Întrebări de la cititori

Dumnezeu l-a avertizat pe Cain că ‘păcatul stă culcat [pândeşte, New World Translation] la uşă şi că dorinţa lui se ţine după el’, ceea ce pare a fi o aluzie la o fiară care stă la pândă (Geneza 4:7). Cum a putut fi folosit acest limbaj, dacă înainte de potop animalele se hrăneau numai cu vegetaţie?

În cărţile scrise de Moise găsim numeroase versete care ilustrează fapte sau evenimente istorice ce ar putea părea stranii şi nepotrivite în cadrul lor istoric.

De exemplu, relatarea din Geneza 2:10–14 oferă detalii geografice în legătură cu grădina Edenului. Moise a scris că unul dintre râuri era cel care „curge la răsăritul Asiriei“. Dar ţinutul Asiriei a primit numele de la Asur, fiul lui Sem, care s-a născut după potop (Geneza 10:8–11, 22; Ezechiel 27:23; Mica 5:6). După cât se pare, în exacta şi inspirata sa relatare, Moise a folosit pur şi simplu termenul ‘Asiria’ pentru a indica o regiune care le era familiară cititorilor săi.

Să analizăm un alt exemplu din primele capitole ale cărţii Geneza. După ce Adam şi Eva au păcătuit şi au fost expulzaţi din grădină, Iehova i-a împiedicat să se întoarcă. Cum anume? Geneza 3:24 spune: „El a izgonit pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus heruvimii şi sabia învăpăiată care se îndrepta în toate direcţiile, ca să păzească drumul spre pomul vieţii“. Remarcaţi „sabia învăpăiată“. A inventat oare Dumnezeu sabia?

Nu trebuie să tragem concluzia că iubitorul nostru Creator a fost primul care a făcut ceea ce noi cunoaştem ca fiind o sabie. Adam şi Eva au văzut rotindu-se în faţa îngerilor ceva ce ardea. Mai exact ce anume era lucrul acela? La data când Moise a scris cartea Geneza, săbiile erau bine cunoscute şi erau folosite în războaie (Geneza 31:26; 34:26; 48:22; Exodul 5:21; 17:13). Astfel, cuvintele lui Moise, ‘o sabie învăpăiată’, îi ajutau pe cititorii săi să-şi imagineze, într-o anumită măsură, ce anume se afla la intrarea Edenului. Informaţiile cunoscute pe timpul lui Moise au contribuit la înţelegerea acestor lucruri. Iar limbajul folosit de Moise trebuie să fi fost exact, de vreme ce Iehova l-a inclus în Biblie. — 2 Timotei 3:16.

Ce se poate spune acum despre Geneza 4:7? Aici Dumnezeu l-a avertizat pe Cain: „Dacă faci bine, nu vei fi bine primit? Dar, dacă nu faci bine, păcatul stă culcat [pândeşte, NW] la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu trebuie să-l stăpîneşti“. Aşa cum s-a observat, acest limbaj pare să sugereze imaginea unei fiare flămânde care stă la pândă pentru a se năpusti asupra prăzii ca s-o devoreze.

Dovezile biblice indică însă faptul că Adam şi Eva trăiau în pace cu toate animalele. Unele creaturi se simţeau, probabil, foarte bine în apropierea oamenilor, trăgând chiar foloase de pe urma acestui fapt. Altele erau animale sălbatice, adică animale care căutau în mod firesc să trăiască la distanţă de oameni (Geneza 1:25, 30; 2:19). Totuşi, Biblia nu ne lasă să înţelegem că ar fi existat vreun animal pentru care alte animale sau oamenii să constituie o pradă. Iniţial, Dumnezeu a arătat clar că vegetaţia constituia hrana atât pentru animale, cât şi pentru oameni (Geneza 1:29, 30; 7:14–16). Acest lucru nu s-a schimbat decât după potop, aşa cum reiese din Geneza 9:2–5.

Ce se poate spune deci despre avertismentul dat de Dumnezeu lui Cain, avertisment pe care-l găsim în Geneza 4:7? Desigur că imaginea unei fiare sălbatice care stă la pândă şi este gata să sară asupra prăzii ar fi fost uşor de înţeles pe timpul lui Moise, aşa cum este şi pentru noi azi. Aşadar, şi de această dată, este posibil ca Moise să fi folosit un limbaj adecvat cititorilor care erau familiarizaţi cu lumea postdiluviană. Şi chiar dacă nu văzuse niciodată o astfel de creatură, Cain ar fi putut înţelege sensul unui avertisment care compara dorinţa lui păcătoasă cu o fiară flămândă şi vorace.

Aspectele fundamentale care trebuie să aibă o mai mare influenţă asupra noastră sunt acestea: bunătatea manifestată de Dumnezeu prin faptul că l-a avertizat pe Cain, valoarea acceptării pline de umilinţă a unui sfat, uşurinţa cu care gelozia poate să corupă o persoană şi seriozitatea cu care ar trebui să privim alte avertismente divine pe care Dumnezeu le-a consemnat în Scripturi pentru noi. — Exodul 18:20; Eclesiastul 12:12; Ezechiel 3:17–21; 1 Corinteni 10:11; Evrei 12:11; Iacov 1:14, 15; Iuda 7, 11.