CHISON (VALE)

Curs de apă identificat cu Nahr el-Muqattaʽ (Nahal Qishon). Chisonul izvorăște din dealurile de lângă Taanac și curge spre N-V; traversează Câmpia Izreelului, sau Esdraelon (ʽEmeq Yizreʽel), și, după ce trece printr-un defileu îngust format de muntele Carmel și un pinten al dealurilor Galileii, pătrunde în câmpia Aco-ului (Acre), pentru a se vărsa în cele din urmă în Marea Mediterană. De la izvoarele Chisonului până la gura de vărsare (în golful Akko), distanța măsurată în linie dreaptă este de circa 37 km. Pe porțiunea din Câmpia Izreelului, Chisonul are primăvara o lățime de aproximativ 6 m, în partea vestică a acestei câmpii crescând în lățime cu încă 3 m. Chisonul atinge lățimea sa maximă, circa 20 m, în câmpia Aco-ului. Cu excepția ultimilor săi aproximativ 10 km, Chisonul este de regulă secat în timpul verii. Însă, în sezonul ploios, devine un torent năvalnic ce se revarsă peste maluri și mătură tot ce întâlnește în cale. În această perioadă, zona de câmpie prin care trece devine mlăștinoasă.

Valea Chison este menționată în contextul eliberării israeliților de sub asuprirea canaaniților în timpul lui Barac și al Deborei. Barac și armata lui s-au strâns pe muntele Tabor, fapt ce a atras în valea Chison armata canaaniților condusă de Sisera, o armată bine echipată și dotată cu 900 de care de luptă (Ju 4:6, 7, 12, 13). Israeliții păreau să fie în dezavantaj din punct de vedere militar. Cu toate acestea, când au primit îndemnul să plece, Barac și cei 10 000 de bărbați au coborât de pe muntele Tabor pentru a lupta cu dușmanii. Atunci a intervenit Iehova Dumnezeu. „Din cer au luptat stelele, de pe orbitele lor au luptat împotriva lui Sisera” (Ju 4:14, 15; 5:20).

Potrivit tradiției evreiești, exprimată în scrierile lui Josephus, „asupra [canaaniților] au căzut ploi torențiale și grindină. Vântul și șuvoaiele de apă i-au lovit în față pe canaaneeni, ceața întunecându-le privirea, astfel că nici arcurile, praștiile nu le-au adus niciun folos” (Antichități iudaice, V, V, 4). O asemenea ploaie torențială trebuie să fi transformat pământul în noroi; foarte probabil, carele s-au împotmolit, caii s-au afundat în nămol, iar dușmanii au luat-o îngroziți la fugă din fața oamenilor lui Barac. Indiferent cum s-au derulat lucrurile, datorită intervenției lui Iehova, „toată tabăra lui Sisera a căzut sub ascuțișul sabiei. N-a mai rămas nimeni” (Ju 4:15, 16; vezi și Ps 83:9, 10). Se pare că apele înșelătoare ale torentului Chison au măturat trupurile moarte ale dușmanilor (Ju 5:21). Sisera însuși a luat-o la fugă pe jos; el a avut parte de o moarte rușinoasă, fiind ucis de o femeie, Iael, soția chenitului Heber (Ju 4:17–21).

În timpul domniei regelui Ahab al Israelului, profetul Ilie a ucis 450 de profeți ai lui Baal în valea Chison (1Re 18:22, 40).

Se consideră că expresiile „apele de la Meghido” și „valea din fața Iocneamului” se referă tot la Chison (Ju 5:19; Ios 19:11).