EȚION-GHEBER

Ețion-Gheberul este menționat prima dată în Biblie ca fiind unul dintre locurile unde au campat israeliții spre sfârșitul celor 40 de ani de peregrinare prin pustiu. Următorul loc de campare a fost la Cades, în pustiul Țin (Nu 33:35, 36). De aici, israeliții au trimis mesageri la regele Edomului ca să-i ceară permisiunea să treacă prin țara lui, însă el le-a refuzat cererea (Nu 20:14-22). Moise a relatat ulterior: „Am trecut deci, îndepărtându-ne de frații noștri, fiii lui Esau, care locuiesc în Seir, de drumul Arabei, de Elat și de Ețion-Gheber” (De 2:8). În alte versete se arată că atât Elatul (Elotul), cât și Ețion-Gheberul se aflau pe țărmul Mării Roșii, din câte se pare în capătul golfului Aqaba (brațul nord-estic al Mării Roșii) (1Re 9:26; 2Cr 8:17).

Descrierea din Deuteronomul 2:8 este în armonie cu ceea ce se spune într-o relatare anterioară, în Numerele 21:4. Aici se arată că israeliții și-au continuat „călătoria de la muntele Hor [unde a murit Aaron] pe drumul Mării Roșii, ca să ocolească țara Edomului”. Unii erudiți sugerează că israeliții, după ce au plecat de la muntele Hor, au luat-o spre capătul sudic al Mării Moarte și au urcat prin valea torențială Zered (granița dintre Edom și Moab). Mulți alții însă sunt de părere că versetele menționate anterior lasă să se înțeleagă că, pentru a evita centrul Edomului, israeliții au urmat un traseu mai ocolit, care i-a dus înapoi „pe drumul Mării Roșii” și deci în regiunea Ețion-Gheberului. Ei sugerează că israeliții au mers spre sud, spre golful Aqaba, și că, după ce au ajuns într-un punct la nord de Ețion-Gheber, au luat-o probabil spre N-E prin Wadi Yatm, ocolind astfel extremitatea sudică a lanțului muntos din sudul Edomului.

În timpul domniei lui Solomon. Următoarea mențiune a Ețion-Gheberului o întâlnim după mai bine de 400 de ani, în timpul domniei lui Solomon (1037–998 î.e.n.). În această localitate situată în golf, Solomon a construit și a lansat la apă o flotă navală cu echipaj mixt feniciano-iudeu. Solomon a colaborat la acest proiect cu Hiram, regele fenician al Tirului, și el foarte activ în domeniul naval (1Re 9:26-28; 10:11). Aproximativ un secol mai târziu, regele Iosafat (936 – c. 911 î.e.n.) a încercat să revigoreze industria navală cu centrul la Ețion-Gheber, dar, așa cum prezisese Iehova, n-a reușit, corăbiile lui suferind naufragiu (1Re 22:48, 49; 2Cr 20:36, 37).

Demn de remarcat este că atât pe vremea lui Solomon, cât și pe vremea lui Iosafat unele corăbii trebuiau să ajungă nu numai la Ofir, ci și la Tarsis (2Cr 9:21; 20:36, 37). Întrucât există dovezi clare că Tarsisul se afla în Spania, unii au pus la îndoială faptul că vasele ce porneau din Ețion-Gheber puteau face în acele vremuri o călătorie atât de lungă. În această privință, vezi articolul TARSIS (nr. 4), unde se menționează posibila existență a unui canal între Nil și Marea Roșie. Existența unui astfel de canal ar putea explica și cum a fost posibil ca regele Hiram să-i trimită lui Solomon la Ețion-Gheber și la Elot (Elat) nu numai oameni, ci și „corăbii” (2Cr 8:17, 18). O altă explicație sugerată este că acele corăbii erau trimise într-un loc de pe coasta Filistiei, acolo erau dezasamblate, după care erau transportate pe uscat până la golful Aqaba, unde erau reasamblate. Cei ce susțin acest punct de vedere aduc ca argument faptul că și cruciații au procedat mai târziu în mod asemănător. Indiferent de ruta folosită – un canal între Nil și Marea Roșie sau o rută terestră –, cel puțin lemnul corăbiilor era adus foarte probabil din alte locuri, întrucât în regiunea Ețion-Gheberului existau doar palmieri, nu și copaci ce puteau fi folosiți la construirea de corăbii.

Localizare. Locul unde s-a aflat Ețion-Gheberul nu poate fi identificat cu certitudine. Majoritatea erudiților consideră că cea mai plauzibilă este identificarea cu Tell el-Kheleifeh (ʽEzyon Gever), aflat la circa 500 m de golful Aqaba și la peste 3 km N-V de actualul oraș ʽAqaba. În urma săpăturilor arheologice, aici s-au descoperit vestigii ale unor așezări din cinci perioade importante; se presupune că cele mai vechi vestigii datează din epoca lui Solomon. Întrucât nu s-a descoperit nimic care să dateze dintr-o perioadă anterioară și deci nimic din perioada Exodului, unii consideră că Ețion-Gheberul din zilele lui Moise fie se afla în alt loc, fie a dispărut fără urmă, construcțiile din acea vreme fiind simple structuri din cărămizi de lut (chirpici).

Depozit. În urma săpăturilor arheologice, la Tell el-Kheleifeh s-au găsit părți dintr-o poartă masivă a orașului, precum și o construcție pe care arheologii s-au grăbit să o catalogheze drept unitate industrială pentru extragerea și topirea cuprului și pe care au datat-o ca fiind de pe vremea lui Solomon. Ulterior arheologii au recunoscut că această interpretare a fost greșită. Deși, fără îndoială, în zonă se prelucra cuprul, arheologii consideră acum că acea construcție a fost un mare depozit. În Ețion-Gheber, aflat la întretăierea unor importante rute comerciale maritime și terestre, un astfel de depozit fortificat ar fi fost util pentru păstrarea aurului, a pietrelor prețioase și a lemnului de almug aduse din Ofir, până când aceste mărfuri aveau să fie transportate la destinație cu caravanele (1Re 9:26; 10:11, 12). Pentru mai multe detalii, vezi ARHEOLOGIE (Palestina și Siria).