De ce să ne ferim de cîrtire?

«UNII oameni par a nu fi mulţumiţi niciodată». Cît de ades ai auzit această declaraţie? E adevărat că în aceste timpuri critice mulţi au o atitudine cîrtitoare. Ei au îndoieli şi întrebări cu privire la aproape orice. Dar e înţelept pentru un creştin să permită dezvoltarea unei astfel de atitudini? Evident, apostolul Pavel nu gîndea aşa, căci în scrisoarea adresată adunării din Filipi spunea: «Continuaţi să faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără discuţii, ca să puteţi fi ireproşabili şi nevinovaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur.» — Filip. 2:14, 15

Aceste cuvinte ale lui Pavel ne ridică nişte întrebări. Cînd poate deveni gravă cîrtirea? Poate ea afecta relaţia mea cu ceilalţi sau cu adunarea? Ce gîndeşte Iehova despre mine dacă am o atidudine murmurătoare? Ce pot face pentru a evita acest spirit?

EXEMPLE DIN VECHIME

Gravitatea cirtirii poate fi înţeleasă din ceea ce avea Pavel de spus despre ea în prima sa scrisoare către fraţii săi credincioşi din Corint. Apostolul a spus: «Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei (israeliţii) şi au pierit prin nimicitorul» (1 Cor. 10:10). Gîndiţi-vă, de exemplu, la timpul cînd Moise a trimis doisprezece oameni, cîte unul din fiecare seminţie a lui Israel, pentru a iscodi ţara pe care Iehova promisese că le-o va da de moştenire. Aceasta s-a întîmplet scurt timp după ce israeliţii părăsiseră Egiptul şi se găseau în pustie. Cînd aceste douăsprezece iscoade s-au înapoiat în tabăra israelită, numai doi dintre li, Iosua şi Caleb au dat un raport favorabil, îndemnînd poporul să acţioneze cu curaj şi să intre în ţară. Ceilalţi le-au prezentat un tablou descurajator. Ei s-au referit la regiunea respectivă ca la o «ţară care îi mănîncă pe locuitorii ei», şi au zis: «Toţi oamenii pe care i-am văzut în mijlocul ei sînt oameni de o înălţime extraordinară» — Num. 13:32

La aceasta, israeliţii lipsiţi de credinţă «au început să cîrtească împotriva lui Moise şi a lui Aaron şi toată adunarea a început să vorbească împotriva lor: Măcar dacă muream în ţara Egiptului, sau dacă muream în pustia aceasta! Si pentru ce ne duce Iehova în ţara aceasta ca să cădem de sabie?» Da, ei murmurau împotriva lui Iehova! Din această cauză toţi acei bărbaţi de la douăzeci de ani în sus, cu excepţia lui Iosua, Caleb şi a leviţilor, au pierit în pustie. Lor nu le-a fost permis să intre în ţara promisă (Num. 14:2, 3, 26–30). Ce preţ au trebuit să plătească pentru cîrtirea lor!

Aceasta arată ce i se poate întîmpla unei întregi naţiuni cînd murmură. Alte exemple arată că este la fel de grav şi pentru persoanele individuale care murmură împotriva lui Iehova. Să examinăm cazul lui Miriam sora lui Moise. Intr-o zi, împreună cu fratele ei Aaron, ea a cîrtit, întrebînd: «A vorbit Iehova oare exclusiv prin Moise? N-a vorbit el şi prin noi?» Semnificativ, darea de seamă adaugă: «Si Iehova a ascultat» (Num. 12:1, 2). Care a fost rezultatul? Miriam, care evident avusese iniţiativa în această plîngere, a fost umilită de Dumnezeu. Cum? Ea a fost lovită de lepră, fiind nevoită să stea în afara taberei timp de şapte zile, pină cînd s-a curăţat. — Num. 12:9–15

UNDE DUCE CIRTIREA?

Noi putem învăţa mult din aceste exemple. Dar ai putea să te miri pentru ce cîrtirea este atît de gravă. Ei bine, cîrtirea nu este pur şi simplu, doar o plîngere în legătură cu o oarecare faptă rea. Ea este o expresie a nesatisfacţiei şi adesea a egocentrismului. Un om care se plînge în acest mod, dă prea multă importanţă sentimentelor sau poziţiei sale, atrăgînd atenţia mai degrabă asupra sa decît asupra lui Dumnezeu. Aceasta cauzează neînţelegeri între fraţii spirituali şi, dacă murmurare nu este înfrînată, duce la dezbinări în adunare. — 1 Cor. 1:10–13

Aceasta se întîmplă deoarece un cîrtitor niciodată nu se plînge impotriva lui însuşi. El îi implică în mod invariabil pe alţii. Pentru ce? Fără îndoială, pentru că speră că şi ei vor deveni nemulţumiţi şi vor isimpatiza cu el.

Este uşor să se întîmple aşa ceva. Să presupunem, de exemplu, că un creştin începe să ţi se plîngă cu privire la un anumit bătrîn din adunare. El critică metoda de învăţare a bătrînului sau supraveghetorului sau modul în care se îngrijeşte de anumite servicii ale adunării. Dacă îl asculţi pe un cîrtitor, poţi începe să gîndeşti ca el. Apoi, în timp ce-l observi pe bătrîn, ai putea să zici pentru tine: «Acum cred că ceea ce spune prietenul meu despre acest bătrîn este adevărat. Niciodată înainte nu m-am gîndit în acest mod la aceasta.» Exact aşa doreşte cîrtitorul să te gîndeşti. Pină cînd sămînţa nemulţumirii n-a fost sădită în mintea ta, activtăţile bătrînului nu te-au neliniştit. Dar acum ele te neliniştesc. Ei bine, pînă la urmă nimic din ce face el nu este corect în ochii tăi! Astfel si tu începi să dezvolţi un spirit de nemulţumire. Evident, acest lucru nu e potrivit într-o adunare a poporului lui Iehova.

Dar există ceva demn de luat în seamă şi mai mult. Murmurarea continuă duce adesea la practici nedorite, cum ar fi calomnia şi ocara, care pot afecta în mod serios relaţia noastră cu Iehova (1 Cor. 6:10). Cînd israelitţii au cîrtit împotriva lui Moise, cum a privit Dumnezeu aceasta? Iehova a întrebat apăsat: «Pînă cînd voi permite ca această adunare rea să cîrtească împotriva mea?» (Num. 14:27). Pentru Iehova aceasta era plîngerea unor răzvrătiţi împotriva conducerii divine! Ce lucru grav!

Discipolul Iuda a scris despre cîrtitorii care pătrunseseră în adunarea creştină de demult. Ei erau persoane individuale care «dispreţuiesc domnia şi rostesc vorbe de ocară împotriva celor glorioşi», sau a bătrînilor cu răspundere înadunare. Cu siguranţa aceşti cîrtitori nu aveau aprobarea divină, iar creştinul credincios de astăzi dovedeşte înţelepciune neurmînd calea lor rea. — Iuda 8, 16

SÎNT PLÎNGERILE ÎNTOTDEAUNA CRITICABILE?

Cu siguranţă, deci, un spirit cîrtitor şi exprimarea constantă a nemulţumirilor neîntemeiate trebuie evitate de cel ce doreşte să-i placă lui Iehova. Inseamnă însă aceasta că toate plîngerile sînt nejustificate, criticabile şi dezagreabile înaintea lui Iehova?

Nu. In conformitate cu Scripturile, «Iehova a zis: ‘Strigătul de reprobare despre Sodoma şi Gomora este tare, iar păcatul lor este foarte grav’». Dumnezeu n-a ignorat acel «strigăt de reprobare». Mai de grabă el a cercetat problema direct, zicînd: «Sînt ferm hotărît să cobor ca să văd dacă ei procedează întru totul după strigătul care a ajuns pînă la mine, şi, dacă nu, voi şti» (Gen. 18:20, 21). Iehova a constatat că tăria strigătului de reprobare» era îndreptăţită şi el a distrus oraşele nelegiuite Sodoma şi Gomora. — Gen. 19:24, 25

Da, plîngerile pot fi uneori oportune. De aceea, bătrînii creştini numiţi nu trebuie să privească toate plîngerile ca fiind nejustificate şi inadmisibile. Apostolii lui Isus n-au luat această poziţie. In Ierusalim scurt timp după ziua cincizecimii a anului 33 e.n. s-a ridicat «un murmur» din partea iudeilor de limbă greacă împotriva iudeilor de limbă ebraică, deoarece văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea ajutoarelor zilnice. In consecinţă, «cei doisprezece» au cercetat problema direct şi au corectat situaţia prin numirea a «şapte bărbaţi care aveau o bună mărturie», ca să fie puşi în «slujba necesară» a distribuirii alimentelor. — Fapte 6:1–6

Bătrînii creştini de astăzi trebuie să priceapă că nedreptăţile şi alte greşeli ar putea da naştere vreunei plîngeri îndreptăţite. Ei nu pot să-şi însuşească pe drept punctul de vedere că tot ce s-a făcut este neapărat bun şi că nimic n-ar trebui să fie supus vreodată nici unui fel de critică. Proverbe 21:13 spune în mod potrivit: «Cine îşi acoperă urechea la strigătul de tînguire al săracului, nu va căpăta nici el răspuns cînd va striga».

Bătrînii trebuie să evite a avea ei înşişi un spirit de nemulţumire faţă de fraţii lor de credinţă. Mai degrabă decît să critice şi să fie mereu nemulţumiţi cu ceea ce fac fraţii şi surorile lor creştine, supraveghetorii trebuie să fie încurajatori şi ziditori (1 Cor. 8:1). Aceasta va contribui în mare măsură la combaterea unei eventuale tendinţe de nemulţumire în adunare. — vezi 2 Tim. 4:22

SĂ IMITĂM IUBIREA LUI CRISTOS

Este important să înlăturăm orice spirit de critică, căci o astfel de atitudine poate duce la dezastru. Mai degrabă decît să ne permitem să devenim cîrtitori ar trebui să manifestăm calitatea dragostei. Cîrtitorii şi tînguitorii nu pot să urmeze porunca să-şi iubească semenii (Mat. 22:39). Cîrtirea dăunează atît cîrtitorului, cît şi celui contra căruia se vorbeşte. Iubirea face bine tuturor (1 Cor. 8:1; 13:4–8). Astfel pentru ce n-am urma ‘legea regală a dragostei’? — Iac. 2:8

In loc să ascultăm la cei ce bombăne şi să ne plîngem, am face mai bine să păstrăm în minte atitudinea smerită a lui Cristos Isus despre care se spune: «Cu toate că existase în forma lui Dumnezeu, (Isus) nu a avut în vedere să acapareze o poziţie egală cu a lui Dumnezeu.» In schimb el «s-a umilit şi s-a făcut ascultător pînă la moarte şi încă o moarte pe un stîlp de tortură.» Ce minunat exemplu pentru noi a fost acest om care nu s-a răzvrătit! — Filip. 2:5–8

Dimpotrivă, Isus a manifestestat o profundă loialitate faţă de Tatăl său ceresc. El a arătat, de asemenea, o mare grijă faţă de cei ce se poticneau. Isus le-a spus discipolilor săi: «Este inevitabilă apariţia motivelor de poticnire. Dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gît o piatră de moară şi să fie aruncat în mare, decît să poticnească pe unul din aceşti micuţi» (Luca 17:1, 2). Ti l-ai putea tu închipui pe Isus arătînd o astfel de milă faţă de alţii şi să murmure în acelaşi timp împotriva lor?

Isus a fost răsplătit din plin pentru supunerea sa loială faţă de Tatăl, precum şi pentru interesul său iubitor faţă de alţii. Prin învierea şi înălţarea sa la cer, Cristos a fost ridicat mai presus de orice creaţie (Filip. 2:9–11). Cînd a fost pe pămînt Isus a fost capabil să înţeleagă slăbiciunile şi probleme omului decăzut. Acum, în poziţia sa înălţată, Isus poate să «aibă înţelegere faţă de slăbiciunile noastre» şi să vină în ajutorul nostru (Evr. 2:18; 4:15). De asemenea putem fi asiguraţi de multe binecuvîntări dacă continuăm să arătăm un interes iubitor pentru alţii, fără să ne plîngem împotriva lor.

Ce concluzie trebuie să tragem deci? Că un spirit murmurător, de continuă tînguire, are ca rezultat nemulţumire şi lipsa satisfacţiei. Aceasta poate duce chiar la răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Doreşti să ţi se întîmple aşa ceva? Sau dorinţa ta este să trăieşti o viaţă bogată în satisfacţii, fiind conştient că asupra ta e binecuvîntarea şi aprobarea Creatorului ceresc? Desigur doreşti această favoare. Deci «continuaţi să faceţitoate lucrurile fără cîrtire şi discuţii, ca să puteţi deveni nevinovaţi şi inocenţi, copii ai lui Dumnezeu, fără reproş în mijlocul unei gereraţii corupte şi denaturate, înăuntrul căreia voi străluciţi ca nişte luminători în lume.» — Filip. 2:14, 15