De ce a pretins atît de mult timp soluţionarea controversei?
CU VREO 6 000 de ani în urmă suveranitatea lui Dumnezeu nu era controversată. Cînd şi–a încheiat minunatele lucrări de creare, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.“ (Geneza 1:31) El a intrat apoi într–o lungă perioadă de „odihnă“, desigur nu din cauză că ar fi fost obosit fiziceşte. El s–a odihnit, în schimb, în sensul că şi–a încetat lucrările de creare pe pămînt, cu convingerea că scopul său bun privitor la acestea va fi încununat cu un deplin succes. — Geneza 2:1–3; Isaia 55:11.
Care era acel scop? Iehova a pus prima pereche de oameni într–un loc numit grădina Edenului. Responsabilitatea lor iniţială era de a se îngriji de căminul lor paradiziac, inclusiv de marea lui varietate de vieţuitoare. De asemenea, ei trebuiau să aducă pe lume copii şi să–i crească. Cu timpul, pe măsură ce familia lor avea să capete proporţii, urma ca ei să extindă Paradisul pînă la extremităţile pămîntului, în ascultare de porunca lui Dumnezeu de a «supune pămîntul». Astfel, în cele din urmă, pămîntul avea să fie o reşedinţă magnifică, locuită complet de o familie fericită şi unită, care avea să slujească Tatălui ei ceresc. Acesta a fost scopul originar al lui Dumnezeu. — Geneza 1:27, 28; 2:8, 15, 20–22.
Aveau să participe oare Adam şi Eva la îndeplinirea acestui scop grandios pînă la capăt? Aceasta avea să depindă de faptul dacă ei aveau să coopereze la realizarea lui, în ascultare de Creatorul lor. Ascultarea lor nu urma să se producă orbeşte, neraţional. Primilor noştri părinţi li s–a dat voinţă liberă, deoarece Dumnezeu voia ca ei să–i slujească dintr–o inimă plină de apreciere. Ca un mijloc vizibil de reamintire a suveranităţii sale legitime, el a pregătit un test simplu. Ei puteau să se bucure de tot ce era prevăzut pentru hrană, cu o singură excepţie. Era vorba de un pom fructifer, privitor la care Dumnezeu a spus: „În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.“ — Geneza 2:16, 17.
Din aceste cuvinte reiese că Adam şi Eva nu au fost creaţi pentru ca să îmbătrînească şi să moară. Moartea avea să survină numai în caz că ei ar fi refuzat să asculte de această poruncă simplă. Dacă Adam şi Eva rămîneau ascultători de Dumnezeu, ei ar mai fi şi astăzi în viaţă pe pămînt, ca părinţi ai unei familii mondiale de descendenţi perfecţi. — Vezi principiul expus în Psalm 37:29.
Dar una dintre creaturile îngereşti ale lui Dumnezeu, care este numită acum Satan, a luat o atitudine critică faţă de modul lui Dumnezeu de a guverna. Satan a îndemnat–o pe Eva să mănînce din fructul interzis, sugerîndu–i în mod înşelător că, devenind independentă de suveranitatea lui Dumnezeu, i–ar merge mai bine. Motivul real al lui Satan a fost însă dorinţa de a fi dumnezeul familiei umane în perspectivă. — Geneza 3:1–5; Matei 4:8, 9; Ioan 8:44.
Întrucît Iehova îi dăduse primei perechi umane tot ce îi era necesar, Eva ar fi trebuit să susţină suveranitatea Sa şi să respingă sugestia mincinoasă a lui Satan. În mod tragic însă, ea şi–a urmat drumul, violînd legea lui Dumnezeu. După aceea, Adam a preferat să i se alăture soţiei sale în această acţiune neînţeleaptă. Astfel, această pereche îndărătnică, precum şi Satan, s–au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, ivindu–se, în felul acesta, controversa privitoare la suveranitatea divină. — Geneza 3:6.
Soluţionarea controverselor vitale pretinde timp
Iehova i–ar fi putut nimici chiar atunci pe cei trei răzvrătiţi. Dar aceasta nu ar fi dat un răspuns concludent la întrebările care s–au ivit prin răzvrătirea lor: S–ar putea oare autoguverna omul cu succes fără Dumnezeu? Era drept ca Dumnezeu să pretindă supunere faţă de suveranitatea sa? În afară de aceasta, avînd în vedere conduita primei perechi umane, ar fi ales unii oameni, în mod neegoist, să îl slujească pe Dumnezeu din propria lor voinţă liberă, chiar dacă ar fi fost puşi la încercare de Satan? (Iov 1:7–11; 2:4) Răspunsul la aceste întrebări pretindea timp. Era, de asemenea, nevoie de timp pentru a fi înlăturate efectele răzvrătirii originare şi pentru a se îndeplini scopul lui Dumnezeu de a transforma pămîntul într–un paradis populat de o specie umană liberă de păcat. Noi sîntem încă în aşteptarea soluţionării finale a acestor controverse.
În armonie cu legea sa, Dumnezeu le–a retras lui Adam şi Evei privilegiul de a trăi pentru totdeauna. Ei nu mai erau demni să participe la îndeplinirea scopului său măreţ. Însă înainte ca ei să moară, li s–a permis să producă şi să crească descendenţi. Este adevărat că Adam şi Eva nu le mai puteau transmite descendenţilor lor o viaţă plină de vigoare şi liberă de păcat. (Romani 5:12) Dar chiar dacă generaţiile care au urmat s–au născut în imperfecţiune şi condamnate să moară, mulţi oameni au avut ocazia să arate care le era poziţia cu privire la marea controversă a suveranităţii.
Soluţionarea controversei
Cum va soluţiona Dumnezeu aceste chestiuni privitoare la suveranitatea sa? Într–un sens, la întrebările ivite atunci, în Eden, s–au dat deja răspunsuri. Mileniile de istorie a umanităţii au dovedit, nu fără multă suferinţă, drept mincinoasă afirmaţia lui Satan că Eva o putea duce mai bine în stare de independenţă faţă de Dumnezeu. Stăpînirea omenească ce îl ignoră pe Dumnezeu a fost un continuu eşec, aşa cum spune Biblia: „Un om stăpîneşte peste alt om, ca să–l facă nenorocit.“ — Ecleziast 8:9.
Pe de altă parte, în decursul lungilor ani care au trecut de cînd au păcătuit Adam şi Eva, au fost confirmate multe lucruri bune. Mulţi oameni au dovedit un ataşament de nezdruncinat faţă de suveranitatea lui Iehova, cel mai remarcabil exemplu fiind „Fiul omului“, însuşi Isus Cristos. (Matei 20:18; Evrei 11:1–12:3) Cei care au respectat legile lui Dumnezeu şi au recunoscut suveranitatea sa au constatat că, într–adevăr, aceasta este cea mai bună cale de acţiune. Ei au verificat adevărul proverbului: „Binecuvîntarea DOMNULUI [Iehova, S.S., 1874] îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz.“ (Proverbe 10:22) În plus, graţie măsurii divine a învierii, ei vor ajunge să participe în cele din urmă la împlinirea scopului măreţ al lui Dumnezeu. — Ioan 5:28, 29.
Iehova nu şi–a uitat scopul originar. Acelora care resping suveranitatea sa nu li se va permite să domine pămîntul pentru totdeauna, iar Biblia avertizează că, în curînd, Dumnezeu va acţiona împotriva lor. În acest sens citim: „Mînia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu.“ (Romani 1:18) Această viitoare manifestare a mîniei lui Dumnezeu, pe care Biblia o numeşte Armaghedon, va demonstra în mod incontestabil că El, într–adevăr, există. Numai aceia care acceptă suveranitatea sa vor supravieţui acelui eveniment. „Oamenii drepţi vor locui ţara [pămîntul, N.W.T.] şi oamenii integri vor rămîne în ea; dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară [de pe pămînt, N.W.T.].“ — Proverbe 2:21, 22.
Marea controversă şi dv.
Avînd în vedere aceste fapte, fiecare dintre noi, la fel ca Adam şi Eva, trebuie să facă o alegere. Vom căuta să trăim indepedenţi de Dumnezeu? Sau ne vom supune suveranităţii sale? Să ne aducem aminte că aceasta este cea mai arzătoare controversă cu care sîntem confruntaţi astăzi. Alte controverse, oricît de importante ar părea, vizează viaţa dv. prezentă. Aceasta însă vizează viaţa veşnică. Decizia pe care o veţi lua afectează viitorul dv. etern.
Cum aţi putea dovedi că acceptaţi suveranitatea lui Dumnezeu? Printr–un studiu sîrguincios al Cuvîntului său, Biblia, şi prin străduinţa de–a îndeplini voinţa sa, în asociere cu alţi creştini adevăraţi. (Ţefania 2:2, 3) Dacă veţi face astfel, veţi avea fericita speranţă de a vedea îndeplinirea grandiosului scop al lui Dumnezeu. Veţi ajunge să vedeţi realizarea minunatei promisiuni: „Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi (. . .) Cei blînzi moştenesc pămîntul şi se vor desfăta în belşug de pace.“ (Psalm 37:10, 11) Ce minunat deznodămînt va fi pentru toţi aceia care se supun suveranităţii lui Dumnezeu! Ce puternic motiv este acesta de a decide în mod înţelept în această chestiune de cea mai mare importanţă!