SARE
Compus alb, cristalin, a cărui compoziție chimică este clorura de sodiu (NaCl), cunoscut sub numele de sare. În scoarța terestră se află zăcăminte uriașe de sare gemă, unele dintre ele având o grosime de sute de metri. Apa oceanelor are aproximativ 3,5% săruri, în cea mai mare parte clorură de sodiu. Deși pare foarte puțin, totuși, 1 km3 de apă marină conține aproape 27 de milioane de tone de sare. Marea Moartă (Marea Sărată) din Palestina are o concentrație de săruri de aproximativ nouă ori mai mare. (Ge 14:3) În Israel, sarea era un produs larg răspândit. Israeliții obțineau prin evaporare din apa Mării Moarte o cantitate considerabilă de sare, deși de calitate inferioară. La capătul sudic al Mării Moarte, nu departe de locul unde soția lui Lot a fost transformată într-un stâlp de sare, se aflau dealuri cu zăcăminte de sare. (Ge 19:26; Țe 2:9) În partea de nord a Palestinei, sarea provenea probabil, cel puțin în parte, de la fenicieni, despre care se spune că o obțineau prin evaporare din apa Mării Mediterane.
Cu toate că rezervele de sare sunt aproape inepuizabile, sarea nu a fost întotdeauna ușor de obținut. Din cauza sării s-au purtat războaie și au izbucnit revoluții. În China antică, după aur, sarea era cea mai valoroasă. Oamenii își vindeau soțiile și copiii ca sclavi în schimbul sării. Soldaților romani li se dădeau bani să cumpere sare, suma respectivă numindu-se salarium, termen din care provine și cuvântul salariu din limba română. (Compară cu Ezr 4:14.)
Biblia menționează sarea ca un ingredient important în alimentația omului, care dă savoare mâncării. (Iov 6:6) Conform Legii mozaice, tot ceea ce i se oferea lui Iehova pe altar trebuia să fie sărat, dar nu pentru a da gust jertfei, ci, cu siguranță, pentru că sarea simboliza ceea ce nu este supus descompunerii sau putrezirii. (Le 2:11, 13; Eze 43:24) În acest scop, se pare că în zona templului erau depozitate cantități mari de sare. Ezra s-a asigurat ca aici să existe sare din abundență pentru jertfe. (Ezr 6:9; 7:21, 22) Se spune că Antioh al III-lea (c. 198 î.e.n.) a dat 375 de medimne (c. 20 000 l) de sare pentru serviciul de la templu.
Sării îi sunt atribuite anumite proprietăți curative, medicinale și antiseptice. Uneori, nou-născuții erau frecați cu sare imediat după naștere. (Eze 16:4) În cantități mici, sarea are efecte benefice asupra unor soluri acide sau când este amestecată cu bălegar. Însă, când se acumulează în sol, distruge vegetația, solul devenind sterp și neroditor, cum a fost cazul Văii Eufratului, o vale odinioară fertilă. Un oraș condamnat la distrugere totală era uneori presărat cu sare, act ce simboliza dorința ca locul să rămână pentru totdeauna sterp și neroditor. (De 29:22, 23; Ju 9:45; Iov 39:5, 6; Ier 17:6)
Sens figurat. Biblia face deseori referire la sare în sens figurat. Isus le-a spus discipolilor: „Voi sunteți sarea pământului”. Cu alte cuvinte, aveau asupra altora „un efect de conservare”, în sensul că preveneau degradarea lor morală și spirituală. Vestea bună pe care o predicau îi păstra în viață pe oameni. Însă Isus a adăugat: „Dar, dacă sarea își pierde puterea, cum îi va fi redată capacitatea de a săra? Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni”. (Mt 5:13; Mr 9:50; Lu 14:34, 35) Un biblist a făcut următorul comentariu cu referire la versetul din Matei 5:13: „Sarea folosită în această țară [Statele Unite] este un compus chimic – clorură de sodiu –, și, dacă și-ar pierde capacitatea de a săra, adică gustul sărat, nu ar mai rămâne nimic din ea. Capacitatea de a săra ține de însăși natura acestei substanțe. În țările orientale însă, sarea folosită era impură, amestecată cu alte substanțe vegetale și minerale; astfel, aceasta își putea pierde total capacitatea de a săra, rămânând o cantitate considerabilă de materie minerală. Materia rămasă nu era bună de nimic, decât pentru a fi împrăștiată pe drumuri, asemenea pietrișului. Acest fel de sare se găsește încă în acele regiuni. Se găsește în scoarța terestră, în filoane, sau straturi, iar, când este expusă la soare și ploi, își pierde total capacitatea de a săra”. (Barnes’ Notes on the New Testament, 1974)
Întrucât previne descompunerea, sarea a devenit un simbol al stabilității și al permanenței. Adesea, când se încheiau legăminte, părțile implicate luau masa împreună – mâncau sare împreună – ca semn al fidelității și loialității lor eterne. „Un legământ al sării” era considerat un angajament foarte serios. (Nu 18:19) Astfel, afirmația lui Abiia, regele lui Iuda, că Iehova a încheiat cu David și descendența sa „un legământ al sării” semnifică faptul că acest legământ cu privire la regat avea să fie pentru totdeauna. Isus Cristos, „fiul lui David” și „rădăcina lui David”, este cel care va conduce acest Regat și-l va administra pentru totdeauna. (2Cr 13:4, 5; Ps 18:50; Mt 1:1; Re 5:5; Is 9:6, 7)
Isus a spus: „Orice om trebuie să fie sărat cu foc”. Contextul vorbește despre o sărare cu focul Gheenei a tuturor celor care se poticnesc într-un mod de viață păcătos sau al celor care îi fac pe alții să se poticnească astfel. (Mr 9:42-49)
În continuare, Isus folosește același termen, dar cu un sens diferit: „Să aveți sare în voi înșivă și să păstrați pacea între voi”. (Mr 9:50) Apostolul Pavel face referire la sare cu un sens similar, spunând: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, dreasă cu sare, și astfel veți ști cum să-i răspundeți fiecăruia”. (Col 4:6) Vorbirea și conduita unui creștin trebuie să fie întotdeauna plăcute, pline de considerație, reflectând judecată sănătoasă, și să contribuie la păstrarea în viață a celorlalți.