⁶ Pavel i-a scris lui Timotei: „Fii un exemplu pentru cei fideli, în vorbire, în purtare, în iubire, în credinţă, în castitate.

1 Tim. 4:12,

O vorbire exemplară

8. Ce efect are vorbirea noastră asupra închinării aduse lui Iehova?

⁸ Timotei trebuia să fie un bun exemplu în ce priveşte vorbirea. Şi progresul nostru trebuie să fie evident în acest domeniu. Felul în care vorbim dezvăluie ce fel de persoane suntem în realitate. Isus a spus pe bună dreptate că „din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Mat. 12:34). Iacov, fratele vitreg al lui Isus, a arătat ce efect are vorbirea noastră asupra închinării aduse lui Iehova: „Dacă cineva crede că i se închină lui Dumnezeu într-un mod corect, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, închinarea acestui om este deşartă“ (Iac. 1:26).

9. Cum putem dovedi că avem o vorbire exemplară?

⁹ De asemenea, modul în care vorbim le dezvăluie celorlalţi fraţi cât de mult am progresat pe plan spiritual. Prin urmare, să evităm vorbirea nepotrivită, critică, negativă sau jignitoare. Să fim încurajatori şi să le aducem mângâiere altora prin vorbirea noastră, dovedind astfel maturitate spirituală (Prov. 12:18; Ef. 4:29; 1 Tim. 6:3–5, 20). În plus, ne putem arăta devoţiunea faţă de Dumnezeu dacă le vorbim altora despre normele sale înalte şi despre hotărârea noastră de a le respecta (Rom. 1:15, 16). Oamenii cu inima sinceră vor observa felul în care vorbim şi s-ar putea simţi impulsionaţi să ne urmeze exemplul (Filip. 4:8, 9).

Purtare exemplară şi castitate

10. Ce fel de credinţă trebuie să avem pentru a progresa pe plan spiritual?

¹⁰ Pentru a fi exemple demne de urmat, nu e suficient să avem o vorbire exemplară. Dacă doar am spune ce este bine, dar nu am face binele, am fi ipocriţi. Pavel cunoştea ipocrizia fariseilor şi efectele unei astfel de atitudini. De aceea, el l-a avertizat pe Timotei nu doar o dată să evite nesinceritatea şi ipocrizia (1 Tim. 1:5; 4:1, 2). Bineînţeles, Timotei nu era ipocrit. Pavel chiar i-a scris: „Îmi aduc aminte de credinţa neipocrită care este în tine“ (2 Tim. 1:5). Totuşi, Timotei trebuia să arate mereu că era un creştin adevărat. Purtarea lui trebuia să fie exemplară.

11. Ce i-a scris Pavel lui Timotei despre bogăţii?

¹¹ În cele două scrisori ale sale, Pavel i-a dat lui Timotei diferite sfaturi referitoare la conduită. De exemplu, Timotei nu trebuia să alerge după bogăţii. Pavel i-a scris: „Iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele, iar unii, râvnind la această iubire, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns peste tot cu multe dureri“ (1 Tim. 6:10). Când cineva ajunge să iubească bogăţiile, înseamnă că a slăbit spiritualiceşte. Însă cei care aleg să ducă o viaţă simplă, mulţumindu-se cu „hrană şi acoperământ“, dovedesc că progresează pe plan spiritual (1 Tim. 6:6–8; Filip. 4:11–13).

12. Ce calităţi trebuie să manifestăm în viaţa de zi cu zi, astfel încât progresul nostru spiritual să fie evident?

¹² Pavel i-a scris lui Timotei că este foarte important ca surorile „să se împodobească cu haine bine aranjate, cu modestie şi judecată sănătoasă“ (1 Tim. 2:9). Surorile care sunt modeste şi manifestă judecată sănătoasă în diferitele domenii ale vieţii personale, cum ar fi aspectul exterior, dau un exemplu excelent (1 Tim. 3:11). Acest principiu se aplică şi în cazul fraţilor. Pavel i-a îndemnat pe supraveghetori să fie ‘cumpătaţi în obiceiuri, cu o minte sănătoasă şi ordonaţi’ (1 Tim. 3:2). Când manifestăm aceste calităţi în viaţa de zi cu zi, progresul nostru spiritual devine evident pentru toţi.

13. Cum putem fi exemple de castitate, asemenea lui Timotei?

¹³ Timotei trebuia să fie şi un exemplu de ‘castitate’. Folosind acest termen, Pavel se referea la un domeniu concret al conduitei: moralitatea sexuală. Timotei trebuia să se poarte ireproşabil îndeosebi cu surorile. El trebuia să le privească pe „femeile în vârstă, ca pe nişte mame, iar pe cele mai tinere, ca pe nişte surori, cu toată castitatea“ (1 Tim. 4:12; 5:2). Orice act de imoralitate ţinut ascuns este în realitate cunoscut de Iehova şi, în cele din urmă, va ajunge cunoscut şi de fraţii de credinţă. La fel de adevărat este şi că faptele bune ale cuiva vor fi cunoscute în cele din urmă de ceilalţi (1 Tim. 5:24, 25). Prin castitatea şi purtarea sa exemplară, fiecare membru al congregaţiei poate face ca progresul său spiritual să fie evident pentru cei din jur.

Iubirea şi credinţa sunt esenţiale

14. Cum scoate în evidenţă Biblia necesitatea de ‘a avea iubire între noi’?

¹⁴ O caracteristică a adevăraţilor creştini este iubirea. Isus le-a spus discipolilor: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Dar cum putem arăta o astfel de iubire? Biblia ne îndeamnă să ‘ne suportăm unii pe alţii în iubire, să fim buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, să ne iertăm cu mărinimie unii pe alţii’ şi să fim ospitalieri (Ef. 4:2, 32; Evr. 13:1, 2). Apostolul Pavel a scris: „În iubire frăţească, fiţi plini de afecţiune tandră unii faţă de alţii“ (Rom. 12:10).

15. De ce este esenţial ca toţi să manifestăm iubire, dar mai ales supraveghetorii?

¹⁵ Dacă Timotei ar fi fost dur şi lipsit de bunătate cu fraţii săi, toate lucrurile bune pe care le-ar fi făcut ca învăţător sau supraveghetor ar fi fost în zadar. (Citeşte 1 Corinteni 13:1–3.) Însă exprimările sincere de afecţiune ale lui Timotei faţă de fraţi, gesturile de ospitalitate şi acţiunile sale în folosul lor au scos în evidenţă progresul său spiritual. De aceea, a fost cât se poate de potrivit ca, în scrisoarea adresată lui Timotei, Pavel să menţioneze iubirea printre calităţile pe care Timotei trebuia să le manifeste în mod exemplar.

16. De ce trebuia Timotei să dea dovadă de o credinţă puternică?

¹⁶ În timpul şederii sale în Efes, credinţa lui Timotei a fost pusă la încercare. Unii fraţi promovau învăţături care nu erau în armonie cu adevărul. Alţii răspândeau „istorisiri neadevărate“ sau idei care nu contribuiau cu nimic la spiritualitatea congregaţiei. (Citeşte 1 Timotei 1:3, 4.) Pavel a spus despre acele persoane că erau ‘umflate de mândrie şi nu înţelegeau nimic, ci aveau mania disputelor şi a dezbaterilor despre cuvinte’ (1 Tim. 6:3, 4). Timotei nu trebuia nici măcar să plece urechea la astfel de idei dăunătoare, care se infiltrau în congregaţie. De fapt, Pavel l-a îndemnat pe Timotei ‘să se lupte lupta cea bună a credinţei’ şi ‘să se ferească de vorbirile deşarte, care profanau ce este sfânt, şi de contradicţiile a ceea ce se numea în mod fals «cunoştinţă»’ (1 Tim. 6:12, 20, 21). Fără îndoială, Timotei a ţinut cont de sfatul înţelept al lui Pavel (1 Cor. 10:12).

17. Cum ne-ar putea fi pusă la încercare credinţa?

¹⁷ Pavel i-a spus lui Timotei că, „în timpurile care vor veni, unii vor renunţa la credinţă, dând atenţie unor cuvinte inspirate care induc în eroare şi unor învăţături ale demonilor“ (1 Tim. 4:1). Toţi membrii congregaţiei, inclusiv cei care au responsabilităţi teocratice, trebuie să urmeze exemplul lui Timotei şi să cultive o credinţă puternică, de neclintit. Dacă respingem cu hotărâre orice idee apostată, progresul nostru va fi evident şi vom fi exemple de credinţă.