29, 30. Cum a văzut Eva fructul „pomului cunoştinţei“ înainte de-a o momi Satan, şi cum a considerat ea fructul după minciună?

²⁹ Pînă aici femeia ascultase de porunca de a nu mînca din „pomul cunoştinţei“ la care s-a referit şarpele. Ea avea o mare varietate de hrană şi nu ducea lipsă. Ea ştia că mîncarea din copac ar avea urmări grave. Fructul nu era ceva otrăvit, ci Dumnezeu zisese că mîncarea se va pedepsi cu moartea. Acum dacă cineva face o plimbare în pădure şi vede anumite plante ca de exemplu ciuperci otrăvitoare sau anumiţi copaci ale căror fructe sînt otrăvitoare, va simţi atunci ademenirea sau dorinţa de-a atinge un asemenea fruct de a-l rupe şi de a-l mînca? Cu siguranţă, nu. Dar acum copacul a dobîndit prin minciuna lui Satan ceva ademenitor. Ea a crezut cuvintele lui rostite printr-un şarpe mai mult decît cuvintele creatorului ei. Citim:

³⁰ „Ca urmare femeia s-a uitat şi-a văzut că pomul era bun de mîncat şi că era ceva după care ochii aveau dorinţă, ba chiar pomul era plăcut la privire. Astfel ea a început să ia din fructul lui şi să mănînce“ (Geneza 3:16).

32, 33. (a) Ce libertate a sperat să dobîndească Eva prin mîncarea fructului? (b) Cum de în realitate Eva şi-a pierdut libertatea ei cînd a luat-o înaintea bărbatului ei?

³² Oricum ar fi, minciuna care a fost exprimată prin acest animal a convins-o pe Eva de faptul că n-ar muri prin mîncarea din fruct. Mai degrabă ea a crezut că ar putea dobîndi forţe deosebite — că ar putea fi ca Dumnezeu, liberă şi indepedentă să decidă personal pe ce cale doreşte să meargă. Ea n-ar mai fi supusă în acest caz nimănui şi n-ar mai depinde de nimeni. Prin aceasta ea şi-a abandonat supunerea faţă de bărbatul ei care explicase porunca lui Dumnezeu. Ea s-a decis să treacă la acţiune şi să ia din fruct, fără să-l consulte mai întîi pe el.

³³ Din acest motiv apostolul Pavel a pus o aşa mare importanţă pe supunerea femeilor creştine faţă de bărbaţii lor. El a explicat că Eva, în credinţa că ar dobîndi neatîrnarea absolută, a atins în realitate contariul şi şi-a atras cele mai mari greutăţi. Ea a încercat să facă ceva la ce nu fusese creată. Pavel a scris: „Adam n-a [fost] înşelat, dar femeia a fost înşelată temeinic şi a ajuns în delicvenţă“ (1 Timotei 2:11–14).