Forţa care ruinează a geloziei
GELOZIA poate fi un gen de rîvnă pentru ceea ce este drept. Iehova Dumnezeu, de exemplu, depune zel pentru numele său bun, şi acelaşi lucru îl fac şi servii lui predaţi (Exodul 34:14; I Regii 19:10, 14; Ezechiel 39:25). În cea mai mare parte, gelozia se poate pune totuşi pe seama unor motive rele, sau ea este îndreptată pe o cale greşită. O persoană geloasă poate bănui fără motiv pe alţii, sau să se supere de faptul că alţii sînt stimaţi, la gîndul că aceasta i-ar reveni numai lui.
Gelozia, este prin urmare, în general, o forţă care ruinează. Ea nu numai că poate răpi mulţumirea, ci poate aţîţa, în plus, supărarea şi mînia. Medicii au constatat că gelozia poate fi o pornire sentimentală foarte vătămătoare. Gelozia poate duce chiar la nopţi fără somn, şi poate provoca vomitări, deranjamente la stomac şi un mare număr de alte boli. Chestiunea se prezintă aşa după cum spune Biblia: „Gelozia (...) este putreziciune pentru oase.“ — Proverbele 14:30.
O asemenea gelozie poate distruge chiar şi cea mai bună prietenie. Aceasta s-a văzut în cazul lui Saul, regele lui Israel, şi ale lui David, supusul său credincios.
Saul a fost impresionat de faptul că David a înaintat curajos împotriva uriaşului filistin Goliat, învingîndu-l cu ajutorul unei praştii ciobăneşti. Ca urmare, el l-a făcut pe David comandantul oamenilor de război. În această funcţie, David a sprijinit loial regalitatea lui Saul şi a repurtat nenumărate victorii asupra filistenilor. În cele din urmă, David a fost glorificat în cîntări mai mult decît regele Saul. Cînd femeile israelite i-au întîmpinat dansînd pe războinicii care se întorceau victorioşi, ele cîntau: „Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.“ Saul s-a mîniat foarte tare din pricină că, după părerea lui, cinstea care revenea regelui era atribuită lui David. Aceasta a dus la faptul ca Saul să-l privească cu suspiciune pe David — ca pe un rival care aspiră la tron — I Samuel 17:57, 58; 18:5–9.
Relaţia bună care existase înainte între Saul şi David s-a năruit. Deşi Saul nu avea nici motiv de bănuială, el nu a mai avut încredere în David. A fost covîrşit de ideea că David ar constitui o primejdie pentru regalitatea lui. Saul a fost decis să-l omoare pe David. Şi astfel David a fost nevoit să trăiască mereu în fugă dinaintea lui Saul, ca să-şi scape viaţa. — I Samuel 18:10, 25; 19:9–12.
Acel fel de gelozie pe care l-a manifestat Saul faţă de David, poate fi evitată. Cum? Luînd seama cu grijă să nu fim prea sensibili în ce priveşte funcţia, capacităţile sau reputaţia. Dacă cineva este lăudat în prezenţa noastră, să nu ne gîndim că prin aceasta s-ar urmări să ne micşoreze meritele. Chiar dacă prin aceste exprimări le este atribuită altora o iscusinţă mai mare decît nouă înşine, după cum au făcut femeile din cazul lui David, să nu uităm că multe lucruri sînt spuse fără răutate, nu cu intenţia de a face comparaţii. Îndeosebi exprimările care sînt stîrnite printr-un acces momentan de mînie, nu pot fi înţelese fără considerarea împrejurărilor intime şi nu trebuie luate ca o judecată critică a unei persoane. De aceea, ar fi într-adevăr regretabil ca cineva să se mînie pe altul pe baza unor asemenea exprimări.
Biblia arată că dragostea este necesară pentru a obţine stăpînirea asupra sentimentului geloziei. În Scripturi citim: „Dragostea nu este geloasă“ (I Corinteni 13:4). Cine înclină să fie bănuitor faţă de alţii sau să se mînie pe ei fiindcă li s-a acordat recunoaştere, ar face bine să cunoască mai bine persoanele respective pe care este gelos. Ar trebui să se străduiască să vadă însuşirile lor bune şi să preţuiască ceea ce fac. El ar trebui să recunoască de bunăvoie că celui ce merită cinstea, i se acordă cinste, în loc să creadă că alţii ar vrea să micşoreze meritele lui. Evident, nimeni nu poate face totul. Modestia şi mintea lucidă ar trebui să ne ajute să recunoaştem cît de profitabil este dacă mai multe persoane capabile preiau răspunderea.
În această privinţă, Moise a avut desigur o atitudine corectă. Cînd Eldad şi Medad au primit spiritul lui Dumnezeu în absenţa lui Moise şi au început să profeţească în tabăra lui Israel, Iosua, slujitorul lui Moise, a devenit gelos sau a manifestat gelozie pentru „stăpînul“ lui. Iosua s-a gîndit că profeţiile lor ar putea diminua autoritatea lui Moise şi că ei ar trebui, prin urmare, să fie opriţi de la aceasta. Dar Moise n-a devenit gelos pe baza faptului că nu mai era singurul prin care spiritul lui Dumnezeu să acţioneze într-un mod special. El l-a dojenit pe Iosua cu cuvintele: „Aş dori ca toţi din poporul lui Iehova să fie profeţi, căci Iehova şi-ar pune spiritul peste ei!“ — Numerele 11:10–29.
Ce se întîmplă însă dacă cel care a fost lăudat atît de mult, în realitate nu merită? Cum stau lucrurile dacă el a fost supraapreciat? Acest lucru, fireşte, se poate întîmpla. Scriitorul inteligent al cărţii Ecleziastul a remarcat: „Este o nenorocire pe care am văzut-o sub soare ca şi cînd există o greşeală care iese din pricina celui ce stăpîneşte: Nechibzuinţa a fost pusă în multe locuri înalte, dar bogaţii rămîn să locuiască pur şi simplu, în starea lor de jos. Am văzut robi pe cai şi prinţi care mergeau pe jos, la fel ca robii.“ — Ecleziastul 10:5–7.
Ca urmare a imperfecţiunii omeneşti, funcţionarii, dătătorii de lucru şi celelalte persoane cu autoritate pot face greşeli grave cînd îi judecă pe alţii. Ei ar putea trata pe cei care lucrează din greu şi a căror atitudine şi mod de procedare este „princiar“ sau nobil, ca pe nişte robi. În acelaşi timp, ei favorizează pe cei care sînt mult mai puţin capabili. Aceasta poate fi ceva neliniştitor.
S-ar realiza însă puţin dacă cineva s-a enerva inutil din această pricină. Nu s-ar face decît că respectivului să-i fie răpită pacea lăuntrică şi ar putea avea un efect dăunător şi asupra sănătăţii. Mai bine este să aştepte cu răbdare. Psalmistul inspirat a scris: „Puneţi toată speranţa în el [Iehova]. Nu te mînia pe cel ce are succes în calea să“ (Psalmii 37:7). La timpul stabilit, chiar şi cei ce fac greşeala ar putea fi siliţi să priceapă acest lucru.
Ar trebui să ne străduim, de asemenea, foarte mult să nu dăm altora ocazie să devină geloşi. Femeile israelite, care au cîntat faptele de vitejie ale lui David nu s-au gîndit, evident, că aceasta ar putea provoca o gelozie aprigă pentru regele Saul. Dacă s-ar fi gîndit atente la acest lucru, ar fi fost mai prevăzătoare pentru a nu trezi aparenţa că ar vrea să atribuie o cinste mai mare unui supus al regelui decît regelui însuşi. Deoarece ştim că oamenii sînt imperfecţi, ar trebui să ne lăsăm călăuziţi de precauţie, atunci cînd lăudăm o persoană sau realizările ei, în prezenţa altuia. Ar trebui să luăm seama a cel ce ne aude să nu ia cuvintele noastre ca o comparaţie neavantajoasă între el şi persoana lăudată, îndeosebi.
Dacă ne gîndim ce efect dezavantajos poate avea gelozia, ar trebui să ne punem toate forţele în a nu o lăsa să se ivească la noi, şi pentru a nu contribui ca alţii să devină geloşi. De aceea, să ne străduim să dezvoltăm o dragoste tot mai mare faţă de toate tipurile de oameni, recunoscîndu-le însuşirile şi realizările bune. Să luăm în considerare şi felul în care cuvintele şi faptele noastre s-ar putea răsfrînge asupra altora. Aceasta va contribui mult la fericirea noastră şi la aceea ca să putem menţine o relaţie bună faţă de semenii noştri.