ură — care dintre ele vă stăpâneşte viaţa? Aceasta nu este doar o întrebare aruncată în vânt, întrucât viitorul dumneavoastră veşnic depinde de răspunsul pe care îl daţi. Deşi trăiesc într-o lume învăţată să urască, milioane de persoane învaţă să iubească. Ele fac acest lucru îmbrăcând o nouă personalitate. Acestea nu doar vorbesc despre iubire; ele se şi străduiesc din greu să o practice.

Dacă aţi asistat vreodată la o întrunire a Martorilor lui Iehova, probabil că aţi fost impresionat de ceea ce aţi văzut. Indiferent de naţionalitate, Martorii lui Iehova sunt uniţi în închinare. Ei alcătuiesc o adevărată fraternitate internaţională. Acest lucru se poate observa în cadrul congregaţiilor lor locale şi cu ocazia congreselor lor, însă, probabil mai bine ca oriunde, în cadrul a ceea ce ei numesc familii Betel. Acestea sunt grupuri de voluntari, care locuiesc şi lucrează împreună, asemenea unei familii, producând şi distribuind literatură biblică. În fiecare ţară, unii dintre aceştia supraveghează lucrarea înfăptuită de Martorii lui Iehova în ţara respectivă. Aceasta nu este o sarcină simplă, întrucât — conform unei statistici din 1997 — este vorba de peste 82 000 de congregaţii din 233 de ţări. Pentru a satisface această necesitate, peste 16 000 de persoane slujesc în cadrul familiilor Betel de pe tot globul, inclusiv la sediul mondial şi la diferite filiale mai mici din 103 ţări.

Majoritatea familiilor Betel sunt alcătuite în mare parte din cetăţeni ai ţării în care se află filiala respectivă. Însă nu numai din aceşti cetăţeni. Unele familii Betel sunt formate din Martori de diferite naţionalităţi, etnii sau origini rasiale, precum şi din persoane provenite din diverse foste medii religioase. De exemplu, în familia Betel care locuieşte la Selters, Germania, familie alcătuită din aproape 1 200 de persoane, există aproximativ 30 de naţionalităţi. Ce anume îi ajută să trăiască, să lucreze şi să se închine împreună în pace şi unitate, într-o atmosferă lipsită de ură? Aceştia aplică sfatul biblic consemnat în Coloseni 3:14, unde se spune:

‘Îmbrăcaţi-vă cu dragoste’

Nimeni nu se naşte îmbrăcat, nici nu ajunge să fie îmbrăcat doar dacă vorbeşte despre acest lucru. Când cineva se îmbracă, înseamnă că ia anumite decizii concrete, după care depune eforturi pentru a le duce la bun sfârşit. În mod asemănător, nimeni nu se naşte îmbrăcat cu iubire. Nu este suficient doar să vorbim despre ea. Trebuie să depunem eforturi.

Îmbrăcămintea o folosim în mai multe scopuri. Ea ne protejează trupul, ne ascunde părţile care au un aspect neplăcut sau anumite defecte şi, într-o anumită măsură, ne dezvăluie personalitatea. Lucrurile stau la fel şi cu iubirea. O folosim ca protecţie, întrucât iubirea faţă de principiile drepte şi faţă de asocierile potrivite ne determină să evităm asocierile sau locurile care ar putea fi periculoase pentru noi. Ea ne ajută să ne ocrotim relaţiile cu alte persoane, relaţii la care ar trebui să ţinem mult. Cel care iubeşte va fi, probabil, la rândul lui iubit, iar cel care se reţine să le facă rău altora nu îşi va face, probabil, rău lui însuşi.

De asemenea, iubirea ne acoperă acele părţi ale personalităţii noastre care au un aspect neplăcut şi care s-ar putea să-i deranjeze pe cei din jur. Nu suntem oare mai dispuşi să trecem cu vederea greşelile minore ale celor care sunt iubitori decât ale acelor persoane care sunt mândre, arogante, egocentrice şi cărora le lipseşte iubirea?

Cei care se îmbracă cu iubire dezvăluie frumuseţea unei personalităţi asemănătoare celei a lui Cristos. În timp ce frumuseţea fizică este doar de suprafaţă, frumuseţea spirituală pătrunde întreaga persoană. Probabil că cunoaşteţi persoane pe care le consideraţi frumoase nu pentru că au un fizic plăcut, ci pentru că au o personalitate cu adevărat prietenoasă. Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre noi am întâlnit femei frumoase sau bărbaţi chipeşi care şi-au pierdut tot farmecul lor în ochii noştri imediat ce adevărata lor personalitate a ieşit la iveală. Cât de plăcut este să te afli în mijlocul unor oameni care s-au îmbrăcat cu iubire!

Iubirea ia locul urii

Faptul că ura poate fi înlocuită cu iubire este demonstrat de un sondaj efectuat în 1994 în rândul a 145 958 de Martori ai lui Iehova din Germania.

Excesul de băutură, consumul de droguri, criminalitatea, jocurile de noroc şi comportamentul antisocial sau violent sunt toate, într-un fel sau altul, expresii ale egoismului, care poate aţâţa cu uşurinţă ura. Însă 38,7% din cei intervievaţi au spus că, pentru a corespunde înaltelor norme biblice susţinute de Martori, ei au trebuit să învingă una sau mai multe dintre aceste probleme. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de normele sale drepte referitoare la conduită i-a determinat să acţioneze astfel. Martorii lui Iehova le-au oferit plini de iubire ajutor, adesea la nivel individual. În ultimii cinci ani (1992–1996) au fost ajutate să facă asemenea schimbări 1 616 894 de persoane din 233 de ţări, ceea ce a însemnat că ura a fost înfrântă de atotcuceritoarea iubire.

Aplicând iubirea altruistă în cadrul căsniciilor lor, Martorii lui Iehova au obţinut relaţii stabile. În unele ţări, o căsnicie din două sau trei se sfârşeşte cu divorţ. Însă sondajul despre care am vorbit mai înainte a arătat că în prezent numai 4,9% din Martori sunt divorţaţi sau separaţi de partenerul lor. Un fapt care nu trebuie trecut însă cu vederea este acela că un număr considerabil dintre aceştia au divorţat înainte de a deveni Martori ai lui Iehova.

Întrucât Dumnezeul iubirii este un Mare Instructor care îi învaţă căile sale pe cei care îl iubesc, Martorii lui Iehova îşi îndreaptă iubirea, mai întâi de toate, către el. Spre deosebire de alţi oameni, care sunt, probabil, „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“, Martorii lui Iehova îl pun pe Dumnezeu pe primul loc (2 Timotei 3:4). Contrar căilor acestei lumi lipsite de principii, un Martor petrece în mod obişnuit 17,5 ore pe săptămână în cadrul unor activităţi religioase. Martorii sunt în mod evident preocupaţi de lucrurile spirituale. Aceasta îi face fericiţi. Isus a spus: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, căci lor le aparţine regatul cerurilor“. — Matei 5:3, NW.

Cel care a scris Psalmul 118 a spus că adevăratul slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de oameni. „DOMNUL este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce poate să-mi facă omul?“ (versetul 6). Încrederea totală în Dumnezeu înlătură una dintre cauzele urii şi ale fricii faţă de ceilalţi oameni.

Un creştin, care ştie că Dumnezeu este „încet la mânie şi bogat în bunătate şi adevăr“, se va strădui să înlăture accesele de mânie din viaţa sa, întrucât acestea pot fi o altă cauză a urii. Cultivând roadele spiritului lui Dumnezeu, printre care blândeţea şi stăpânirea de sine, creştinul va putea atinge acest obiectiv. — Psalmul 86:15; Galateni 5:22, 23.

Un creştin adevărat este umil şi nu are despre sine o părere mai bună decât se cuvine (Romani 12:3). El cultivă iubire în relaţiile sale cu alţii. Spre deosebire de ură, iubirea „nu se irită. Ea nu ţine cont de răul suferit“. — 1 Corinteni 13:5, NW.

Da, teama, mânia sau sentimentul că s-a comis o nedreptate pot să-i facă pe oameni să urască. Însă, lipsind ura de ceea ce stă la baza ei, iubirea triumfă asupra ei. Într-adevăr, iubirea este cea mai puternică forţă din univers, deoarece „Dumnezeu este dragoste“. — 1 Ioan 4:8.

În curând ura va dispărea pentru totdeauna

Întrucât nu fac parte din personalitatea lui Iehova Dumnezeu, egoismul şi ura nu pot dura la nesfârşit. Acestea trebuie neapărat să fie înlăturate, să fie înlocuite de iubire, care va dura veşnic. Dacă tânjiţi după o lume fără ură şi plină de iubire, atunci permiteţi-le Martorilor lui Iehova să vă explice din Biblie cerinţele necesare pentru a ajunge să vedeţi această lume.

Da, ar fi bine ca fiecare dintre noi să ne întrebăm: „Ce trăsătură îmi stăpâneşte viaţa? Iubirea sau ura?“ Aceasta nu este doar o întrebare aruncată în vânt. Inima care bate pentru duşmanul lui Dumnezeu, un dumnezeu al urii, nu va mai bate pentru mult timp. Inima care bate pentru Iehova, Dumnezeul iubirii, va bate pentru totdeauna! — Ioan 2:15–17.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Chiar şi în zilele noastre, oamenii se pot îmbrăca cu iubire

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează