‘Purtaţi pe aripi de vultur’

Regiunea Sinaiului, unde vulturii se ridică şi plutesc pe aripile lor lungi şi puternice, este denumită „ţara vulturilor“. Prin urmare, israeliţii eliberaţi care erau adunaţi la muntele Sinai puteau înţelege bine cât de potrivită era imaginea transmisă de cuvintele lui Dumnezeu, şi anume că i-a purtat din Egipt „pe aripi de vultur“ (Exodul 19:4; compară cu Apocalipsa 12:14). Cu aproximativ 40 de ani mai târziu, Moise a putut compara modul în care Iehova i-a condus pe israeliţi prin deşert cu modul în care un vultur „îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui“ (Deuteronomul 32:9–12). Când soseşte momentul ca puişorii de vultur să înceapă să zboare, vulturul părinte îi stimulează fluturând şi bătând din aripile sale pentru a-i ajuta să înţeleagă ce trebuie să facă, după care îi împinge încet spre marginea cuibului sau îi ademeneşte în afara lui ca să-şi încerce aripile.

Deşi unii au pus la îndoială faptul că vulturul îşi poartă efectiv puii pe spate, Sir W. B. Thomas vorbeşte despre un ghid din Scoţia care confirmă cu privire la vulturul auriu că „păsările părinţi, după ce îşi îndeamnă puii sau chiar îi împing în aer, se năpustesc în jos şi lasă începătorul să se odihnească un moment pe aripile şi pe spatele lor“ (The Yeoman’s England, Londra, 1934, pagina 135). Buletinul Institutului Smithsonian (1937, numărul 167, pagina 302) citează cuvintele unui observator din Statele Unite, care a spus: „Mama pornea din cuib spre piscurile stâncilor şi, tratându-şi cu duritate puiul, îl lăsa să cadă în picaj cam 30 de metri, aş spune; apoi se năpustea sub el cu aripile larg deschise şi el ateriza pe spatele ei. Ea se ridica spre crestele munţilor cu el şi repeta acţiunea. . . . Tata şi cu mine am privit fascinaţi această scenă mai bine de o oră“. Comentând pe marginea acestor declaraţii, G. R. Driver spune: „Imaginea [din Deuteronomul 32:11] nu este deci un simplu zbor fictiv, ci are la bază fapte reale“. — Palestine Exploration Quarterly, Londra, 1958, paginile 56, 57.