Legea lui Cristos

„Eu . . . sunt . . . sub legea faţă de Cristos.“ — 1 CORINTENI 9:21, NW.

1, 2. a) Cum ar fi putut fi împiedicate multe greşeli ale oamenilor? b) Ce nu a învăţat din istoria iudaismului creştinătatea?

„POPOARELE şi guvernele nu au învăţat niciodată ceva din istorie, nici nu au acţionat pe baza principiilor care se pot deduce din ea.“ Acestea sunt cuvintele unui filozof german din secolul al XIX-lea. Într-adevăr, drumul parcurs de istoria umană a fost definit drept o „succesiune de absurdităţi“, sau o serie de greşeli grosolane şi de crize, dintre care multe ar fi putut fi evitate dacă omenirea ar fi vrut măcar să înveţe din greşelile trecutului.

² Acelaşi refuz de a învăţa din greşelile trecutului ocupă locul central al analizei asupra legii divine. Iehova Dumnezeu a înlocuit Legea mozaică cu o lege şi mai bună: legea lui Cristos. Totuşi, conducătorii creştinătăţii, care pretind că predau această lege şi că trăiesc după ea, nu au învăţat nimic din absurditatea crasă a fariseilor. Astfel, creştinătatea a denaturat şi a folosit greşit legea lui Cristos, la fel cum a făcut iudaismul cu Legea mozaică. Dar de ce s-a procedat aşa? Mai întâi să analizăm însăşi legea lui Cristos, şi anume ce este această lege, pe cine guvernează ea şi în ce mod, precum şi ce o deosebeşte de Legea mozaică. Apoi vom examina modul greşit în care a folosit-o creştinătatea. Să învăţăm astfel din istorie şi să tragem foloase de pe urma ei!

Noul legământ

3. Ce a promis Iehova cu privire la noul legământ?

³ Cine cu excepţia lui Iehova Dumnezeu ar putea îmbunătăţi o Lege perfectă? Legământul Legii mozaice era perfect (Psalmul 19:7). Cu toate acestea, Iehova a promis următoarele: „Iată, vin zile . . . când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou: nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor“. Cele zece porunci — nucleul Legii mozaice — au fost scrise pe table de piatră. Dar, cu privire la noul legământ, Iehova a spus: „Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor“. — Ieremia 31:31–34.

4. a) Cu care Israel a fost încheiat noul legământ? b) Cine, în afară de israeliţii spirituali, se mai află sub legea lui Cristos?

⁴ Cine urma să fie inclus în acest nou legământ? Cu siguranţă, nu „casa lui Israel“ formată din israeliţi naturali, care l-au respins pe Mediatorul acestui legământ (Evrei 9:15). Acest nou „Israel“ avea să fie „Israelul lui Dumnezeu“, o naţiune de israeliţi spirituali (Galateni 6:16; Romani 2:28, 29). La acest grup mic de creştini unşi cu spirit avea să se alăture mai târziu „o mare mulţime“ adunată din toate naţiunile, ai cărei membri aveau şi ei să caute închinarea la Iehova (Apocalipsa 7:9, 10; Zaharia 8:23). Deşi nu participă la noul legământ, şi aceştia trebuiau să se lase conduşi de lege. (Compară cu Leviticul 24:22; Numeri 15:15.) În calitate de „o singură turmă“ sub „un singur Păstor“, toţi urmau să fie „sub legea faţă de Cristos“, aşa cum a scris apostolul Pavel (Ioan 10:16; 1 Corinteni 9:21, NW). Pavel a numit acest nou legământ un ‘legământ mai bun’. De ce? În primul rând, deoarece el se bazează mai curând pe promisiunile împlinite decât pe umbra lucrurilor viitoare. — Evrei 8:6; 9:11–14.

5. Care este scopul noului legământ, şi de ce va fi el realizat?

⁵ Care este scopul acestui legământ? Scopul lui este acela de a forma o naţiune de regi şi preoţi care să binecuvânteze toată omenirea (Exodul 19:6; 1 Petru 2:9; Apocalipsa 5:10). Legământul Legii mozaice nu a format niciodată această naţiune în sens absolut, deoarece, în general, israeliţii s-au răzvrătit şi au pierdut acest prilej. (Compară cu Romani 11:17–21.) Însă noul legământ va realiza cu certitudine acest lucru, deoarece el se bazează pe o lege cu totul diferită. Dar în ce sens diferită?

Legea care aparţine libertăţii

6, 7. În ce sens dă legea lui Cristos o libertate mai mare decât Legea mozaică?

⁶ Legea lui Cristos este de repetate ori pusă în legătură cu libertatea (Ioan 8:31, 32). Despre ea se spune că este „legea unui popor liber“ şi „legea perfectă care aparţine libertăţii“ (Iacov 1:25, NW; 2:12, NW). Bineînţeles că toată libertatea de care se bucură oamenii este relativă. Totuşi, această lege dă o mult mai mare libertate decât predecesoarea ei, Legea mozaică. În ce fel?

⁷ De exemplu, nimeni nu se naşte sub legea lui Cristos. Rasa sau locul naşterii nu are nici o importanţă. Cei ce devin creştini adevăraţi aleg de bunăvoie în inima lor să accepte jugul de supunere faţă de această lege. Făcând astfel, ei constată că acesta este un jug blând, o sarcină uşoară (Matei 11:28–30). Dacă ne aducem aminte, Legea mozaică avea drept scop şi să îi înveţe pe oameni că sunt păcătoşi şi că au neapărat nevoie de o jertfă care să îi răscumpere (Galateni 3:19). Însă legea lui Cristos ne învaţă că Mesia a venit, a plătit cu propria viaţă preţul de răscumpărare şi ne-a dat posibilitatea de a fi eliberaţi de sub tirania nefastă a păcatului şi a morţii (Romani 5:20, 21)! Ca să beneficiem de aceste lucruri, trebuie să ‘exercităm credinţă’ în această jertfă. — Ioan 3:16, NW.

8. Ce cuprinde legea lui Cristos, dar de ce faptul de a trăi potrivit ei nu necesită memorizarea a sute de norme juridice?

⁸ ‘A exercita credinţă’ înseamnă a trăi după legea lui Cristos. Aceasta presupune respectarea tuturor poruncilor lui Cristos. Înseamnă atunci că trebuie să memorăm sute de legi şi reguli? Nu. Deşi Moise, mediatorul vechiului legământ, a redactat Legea mozaică, Isus, mediatorul noului legământ, nu a scris nici măcar o lege. În schimb, el a trăit această lege. Prin intermediul vieţii sale perfecte, el a lăsat un model pe care toţi trebuie să îl urmeze (1 Petru 2:21). Poate că acesta este motivul pentru care închinarea primilor creştini era numită „Calea“ (Faptele 9:2; 19:9, 23; 22:4; 24:22). Pentru ei, legea lui Cristos era exemplul de viaţă pe care a dus-o Cristos. Cine voia să îl imite pe Isus trebuia să respecte această lege. Iubirea fierbinte a primilor creştini pentru el arăta că această lege era, într-adevăr, scrisă în inima lor, aşa cum fusese profeţit (Ieremia 31:33; 1 Petru 4:8). Iar cine este ascultător datorită iubirii nu se simte niciodată oprimat, ceea ce constituie un alt motiv pentru care legea lui Cristos poate fi numită „legea unui popor liber“.

9. Ce anume constituie însăşi esenţa legii lui Cristos, şi în ce fel implică această lege o nouă poruncă?

⁹ Dacă în Legea mozaică iubirea ocupa un loc important, în legea creştină ea constituie însăşi esenţa. Astfel, legea lui Cristos conţine o poruncă nouă: creştinii trebuie să se iubească unii pe alţii cu spirit de sacrificiu. Ei trebuie să se iubească aşa cum i-a iubit Isus, care şi-a dat de bunăvoie viaţa în folosul prietenilor săi (Ioan 13:34, 35; 15:13). Deci s-ar putea spune că, în comparaţie cu Legea mozaică, legea lui Cristos este o expresie şi mai înaltă a teocraţiei. După cum s-a menţionat într-o ediţie anterioară a acestei reviste, „teocraţie înseamnă guvernare exercitată de Dumnezeu; Dumnezeu este iubire; aşadar, teocraţie înseamnă guvernare exercitată prin iubire“.

Isus şi fariseii

10. Prin ce se deosebea învăţătura lui Isus de cea a fariseilor?

¹⁰ Nu este deci de mirare că Isus a intrat în conflict cu conducătorii religioşi evrei din timpul său. O ‘lege perfectă care aparţine libertăţii’ era ceva cu totul străin de mentalitatea scribilor şi a fariseilor. Ei se străduiau să îi ţină pe oameni sub control cu ajutorul regulilor concepute de oameni. Învăţătura lor ajunsese opresivă, condamnatoare şi negativistă. În contrast flagrant cu aceasta, învăţătura lui Isus era prin excelenţă constructivă şi utilă! El avea spirit practic şi răspundea necesităţilor şi preocupărilor reale ale oamenilor. El preda într-un mod simplu, fiind animat de sentimente sincere, folosind ilustrări din viaţa cotidiană şi bazându-se pe autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, „mulţimile au rămas uimite de învăţătura Lui [de modul său de predare, NW]“ (Matei 7:28). Într-adevăr, învăţătura lui Isus le sensibilizase inima!

11. Cum a demonstrat Isus că Legea mozaică trebuia să fie aplicată cu rezonabilitate şi îndurare?

¹¹ În loc să adauge noi reguli la Legea mozaică, Isus a arătat cum ar fi trebuit evreii să aplice în permanenţă această Lege, şi anume cu rezonabilitate şi îndurare. Să ne amintim, de exemplu, de momentul când a venit la el o femeie care suferea de o scurgere de sânge. Conform Legii mozaice, oricine era atins de această femeie devenea necurat, deci ea nu avea voie, bineînţeles, să se amestece într-o mulţime de oameni (Leviticul 15:25–27)! Dar, în disperarea ei, ea dorea atât de mult să fie vindecată, încât s-a strecurat prin mulţime şi a atins veşmântul lui Isus. Scurgerea s-a oprit imediat. A mustrat-o Isus pentru violarea Legii? Nu. În schimb, el a înţeles starea ei disperată şi a demonstrat care era cea mai mare poruncă din Lege: iubirea. Isus i-a spus cu compasiune femeii: „Fiică, credinţa ta te-a făcut bine; du-te în pace şi fii vindecată de boala ta!“ — Marcu 5:25–34.

Permite legea lui Cristos laxismul?

12. a) De ce nu ar trebui să tragem concluzia că Cristos este laxist? b) Ce arată faptul că crearea multor legi favorizează găsirea multor portiţe de scăpare?

¹² Ar trebui deci să tragem concluzia că, întrucât „aparţine libertăţii“, legea lui Cristos permite laxismul, pe câtă vreme fariseii, deşi aveau o mulţime de tradiţii orale, cel puţin impuseseră limite stricte conduitei oamenilor? Nu. Sistemele legislative actuale arată deseori că cu cât sunt mai multe legi, cu atât oamenii găsesc mai multe portiţe de scăpare în elea. În timpul lui Isus, numărul mare de reguli date de farisei încuraja găsirea unor portiţe de scăpare, efectuarea superficială a lucrărilor într-un mod lipsit de iubire şi adoptarea unei înfăţişări ipocrite care să mascheze corupţia interioară. — Matei 23:23, 24.

13. De ce legea lui Cristos duce la norme de conduită mai înalte decât orice cod de legi scrise?

¹³ Spre deosebire de aceasta, legea lui Cristos nu încurajează manifestarea unor astfel de atitudini. De fapt, o lege care se bazează pe iubirea lui Iehova şi care este respectată prin imitarea iubirii lui Cristos pentru alţii — iubire manifestată prin sacrificiul de sine — se materializează în norme de conduită mult mai înalte decât normele care rezultă din respectarea unui cod de legi oficial. Iubirea nu caută portiţe de scăpare; ea ne reţine să facem lucruri dăunătoare pe care un cod de legi s-ar putea să nu le interzică în mod expres. (Vezi Matei 5:27, 28.) Astfel, legea lui Cristos ne îndeamnă să facem ceva pentru alţii: să manifestăm generozitate, ospitalitate şi iubire într-un mod în care nici un cod de legi oficial nu ne-ar putea determina să o facem. — Faptele 20:35; 2 Corinteni 9:7; Evrei 13:16.

14. Ce efect a avut asupra congregaţiei creştine din secolul I e.n. faptul de a trăi după legea lui Cristos?

¹⁴ În măsura în care membrii ei au trăit după legea lui Cristos, congregaţia creştină din secolul I e.n. s-a bucurat de o atmosferă călduroasă, plină de iubire, fiind în bună parte scutită de atitudinile rigide şi ipocrite, precum şi de cuvintele de condamnare atât de răspândite în sinagogile din timpul acela. Membrii acestor tinere congregaţii trebuie să fi simţit cu adevărat că trăiau după „legea unui popor liber“.

15. Care au fost unele dintre primele eforturi depuse de Satan ca să corupă congregaţia creştină?

¹⁵ Totuşi, Satan dorea cu nesaţ să corupă din interior congregaţia creştină, aşa cum a corupt naţiunea Israel. Apostolul Pavel atenţionase că oameni ca nişte lupi vor „vorbi lucruri deformate“ şi vor asupri turma lui Dumnezeu (Faptele 20:29, 30, NW). El a trebuit să lupte împotriva iudaizanţilor, care căutau să schimbe libertatea relativă a legii lui Cristos cu sclavia Legii mozaice, care fusese împlinită în Cristos (Matei 5:17; Faptele 15:1; Romani 10:4). După moartea ultimului apostol nu a mai existat nici un fel de obstacol în calea apostaziei. Deci corupţia s-a răspândit. — 2 Tesaloniceni 2:6, 7.

Creştinătatea poluează legea lui Cristos

16, 17. a) Ce forme a îmbrăcat corupţia în creştinătate? b) Cum au promovat legile Bisericii Catolice o concepţie denaturată despre sexualitate?

¹⁶ Ca şi în cazul iudaismului, corupţia a îmbrăcat mai multe forme în creştinătate, care a căzut şi ea pradă doctrinelor false şi moravurilor uşoare. Iar eforturile ei de a ocroti turma de influenţele din afară s-au dovedit a fi, în majoritatea cazurilor, distructive pentru ceea ce mai rămăsese din închinarea pură. Au proliferat legi care erau rigide şi nebiblice.

¹⁷ Biserica Catolică a fost principalul promotor a nenumărate legi bisericeşti. Aceste legi conţineau un punct de vedere denaturat îndeosebi cu privire la sexualitate. Potrivit cărţii Sexuality and Catholicism (Sexualitatea şi catolicismul), Biserica a asimilat din filozofia greacă stoicismul, care era împotriva oricărei forme de plăcere. Biserica îi învăţa pe oameni că toate plăcerile sexuale, inclusiv relaţiile conjugale normale, erau păcate. (Compară cu Proverbele 5:18, 19.) Se spunea că relaţiile sexuale erau numai pentru procreare: atât şi nimic mai mult! Astfel, legea bisericească condamna orice formă de contracepţie, considerând-o un păcat foarte grav care necesita, uneori, mulţi ani de penitenţă. Mai mult, căsătoria preoţilor era interzisă, un edict care a dus la numeroase relaţii sexuale nelegitime, inclusiv la abuzuri sexuale asupra copiilor. — 1 Timotei 4:1–3.

18. Ce rezultat a avut înmulţirea legilor bisericeşti?

¹⁸ Pe măsură ce se înmulţeau, legile bisericeşti erau compilate sub formă de cărţi. Aceste cărţi au început să pună în umbră Biblia şi să capete întâietate faţă de ea. (Compară cu Matei 15:3, 9.) Asemenea iudaismului, catolicismul privea cu suspiciune scrierile laice şi le considera în cea mai mare parte o ameninţare la adresa lui. În scurt timp, această concepţie a depăşit cu mult avertismentul judicios pe care îl dă Biblia în această privinţă (Eclesiastul 12:12; Coloseni 2:8). Ieronim, un scriitor religios din secolul al IV-lea e.n., a exclamat: „O, Doamne, dacă se va întâmpla vreodată să am din nou cărţi lumeşti sau să le citesc, te voi fi renegat“. Cu timpul, Biserica şi-a asumat sarcina de a cenzura cărţile, chiar şi pe cele care aveau conţinut laic. Astfel, astronomul Galileo Galilei, care a trăit în secolul al XVII-lea, a fost mustrat pentru că scrisese că pământul se învârteşte în jurul soarelui. Dogmatismul Bisericii, potrivit căruia Biblia avea ultimul cuvânt în toate domeniile posibile, chiar şi în chestiunile privitoare la astronomie, avea să ducă în ultimă instanţă la subminarea credinţei în Biblie.

19. Cum au încurajat mănăstirile un autoritarism rigid?

¹⁹ Regulile concepute de Biserică s-au înmulţit considerabil în mănăstiri, unde călugării s-au separat de această lume pentru a trăi cu renegare de sine. Majoritatea mănăstirilor catolice au aderat la „Regula Sf. Benedict“. Abatele (un termen care provine din cuvântul arameic pentru „tată“) conducea cu autoritate absolută. (Compară cu Matei 23:9.) Dacă un călugăr primea un dar de la părinţii săi, abatele hotăra dacă darul urma să fie primit de călugărul respectiv sau de altcineva. În afară de condamnarea vulgarităţilor, o regulă interzicea orice discuţie măruntă şi orice glumă şi declara următoarele: „Nici un discipol nu are voie să vorbească despre astfel de lucruri“.

20. Ce anume arată că şi protestantismul a încurajat un autoritarism nebiblic?

²⁰ Susţinătorii protestantismului, care au căutat să corecteze excesele nescripturale ale catolicismului, au devenit în scurtă vreme la fel de experţi în elaborarea de reguli autoritare care nu se bazau pe legea lui Cristos. De exemplu, reformatorul principal Jean Calvin a ajuns să fie numit „legislatorul Bisericii renovate“. El conducea Biserica Protestantă din Geneva printr-o multitudine de reguli aspre aplicate de „Bătrâni“, a căror „funcţie“ era, notează Calvin, „să supravegheze viaţa oricui“. (Compară cu 2 Corinteni 1:24.) Biserica exercita control asupra hanurilor şi hotăra ce teme de conversaţie erau permise. Cei ce cântau cântece neserioase sau dansau erau aspru pedepsiţib.

Să învăţăm din greşelile creştinătăţii

21. Care au fost în general rezultatele predilecţiei creştinătăţii de a ‘trece peste ce este scris’?

²¹ Oare toate aceste legi şi reguli au contribuit la protejarea creştinătăţii de corupţie? Dimpotrivă! Azi, creştinătatea s-a divizat în sute de secte, care variază de la cele exagerat de rigide până la cele ce tolerează faptele rele. În mod flagrant, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate ‘au trecut peste ce este scris’, permiţând ca gândirea oamenilor să guverneze turma şi să obstrucţioneze legea divină. — 1 Corinteni 4:6.

22. De ce eşecul creştinătăţii nu a însemnat sfârşitul legii lui Cristos?

²² Totuşi, istoria legii lui Cristos nu va avea un sfârşit tragic. Iehova Dumnezeu nu va permite niciodată ca nişte oameni să abroge legea divină. Legea creştină are astăzi valabilitate absolută pentru creştinii adevăraţi, iar ei au marele privilegiu de a trăi după această lege. Dar, după ce am examinat ce au făcut iudaismul şi creştinătatea cu legea divină, am putea să ne întrebăm pe bună dreptate: ‘Cum trăim noi după legea lui Cristos în timp ce evităm să cădem în capcana poluării Cuvântului lui Dumnezeu cu idei omeneşti şi cu reguli care subminează însuşi spiritul legii divine? Ce concepţie echilibrată trebuie să implanteze azi în noi legea lui Cristos?’ Articolul următor va răspunde la aceste întrebări.

[Note de subsol]

Ce veţi răspunde?

◻ Ce anume constituie însăşi esenţa legii lui Cristos?

◻ Prin ce se deosebea modul de predare al lui Isus de cel al fariseilor?

◻ Ca să degradeze creştinătatea, cum s-a folosit Satan de predilecţia rigidă a acesteia de a face reguli?

◻ Care sunt câteva efecte pozitive ale faptului de a trăi după legea lui Cristos?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Isus a aplicat Legea mozaică într-un mod rezonabil şi plin de îndurare.