Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • O luptă cu două fiare fioroase
    Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
    • I s-a dat voie să dea suflare imaginii fiarei, pentru ca imaginea fiarei să vorbească şi să pună să fie omorâţi toţi aceia care nu se vor închina nicidecum imaginii fiarei“. — Revelaţia 13:14, 15.

  • O luptă cu două fiare fioroase
    Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
    • Fiara cu două coarne suflă viaţă imaginii, astfel încât ea poate juca un rol în istoria lumii.

      30, 31. a) În lumina evenimentelor din istorie, ce este această imagine? b) Au fost omorâţi oameni pentru că au refuzat să se închine acestei imagini? Explicaţi.

      30 Istoria ne ajută să identificăm această imagine. Ea este organizaţia înfiinţată la propunerea Marii Britanii şi a Statelor Unite, care au susţinut-o şi au apărat-o, organizaţie cunoscută la început ca Liga Naţiunilor. În capitolul 17 al cărţii Revelaţia, ea va fi reprezentată diferit: o fiară de culoare stacojie, vie, care respiră şi există în mod independent. Această organizaţie internaţională ‘vorbeşte’ lăudându-se că numai ea poate să le aducă oamenilor pace şi securitate. În realitate însă, ea a devenit un forum ale cărui naţiuni membre se insultă unele pe altele. Ea a ameninţat naţiunile sau popoarele că vor fi ostracizate, complet izolate, dacă nu se vor supune autorităţii ei. De fapt, Liga Naţiunilor a dat afară naţiunile care nu s-au conformat ideologiilor ei. Când va începe necazul cel mare, ‘coarnele’ militariste ale acestei imagini a fiarei vor îndeplini o acţiune pustiitoare. — Revelaţia 7:14; 17:8, 16.

      31 După al Doilea Război Mondial, imaginea fiarei, care corespunde acum Organizaţiei Naţiunilor Unite, a omorât şi în sens literal. De exemplu, în 1950, forţele ONU au luat parte la războiul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Potrivit estimărilor, forţele ONU împreună cu armata sud-coreeană au ucis 1 420 000 de nord-coreeni şi chinezi. În mod asemănător, în anii 1960-1964, trupele ONU au intervenit în conflictul din Congo (Kinshasa). În plus, unii conducători ai lumii, inclusiv papa Paul al VI-lea şi papa Ioan Paul al II-lea, au afirmat mereu că această imagine este unica speranţă de pace a lumii. Ei insistă spunând că, dacă oamenii nu îi slujesc, specia umană se va distruge singură. Astfel, în sens figurat, ei îi omoară pe toţi oamenii care refuză să susţină imaginea şi să i se închine. — Deuteronomul 5:8, 9.

Publicații în limba română (1970-2025)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează