LAODICEEA
Laodiceeni
Oraș în partea vestică a Asiei Mici; ruinele se află lângă Denizli, la circa 150 km E de Efes. Orașul s-a numit inițial Diospolis și apoi Roas, dar se pare că în secolul al III-lea î.e.n. a fost reconstruit de regele seleucid Antioh II și numit „Laodiceea”, în onoarea soției sale Laodice. Situat în valea fertilă a râului Lycus, orașul Laodiceea se afla la întretăierea unor rute comerciale importante. Diferite drumuri îl legau de orașe precum Efes, Pergam și Filadelfia.
Fiind un centru manufacturier și bancar, Laodiceea se bucura de multă prosperitate. O dovadă a bogăției sale este faptul că, deși a suferit pierderi însemnate în urma unui cutremur ce a avut loc în timpul domniei lui Nero, orașul a fost reconstruit fără ajutor financiar din partea Romei (Anale, de Tacitus, XIV, 27). Laodiceea era foarte cunoscută pentru lâna neagră și lucioasă obținută aici și pentru veșmintele confecționate din aceasta. Întrucât în oraș exista o faimoasă școală medicală, e posibil ca aici să se fi produs și remediul pentru ochi cunoscut ca pudra frigiană. Unul dintre principalii zei venerați în Laodiceea era Asclepios (Esculap), zeul medicinei.
Laodiceea avea însă un mare dezavantaj. Spre deosebire de orașul învecinat Hierapolis, unde existau izvoare cu apă fierbinte, cu proprietăți terapeutice, și de Colose, unde se găsea apă rece și înviorătoare, Laodiceea nu avea o sursă permanentă de apă. Apa era adusă prin conducte de la o distanță considerabilă, iar când ajungea în oraș era, se pare, căldicică. Pe porțiunea de început, apa era adusă printr-un apeduct, iar mai aproape de oraș, printr-un sistem alcătuit din blocuri cubice de piatră, găurite la mijloc și lipite unul de altul.
Din câte se pare, în Laodiceea exista o populație evreiască numeroasă. Potrivit unei scrisori din partea magistraților din Laodiceea (citată de Josephus), evreilor li se permitea în baza unei dispoziții date de Caius Rabirius să țină zilele de sabat și alte ritualuri religioase (Antichități iudaice, XIV, X, 20). De asemenea, se pare că cel puțin unii evrei erau foarte bogați. Se spune că, atunci când guvernatorul Lucius Valerius Flaccus a poruncit să fie confiscate contribuțiile anuale strânse pentru templul din Ierusalim, acestea cântăreau peste 20 de litre de aur (6,5 kg).
În secolul I e.n., în Laodiceea exista o congregație care, din câte se pare, se întrunea în casa Nimfei, o soră creștină de acolo. Această congregație a fost înființată, fără îndoială, prin eforturile lui Epafras (Col 4:12, 13, 15). De asemenea, e posibil ca activitatea lui Pavel desfășurată în Efes să fi avut ecou până în Laodiceea (Fa 19:10). Deși nu a slujit efectiv în Laodiceea, Pavel a fost preocupat de bunăstarea creștinilor laodiceeni și chiar le-a scris o scrisoare (Col 2:1; 4:16). Totuși, unii erudiți cred că această scrisoare s-ar putea să fi fost o copie a celei adresate efesenilor. Desigur, este vorba doar despre o teorie, prin care erudiții încearcă să explice de ce în Biblie nu există o scrisoare a lui Pavel către laodiceeni, deși el le-a scris acestora. Poate că scrisoarea conținea informații care nu ne sunt necesare astăzi sau idei deja tratate pe larg în alte scrisori canonice.
Congregația din Laodiceea a fost una dintre cele șapte congregații (din Asia Mică) cărora Isus Cristos, aflat în glorie cerească, le-a adresat mesaje printr-o revelație dată lui Ioan (Re 1:11). Pe atunci (spre sfârșitul secolului I e.n.), congregația din Laodiceea nu merita laude. Deși era bogată din punct de vedere material, era săracă din punct de vedere spiritual. Congregația nu avea nevoie de aurul bancherilor din Laodiceea, nici de veșmintele din lână neagră și lucioasă, confecționate acolo, nici de alifia pentru ochi preparată, probabil, de medicii laodiceeni și nici de apele fierbinți de la izvoarele termale din Hierapolis. Creștinii laodiceeni aveau nevoie de astfel de lucruri în sens spiritual: de „aur purificat în foc” pentru a-și îmbogăți personalitatea (compară cu 1Co 3:10-14; 1Pe 1:6, 7), de mantii albe care să le dea o ținută ireproșabilă, fără trăsături necreștine, ce erau la fel de rușinoase ca goliciunea fizică (compară cu Re 16:15; 19:8), și de alifie spirituală pentru ochi ca să se vindece de orbire în ce privește adevărul biblic și responsabilitățile creștine (compară cu Is 29:18; 2Pe 1:5-10; 1Io 2:11). Toate aceste lucruri le puteau „cumpăra” de la Cristos Isus, cel ce bătea la ușă, dacă îl primeau cu ospitalitate. (Compară cu Is 55:1, 2.) Ei trebuiau să devină fie „fierbinți”, adică înflăcărați de zel (compară cu Ps 69:9; 2Co 9:2; Tit 2:14), fie „reci”, adică înviorători (compară cu Pr 25:13, 25), dar în niciun caz nu trebuiau să rămână „căldicei” (Re 3:14-22).