Să ne imaginăm scena. Moise se află cu oile la păscut şi observă un lucru ciudat: o tufă de mărăcini arde fără ‘să se mistuie’ (versetul 2). Mirat, el se apropie. Deodată, din mijlocul focului, Iehova îi vorbeşte printr-un înger: „Nu te apropia de locul acesta! Scoate-ţi sandalele din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!“ (versetul 5). În sens figurat, Dumnezeu era prezent acolo, deci până şi pământul devenise sfânt!

Omul are speranţă tocmai datorită compasiunii lui Dumnezeu. Deşi suntem imperfecţi, el ne ajută să-i reflectăm într-o anumită măsură sfinţenia, fiindu-i astfel plăcuţi (1 Petru 1:15, 16). Să luăm un exemplu. O creştină care luptă cu depresia a găsit multă mângâiere în relatarea despre Moise. Ea spune: „Dacă Iehova poate face până şi pământul sfânt, înseamnă că şi eu pot spera să-I reflect sfinţenia. Cât de mult mă susţine această idee!“.