SINAI

1. Munte din „Arabia“ (nu Arabia din prezent) (Ga 4:25), numit, din câte se pare, și Horeb. (Compară cu Ex 3:1, 12; 19:1, 2, 10, 11; vezi HOREB.) În apropierea acestui munte au campat timp de aproape un an israeliții și o mare mulțime de oameni de tot felul, având multe turme și cirezi (Ex 12:37, 38; 19:1; Nu 10:11, 12). Pe lângă faptul că oferea spațiul necesar pentru o tabără atât de mare, ce număra probabil peste trei milioane de persoane, zona din jurul muntelui Sinai asigura și suficientă apă și pășune pentru animalele domestice. Din munte cobora cel puțin un torent (De 9:21). La poalele muntelui Sinai era fără îndoială suficient loc pentru ca israeliții să se adune și să privească fenomenele ce se petreceau pe vârful muntelui. De fapt, ei au putut să se dea înapoi și să stea la distanță. Vârful muntelui Sinai se vedea chiar și din tabără (Ex 19:17, 18; 20:18; 24:17; compară cu De 5:30).

Localizare geografică. Localizarea muntelui Sinai, sau Horeb, nu este sigură. Tradiția îl asociază cu un lanț muntos de granit roșu, situat în centrul părții de sud a peninsulei Sinai, între cele două brațe nordice ale Mării Roșii. Acest lanț muntos se întinde pe aproximativ 3 km pe direcția NV-SE și are două vârfuri, Ras Safsafa și Jebel Musa. Zona în care se află acest lanț muntos este bine udată, aici existând câteva cursuri de apă. În fața vârfului nordic (Ras Safsafa) se întinde câmpia er-Raha, care are aproximativ 3 km lungime și 1 km lățime (IMAGINE, vol. 1, p. 540, engl.).

Pe baza observațiilor pe care le-a făcut la fața locului, A. Stanley, cercetător din secolul al XIX-lea, a scris: „Faptul că în fața unui astfel de vârf există o asemenea câmpie se potrivește atât de bine cu textul sacru, încât constituie în sine o dovadă ce atestă nu numai că acest cadru corespunde locului în care s-au petrecut evenimentele, ci și că acestea au fost descrise de un martor ocular“. Referitor la coborârea lui Moise și a lui Iosua de pe muntele Sinai, el a afirmat: „Oricine ar veni din una dintre depresiunile izolate ce se află în spatele vârfului Sa[f]safeh, coborând prin trecătorile care taie oblic muntele pe partea de nord și de sud, ar auzi sunetele din câmpie ce străpung liniștea, dar nu ar vedea câmpia până când n-ar ieși din uedul El-Deir sau din uedul Leja; iar când ar ieși de acolo, ar ajunge chiar sub panta abruptă a vârfului Sa[f]safeh“. Stanley a spus că acest peisaj se potrivește bine și cu episodul în care Moise a aruncat în „torentul care cobora din munte“ (De 9:21) pulberea rămasă după distrugerea vițelului de aur. El a scris: „Acest lucru ar fi perfect posibil în uedul Er-Raheh, în care se varsă torentul Leja, care coboară într-adevăr din Muntele Sf. Ecaterina, dar care trece suficient de aproape de Gebel Mousa [Jebel Musa] pentru a se justifica expresia «cobora din munte»“ (Sinai and Palestine, 1885, p. 107–109).

În mod tradițional, muntele Sinai este considerat a fi vârful sudic, mai înalt, Jebel Musa (care înseamnă „Muntele lui Moise“). Totuși, mulți cercetători împărtășesc opinia lui Stanley, potrivit căreia este mult mai probabil ca vârful nordic, Ras Safsafa, să corespundă muntelui Sinai, întrucât în fața vârfului Jebel Musa nu există nicio câmpie întinsă.

Evenimente. Lângă muntele Sinai, sau Horeb, îngerul lui Iehova i s-a arătat lui Moise într-o flacără de foc, în mijlocul unei tufe de mărăcini, și i-a încredințat misiunea de a-i elibera pe israeliți din sclavia egipteană (Ex 3:1–10; Fa 7:30). Națiunea eliberată a ajuns la muntele Sinai probabil după aproximativ un an (Ex 19:2). Moise a urcat pe munte, evident pentru a primi alte instrucțiuni de la Iehova, întrucât i se spusese deja la tufa în flăcări că fiii lui Israel ‘îi vor sluji adevăratului Dumnezeu pe muntele acesta’ (Ex 3:12; 19:3).

Iehova i-a poruncit atunci lui Moise să spună poporului că, dacă avea să asculte cu atenție cuvântul Său și să respecte legământul Său, avea să devină un regat de preoți și o națiune sfântă (Ex 19:5, 6). Bătrânii poporului, ca reprezentanți ai întregii națiuni, au fost de acord cu aceste cerințe. Apoi, Iehova i-a spus lui Moise să sfințească poporul pentru ca acesta să se prezinte înaintea Sa a treia zi. De jur împrejurul muntelui s-a stabilit un hotar, și aceasta deoarece oricine s-ar fi atins de munte, fie om, fie animal, ar fi fost omorât (Ex 19:10–15).

A treia zi dimineață, „au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte și s-a auzit un sunet foarte puternic de corn“. Poporul din tabără tremura. Moise i-a scos din tabără și i-a dus la poalele muntelui pentru a se prezenta înaintea adevăratului Dumnezeu. Tot muntele Sinai se cutremura și fumega (Ex 19:16–19; Ps 68:8). Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte și i-a spus din nou să avertizeze poporul să nu încerce să urce. Nici chiar „preoții“ (nu leviții, ci, se pare, bărbații israeliți care, asemenea patriarhilor, slujeau ca preoți pentru casa lor în virtutea dreptului natural și a obiceiurilor vremii) nu puteau să treacă de hotarul stabilit (Ex 19:20–24).

După ce Moise a coborât de pe muntele Sinai, israeliții au auzit cele „Zece Cuvinte“ din mijlocul focului și al norului (Ex 19:19—20:18; De 5:6–22). Iehova le-a vorbit printr-un înger, așa cum se arată clar în Faptele 7:38, Evrei 2:2 și Galateni 3:19. Înspăimântați de fumul și de fulgerele pe care le vedeau, precum și de sunetul de corn și de tunetele pe care le auzeau, israeliții, prin reprezentanții lor, au cerut ca Dumnezeu să nu le mai vorbească în felul acesta, ci prin Moise. Atunci Iehova i-a zis lui Moise să le spună să se întoarcă la corturi. Manifestările spectaculoase de la muntele Sinai aveau menirea să le insufle o teamă sănătoasă de Dumnezeu pentru ca ei să continue să respecte poruncile sale (Ex 20:19, 20; De 5:23–30). Apoi Moise, însoțit probabil de Aaron (compară cu Ex 19:24), s-a apropiat de masa de nori întunecoasă de pe muntele Sinai pentru ca Iehova să-i transmită și alte porunci și hotărâri judecătorești (Ex 20:21; 21:1).

Când a coborât de pe muntele Sinai, Moise le-a spus israeliților cuvintele lui Iehova și ei au declarat din nou că sunt gata să le respecte. Apoi, el a scris toate cuvintele lui Dumnezeu, iar a doua zi, dis-de-dimineață, a construit un altar și a ridicat 12 stâlpi la poalele muntelui. Au fost aduse ofrande arse și jertfe de comuniune, iar cu sângele animalelor de jertfă a fost inaugurat legământul Legii (Ex 24:3–8; Ev 9:16–22).

Întrucât încheiaseră un legământ cu Iehova, israeliții, prin reprezentanții lor, au putut să se apropie de muntele Sinai. Moise, Aaron, Nadab, Abihu și 70 dintre bătrânii lui Israel au urcat o oarecare distanță pe munte și au avut o viziune impresionantă a gloriei lui Dumnezeu (Ex 24:9–11). Apoi Moise, însoțit de Iosua, a urcat pe munte, de data aceasta pentru a primi alte porunci, precum și tablele de piatră pe care erau scrise cele „Zece Cuvinte“. Însă Moise a fost chemat să intre în mijlocul norului abia în a șaptea zi. Se pare că Iosua a continuat să-l aștepte pe Moise pe munte, într-un loc de unde nu putea nici să vadă, nici să audă ce se întâmpla în tabăra israelită (Ex 24:12–18). Biblia nu spune dacă Iosua, asemenea lui Moise, n-a mâncat și n-a băut nimic în cele 40 de zile cât au stat pe munte. La sfârșitul acestei perioade, în timp ce coborau de pe munte, Moise și Iosua au auzit dinspre tabăra israelită cântări de sărbătoare. Când au ajuns la poalele muntelui, Moise a văzut vițelul de aur și pe israeliți petrecând. Atunci el a aruncat la pământ cele două table de piatră și le-a spart (Ex 32:15–19; Ev 12:18–21).

Ulterior, Iehova i-a poruncit lui Moise să facă alte două table de piatră, asemenea celor pe care le spărsese, și să urce din nou pe muntele Sinai, pentru ca Iehova să scrie pe ele cele „Zece Cuvinte“ (Ex 34:1–3; De 10:1–4). Moise a stat alte 40 de zile pe munte fără să mănânce și fără să bea, fapt ce a fost posibil, cu siguranță, numai datorită ajutorului primit de la Dumnezeu (Ex 34:28; din câte se pare, este aceeași perioadă de 40 de zile care e menționată în De 9:18; compară cu Ex 34:4, 5, 8; De 10:10).

Din momentul în care a fost ridicat tabernacolul, sau cortul întâlnirii, și l-a acoperit norul, mesajele divine n-au mai fost comunicate de pe muntele Sinai, ci din cortul întâlnirii, instalat în apropierea muntelui (Ex 40:34, 35; Le 1:1; 25:1; Nu 1:1; 9:1).

Secole mai târziu, profetul Ilie a mers până la Horeb, sau Sinai, „muntele adevăratului Dumnezeu“ (1Re 19:8).

2. „Sinai“ desemnează și pustiul de lângă muntele cu același nume (Le 7:38). Relatarea biblică nu oferă suficiente informații pentru o delimitare exactă a pustiului Sinai. Se pare că acesta se afla în apropiere de Refidim (Ex 19:2; compară cu Ex 17:1–6). În pustiul Sinai a venit Ietro, socrul lui Moise, ca să o aducă pe Sefora, soția lui Moise, și pe cei doi fii ai lor, Gherșom și Eliezer, astfel încât Moise și familia lui să fie împreună (Ex 18:1–7). În pustiul Sinai au avut loc mai multe evenimente importante: în absența lui Moise, israeliții s-au închinat la vițelul de aur (Ex 32:1–8); au fost omorâți 3 000 de bărbați, care au avut, fără îndoială, un rol important în închinarea la vițel (Ex 32:26–28); israeliții și-au dat jos toate podoabele în semn de căință (Ex 33:6); au fost făcute tabernacolul și mobilierul de la tabernacol și au fost confecționate veșmintele preoțești (Ex 36:8—39:43); a avut loc ceremonia de învestire a preoților, care și-au început apoi serviciul la tabernacol (Le 8:4—9:24; Nu 28:6); Nadab și Abihu, fiii lui Aaron, au fost mistuiți de un foc venit de la Iehova deoarece au adus foc nepermis (Le 10:1–3); a avut loc prima înregistrare pentru armată a bărbaților israeliți (Nu 1:1–3) și s-a ținut primul Paște după ieșirea din Egipt (Nu 9:1–5).