(Ceilalţi morţi n-au revenit la viaţă până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.) Aceasta este prima înviere.

NW şi Mo folosesc aceste paranteze pentru a ajuta cititorul să facă legătura între partea care urmează după paranteză şi cea dinaintea parantezei. Aceste versete arată clar că „ceilalţi morţi“ nu au parte de prima înviere. Această înviere este pentru cei ce vor domni cu Cristos în cer o mie de ani. Înseamnă aceasta că pe parcursul celor o mie de ani nu va mai fi în viaţă niciun om decât cei care vor domni cu Cristos în cer? Nicidecum, fiindcă, dacă aşa ar sta lucrurile, ar însemna că aceştia nu ar avea în folosul cui să slujească drept preoţi, iar domeniul peste care ar domni ar fi o planetă pustie.

Cine sunt atunci „ceilalţi morţi“? Toţi oamenii care au murit din cauza păcatului adamic, precum şi cei care, deşi vor supravieţui marelui necaz sau se vor naşte pe parcursul Mileniului, vor avea nevoie să fie eliberaţi de efectele acestui păcat care cauzează moartea. — Compară cu Efeseni 2:1.

În ce sens „n-au revenit la viaţă“ până la sfârşitul celor o mie de ani? Aici nu este vorba despre învierea lor. Această ‘revenire la viaţă’ presupune mult mai decât simplul fapt de a exista ca oameni. Ea înseamnă atingerea perfecţiunii umane, eliberarea de toate efectele păcatului adamic. Observaţi că, exact înainte de a menţiona acest lucru în versetul 5, Biblia spune şi despre cei ce merg la cer că „au revenit la viaţă“. In cazul lor, aceasta înseamnă că sunt eliberaţi de toate efectele păcatului şi că primesc privilegiul special al nemuririi (1 Cor. 15:54). Aşadar, pentru „ceilalţi morţi“, aceasta înseamnă plenitudinea vieţii în perfecţiune umană.

Rev. 20:4–