Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Putem face faţă oricărei încercări
    Turnul de veghe – 2005 | 15 iunie
    • ‘Bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu exprimată în diferite moduri’

      Apostolul Petru spune despre creştini că sunt „mâhniţi . . . prin diferite încercări“ (1 Petru 1:6). Apoi, în aceeaşi scrisoare inspirată, afirmă că ‘bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu este exprimată în diferite moduri’ (1 Petru 4:10). Expresia „în diferite moduri“ conţine o formă a aceluiaşi cuvânt original grecesc, poikilos. Iată ce spune despre această expresie biblistul William Barclay în Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament: „Este un gând extraordinar. . . . A vorbi despre harul [sau bunătatea nemeritată] lui Dumnezeu ca şi poikilos înseamnă că nu este nici o culoare în situaţia umană cu care harul lui Dumnezeu să nu se potrivească. . . . Nu există nici un concurs de împrejurări, nici o criză posibilă, nici o urgenţă sau o cerinţă, la care harul lui Dumnezeu să nu-i găsească o soluţie, cu care harul lui Dumnezeu să nu poată să trateze într-un mod triumfător şi pe care să nu poată să o depăşească. În viaţă nu există nimic care să nu poată să fie rezolvat prin harul lui Dumnezeu. Acest cuvânt viu poikilos ne conduce gândurile noastre direct la harul multicolor al lui Dumnezeu care este într-adevăr suficient pentru toate lucrurile“.

      Bunătatea lui Dumnezeu ne ajută să suportăm încercările

      Potrivit cuvintelor lui Petru, Dumnezeu îşi exprimă bunătatea nemeritată prin intermediul diferitelor persoane ce alcătuiesc congregaţia creştină (1 Petru 4:11). Fiecare slujitor al lui Dumnezeu are anumite daruri spirituale, sau calităţi, ce s-ar putea dovedi o sursă de încurajare pentru cei ce trec prin încercări (Romani 12:6–8). De pildă, unii membri ai congregaţiei sunt excelenţi învăţători ai Bibliei. Modul lor înţelept de a vorbi îi încurajează şi îi motivează pe ceilalţi să persevereze (Neemia 8:1–4, 8, 12). Alţii le fac cu regularitate vizite de păstorire acasă celor care au nevoie de sprijin moral, pentru a-i încuraja şi a le ‘mângâia inima’ (Coloseni 2:2). Când îi vizitează pe fraţi ca să le întărească credinţa, supraveghetorii creştini le oferă un dar spiritual (Ioan 21:16). De asemenea, există persoane în congregaţie cunoscute pentru căldura, compasiunea şi blândeţea de care dau dovadă în relaţiile cu fraţii şi surorile lor de credinţă întristaţi din cauza încercărilor (Faptele 4:36; Romani 12:10; Coloseni 3:10). Empatia şi ajutorul practic din partea acestor creştini iubitori constituie o importantă expresie, sau „culoare“, a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu. — Proverbele 12:25; 17:17.

  • Putem face faţă oricărei încercări
    Turnul de veghe – 2005 | 15 iunie
    • Da, indiferent ce „culoare“ are sau de ce natură este o încercare, va exista întotdeauna „o culoare“, sau o expresie, a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu care să i se potrivească (Iacov 1:17). Indiferent de felul ispitelor şi încercărilor cu care se confruntă slujitorii săi, Iehova îi sprijină în modul potrivit şi la timpul potrivit. Nu suntem cu toţii de acord că aceasta este o dovadă a ‘înţelepciunii de o mare diversitate a lui Dumnezeu’? — Efeseni 3:10.

Publicații în limba română (1970-2025)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează