Timotei, „un veritabil copil în credinţă“
TIMOTEI era relativ tânăr când apostolul creştin Pavel l-a ales ca tovarăş de călătorie. Acest lucru a pus bazele unui parteneriat care avea să dureze aproximativ 15 ani. Între cei doi s-au legat relaţii atât de strânse, încât Pavel l-a numit pe Timotei „copilul meu iubit şi credincios în Domnul“ şi „un veritabil copil în credinţă“. — 1 Corinteni 4:17; 1 Timotei 1:2, NW.
Ce trăsătură a personalităţii lui Timotei l-a determinat pe Pavel să-l îndrăgească atât de mult? Cum a devenit Timotei un prieten atât de preţios? Şi ce învăţăminte practice putem să tragem din relatarea inspirată referitoare la activitatea lui Timotei?
Ales de Pavel
Apostolul Pavel l-a întâlnit pe tânărul discipol Timotei când a vizitat Listra (localitate aflată pe teritoriul Turciei de azi) cu ocazia celei de-a doua călătorii misionare, efectuate în jurul anului 50 e.n. Probabil că, în ultimii ani ai adolescenţei sau după ce împlinise 20 de ani, Timotei avea o reputaţie bună printre creştinii din Listra şi Iconia (Faptele 16:1–3). El a acţionat în armonie cu numele său, care înseamnă „cel ce îl onorează pe Dumnezeu“. Încă din copilărie, Timotei fusese învăţat din Sfintele Scripturi de către bunica sa, Lois, şi mama sa, Eunice (2 Timotei 1:5; 3:14, 15). Probabil că ele au devenit creştine în timpul primei vizite a lui Pavel în oraşul lor, vizită pe care apostolul o făcuse cu doi ani înainte. Acum, prin acţiunea spiritului sfânt, o prezicere a indicat care avea să fie viitorul lui Timotei (1 Timotei 1:18). În armonie cu această îndrumare a spiritului sfânt, Pavel împreună cu bătrânii congregaţiei şi-au pus mâinile peste acest tânăr, punându-l astfel deoparte pentru un serviciu special, iar apostolul l-a ales ca tovarăş al său în lucrarea misionară. — 1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6.
Întrucât tatăl său era un grec necredincios, Timotei nu fusese circumcis. Desigur, aceasta nu era o cerinţă creştină. Însă, pentru a înlătura o piatră de poticnire pentru evreii pe care urmau să-i viziteze, Timotei a acceptat să i se facă această operaţie dureroasă. — Faptele 16:3.
A fost Timotei înainte considerat evreu? Unii erudiţi invocă drept argument în acest sens faptul că, potrivit autorităţilor rabinice, „statutul copiilor rezultaţi din căsătorii mixte este determinat de mamă, nu de tată“. Cu alte cuvinte, „o evreică dă naştere la copii evrei“. Totuşi, scriitorul Shaye Cohen se îndoieşte că această „lege rabinică exista deja în secolul I e.n.“ şi că era respectată de evreii din Asia Mică. În urma analizării dovezilor istorice, el a ajuns la concluzia că, în cazul în care bărbaţi neevrei se căsătoreau cu evreice, „copiii rezultaţi din aceste căsătorii erau consideraţi evrei numai dacă familia respectivă trăia în mijlocul evreilor. Descendenţa se stabilea şi era recunoscută matrilinear când căsătoria era matrilocală. Când o evreică îşi urma soţul neevreu peste hotare, copiii ei erau consideraţi neevrei“. În orice caz, faptul că părinţii lui erau de naţionalităţi diferite trebuie să-l fi avantajat pe Timotei în lucrarea de predicare. Probabil că el nu a avut probleme în relaţiile sale cu evreii sau cu neevreii, această situaţie dându-i posibilitatea să creeze punţi de legătură între ei.
Vizita lui Pavel la Listra a constituit un punct de cotitură în viaţa lui Timotei. Dispoziţia acestui tânăr de a urma îndrumarea spiritului sfânt şi de a colabora cu umilinţă cu bătrânii creştini i-a adus mari binecuvântări şi privilegii de serviciu. Fie că a înţeles acest lucru la vremea aceea, fie că nu, Timotei urma să fie folosit, sub îndrumarea lui Pavel, în misiuni teocratice importante care aveau să-l poarte până departe, la Roma, capitala imperiului.
Timotei a promovat interesele Regatului
Deşi nu dispunem decât de o relatare sumară despre activitatea efectuată de Timotei, ştim că el a călătorit mult în scopul promovării intereselor Regatului. Prima sa călătorie împreună cu Pavel şi Sila, din 50 e.n., l-a purtat prin Asia Mică şi Europa. Aici el a luat parte la campanii de predicare desfăşurate în Filipi, Tesalonic şi Bereea. După ce Pavel s-a mutat la Atena din cauza opoziţiei, Timotei şi Sila au fost lăsaţi în Bereea ca să se îngrijească de grupul de discipoli care se formase acolo (Faptele 16:6—17:14). Ulterior, Pavel l-a trimis pe Timotei în Tesalonic ca să întărească noua congregaţie de acolo. Când l-a întâlnit pe Pavel în Corint, Timotei i-a adus veşti bune despre progresul acelei congregaţii. — Faptele 18:5; 1 Tesaloniceni 3:1–7.
Scripturile nu ne spun cât timp a rămas Timotei împreună cu corintenii (2 Corinteni 1:19). Însă, probabil că în jurul anului 55 e.n., Pavel s-a gândit să-l trimită înapoi la ei deoarece primise veşti alarmante despre situaţia lor (1 Corinteni 4:17; 16:10). Mai târziu, Timotei, împreună cu Erast, a fost trimis din Efes în Macedonia. Apoi, când Pavel le-a scris din Corint romanilor, Timotei era din nou alături de el. — Faptele 19:22; Romani 16:21.
Când Pavel a plecat spre Ierusalim, Timotei şi alţii au părăsit Corintul, însoţindu-l pe apostol cel puţin până la Troa. Nu se ştie dacă Timotei şi-a continuat drumul până la Ierusalim. Însă el este menţionat în introducerea a trei scrisori trimise de Pavel din închisoarea de la Roma, în jurul anilor 60–61 e.n. (Faptele 20:4; Filipeni 1:1; Coloseni 1:1; Filimon 1).a Pavel intenţiona să-l trimită pe Timotei de la Roma la Filipi (Filipeni 2:19). După ce Pavel a fost eliberat din închisoare, Timotei, la îndrumarea apostolului, a rămas în Efes. — 1 Timotei 1:3.
Întrucât în secolul I călătoriile nu erau nici uşoare, nici comode, dispoziţia lui Timotei de a întreprinde mai multe călătorii în folosul congregaţiilor este într-adevăr demnă de laudă (vezi Turnul de veghere din 15 august 1996, pagina 29, chenarul). Să ne gândim numai la una dintre călătoriile pe care urma să le întreprindă Timotei şi la ce ne dezvăluie aceasta în legătură cu el.
Lumină asupra personalităţii lui Timotei
Timotei era la Roma împreună cu Pavel când apostolul, care era întemniţat, le-a scris creştinilor din Filipi, care erau persecutaţi: „Nădăjduiesc în Domnul Isus să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu înviorat când voi avea ştiri despre voi. Căci n-am pe nimeni care să fie însufleţit de acelaşi sentiment [cu o dispoziţie ca a lui, NW], ca să se îngrijească de starea voastră; căci toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. Cunoaşteţi însă râvna lui încercată: cum, ca un copil cu tatăl lui, ca un rob a slujit împreună cu mine în lucrarea Evangheliei“. — Filipeni 1:1, 13, 28–30; 2:19–22.
Aceste cuvinte au scos în evidenţă interesul pe care Timotei îl manifesta faţă de colaboratorii săi în credinţă. Exceptând cazul în care ar fi călătorit cu o corabie, o astfel de călătorie pretindea 40 de zile de mers pe jos de la Roma la Filipi, precum şi traversarea Mării Adriatice, care nu dura mult, apoi alte 40 de zile pentru întoarcerea la Roma. Timotei era dispus să facă toate acestea pentru a le sluji fraţilor şi surorilor sale.
Deşi a călătorit foarte mult, Timotei a avut uneori probleme cu sănătatea. Se pare că suferea de stomac şi se confrunta cu ‘dese îmbolnăviri’ (1 Timotei 5:23). Cu toate acestea, el depunea eforturi mari de dragul veştii bune. Nu este de mirare că Pavel s-a bucurat de relaţii atât de strânse cu el!
Datorită faptului că s-a aflat sub îndrumarea lui Pavel şi în urma situaţiilor prin care au trecut împreună, probabil că Timotei a ajuns să reflecte personalitatea lui Pavel. Astfel, Pavel i-a spus: „Tu însă mi-ai urmărit de aproape învăţătura, purtarea, năzuinţa, credinţa, îndelunga răbdare, dragostea, stăruinţa, persecuţiile, suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia, în Listra. Ştii ce persecuţii am răbdat“. Timotei a vărsat lacrimi împreună cu Pavel, a fost menţionat de Pavel în rugăciunile lui şi a muncit din greu alături de Pavel pentru promovarea intereselor Regatului. — 2 Timotei 1:3, 4; 3:10, 11.
Pavel l-a încurajat pe Timotei să nu lase pe ‘nimeni să-i dispreţuiască tinereţea’. Aceasta ar putea denota că Timotei era într-o oarecare măsură timid, că ezita să-şi exercite autoritatea (1 Timotei 4:12; 1 Corinteni 16:10, 11). Cu toate acestea, el avea capacitatea de a sluji şi singur, iar Pavel putea să îl trimită cu toată încrederea în misiuni care implicau o mare răspundere (1 Tesaloniceni 3:1, 2). Când Pavel şi-a dat seama că în Efes era nevoie de o supraveghere teocratică mai fermă, l-a îndemnat pe Timotei să rămână acolo ca să ‘poruncească unora să nu înveţe pe alţii alte învăţături’ (1 Timotei 1:3). Însă, chiar dacă i s-au încredinţat multe responsabilităţi, Timotei a fost modest. Şi, în pofida timidităţii care probabil îl caracteriza, el a fost curajos. De exemplu, el a mers la Roma pentru a-i oferi sprijin lui Pavel, care era judecat din cauza credinţei. De fapt, Timotei însuşi a fost întemniţat, probabil din acelaşi motiv. — Evrei 13:23.
Fără îndoială, Timotei a învăţat multe de la Pavel. Preţuirea pe care apostolul a avut-o pentru colaboratorul său în credinţă este dovedită din plin de faptul că i-a adresat două scrisori inspirate de Dumnezeu, care fac parte din Scripturile greceşti creştine. În jurul anului 65 e.n., când Pavel a înţeles că martiriul său era iminent, l-a chemat încă o dată la el pe Timotei (2 Timotei 4:6, 9). Scripturile nu ne dezvăluie dacă Timotei a reuşit sau nu să-l vadă pe Pavel înainte de execuţia acestuia.
Puneţi-vă la dispoziţie
Din exemplul excelent lăsat de Timotei se pot învăţa multe lucruri. El a tras mari foloase în urma asocierii cu Pavel, devenind treptat dintr-un tânăr timid un supraveghetor. Şi în prezent, tinerii creştini pot avea multe de câştigat în urma unor asocieri asemănătoare. Iar dacă fac din serviciul pentru Iehova cariera vieţii lor, vor avea de făcut multe lucruri care merită osteneala (1 Corinteni 15:58). Ei pot deveni pionieri, sau predicatori cu timp integral, în congregaţiile lor sau ar putea sluji acolo unde este mai multă nevoie de proclamatori ai Regatului. Printre multele posibilităţi care li se oferă se numără şi lucrarea misionară într-o altă ţară sau serviciul la sediul Societăţii Watch Tower ori la una dintre filialele acesteia. Şi, desigur, toţi creştinii pot manifesta spiritul de care a dat dovadă Timotei, aducându-i lui Iehova un serviciu din toată inima.
Vreţi să continuaţi să creşteţi din punct de vedere spiritual pentru a fi de folos organizaţiei lui Iehova slujind în orice calitate ar considera el că este potrivit? Atunci procedaţi aşa cum a procedat Timotei. În măsura în care este posibil, puneţi-vă la dispoziţie. Şi, cine ştie ce privilegii de serviciu vi se vor oferi?
[Notă de subsol]
a Timotei mai este menţionat în patru scrisori ale lui Pavel. — Romani 16:21; 2 Corinteni 1:1; 1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]
„N-am pe nimeni cu o dispoziţie ca a lui“