Există iadul în realitate? Ce spune Biblia despre iad?

Răspunsul Bibliei

Mai multe traduceri ale Bibliei în limba română, precum Bartolomeu Anania, 2009 și Biblia sinodală, 1988, folosesc cuvântul „iad” în unele versete. (Psalmul 16:10; Faptele 2:27 a) Imaginea religioasă de la începutul articolului înfățișează ceea ce cred mulți oameni, și anume că iadul este un loc al chinului veșnic, în care oamenii răi sunt pedepsiți. Însă este această învățătură bazată pe Biblie?

În acest articol:

Este iadul un loc al chinului veșnic?

Nu. Termenii din original traduși în unele Biblii prin „iad” (în ebraică, „Șeol”; în greacă, „Hades”) se referă la „Mormânt”, adică mormântul comun al omenirii. Biblia arată că oamenii care se află în „Mormânt” sunt într-o stare de nonexistență.

Morții nu sunt conștienți de nimic, deci nu pot simți durere. „Fiindcă în iad, acolo unde mergi tu, nu există nici faptă, nici gând de a face, nici cunoaștere și nici înțelepciune.” (Eclesiastul 9:10, Bartolomeu Anania, 2009) În iad nu se aud strigătele celor chinuiți. De fapt, Biblia spune: „Să fie dați de rușine cei răi, să tacă în Locuința Morților [infern, Sânta Scriptură, 1874]”. (Psalmul 31:17, Traducere literală nouă; Psalmul 115:17)
Dumnezeu a stabilit că pedeapsa pentru păcat este moartea, nu chinul în focul iadului. Dumnezeu i-a spus primului om, Adam, că pedeapsa pentru încălcarea poruncii sale avea să fie moartea. (Geneza 2:17) El nu a menționat nimic despre chinul veșnic într-un foc al iadului. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu i-a spus care urma să fie pedeapsa sa: „Țărână ești și în țărână te vei întoarce”. (Geneza 3:19) El avea să înceteze să existe. Cu siguranță, Dumnezeu ar fi menționat iadul de foc dacă l-ar fi trimis pe Adam acolo. El n-a schimbat pedeapsa pentru neascultarea legilor sale. La mult timp după ce Adam a păcătuit, Dumnezeu l-a inspirat pe un scriitor al Bibliei să scrie: „Plata păcatului este moartea”. (Romani 6:23) Nu este necesară o pedeapsă suplimentară întrucât „cine a murit a fost iertat de păcat”. (Romani 6:7)
Dumnezeu detestă chiar și ideea de chin veșnic. (Ieremia 32:35) Învățătura despre un chin veșnic nu este în armonie cu ce învață Biblia, și anume că „Dumnezeu este iubire”. (1 Ioan 4:8) El vrea să îi slujim motivați de iubire, nu de frica de a fi chinuiți veșnic. (Matei 22:36-38)
În iad au mers și oameni buni. Potrivit Bibliilor care folosesc termenul „iad”, oameni fideli, precum Iacob și Iov, se așteptau să meargă în iad. (Geneza 37:35; Iov 14:13) Chiar și despre Isus Cristos s-a spus că s-a aflat în iad după ce a murit și până a fost înviat. (Faptele 2:31, 32) Prin urmare, este evident că termenul „iad”, folosit în aceste versiuni, se referă la Mormânt.b

Care este semnificația pildei lui Isus despre omul bogat și Lazăr?

Această pildă a lui Isus a fost consemnată în Luca 16:19-31. Pildele sunt ilustrări care predau învățăminte morale și adevăruri spirituale. Pilda despre omul bogat și Lazăr este o relatare fictivă. (Matei 13:34) Pentru a afla mai multe despre această pildă, vezi articolul Cine sunt omul bogat și Lazăr?.

Reprezintă iadul o separare veșnică de Dumnezeu?

Nu. Învățătura potrivit căreia morții sunt conștienți că au fost separați de Dumnezeu nu are bază biblică. Din Biblie, reiese clar că morții nu sunt conștienți de nimic. (Psalmul 146:3, 4; Eclesiastul 9:5)

S-a întors cineva din iad?

Da. Biblia conține relatări detaliate despre nouă oameni care au ajuns în Mormânt („iad” în unele versiuni ale Bibliei) și care au fost înviați, adică readuși la viață.c Dacă ar fi fost conștienți cât timp s-au aflat în iad, ar fi povestit despre ce li s-a întâmplat acolo. E interesant că niciunul n-a spus nimic despre vreun chin sau despre orice altceva. De ce? Așa cum învață clar Biblia, ei au fost inconștienți, ca și cum s-ar fi aflat într-un ‘somn’ adânc. (Ioan 11:11-14; 1 Corinteni 15:3-6)

a Multe traduceri moderne ale Bibliei în limba română nu folosesc termenul „iad” în Faptele 2:27, ci redări precum „locuința morților” (Noul Testament – Traducere în limba română modernă; Noul Testament, Bulai și Budău; Noua traducere în limba română; Cornilescu, 1921), „lăcașul morții” (Noul Testament, Pascal) sau „mormânt” (Noul Testament de la Alba Iulia).

b Vezi chenarul „Termeni biblici ebraici și grecești”.

c Vezi 1 Regi 17:17-24; 2 Regi 4:32-37; 13:20, 21; Matei 28:5, 6; Luca 7:11-17; 8:40-56; Ioan 11:38-44; Faptele 9:36-42; 20:7-12.

Versete biblice despre iad, sau Mormânt

Iov 14:13: „O, de m-ai ascunde în Mormânt [„iad”, Bartolomeu Anania, 2009], . . . de mi-ai stabili un timp și ți-ai aminti apoi de mine!”.

Semnificație: Iov, un bărbat fidel, știa că în iad (Mormânt) va scăpa de toată suferința sa și că, de acolo, Dumnezeu putea să-l readucă la viață.

Psalmul 145:20: „Iehova îi păzește pe toți cei ce-l iubesc, dar îi va nimici pe toți cei răi”.

Semnificație: Dumnezeu îi va nimici, sau îi va distruge definitiv, pe cei răi. Nu-i va păstra în viață ca să-i ducă în iad și să-i chinuie.

Eclesiastul 9:10: „În Mormânt [„iad”, Biblia sinodală, 2001], locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoștință, nici înțelepciune”.

Semnificație: Cei aflați în Mormânt, sau în iad, nu sunt conștienți de nimic, deci nu suferă. În plus, scriitorul cărții Eclesiastul a adresat aceste cuvinte pline de înțelepciune tuturor oamenilor, inclusiv celor buni.

Faptele 2:31: „Mai înainte văzând, despre învierea lui Hristos a vorbit, că sufletul Său n-a fost lăsat în iad”. (Biblia sinodală, 2001)

Semnificație: Când a murit, Isus Cristos a mers în iad (Mormânt).

Romani 6:23: „Plata păcatului este moartea”.

Semnificație: Singura pedeapsă pentru păcat este moartea, nu chinul veșnic în iad.

Revelația 20:13: „Moartea și iadul au dat pe morții lor”. (Galaction și Radu)

Semnificație: Cei care se află în iad sunt morți. Ei vor fi readuși la viață la înviere.

Revelația 20:14: „Moartea și iadul au fost aruncate în râul de foc”. (Biblia sinodală, 1988)

Semnificație: După ce morții vor fi înviați, iadul (Mormântul) va rămâne gol și va fi distrus definitiv, ca și cum ar fi aruncat în foc. Apoi, moartea cauzată de păcatul adamic nu va mai exista. (Romani 5:12)

Termeni biblici ebraici și grecești

După cum reiese din lista de mai jos, traducătorii biblici au creat confuzie folosind cuvântul „iad” pentru redarea unor termeni ebraici și grecești cu semnificații diferite. În unele cazuri, se pare că ei au dorit să promoveze ideea că oamenii răi nu vor fi distruși, ci chinuiți veșnic.

Șeol (ebraică: שְׁאוֹל), Hades (greacă: ᾅδης)

Semnificație: mormântul comun al omenirii (Psalmul 16:10; Faptele 2:31)

Redări: mormânt, iad (Biblia sinodală, 1988; Bartolomeu Anania, 2009; Sfânta Scriptură, Carol II, 1936), locuința morților (Cornilescu, 1921; Noua traducere în limba română), lăcașul morții (Noul Testament, Pascal), infern (Sânta Scriptură, 1874)
Gheenă (greacă: γέεννα)

Semnificație: distrugere veșnică (Matei 5:30)

Redări: Gheenă (Bartolomeu Anania, 2009; Cornilescu, 1921; Biblia sinodală, 2001; Traducere literală nouă), iad (Noul Testament – Traducere în limba română modernă; Noua traducere în limba română)
Tartar (greacă: ταρταρόω)

Semnificație: starea decăzută a demonilor, care sunt creaturi spirituale rele (2 Petru 2:4)

Redări: tartar (Noul Testament, Pascal; Sânta Scriptură, 1874), iad (Bartolomeu Anania, 2009; Noua traducere în limba română; Noul Testament, Bulai și Budău; Biblia sinodală, 2001), adânc (Cornilescu, 1921), cea mai adâncă groapă de întuneric (Traducere literală nouă)

Istoria învățăturii despre focul iadului

Origini păgâne: Egiptenii antici credeau în focul iadului. Cartea Amduat, un text funerar care se consideră că datează din secolul al XVI-lea î.e.n., vorbește despre cei care „vor fi azvârliți în gropile de foc și . . . nu vor putea fugi de flăcări”. (The Egyptian Heaven and Hell)

Nu a fost predată de primii creștini: „Demn de remarcat, în N[oul] T[estament], nu găsim focul iadului printre învățăturile predicate de [primii creștini]”. (A Dictionary of Christian Theology)

Influența filozofiei grecești: „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea [e.n.], creștinii care aveau o anumită instruire în filozofia greacă au început să-și exprime credința în termenii acesteia. . . . Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul [concepțiile lui Platon]”. (Encyclopædia Britannica) Această filozofie includea ideea chinului în foc după moarte. „Dintre filozofii greci clasici, Platon este cel care și-a lăsat cel mai puternic amprenta asupra concepției tradiționale despre infern.” (Istoria infernurilor, de Georges Minois, ed. Humanitas, p. 43)

Învățătura focului iadului a fost introdusă pentru a justifica tortura: În perioada Inchiziției spaniole, celor declarați eretici care erau arși pe rug li se spunea că aveau „să guste ce înseamnă arderea veșnică în foc” sub pretextul că tortura i-ar fi determinat să se căiască înainte de a muri. (The Spanish Inquisition, de Jean Plaidy) În mod asemănător, se pare că regina Maria I a Angliei a ars pe rug circa 300 de protestanți pe motiv că, „întrucât sufletele ereticilor aveau să fie arse veșnic în iad, era cât se poate de potrivit să imite răzbunarea divină, arzându-i pe pământ”. (Universal History, de Alexander Tytler)

Modificări moderne aduse învățăturii despre focul iadului: Unele confesiuni au îndulcit învățătura despre focul iadului mai mult din dorința de a le face pe plac enoriașilor decât din dorința de a respinge o învățătură falsă. (2 Timotei 4:3) Jackson Carroll, profesor de religie și sociologie, afirmă: „Oamenii își doresc un Dumnezeu cald și afectuos. . . . A vorbi despre păcat și despre vinovăție este contrar mentalității actuale”.