Ce viitor veţi avea?

DACĂ Dumnezeul Atotputernic este omniscient, cunoscând totul despre trecut, prezent şi viitor, nu înseamnă aceasta că toate lucrurile sunt destinate să se întâmple exact aşa cum le-a prevăzut El? Dacă Dumnezeu a prevăzut şi a stabilit calea şi destinaţia finală a fiecărui om, se poate spune pe bună dreptate că noi suntem liberi să ne alegem calea în viaţă, viitorul?

Aceste întrebări se dezbat de secole, iar controversa continuă să dezbine religiile principale. Se poate oare împăca noţiunea de liber arbitru al omului cu capacitatea lui Dumnezeu de a prezice viitorul? Unde ar trebui să căutăm răspunsurile?

Milioane de persoane de pe tot globul sunt de părere că Dumnezeu a comunicat cu omenirea prin intermediul Cuvântului său scris, transmis prin purtătorii săi de cuvânt, profeţii. De exemplu, Coranul face referire la revelaţiile provenite de la Dumnezeu — Taurāh (Tora, Legea, sau cele cinci cărţi ale lui Moise), Zabūr (Psalmii) şi Injīl (Evangheliile, Scripturile greceşti creştine, sau „Noul Testament“) —, precum şi la ceea ce le-a fost revelat profeţilor din Israel.

În Scripturile greceşti creştine citim: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate“ (2 Timotei 3:16). Evident, orice îndrumare sau luminare pe care o primim ar trebui să vină în ultimă instanţă de la Dumnezeu însuşi. Atunci nu ar fi înţelept să analizăm scrierile profeţilor mai vechi ai lui Dumnezeu? Ce dezvăluie ele despre viitorul nostru?

Viitorul scris dinainte

Oricine a citit Sfintele Scripturi ştie că ele conţin sute de profeţii. Evenimente istorice cum ar fi căderea Babilonului antic, reconstruirea Ierusalimului (din secolul al VI-lea până în secolul al V-lea î.e.n.) şi ascensiunea şi căderea regilor antici ai Medo-Persiei şi Greciei au fost prezise în mod detaliat (Isaia 13:17–19; 44:24—45:1; Daniel 8:1–7, 20–22). Împlinirea acestor profeţii este una dintre cele mai puternice dovezi că Sfintele Scripturi sunt într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece numai Dumnezeu are puterea de a prezice şi de a stabili ce se va întâmpla în viitor. În acest sens, Sfintele Scripturi conţin într-adevăr viitorul scris dinainte.

Dumnezeu însuşi declară: „Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul ca Mine, spunând sfârşitul de la început şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea» . . . da, Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui“ (Isaia 46:9–11; 55:10, 11). Chiar şi numele cu care s-a identificat Dumnezeu în faţa profeţilor săi antici, Iehovaa, înseamnă literalmente „El face să devină“ (Geneza 12:7, 8; Exodul 3:13–15; Psalmul 83:18). Dumnezeu se dezvăluie pe sine însuşi drept Cel care devine Împlinitorul cuvântului său, Cel care îşi duce întotdeauna scopurile la îndeplinire.

Astfel, Dumnezeu îşi foloseşte preştiinţa în desfăşurarea scopurilor sale. El şi-a folosit-o adesea pentru a-i avertiza pe cei răi de o pedeapsă iminentă, precum şi pentru a le da slujitorilor săi speranţă în vederea salvării. Dar îşi foloseşte oare Dumnezeu această putere în mod nelimitat? Există vreo dovadă în Sfintele Scripturi că Dumnezeu a preferat să nu prevadă unele lucruri?

Prevede oare Dumnezeu totul?

Toate argumentele în sprijinul predestinării se bazează pe supoziţia că, întrucât Dumnezeu are în mod indiscutabil puterea de a prevedea şi de a determina evenimentele viitoare, el trebuie să prevadă totul, inclusiv acţiunile viitoare ale fiecărei persoane. Însă este validă această supoziţie? Dumnezeu dezvăluie în Sfintele Scripturi cu totul altceva.

De exemplu, Scripturile spun că „Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam“ poruncindu-i să-l sacrifice pe fiul său Isaac ca ardere de tot. Când Avraam era gata să-l sacrifice pe Isaac, Dumnezeu l-a oprit şi i-a zis: „Ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine“ (Geneza 22:1–12). Ar fi făcut Dumnezeu o asemenea afirmaţie dacă ştia dinainte că Avraam urma să asculte de această poruncă? Ar fi fost aceasta o încercare autentică?

În plus, profeţii antici consemnează că Dumnezeu a spus de repetate ori că ‘îi părea rău’ pentru ceva ce făcuse sau intenţiona să facă. De exemplu, Dumnezeu a spus că „Îi păruse rău [din ebraicul nachám] că pusese pe Saul împărat peste Israel“ (1 Samuel 15:11, 35; compară cu Ieremia 18:7–10; Iona 3:10). Întrucât Dumnezeu este perfect, aceste versete nu arată că Dumnezeu a făcut o greşeală când l-a ales pe Saul ca să fie primul rege al Israelului. Mai degrabă, ele trebuie să arate că lui Dumnezeu i-a părut rău pentru că Saul s-a dovedit a fi necredincios şi neascultător. Ar fi fost lipsit de sens ca Dumnezeu să folosească această expresie cu referire la el însuşi dacă ar fi prevăzut acţiunile lui Saul.

Acelaşi termen apare şi în cele mai vechi Scripturi, unde, cu referire la zilele lui Noe, se spune: „DOMNULUI I-a părut rău că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi DOMNUL a zis: «Voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat . . . căci Îmi pare rău că [l]-am făcut»“ (Geneza 6:6, 7). Şi acest lucru arată că acţiunile omului nu sunt predestinate de Dumnezeu. Dumnezeu a simţit regret, durere şi chiar s-a simţit rănit, dar nu pentru că acţiunile lui au fost greşite, ci pentru că răutatea omului a ajuns predominantă. Creatorul a regretat că era necesar să distrugă toată omenirea cu excepţia lui Noe şi a familiei lui. Dumnezeu ne asigură următoarele: „Nu doresc moartea păcătosului“. — Ezechiel 33:11; compară cu Deuteronomul 32:4, 5.

Aşadar, se poate spune că Dumnezeu a prevăzut şi chiar a stabilit căderea lui Adam în păcat, precum şi consecinţele dezastruoase pe care avea să le aducă acest lucru asupra familiei umane? Cele analizate până acum arată că lucrurile nu pot sta astfel. În plus, dacă Dumnezeu ar fi prevăzut toate acestea, ar însemna că, atunci când l-a făcut pe om, el a devenit autorul păcatului şi, astfel, Dumnezeu ar fi direct răspunzător de toată răutatea şi suferinţa oamenilor. Evident, aceste lucruri nu se pot împăca cu ceea ce dezvăluie Dumnezeu despre sine în Scripturi. El este un Dumnezeu al iubirii şi al dreptăţii, care urăşte răutatea. — Psalmul 33:5; Proverbele 15:9; 1 Ioan 4:8.

Cele două destine ale omului

Sfintele Scripturi nu spun că viitorul nostru individual este stabilit dinainte, sau predestinat, într-un mod oarecare de Dumnezeu. Însă ceea ce spun ele este că Dumnezeu a stabilit doar două destine posibile pentru om. Dumnezeu îi dă fiecărui om libertatea de a-şi alege destinul. Cu mult timp în urmă, profetul Moise le-a spus israeliţilor: „Ţi-am pus înainte viaţa şi moartea . . . Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe DOMNUL Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale“ (Deuteronomul 30:19, 20). Isus, un alt profet al lui Dumnezeu, a prezis: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află“ (Matei 7:13, 14). Există două căi, două destine. Viitorul nostru depinde de propriile acţiuni. Ascultarea de Dumnezeu înseamnă viaţă, neascultarea de el înseamnă moarte. — Romani 6:23.

Dumnezeu le spune „tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit“ (Faptele 17:30, 31). Aşa cum majoritatea oamenilor din zilele lui Noe au ales să nu asculte de Dumnezeu şi au fost distruşi, tot aşa, majoritatea celor ce trăiesc astăzi nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu a stabilit dinainte cine va fi distrus şi cine va fi salvat. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu spune că el „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“ (2 Petru 3:9). Chiar şi oamenii foarte răi se pot căi, pot deveni ascultători şi pot face schimbările necesare pentru a obţine favoarea lui Dumnezeu. — Isaia 1:18–20; 55:6, 7; Ezechiel 33:14–16; Romani 2:4–8.

Celor ascultători, Dumnezeu le promite viaţa veşnică într-un paradis al păcii, pe un pământ curăţat de toată răutatea, de violenţă şi de războaie, o lume în care nu va mai fi foamete, suferinţă, boală şi moarte (Psalmii 37:9–11; 46:9; Isaia 2:4; 11:6–9; 25:6–8; 35:5, 6; Apocalipsa 21:4). Chiar şi morţii vor fi înviaţi şi li se va da posibilitatea de a-l sluji pe Dumnezeu. — Daniel 12:2; Ioan 5:28, 29.

„Uită-te bine la omul cinstit şi priveşte pe cel drept — spune psalmistul — ; căci viitorul unui astfel de om este pacea. Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, viitorul celor răi este tăiat“ (Psalmul 37:37, 38). Ce viitor veţi avea? Depinde în totalitate de voi înşivă. Editorii acestei reviste ar fi fericiţi să vă furnizeze mai multe informaţii pentru a vă ajuta să vă bucuraţi de un viitor paşnic şi fericit.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

Dumnezeu îşi foloseşte preştiinţa în desfăşurarea scopurilor sale

[Text generic pe pagina 8]

Dumnezeu „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“. — 2 Petru 3:9

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Dacă Dumnezeu ar fi ştiut dinainte că Avraam era dispus să-şi sacrifice fiul, ar fi fost aceasta o încercare autentică?