„Aduceţi-vă aminte de zilele mai de demult“ — De ce?

„ADUCEŢI-VĂ aminte de zilele mai de demult.“ Acest sfat al apostolului Pavel, consemnat în aproximativ 61 e.n., le-a fost adresat creştinilor evrei din Iudeea (Evrei 10:32, Biblia Regele Carol II). Ce l-a îndemnat pe Pavel să spună aşa ceva? De ce era necesar ca acei închinători ai lui Iehova din secolul I să nu uite trecutul? Putem trage şi noi foloase dacă dăm ascultare unui îndemn similar astăzi?

De-a lungul veacurilor, scriitorii Bibliei au avertizat de repetate ori împotriva desconsiderării sau a ignorării trecutului. Timpurile şi evenimentele de odinioară trebuiau păstrate în minte şi analizate. Iehova însuşi a spus: „Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în timpurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul ca Mine“ (Isaia 46:9). Să examinăm trei motive întemeiate care ne îndeamnă să dăm ascultare acestui sfat.

Motivaţie şi încurajare

În primul rând, acest lucru poate constitui o importantă sursă motivaţională şi de încurajare. Când Pavel a redactat această scrisoare pentru congregaţia evreilor, el le scria unor colaboratori creştini a căror credinţă era zilnic pusă la încercare din cauza opoziţiei venite din partea iudeilor. Înţelegând că aveau nevoie de perseverenţă, Pavel a spus: „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe“ (Evrei 10:32). Amintirea acţiunilor de loialitate întreprinse în trecut în lupta spirituală avea să le dea curajul necesar pentru a-şi încheia cursa. În mod asemănător, profetul Isaia a scris: „Aduceţi-vă aminte de aceste lucruri şi fiţi oameni!“ (Isaia 46:8). Având în vedere tot un astfel de efect de dorit, Isus Cristos i-a spus congregaţiei din Efes: „Adu-ţi deci aminte de unde ai căzut [dragostea de la început], pocăieşte-te şi fă faptele dintâi“. — Apocalipsa 2:4, 5.

Îndemnul: „Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, generaţie după generaţie“ a fost folosit frecvent de Moise în cuvântările lui adresate Israelului când îi îndemna să manifeste o loialitate neînfricată faţă de Iehova (Deuteronomul 32:7). Remarcaţi cuvintele sale consemnate în Deuteronomul 7:18: „Să nu te temi de [canaaniţi]. Adu-ţi aminte bine ce a făcut DOMNUL Dumnezeul tău lui faraon şi întregului Egipt“. Rememorarea acţiunilor salvatoare ale lui Iehova în favoarea poporului său trebuia să fie un stimulent pentru ei ca să rămână fideli legilor lui Dumnezeu. — Deuteronomul 5:15; 15:15.

Din nefericire, israeliţii au căzut deseori în păcatul uitării. Cu ce rezultat? „N-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel. Nu şi-au mai adus aminte de mâna Lui, de ziua când i-a răscumpărat din mâna asupritorului“ (Psalmul 78:41, 42). În cele din urmă, faptul că au uitat poruncile lui Iehova a dus la respingerea lor de către el. — Matei 21:42, 43.

Un exemplu excelent a dat psalmistul care a scris: „Îmi voi aminti de lucrările Domnului, căci îmi amintesc de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la faptele Tale“ (Psalmul 77:11, 12). O astfel de amintire contemplativă a serviciului loial din trecut şi a acţiunilor iubitoare ale lui Iehova ne va oferi motivaţia, încurajarea şi aprecierea de care avem nevoie. Totodată, ‘amintirea zilelor de odinioară’ poate servi la înlăturarea oboselii şi ne poate îndemna să continuăm să facem tot ce putem şi să perseverăm cu fidelitate.

Să învăţăm din greşelile din trecut

În al doilea rând, faptul de a nu uita poate fi o modalitate de a învăţa de pe urma greşelilor din trecut şi a consecinţelor lor. Având în vedere acest lucru, Moise i-a sfătuit pe israeliţi: „Adu-ţi aminte şi nu uita cum ai provocat mânia DOMNULUI Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiţi împotriva DOMNULUI aţi fost!“ (Deuteronomul 9:7). Rezultatul acestei neascultări din partea israeliţilor a fost că, după cum a spus Moise, ‘Iehova Dumnezeul lor i-a condus patruzeci de ani în pustie’. De ce erau îndemnaţi să-şi amintească acest lucru? Ca să fie umili şi să-şi corecteze căile răzvrătite, astfel încât ‘să păzească poruncile DOMNULUI Dumnezeului lor, să umble în căile Lui şi să se teamă de El’ (Deuteronomul 8:2–6). Ei trebuiau să înveţe să nu repete greşelile făcute în trecut.

Un scriitor a făcut remarca: „Omul prudent învaţă din propria-i experienţă, dar omul înţelept din experienţa altora“. În timp ce Moise a îndemnat poporul Israel să tragă foloase analizându-şi propriile greşeli din trecut, apostolul Pavel i-a îndemnat pe alţii — congregaţia corinteană din secolul I şi, prin extensie, pe noi — să tragă învăţăminte din aceeaşi relatare istorică. El a scris: „Aceste lucruri li s-au întâmplat [israeliţilor] ca să ne fie exemple şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10:11). Isus Cristos avea în vedere un alt eveniment biblic din vechime şi necesitatea de a învăţa din el când a zis: „Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot“ (Luca 17:32; Geneza 19:1–26). Poetul şi filozoful englez Samuel Taylor Coleridge a scris: „Dacă omul ar învăţa din istorie, ce lecţii ne-ar putea da ea!“

Modestie şi recunoştinţă

În al treilea rând, faptul de a ne aminti aceste lucruri poate cultiva în noi calităţi plăcute lui Dumnezeu, cum ar fi modestia şi recunoştinţa. În timp ce ne bucurăm de multele aspecte ale paradisului nostru spiritual mondial, să nu uităm niciodată că acesta se sprijină pe anumiţi piloni, cum ar fi loialitatea, iubirea, sacrificiul de sine, curajul în faţa adversităţilor, perseverenţa, îndelunga răbdare şi credinţa — calităţi manifestate de surorile şi fraţii noştri creştini care, cu zeci de ani în urmă, au deschis porţile lucrării în diverse ţări. În încheierea raportului despre istoria modernă a poporului lui Dumnezeu din Mexic, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1995 spunea: „Pentru persoanele recent asociate cu Martorii lui Iehova, încercările cu care s-au confruntat cei care au început lucrarea în Mexic pot constitui o surpriză. Ei sunt obişnuiţi cu un paradis spiritual în care există abundenţă de hrană spirituală, în care există sute de mii de asociaţi temători de Dumnezeu şi în care serviciul pentru Dumnezeu este îndeplinit într-un mod bine organizat“.

Acei deschizători de drumuri de la început au lucrat deseori singuri sau în grupuri mici şi izolate. Ei s-au confruntat cu singurătatea, cu lipsurile şi cu alte încercări aspre ale integrităţii lor în timp ce au perseverat în proclamarea mesajului despre Regat. Deşi mulţi dintre aceşti slujitori de odinioară au dispărut de pe scena pământească în moarte, cât de încurajator este să ştim că Iehova îşi aminteşte de serviciul lor fidel! Apostolul Pavel a confirmat acest lucru când a scris: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui“ (Evrei 6:10). Dacă Iehova îşi aminteşte cu apreciere de ei, nu ar trebui să facem şi noi la fel, având un sentiment de recunoştinţă?

Cei care s-au familiarizat recent cu adevărul pot dobândi această perspectivă istorică prin intermediul publicaţiei Martorii lui Iehova: proclamatori ai Regatului lui Dumnezeua. În plus, dacă suntem privilegiaţi să aparţinem unei familii sau unei congregaţii creştine ai cărei membri includ fraţi sau surori în vârstă care slujesc de mult timp, suntem îndemnaţi în armonie cu textul din Deuteronomul 32:7: „Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, generaţie după generaţie, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune“.

Da, rememorarea acţiunilor de devoţiune sfântă din trecut ne poate stimula să continuăm să perseverăm cu bucurie în serviciul nostru creştin. În acelaşi timp, istoria conţine lecţii de care avem nevoie. Iar faptul de a medita la paradisul nostru spiritual binecuvântat de Dumnezeu ne ajută să cultivăm calităţi ca modestia şi recunoştinţa. Da, „aduceţi-vă aminte de zilele mai de demult“.

[Notă de subsol]