De ce cere răzbunare Dumnezeul iubirii?

„Dumnezeu este iubire.” — 1 Ioan 4:8

1. Ce ne va ajuta să înţelegem aparenta contradicţie prezentă în titlul acestui articol?

RAZBUNARE? Din partea unui Dumnezeu al iubirii? Cum este posibil? Nu este oare paradoxală ideea ca un Dumnezeu iubitor să acţioneze în mod răzbunător? Aşa s-ar părea. Dar să examinăm mai întîi ce calităţi iubitoare manifestă Creatorul şi atunci vom înţelege mai uşor cum se împacă ele cu răzbunarea.

2. De ce se poate spune că Dumnezeu dă dovadă de o iubire supremă? Care sînt unele dintre lucrările pentru care ar trebui să fim recunoscători? (Ps. 136:1–6)

² Cînd vorbim despre iubirea lui Dumnezeu putem spune de la bun început că ea este iubirea de cel mai înalt grad, iubirea supremă. Dumnezeu o exprimă faţă de noi în multiple feluri. Biblia spune, de pildă, că planeta pe care locuim este un ’dar’ al lui Dumnezeu făcut oamenilor (Psalm 115:16). Şi ce dar minunat este acesta! Gîndiţi-vă numai în ce mod iubitor a pregătit Dumnezeu pămîntul pentru noi. El l-a plasat în spaţiu exact acolo unde trebuia, ca să poată primi de la soare cantitatea corespunzătoare de căldură şi de lumină. Dumnezeu l-a înveşmîntat apoi într-un magnifica covor de verdeaţă şi a făcut să crească pe pămînt o largă varietate de flori de un colorit ce farmecă ochiul. Şi tot din iubire Dumnezeu a umplut pămîntul nostru cu nenumărate animale, păsări, şi peşti şi s-a îngrijit de un mare belşug de hrană pentru toate. — Ps. 104:1, 13–15.

3. Cum a manifestat Dumnezeu iubire cînd l-a creat pe om?

³ Dumnezeu şi-a exprimat însă iubirea faţă de noi nu numai prin lucrurile pe care le-a făcut pentru noi; el şi-a exprimat-o în acelaş timp şi prin felul în care ne-a făcut pe noi înşine, aşa încît să ne putem bucura de creaţia sa. Cît de bine a exprimat psalmistul acest fapt atunci cînd a spus: „O. Iehova, (. . .) te voi lăuda pentru că sînt făcut într-un mod minunat, inspirator de teamă” (Psalm 139:1, 14). În iubirea şi în generozitatea sa, Dumnezeu ne-a înzestrat cu văzul, cu cei doi ochi cu care putem admira frumuseţea lumii care ne înconjoară, cu auzul, respectiv cu urechile, făcute să putem deosebi diferite sunete cum sînt cele ale muzicii şi ale vocii omeneşti. El ne-a înzestrat cu mirosul cu ajutorul căruia putem simţi aromele hranei şi miresmele florilor. Iar mai presus de toate acestea este creerul cu ajutorul căruia raţionăm, ne putem aduce aminte, şi care coordonează activităţile corpului. Noi putem rămîne pe bună dreptate uimiţi la vederea modului bogat în care Dumnezeu a înzestrat corpurile noastre. Într-adevăr „Dumnezeu este iubire.” — 1 Ioan 4:8.

Iubirea lui Dumnezeu ne salveaza

4. Ce dovezi de iubire a dat Dumnezeu în paradisul Edenului?

⁴ Cînd Dumnezeu l-a creat pe primul om, pe Adam, el l-a aşezat în splendidul paradis al Edenului. Ce plăcere trebuie să fi găsit Adam în belşugul lucrurilor din jurul lui de care se îngrijise Dumnezeu în mod iubitor! Mai tîrziu Dumnezeu a format-o pe Eva şi a adus-o şi i-a prezentat-o lui Adam. Ce bucurie i-a fost pregătită Evei de a putea fi unită în prima zi a vieţii ei cu un soţ şi cap care avea s-o îndrăgească şi s-o îndrume! Ei puteau să îndeplinească împreună voinţa divină, aceea de a înfrumuseţa şi de a popula pămîntul precum şi de a exercita asupra creaţiei animale o stăpînire plină de iubire. Dumnezeu le-a deschis perspectiva unui viitor minunat.

5. a) Cum s-au dovedit primii noştri părinţi nedemni de iubirea lui Dumnezeu? b) Totuşi cum le-a fost arătată iubire descendenţilor lor?

5. Din nefericire însă acel viitor n-a devenit, cel puţin pentru ei, o realitate. O creatură spirituală rebelă s-a separat de iubirea lui Dumnezeu din motive egoiste şi s-a făcut ea însăşi Satan Diavolul. Acest Diavol a convins-o pe Eva şi, prin intermediul ei, pe Adam, să acţioneze ’după bunul lor plac.’ Astfel ei au apucat o cale egoistă şi independentă de Creatorul lor. Pentru că procedînd în felul acesta ei s-au dovedit nedemni de iubirea Creatorul lor, el i-a condamnat la moarte pe aceşti păcătoşi cu voia şi aceasta pe bună dreptate. Totuşi, din iubire faţă de omenire Dumnezeu le-a permis să mai trăiască încă destul de mult timp pentru a da naştere la copii, fapt pentru care noi ne bucurăm astăzi de viaţă. În plus, întrucît specia umană moştenise păcatul şi moartea de la primii noştri părînţi. Dumnezeul iubirii a pus temelia unei speranţe. — Gen. 3:16–23; Rom. 8:20, 21.

6. Ce declaraţie din Eden, a lui Dumnezeu, reflecta iubirea sa? Explicaţi.

⁶ În ce fel? Ei bine, chiar de la începutul rebeliunii Dumnezeu a dezvăluit faptul că va ridica o ’sămînţă’ sau o descendenţă provenită din organizaţia sa cerească fidelă, ca să înlăture tot răul cauzat de către Diavolul prin Adam şi Eva. Însă Dumnezeu deja în Eden a anunţat că se va răzbuna împotriva lui Satan şi a tuturor celor care aveau să respingă iubirea sa pentru a face parte din descendenţa sau sămînţa lui Satan Diavolul. — Gen. 3:15; Apoc. 12:9.

Un Dumnezeu al iubirii şi al răzbunarii

7. Potrivit cu Deut. 32:43, ce motive de bucurie avem noi?

⁷ Astfel Dumnezeul iubirii s-a făcut cunoscut pe sine ca fiind totodată şi un Dumnezeu al răzbunării. Însă această răzbunare avea să fie dreaptă. De ce? Pentru că ea avea să le permită, celor care îl iubesc pe Dumnezeu, să se bucure, să fie fericiţi. Desigur că noi ne putem bucura astăzi că Dumnezeu ne va pregăti calea ca să ne bucurăm de îngrijirea sa privitoare la viaţă eternă. Observaţi ce a declarat Moise sub inspiraţia lui Dumnezeu: „Fiţi vesele naţiuni împreună cu poporul său, căci el va răzbuna sîngele servitorilor săi şi îşi va revărsa răzbunarea asupra adversarilor săi.” — Deut. 32:43.

8, 9. a) Ce lucruri îşi propune Dumnezeu să facă îndemnat de iubire? b) Prin ce dar minunat şi-a exprimat Dumnezeu iubirea faţă de omenire?

⁸ Dumnezeul nostru iubitor îşi propune să justifice legitimitatea stăpînirii sale precum şi să-i elibereze de duşmanii lor pe cei care îl iubesc. El ne va elibera chiar şi de cel mai mare duşman al nostru care este moartea moştenită de noi de la primii noştri părînţi (Rom. 5:12). Cum este posibil lucrul acesta? Biblia ne spune că este posibil prin faptul că el l-a dăruit pe Fiul său. Astfel citim: „Dumnezeu este iubire. Iubirea lui Dumnezeu a fost manifestată în cazul nostru prin aceea că Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său unic-născut pentru ca prin el să putem cîştiga viaţa. În această privinţă iubirea nu constă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci că el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” — 1 Ioan 4:8–10; 1 Cor. 15:25, 26.

⁹ Dumnezeu l-a oferit astfel pe Fiul său Isus Cristos ca să ne scape de moartea la care sîntem condamnaţi din cauza păcatului moştenit de la Adam. Da, în 1 Tim. 2:6 Biblia ne spune că Isus Cristos „s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi aceia care vor exercita credinţă în el. De aceea Isus a putut să spună cu privire la continuatori săi asemănători oilor: „Eu am venit pentru ca ele să aibă viaţă şi să o aibă din abundenţă.” Da, el dorea ca ei să aibă viaţă eternă. — Ioan 10:10.

10. a) De ce ’Dumnezeu iubirii’ este şi un Dumnezeu al „răzbunării”? b) De ce este atît de important astăzi să-l cunoaştem şi să-l ascultăm pe Dumnezeu?

¹⁰ Dar Biblia spune de repetate ori că ’Dumnezeul iubirii’ este totodată şi ’Dumnezeul răzbunării.’ De ce? Pentru că în iubirea sa Dumnezeu nu poate tolera la infinit răul (Naum 1:2; Deut. 32:35, 41). Îată de ce a vorbit apostolul Pavel despre „revelaţia Domnului Isus din ceruri împreună cu îngerii săi puternici, într-un foc strălucitor, cînd va face să vină răzbunarea împotriva celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi împotriva acelora care nu ascultă vestea bună despre Domnul nostru Isus” (2 Tes. 1:6–9). Cît de important este deci să ajungem să-l cunoaştem pe Dumnezeu! Şi cît de vital este ca în mijlocul unei lumi plină de confuzie şi divizată pe plan religios, ’să îl căutăm pe adevăratul Dumnezeu şi să îl găsim într-adevăr!’ — Fapte 17:27.

Răzbunarea echilibrată prin iubire

11, 12. a) La ce situaţie s-a ajuns încă de la începutul istoriei umane? Ce măsuri a luat Dumnezeu? b) Cum şi-a echilibrat atunci Dumnezeu răzbunarea prin iubire?

¹¹ Să ne întoarcem însă la începuturile istoriei umane. Faptul acesta ne va ajuta să înţelegem mai bine relaţiile existente între iubirea şi răzbunarea lui Dumnezeu. Prin iubire Dumnezeu le-a permis urmaşilor lui Adam să se înmulţească, dar această iubire n-a găsit nici un ecou la oamenii rebeli. Astfel, la circa 500 de ani după naşterea primului om Iehova l-a trimis pe profetul său Enoh ca să pronunţe judecata divină împotriva celor răi, din cauza faptelor lor lipsite de respect faţă de Dumnezeu şi din cauza lucrurile revoltătoare pe care le-au vorbit împotriva lui Dumnezeu (Iuda 14, 15). Au mai trecut apoi a mie de ani şi acea lume veche a ajuns la apogeul imoralităţii şi violenţei. Citim în Cuvîntul lui Dumnezeu: „Pămîntul s-a degradat sub privirile lui Dumnezeu iar pămîntul s-a umplut de violenţă. Astfel Dumnezeu a privit pămîntul şi iată că era degradat.” — Gen. 6:11, 12.

¹² Ce avea să facă Dumnezeu? Avea să pretindă răzbunare? Da! Dar chiar şi în această situaţie el şi-a aşezat în prim plan iubirea. De ce facem această afirmaţie? Pentru că în acea vreme exista o singură familie pe pămînt care făcea voinţa lui Dumnezeu. Aceasta era familia lui Noe, bărbatul care este numit în Biblie „un predicator al dreptăţii.” Impins de iubire, Iehova i-a poruncit lui Noe să construiască o arcă „pentru a–şi salva casa.” A urmat apoi potopul mondial care i-a şters din existenţă pe toţi contemporanii lui Noe (2 Pet. 2:5; Evr. 11:7). Astfel Dumnezeu a curăţat întregul pămînt de violenţa şi de imoralitatea care îl degradase, pentru a deveni iarăşi un loc potrivit în vederea înmulţirii familiilor umane. — Gen. 6:9, 22; 7:21–23; 8:15–17.

13. A fost oare lipsit de iubire Dumnezeu atunci cînd a nimicit Sodoma şi Gomora? De ce răspundeţi astfel?

¹³ Dar înclinaţiile păcătoase moştenite de la Adam au rămas în oameni astfel că în curînd indivizi lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu au început să manifeste din nou însuşiri rele (Ps. 51:5). Gîndiţi-vă de pildă la locuitorii Sodomei şi Gomorei care locuiau într-un ţinut care fusese odinioară „ca grădina lui Iehova.” Biblia ne spune că „oamenii Sodomei erau răi şi păcătuiau grav împotriva lui Iehova.” Ei erau homosexuali şi recurgeau la violenţă pentru a–şi satisface dorinţele senzuale (Gen. 13:10, 13; 19:4–11) Iehova, Dumnezeul iubirii s-a decis aşadar să distrugă acele oraşe pentru ca Avraam cel drept şi nepotul său Lot să nu mai aibă de suportat prezenţa acestor vecini nelegiuiţi. Geneza 18:25 ne spune că Iehova „Judecătorul întregului pămînt” a făcut „ceea ce este drept.” El le-a cruţat viaţa lui Lot şi celor două fiice ale sale dar a făcut să cadă o ploaie de foc şi de sulf asupra Sodomei şi Gomorei, purificînd astfel întregul ţinut. — Luca 17:29; Iuda 7.

14, 15. a) Erau oare nevinovaţi canaaniţii? b) A acţionat oare în mod drept Dumnezeu atunci cînd a adus asupra lor răzbunarea?

¹⁴ Cu ani mai tîrziu, Iehova a făcut ierăşi „ceea ce este drept,” dar de această dată în favoarea lui Israel, a poporului său, înlăturîndu-i pe canaaniţi din calea acestuia, adică din Ţara Promisă (Deut. 18:3–12). ’Dar, vor întreba unii, n-a fost oare un lucru nedrept să-i pedepsească pe acei canaaniţi nevinovaţi?’ ’Nevinovaţi’? Canaaniţii aceia erau cît se poate de vinovaţi! Ei deveniseră respingători prin practicarea unor acte sexuale necurate ca adulterul, încestul, homosexualitatea şi relaţiile sexuale cu animale. În adorarea falselor zeităţi ei îşi sacrificau copiii aruncîndu-i de vii în foc. De asemenea existau printre ei bărbaţi şi femei care practicau la temple prostituţia sacrăb. Îată de ce Dumnezeu le-a zis servitorilor săi: „Să nu deveniţi necuraţi prin nici unul dintre aceste lucruri, pentru că prin aceste lucruri au devenit necurate naţiunile pe care le izgonesc dinaintea voastră. În consecinţă ţara este necurată şi o voi pedepsi pentru vinovăţia ei, iar ţara îi va vărsa din gură pe locuitorii ei.” — Lev. 18:1–25.

¹⁵ Şi de data aceasta, tot din iubire faţă de poporul său, le-a poruncit Iehova israeliţilor să-i şteargă din existenţă pe acei răufăcători din Canaan. Modul lor de viaţă respingător constituia un pericol pentru poporul său. După cum spune Biblia, acel mod de viaţă era „ceva detestabil în ochii lui Iehova.” Aşadar pe bună dreptate şi-a revărsat Dumnezeu răzbunarea asupra lor. — Psalm 106:34–40; Deut. 18:12.

16. Cum a dat Dumnezeu dovadă de iubire şi de răbdare faţă de Israel?

¹⁶ Să vorbim acum despre atitudinea lui Iehova faţă de poporul său Israel. Iehova a manifestat faţă de poporul său o iubire plină de căldură, o iubire pe care Moise a descris-i prin aceste frumoase cuvinte din Deut. 32:11, 12: „Aşa cum vulturul îşi trezeşte cuibul, planează deasupra puilor săi, îşi întinde aripile, îi ia şi îi poartă pe penele sale, tot astfel numai singur Iehova l-a condus fără încetare şi n-a existat nici un dumnezeu străin alături de el.” Dar vai! Cu timpul s-au strecurat în închinarea la Iehova dumnezei străini. Astfel Dumnezeu, care declarase că se va răzbuna pe adversarii lor, s-a văzut constrîns să-şi reverse răzbunarea asupra propriului său popor. Dar cîtă răbdare a manifestat Iehova faţă de Israel! El a suportat vreme de 900 de ani conduita lor rebelă şi le-a întins mîna sa îndurătoare. El a declarat: „Eu nu mă bucur de moartea celui rău, ci mai degrabă mă bucur să văd că cel rău se întoarce de la calea lui şi că rămîne în viaţă. Intoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre rele, căci de ce să muriţi voi, o, casa lui Israel?” — Ezech. 33:11.

17. a) Ce avertisment i-a dat Dumnezeu lui Israel? b) Cum a echilibrat Dumnezeu răzbunarea sa prin iubire atunci cînd s-a răzbunat asupra lui Israel?

¹⁷ Dumnezeu şi-a avertizat de multe ori poporul cu privire la consecinţele nefaste pe care avea să le suporte din cauza idolatriei, a imoralităţii şi a vărsării de sînge nevinovat. Dar în cele din urmă el s-a văzut constrîns să aducă asupra lui Israel răzbunarea. De aceea el i-a permis lui Nabucodonosor, regele Babilonului, să distrugă Ierusalimul şi templul şi să-i ducă pe supravieţuitori în Babilon. Însă după 70 de ani de la acel eveniment, Iehova a provocat căderea Babilonului pentru ca o rămăşiţă israelită, animată de sentimente de recunoştinţă, să se poată întoarce în propria-i ţară şi să poată relua acolo practicarea închinării curate. — 2 Regi 24:3, 4; 2 Cron. 36:12–21; Ezra 1:1–3; Evr. 12:6.

Iubirea şi răzbunarea în învăţătura lui Isus

18. Ce a spus Isus cu privire la: a) iubirea lui Dumnezeu şi b) răzbunarea lui?

¹⁸ Ce a avut de spus Isus Cristos cu privire la această problemă a iubirii şi răzbunării lui Dumnezeu? El a vorbit în termeni plini de căldură despre iubirea Tatălui său: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea [oamenilor] încît l-a dat pe unicul său Fiu, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă eternă” (Ioan 3:16). Dar a ezitat el oare să vorbească despre răzbunarea lui Dumnezeu? Nici vorbă! Ca şi Tatăl său, el ’a iubit dreptatea şi a urît nelegiuirea.’ Isus a urît mai ales nelegiuirea şi vinovăţia de sînge a conducătorilor religioşi (Evr. 1:9; Psalm 11:5, 7). Fiul lui Dumnezeu nu atenua niciodată forţa cuvintelor sale atunci cînd vorbea despre membrii clerului din vremea sa şi nici atunci cînd li se adresa direct. În Predica sa de pe munte el i-a calificat de trei ori drept „ipocriţi” (Mat. 6:2, 5, 16). El le-a spus acelor membri ai clerului: „Voi sînteţi de la Tatăl vostru Diavolul,” dezvăluindu-le astfel identitatea de „sămînţă a şarpelui” (Ioan 8:44; Gen. 3:15). Apoi, înainte cu trei zile de a fi ucis, el i-a denunţat în mod public pe acei conducători religioşi iudei prin cuvintele: „Şerpi, pui de vipere, cum veţi fugi de pedeapsa Gheenei?” — Mat. 23:13–33.

19. a) De ce se poate că atitudinea şi mesajul de avertizare al lui Isus erau pătrunse de iubire? b) Ce a făcut Iehova în mod pe deplin drept?

¹⁹ A însemnat oare faptul acesta că Isus era lipsit de iubire? Cîtuşi de puţin, căci deşi ştia că iudeii erau pe punctul de a-l ucide, agravîndu–şi încă şi mai mult vinovăţia lor de sînge, el a continuat să spună în Matei cap. 23: „Ierusalime, Ierusalime, oraş care-l ucide pe profeţi şi-i omoară cu pietre pe cei trimişi la el, — de cîte ori n-am vrut să-i adun pe copiii tăi cum îşi adună găina puii sub aripi! Dar voi n-aţi vrut. Iată că vă este abandonată casa” (Mat. 23:37, 38; Fapte 3:13–15). 37 de ani mai tîrziu armatele romane au devastat Ierusalimul şi i-au distrus templul. Acesta a fost un dezastru care a însemnat moartea a 1 100 000 de rebeli. Atunci cuvintele profetice ale lui Isus şi-au primit întreaga lor semnificaţie. Dumnezeu s-a răzbunat în mod pe deplin drept!

20. Ce spune Isaia 61:1, 2 în legătură cu iubirea şi răzbunarea lui Dumnezeu?

²⁰ Cu secole mai înainte, profetul Isaia care fusese ucis în Ierusalimul antic a rostit următoarele cuvinte: „Spiritul Domnului Suveran Iehova este asupra mea, căci Iehova m-a uns să le spun celor umili o veste bună [. . .]; să proclam anul de bunăvoinţă din partea lui Iehova şi ziua de răzbunare din partea Dumnezeu nostru; să-i mîngîi pe toţi cei care sînt în doliu.” — Is. 61:1, 2.

21. a) Din ce motiv a citat Isus parţial pe Isaia 61:1, 2? b) Ce întrebare se ridică în legătură cu Isaia 2:2–5?

²¹ La începutul serviciului său de pe pămînt, Isus a citat parţial această profeţie şi şi-a aplicat-o lui însuşi în calitate de principalul Uns al lui Iehova (Luca 4:18–21). Dar cu această ocazie el nu a citat cuvintele referitoare la ziua de răzbunare a lui Dumnezeu. De ce nu oare? Pentru că, evident, accentul principal asupra proclamării zilei de răzbunare a lui Dumnezeu avea să se pună abia „în perioada finală a zilelor” menţionată la Isaia cap. 2. Am ajuns noi oare în acea epocă?

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 20]

„CE multe sînt lucrările tale, o, Iehova! Tu le-ai făcut pe toate cu înţelepciune. Pămîntul este plin de lucrurile pe care le-ai dat tu la iveală. [. . .] Binecuvîntează-l pe Iehova, o, sufletul meu. Lăudaţi-l pe Iehova!” — Ps. 104:24, 25.

[Chenarul de la pagina 21]

CEA MAI MARE DOVADĂ DE IUBIRE A LUI DUMNEZEU

Pentru că Dumnezeu a iubit profund omenirea el a fost dispus să sacrifice bunul său cel mai de preţ, pe cel mai intim tovarăş al său, pe acela care era „maestrul de lucrări” în opera de creaţie, pe acela de care se bucura în mod deosebit, zi de zi.” El a fost pregătit să-l trimită pe Fiul său ceresc întîi născut pe acest pămînt, să suporte toate reproşurile, toate jignirile şi toate cruzimile pe care Diavolul şi cei amăgiţi de acesta aveau să le îngrămădească asupra lui. Fiul avea să dovedească faptul că în calitatea sa de om perfect putea să susţină suveranitatea lui Dumnezeu în cele mai aspre încercări, ba chiar şi în faţa morţii. În afară de aceasta el avea să-şi dea în felul acesta „sufletul ca preţ de răscumpărare” în folosul multor oameni care erau copleşiţi sub povara păcatului dar care aveau să exercite credinţă în el (Prov. 8:30; Mat. 20:28). De aceea Isus a putut să spună despre discipolii săi asemănători oilor atît din „turma mică” cît şi dintre „alte oi”: „Eu le dau viaţă eternă şi ele nu vor fi distruse nicidecum.” Cei mai mulţi dintre ei vor primi acea viaţă eternă după ce vor fi înviaţi din morţi (Luca 12:32; Ioan 10:16, 28; 5:28, 29). Ce favoare nemeritată pentru omenirea neputincioasă! Dacă respingem această măsură plină de iubirea noi merităm într-adevăr să suferim mînia răzbunării lui Dumnezeu!

[Chenarul de la pagina 22]

VIAŢA NOASTRA DEPINDE DE ACEASTA

Cei mai mulţi oameni se nasc într-o religie. Dar înseamnă aceasta că ei se închină adevăratului Dumnezeu? Nu este ea oare, mai degrabă, o religie moştenită? Dar viaţa noastră depinde de faptul de a-l ’cunoaşte pe Dumnezeu şi de a asculta vestea bună despre Domnul Isus,’ pe care l-a trimis el ca preţ de răscumpărare pentru noi de sub păcat şi moarte (2 Tes. 1:8; Mar. 10:45). Este cît se poate de lipede faptul că lumea din jurul nostru nu-l „cunoaşte pe Dumnezeu.” Biblia declară deschis că nu există decît „un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor” (Ef. 4:6). Insă omenirea este divizată în ce priveşte închinarea căci sînt adoraţi o mulţime de dumnezei. Astfel există divinităţile Buda, vechile divinităţi ale şintoismului şi confucianismului, Allah al musulmanilor, apoi Brahma, Vişnu şi Şiva — trinitatea hindusă — precum şi trinitatea creştinătăţii constituită din Tatăl, Fiul şi „Sfîntul Duh.” Numeroşi oameni li se închină chiar unor personalităţi humane proeminente fie ele în viaţă sau nu, cum sînt stelele „rock-ului,” eroii sportivi, conducătorii revoluţionari.

[Chenarul de la pagina 23]

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE ÎN CANAAN

„Canaaniţii îşi adorau zeităţile dedîndu-se în prezenţa lor la acte imorale privite drept ritualuri religioase: apoi ei îşi ucideau primii născuţi drept jertfe aduse aceloraşi divinităţi. Se pare că pămîntul Canaanului devenise în mare parte un fel de Sodomă şi Gomoră la scară naţională. [. . .] Aveau oare dreptul să existe multă vreme o civilizaţie atît de abjectă şi de crudă? [. . .] Arheologii care fac săpături în ruinele oraşelor canaanite se miră că Dumnezeu nu i-a distrus mai devreme.” — „Halley’s Bible Handbook,” H. H. Halley, p. 161.

[Chenarul de la pagina 24]

IEHOVA DĂ DOVADĂ DE O MARE ÎNDURARE

Chiar şi atunci cînd i-a disciplinat în mod sever pe israeliţii rebeli, Iehova le-a întins o mînă îndurătoare, spunîndu-le prin gura profetului său Ieremia: „Iehova nu va respinge pe timp nedefinit. Căci deşi a cauzat mîhnire el va arăta în mod sigur şi îndurare, potrivit abundenţei bunătăţii sale iubitoare. Căci nu din inimă i-a mîhnit el şi i-a întristat pe fiii oamenilor.” — Plîng. 3:31–33.