-
„Continuă să ţii cu tărie la ce ai“Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
-
-
El îi laudă astfel: „Cunosc faptele tale — iată că am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide —, ştiu că ai puţină putere, că ai păzit cuvântul meu şi n-ai fost infidel faţă de numele meu“ (Revelaţia 3:8). Congregaţia a fost activă şi i s-a deschis o uşă, în sensul că i s-au oferit noi ocazii de a participa la lucrarea de predicare (compară cu 1 Corinteni 16:9; 2 Corinteni 2:12). Isus o îndeamnă să se folosească din plin de privilegiul de a predica. Membrii ei au perseverat şi au demonstrat că, ajutaţi de spiritul lui Dumnezeu, au putere şi pentru alte ‘fapte’ în serviciul lui Iehova (2 Corinteni 12:10; Zaharia 4:6). Ei au respectat poruncile lui Isus Cristos şi nu l-au renegat nici prin cuvânt, nici prin faptă.
-
-
„Continuă să ţii cu tărie la ce ai“Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
-
-
În urma lucrării de predicare desfăşurate de clasa Ioan, o mare mulţime de oameni au intrat pe uşa deschisă spre serviciul pentru Regat.b
-
-
„Continuă să ţii cu tărie la ce ai“Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
-
-
Conducătorii religioşi ai creştinătăţii, care pretindeau că sunt iudei spirituali, i-au convins cu viclenie pe conducătorii politici să-i reducă la tăcere pe adevăraţii creştini. Însă aceştia s-au străduit din răsputeri ‘să păzească cuvântul despre perseverenţa lui Isus’. Astfel, datorită ajutorului spiritual, acea „puţină putere“ vitală, ei au supravieţuit şi au fost îndemnaţi să intre pe uşa care li se deschidea. Cum s-a petrecut acest lucru?
„O uşă deschisă“
18. Ce numire a făcut Isus în 1919, şi în ce sens s-a asemănat cel care a primit-o cu slujitorul fidel al lui Ezechia?
18 În 1919, Isus şi-a împlinit promisiunea şi a recunoscut micul grup de creştini unşi adevăraţi ca fiind ‘sclavul său fidel şi prevăzător’ (Matei 24:45-47). Aceştia au primit o poziţie asemănătoare cu a lui Eliachim, fidelul slujitor din zilele regelui Ezechia.d Iată ce a spus Iehova despre Eliachim: „Voi pune cheia casei lui David pe umărul lui. El va deschide şi nimeni nu va închide, va închide şi nimeni nu va deschide“. Eliachim primise mari responsabilităţi în serviciul regelui Ezechia, un descendent al lui David. În mod asemănător astăzi, clasa unsă Ioan a primit pe umăr „cheia casei lui David“ în sensul că i s-au încredinţat interesele pământeşti ale Regatului mesianic. Iehova şi-a întărit slujitorii pentru a se achita de acest privilegiu, transformând puţina lor putere într-o energie vie care le permite să înfăptuiască lucrarea de mărturie mondială. — Isaia 22:20, 22; 40:29.
19. Cum s-a achitat clasa Ioan de responsabilitatea pe care i-a dat-o Isus în 1919, şi cu ce rezultat?
19 Urmând exemplul lui Isus, începând din 1919 rămăşiţa unsă a început o campanie susţinută de anunţare a veştii bune despre Regat (Matei 4:17; Romani 10:18).
-
-
„Continuă să ţii cu tărie la ce ai“Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
-
-
b Revista Turnul de veghe, publicată de clasa Ioan, n-a încetat să sublinieze că este urgent să profităm de această ocazie şi să participăm cât mai mult la lucrarea de predicare. De exemplu, vezi articolele „Să proclamăm cu toţii gloria lui Iehova“ şi „Pe tot pământul a ieşit sunetul lor“ din numărul din 1 ianuarie 2004 al revistei Turnul de veghe. În numărul din 1 iunie 2004, în articolul „Cei ce îi dau glorie lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi“, s-a pus accent pe faptul de a intra pe ‘uşa deschisă’ spre serviciul cu timp integral. Într-o singură lună din anul de serviciu 2005 s-a înregistrat un record de 1 093 552 pionieri.
-