Sfinţească–se numele lui Dumnezeu

“Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească–se numele tău“ — Mat. 6:9.

1. Pentru ce trebuie să ne rugăm noi, ca fiind de primă importanţă?

ORICINE pretinde că este creştin, a citit sau a auzit rugăciunea pe care Isus a dat–o ca model, cînd ucenicii i–au zis: „Doamne, învaţă–ne să ne rugăm.“ Ca punct de primă importanţă, Isus a declarat: „Tată, să se sfinţească numele tău“. Luca 11:1, 2.

2. Ce înseamnă Numele lui Iehova?

² Dintre toate numele din univers, numele Tatălui, Iehova, excelează în strălucire, demnitate şi reputaţie. Nu numai că el este Creatorul atotputernic şi cu cunoştinţă nelimitată, exercitînd o justiţie perfectă, ci chiar mai mult decît atît, bunătatea iubitoare şi mila sa îi fac numele să merite cea mai mare onoare şi laudă, da, veneraţie. Cînd Moise a cerut să vadă gloria lui Dumnezeu, el a fost îndrumat să meargă pe Muntele Sinai, iar „Iehova s–a coborît în nor, a stătut acolo lîngă el şi a rostit numele lui Iehova. Si Iehova a trecut pe dinaintea feţei lui şi a declarat: ‘Iehova, un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie şi bogat în bunătate iubitoare şi adevăr, păstrînd bunătatea iubitoare pentru mii, iertînd greşala, infracţiunea şi păcatul, dar care nu va da scutire de pedeapsă, aducînd pedeapsă pentru greşelile taţilor asupra fiilor şi asupra nepoţilor, asupra celei de a treia generaţie şi asupra celei de a patra generaţie“ — Ex. 33:18–23; 34:4–7.

3. Care sînt calităţile predominente ale lui Dumnezeu şi pentru ce zice el că nu va lăsa nepedepsit pe cel vinovat?

³ Iubirea şi îndurarea lui Iehova sînt arătate aici a fi printre calităţile sale predominante. Dar cel Preaînalt nu va lăsa pe răufăcător să preschimbe îndurarea sa într–o scuză pentru continua sa destrăbălare. Altfel, el n–ar putea să guverneze universul pentru binele acelora care doresc să facă ce este drept. Unul din apostolii lui Christos atrage atenţia asupra anumitor oameni: „Fiindcă n–au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i–a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite, plini cum erau cu toată nedreptatea“ (Rom. 1:28, 29). Felul lor de viaţă cu idolatriile şi moravurile ei uşoare, a avut, fireşte, repercursiuni asupra urmaşilor lor Rom. 1:21–23. Dar chiar aceşti copii pot primi mila lui Dumnezeu dacă se întorc la el pentru ajutor. — Ezec. 18:21, 22.

TELUL VIETII NOASTRE

4. Din ce ar trebui să ne facem noi, ca Martori ai lui Iehova, adevărata noastră comoară, şi cu ce să ne mîndrim?

⁴ Pentru noi oamenii, aşadar, Iehova descrie ce ar trebui să fie adevărata noastră comoară. El zice: „Să nu se laude înţeleptul cu înţelepciunea sa şi să nu se laude cel puternic cu puterea sa, să nu se laude cel bogat cu bogăţia sa. Ci, cel ce se laudă, să se laude cu un singur lucru, că are pricepere şi că mă cunoaşte că eu sînt Iehova, acela care exercită bunătate iubitoare, judecată şi dreptate pe pămînt; căci în aceste lucruri îmi găsesc eu plăcerea. Ier. 9:23, 24.

5. Cum a păstrat Isus sfinţirea numelui lui Iehova pe primul loc în inima sa?

⁵ Aşadar, numele lui Iehova şi tot ceea ce înseamnă el trebuie să fie cel mai înălţat în inimile noastre. Cînd Isus era pe pămînt, lucrurile care îl mîhneau cel mai mult erau ocările aduse asupra numelui lui Dumnezeu, mai cu seamă de către propriul popor al lui Dumnezeu, evreii. El a zis: „Fac întotdeauna ceea ce–i este plăcut lui [Dumnezeu]“ (Ioan 8:29) In încercarea sa grea din grădina Ghetsimani, cea mai mare problemă pentru el nu era că trebuia să moară. El a venit pe pămînt, fiind născut ca om tocmai pentru scopul unei morţi de sacrificiu şi el a mers fără abatere spre această ţintă. Dar ceea ce a pus o asemenea greutate pe el în această ultimă noapte dinaintea morţii sale era ruşinea pe care moartea sa, sub acuza de blasfemie împotriva lui Dumnezeu, ar aduce–o asupra numelui lui Iehova — el Fiul şi reprezentantul lui Dumnezeu, murind în acest mod ruşinos înaintea întregii lumi. Despre el era scris: „Ocările celor ce te ocărau pe tine au căzut asupra mea“ Rom. 15:3.

6. Aşa cum a fost arătat de apostolul Pavel, cum trebuie să ne afecteze pe noi, în calitate de creştini, declaraţia din Romani 15:3?

⁶ Apostolul Pavel foloseşte această declaraţie pentru a–i încuraja pe creştini să aibă în minte altceva decît a–şi plăcea lor înşişi — să fie dispuşi să se expună pentru a–i ajuta pe alţii (Rom. 15:1, 2). Acesta era lucrul pentru care Christos a trăit şi a murit, preluînd asupra sa toate ocările, aşa încît oamenii să poată avea un punct de vedere corect asupra Tatălui său, să–l cunoască şi să–l laude pe Dumnezeu. Adresîndu–se creştinilor, Pavel zice: „Să aveţi printre voi aceleaşi simţăminte pe care le avea Christos Isus; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos“, — Rom. 15:5, 6.

IN FATA PERSOANELOR APROPIATE SI INDEPARTATE

7. Cum poate creştinul să sfinţească numele lui Dumnezeu (a) în particular, (b) în familia sa şi (c) în adunare?

⁷ Cum poate creştinul peste care a fost chemat numele lui Iehova, să fie sigur că sfinţeşte întotdeauna numele lui Dumnezeu? Desigur, el face aceasta chiar în particular, considerînd sacru numele lui Dumnezeu în mintea şi inima sa. El face aceasta în familia sa, vorbind despre lucruri corecte, arătînd un interes iubitor pentru fiecare membru şi dezvăluind calităţile pe care Dumnezeu le arată faţă de familia sa. Faţă de fraţii săi din adunarea creştină, el sfinţeşte numele lui Dumnezeu ajutîndu–i cu orice ocazie şi purtînd slăbiciunile acelora care spiritual nu sînt aşa de tari ca el. (Gal. 6:10) Deoarece numele lui Iehova este chemat peste el, el ştie că ceea ce zice şi face se va reflecta asupra numelui divin.

8. Cum poate o persoană să sfinţească numele lui Dumnezeu în ochii celor dinafară şi ce atitudine divină trebuie să aibă?

⁸ Cum sfinţeşte el numele lui Dumnezeu în ochii oamenilor din afară? Imitîndu–l pe Dumnezeu şi permiţînd altora să cunoască pentru ce face el aceasta. Astfel, el trebuie să–i iubească chiar aşa cum îi iubeşte Dumnezeu. Dumnezeu putea să privească la întreaga omenire ca la nişte păcătoşi nedemni, egoişti, dezgustători. El putea, pe drept, să fi manifestat pur şi simplu un sentiment de superioritate, dispreţuind starea lor de impuritate şi degradare, stupiditatea lor şi practicile lor proteşti. Cu toate acestea, Dumnezeu n–a luat această poziţie. El a văzut aceste lucruri care nu i–au plăcut. Dar „Dumnezeu a iubit atît de mult lumea, încît a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16). Si Christos a murit pentru noi „în timp ce noi eram încă slabi, . . . în timp ce eram încă păcătoşi, . . . pe cînd eram duşmani“ — Rom. 5:6–10.

9. Cum poate creştinul să sfinţească numele lui Dumnezeu, cînd vorbeşte cu alţii care nu sînt în adevăr?

⁹ Una din cele mai directe căi de sfinţire a numelui lui Dumnezeu este povestirea despre îngrijirea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc prin Christos. Vorbind oamenilor, fie că par interesaţi, fie că nu, creştinul trebuie întotdeauna să ţină în minte sfinţirea numelui lui Iehova. Aceasta înseamnă că vorbirea şi comportarea noastră trebuie să fie de natură să încurajeze persoana, dacă este posibil, să aibă un punct de vedere mai prietenos faţă de Dumnezeu. Ar trebui să nu uităm că căruia îi vorbim nu priveşte problemele în lumina în care le vedem noi. El observă mai uşor amabilitatea noastră şi atitudinea noastră sinceră, binevoitoare, săritoare decît cuvintele noastre. Dacă nu vede aceste lucruri, nu va asculta nici la ceea ce spunem noi.

10. Vorbind cu cei dinafară, ce am dori să evităm şi ce să accentuăm?

¹⁰ In consecinţă, vizitîndu–i pe oameni din casă în casă, facem bine să avem o formă de reprezentare pozitivă. A condamna ceea ce crede gazda sau lucrurile pe care le practică, nu–l va ajuta. Noi trebuie să–l ajutăm să vadă că ceea ce–i prezentăm în numele lui Iehova este bun. Trebuie să–i dea impresia unui lucru mai bun sau care–l va ajuta, nu să–l condamne.

11. (a) Trebuie să credem că, deoarece avem adevărul, sîntem mai buni decît oamenii dinafara adunării? (b) Ce zice apostolul Pavel în ce priveşte scopul comportării lui Christos cu el, cînd era un asemenea păcătos?

¹¹ De asemenea, atitudinea noastră faţă de el şi faţă de toate persoanele din lume, ar trebui să fie atitudinea manifestată de apostolul Pavel. Măcar că era favorizat prin faptul că avea adevărul, el nu s–a considerat personal mai bun, ca creatură umană imperfectă, decît aceia cărora le propovăduia. El a zis: „Stiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun“ (Rom. 7:18). El a spus asociatului său Timotei: „Ii mulţumesc lui Christos Isus, Domnul nostru, care m–a întărit, că m–a socotit vrednic de încredere şi m–a pus în serviciul lui, măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi un batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucrăm din neştiinţă în necredinţă! Dar bunătatea nemeritată a Domnului nostru s–a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în legătură cu Christos Isus. Adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul care zice: Christos Isus a venit în lume ca să–i salveze pe cei păcătoşi. Dintre aceştia cel dintîi sînt eu. Dar motivul pentru care am căpătat îndurare, este ca Isus Christos să se arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga lui răbdare, ca o pildă celor ce intenţionează să–şi pună credinţa în el pentru viaţa veşnică“. — 1 Tim. 1:12–16.

INAINTEA RUDENIILOR

12. Care ar putea să fie situaţia într–o familie, cînd un membru devine Martor al lui Iehova?

¹² O uşă largă care este deschisă celor mai mulţi dintre noi pentru sfinţirea numelui lui Iehova, este în legătură cu rudeniile noastre care nu sînt Martori ai lui Iehova. Am putea fi sinceri prin prezentarea adevărului, dar am putea să nu avem consideraţia recomandabilă pentru rudele noastre care nu cunosc sau nu percep şi nu acceptă problemele referitoare la Biblie aşa ca noi.

13. Ce cale ar putea să aplice o soţie, de exemplu cînd vine la cunoştinţa adevărului înaintea soţului şi rudelor ei?

¹³ De exemplu, o soţie ar putea să ajungă la o cunoştinţă a adevărului şi ar putea să discearnă că unele practici dinainte ale ei, ale soţului ei şi ale rudelor sînt rele. Soţul şi rudele ei, probabil, au s–o privească ca fanatică, dacă încearcă să–şi impună ideile ei. Ea ar putea să le spună pe faţă că toate aceste practici, cum ar fi observarea anumitor sărbători, sînt rele, şi prin aceasta să–i facă, probabil, să n–o mai asculte. Care ar putea fi calea mai bună?

14. Care este atitudinea şi actiunea corectă unui Martor al lui Iehova faţă de rudele sale care nu sînt în adevăr?

¹⁴ Exercită răbdare, consideraţie şi pătrundere! Gîndeşte–te la timpul pe care–l petreci vizitînd străini la uşile lor, la timpul pe care–l întrebuinţezi studiind cu ei, ajutîndu–i cu grijă să aibă o temelie bună, înainte de a–i face să–şi schimbe căile, tovărăşiile, etc. Astfel, pentru ce să te precipiţi să încerci să–ţi impui punctul de vedere rudelor tale? Inainte de a–ţi întrerupe tovărăşia cu ele sau de le determina să se retragă de la tine, pentru ce să nu priveşti problema ca fiind o cale reală de a–i servi lui Dumnezeu, în timp ce eşti încă tot aşa de prietenos, amabil, serviabil şi binevoitor ca întotdeauna? In acest mod vei arăta atributele lui Dumnezeu şi sfinţirea numelui său în aşa fel, încît atunci cînd ai o ocazie de a le atrage atenţia asupra lucrurilor bune ale îngrijirilor lui Dumnezeu, ar putea să fie dispuşi să–ţi dea ascultare, văzînd calităţile lui Dumnezeu în tine.

EVITA DE A TE GINDI PREA MULT LA TINE INSUTI

15, 16. Pe ce cale a necredinţei a apucat Moise în pustia Tin?

¹⁵ Cu privire la aceia care nu sînt în adevăr, ca şi cu fraţii noştri creştini, trebuie să ne gîndim întotdeauna, mai întîi: pun eu, prin ceea ce fac sau intenţionez să fac, sfinţirea lui Dumnezeu pe primul loc? Este uşor să devii nerăbdător şi iritat sau mulţumit de sine, uitînd să te încrezi pe deplin în Iehova. Aceasta este o cale nechibzuită. Moise a făcut odată această greşeală regretabilă. Israeliţii erau foarte revoltaţi şi nemulţumiţi faţă de Moise. In pustia Tin ei au început să se certe cu Moise, fîindcă nu aveau apă. Iehova i–a spus lui Moise să vorbească către colţul stîncii muntelui să dea apă. Dar Moise a zis poporului: „Ascultaţi acum, răsculaţilor! Vă vom scoate noi apă din această stîncă? In loc de a vorbi stîncii, el a lovit–o de două ori după ce a atras atenţia asupra sa însuşi şi a numit poporul „răsculaţi“, şi a ieşit apă. — Num. 20:1, 2, 7–11.

¹⁶ Moise a reuşit să obţină apă pentru popor. Dar ce a zis Iehova? „Pentru că n–aţi crezut în mine, ca să mă sfinţiţi înaintea ochilor fiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care am hotărît să i–o dau“. — Num. 20:12.

A DEVENI ASOCIAT LA VESTEA BUNA

17. (a) Le datorăm noi ceva, ca Martori ai lui Iehova, oamenilor din afară? (b) Analizează ce a zis apostolul Pavel la 1 Corinteni 9:19–27, şi aplică principiul la Martorii lui Iehova.

¹⁷ Dumnezeu, favorizîndu–ne cu o cunoştinţă a adevărului, ne–a obligat în realitate faţă de oamenii dinafară, precum şi faţă de fraţii noştri. Apostolul Pavel a exprimat acest lucru către creştinii din Roma în felul următor: „Eu sînt dator şi grecilor şi barbarilor [străinilor], şi celor înţelepţi şi celor fără judecată [needucaţi]. Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o dorinţă vie să vă vestesc vestea bună vouă celor din Roma“. (Rom. 1:14, 15). Pavel a zis, de asemenea: „Căci, măcar că sînt liber faţă de toţi, m–am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi. Cu evreii m–am făcut ca un evreu, ca să cîştig pe evrei; cu cei ce sînt sub lege m–am făcut ca şi cînd aş fi fost sub lege, măcar că nu sînt sub lege, ca să cîştig pe cei ce sînt sub lege; cu cei ce sînt fără lege, m–am făcut ca şi cînd aş fi fost fără lege, măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt sub legea lui Christos, ca să cîştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M–am făcut orice pentru toţi ca, oricum, să–i salvez pe unii din ei. Fac totul pentru vestea bună ca să pot deveni asociat la ea împreună cu alţii“. Pavel n–a dorit să fie lepădat şi să piardă binecuvîntările „veştii bune“ după ce propovăduise altora. — 1 Cor. 9:19–27.

18. Cum putem urma rugăciunea noastră ca să ‘se sfinţească numele lui Dumnezeu’?

¹⁸ In consecinţă, cînd ne rugăm: „Tatăl nostru, sfinţească–se numele tău“, cerem de fapt lui Dumnezeu să ne ajute să punem toate celelalte lucruri la o parte în aşa fel încît ceea ce facem să glorifice întotdeauna numele său şi să–l facă să fie menţinut sacru. Vom urmări, atunci, rugăciunea noastră, căutînd să nu punem în faţa altora ceva prin care să–i scandalizăm în căutarea lor după adevăr. Vom veghea să fim mai iubitori şi mai puţini critici. Vom ţine minte totdeauna că obiectivul nostru nu este să judecăm, ci să ‘devenim asociaţi la vestea bună şi la binecuvîntările ei’ împreună cu alţii.