Aveţi credinţă ca a lui Ilie?

SOCIETATEA umană din prezent subminează credinţa. Intelectualii iau în rîs existenţa lui Dumnezeu. Ipocriţii religioşi îl batjocoresc pe Dumnezeu. Iar lumea laică acţionează tot mai mult ca şi cum Dumnezeu nici n–ar conta. Indiferent că aceste atitudini intimidează pe cineva, îl descurajează sau îl contaminează cu apatie, în oricare din aceste cazuri rezultatul este acelaşi: credinţa sa este erodată. Nu este de mirare că apostolul Pavel a numit lipsa de credinţă „păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor“! — Evrei 12:1.

Probabil din acest motiv Pavel depune un efort deosebit pentru a ne îndrepta atenţia asupra vieţii unor bărbaţi şi femei cu credinţă puternică (Evrei, capitolul 11). Astfel de exemple ne pot îndemna la acţiune şi ne pot susţine credinţa. De pildă, să-l luăm în considerare pe profetul Ilie, concentrîndu-ne doar asupra primei părţi din îndelungata şi bogata sa carieră profetică. El a trăit în timpul domniei regelui Ahab şi a soţiei sale păgîne, regina Izabela, într-o vreme cînd, ca şi acum, credinţa în adevăratul Dumnezeu se afla în declin.

Regatul corupt al celor zece triburi

Ce pereche formau cei doi! Ahab era al şaptelea rege al Regatului celor zece triburi ale lui Israel. Deşi cei şase predecesori ai săi fuseseră răi, Ahab era şi mai rău. Nu numai că el a perpetuat în ţară închinarea coruptă la un viţel, dar s-a şi căsătorit cu prinţesa străină Izabela, introducînd drept urmare cea mai puternică formă de închinare la falsul dumnezeu Baal pe care o cunoscuse vreodată ţara. — 1 Împăraţi 16:30–33.

Izabela era dedicată baalismului din copilărie. Tatăl ei, Etbaal, un preot al Aşerei (soţia lui Baal), îşi presărase cu crime calea spre tronul Sidonului, regat aflat chiar la nord de Israel. Izabela l–a influenţat pe soţul ei, slab moraliceşte, să introducă în Israel închinarea la Baal. În scurt timp, existau în ţară 450 de profeţi ai acestui dumnezeu fals şi 400 de profeţi ai zeiţei Aşera, toţi mîncînd la masa regelui. Cît de dezgustătoare era forma lor de închinare în ochii adevăratului Dumnezeu, Iehova! Simboluri falice, ritualuri ale fertilităţii, prostituţie la templu (atît masculină, cît şi feminină), chiar sacrificarea de copii — iată cîteva trăsături distincte ale acestei religii revoltătoare. Sub binecuvîntarea lui Ahab, aceasta s-a răspîndit nestînjenită în tot regatul.

Israeliţii, milioane la număr, l–au uitat pe Iehova, Creatorul pămîntului şi al circuitului apei. Pentru ei, Baal era cel care binecuvînta ţara cu ploi la sfîrşitul anotimpului secetos. În fiecare an ei priveau plini de speranţă spre acest ‘Călăreţ al norilor’, spre acest aşa-numit zeu al fertilităţii şi al anotimpului ploios, pentru a pune capăt timpului secetos. An de an ploaia venea. An de an meritul i se atribuia lui Baal.

Ilie proclamă o secetă

Era probabil la sfîrşitul unei veri lungi, fără ploaie — exact atunci cînd oamenii începeau să aştepte ca Baal să aducă ploaia dătătoare de viaţă — cînd a intrat în scenă Ilie.a El apare în relatarea biblică brusc ca bubuitul unui tunet. În legătură cu trecutul său ni se spune puţin, iar despre originea sa, nimic. Dar, spre deosebire de tunet, Ilie nu era mesagerul unei furtuni cu ploaie. El îi anunţa lui Ahab următoarele: „Viu este DOMNUL [Iehova, NW], Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît la cuvîntul meu“. — 1 Împăraţi 17:1.

Imaginaţi-vi-l pe acest bărbat, îmbrăcat în veşmîntul său rustic de păr. Este originar de pe colinele accidentate ale Galaadului, crescut probabil printre umilii păstori de oi. El stă în picioare în faţa puternicului rege Ahab, probabil chiar în vastul său palat, cu faimoasele sale clădiri de fildeş, cu decoraţiunile sale bogate şi exotice şi cu idoli impunători. Acolo, în oraşul fortificat şi plin de animaţie al Samariei, unde închinarea la Iehova este aproape uitată, el îi spune lui Ahab că acest dumnezeu al lui, acest Baal, este lipsit de putere, este o nulitate. În anul acela şi în anii următori, declară Ilie, nu va fi nici ploaie, nici rouă!

De unde a dobîndit el o asemenea credinţă? Nu s-a simţit oare intimidat, stînd acolo în picioare în faţa acestui rege arogant şi apostat? Poate. Cu peste o mie de ani mai tîrziu, Iacov, fratele vitreg al lui Isus ne asigură că Ilie era „un om cu aceleaşi slăbiciuni ca şi noi“ (Iacov 5:17). Dar să reţinem cuvintele lui Ilie: „Viu este DOMNUL [Iehova, NW], Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau“. Ilie păstra în minte faptul că, în calitate de slujitor al lui Iehova, el stătea înaintea unui tron mult mai înalt decît al lui Ahab — tronul Suveranului Domn al universului! El era un reprezentant, un emisar, al acestui tron. Privind lucrurile în acest mod, de ce să se fi temut de Ahab, un biet monarh uman care pierduse binecuvîntarea lui Iehova?

Nu era o întîmplare faptul că Iehova era atît de real pentru Ilie. Profetul studiase, fără îndoială, consemnările despre relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său. Iehova îi avertizase pe iudei că îi va pedepsi cu secetă şi foamete dacă se vor întoarce să se închine unor dumnezei falşi (Deuteronomul 11:16, 17). Încrezător că Iehova îşi îndeplineşte întotdeauna cuvîntul, Ilie „s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă“. — Iacov 5:17.

Credinţa exprimată prin respectarea îndrumărilor

Pentru moment însă, ceea ce a proclamat Ilie l–a pus în pericol de moarte. Era momentul cînd se cerea demonstrat un alt aspect al credinţei sale. Pentru a rămîne în viaţă, trebuia să fie fidel în ce priveşte respectarea instrucţiunilor lui Iehova: „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lîngă pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pîrîu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo“. — 1 Împăraţi 17:3, 4.

Ilie s-a supus imediat. Dacă voia să supravieţuiască secetei şi foametei care urmau să se abată peste ţara sa, trebuia să se bizuie pe îngrijirile prevăzute de Iehova pentru el, oricare ar fi fost ele. Acest lucru nu era deloc uşor. El însemna să se ascundă, să trăiască într-o completă izolare timp de luni de zile fără întrerupere. Însemna să mănînce carne şi pîine aduse de nişte corbi — păsări care se hrănesc cu hoituri, considerate necurate în Legea mozaică — încrezîndu-se în Iehova că acea carne nu era dintr-un hoit, ci carne scursă în mod corespunzător de sînge, conform legii. Acest miracol de durată li se pare atît de improbabil unor comentatori biblici, încît ei sugerează că termenul original folosit aici trebuie să fi însemnat „arabi“ şi nicidecum „corbi“. Dar corbii constituiau o alegere ideală. Nimeni n–ar fi bănuit că aceste umile păsări necurate, care zburau în deşert cu bucăţelele lor de hrană, îl alimentau în realitate pe Ilie, pe care Ahab şi Izabela îl căutau în toate regatele din jur! — 1 Împăraţi 18:3, 4, 10.

Pe măsură ce seceta se prelungea, este foarte probabil ca lui Ilie să-i fi crescut îngrijorarea cu privire la rezervele de apă din pîrîul Cherit. Majoritatea pîraielor din Israel secau în timp de secetă, iar „după cîtva timp“ şi acesta a secat. Vă puteţi oare imagina simţămintele lui Ilie în timp ce apa îşi micşora treptat debitul ajungînd un firicel, iar nivelul ei scădea zi de zi tot mai mult? Cu siguranţă, el trebuie să se fi întrebat ce se va întîmpla cînd apa va dispărea. Totuşi, Ilie a rămas în mod fidel pe loc. Iehova nu i–a dat următoarele instrucţiuni decît atunci cînd pîrîul a secat. Profetului i s-a spus să meargă la Sarepta. Acolo el avea să găsească mijloace de subzistenţă în locuinţa unei văduve. — 1 Împăraţi 17:7–9.

Sarepta! Acest oraş făcea parte dintre oraşele Sidonului, de unde provenea Izabela şi unde domnise ca rege tatăl ei! Avea să fie un loc sigur? Probabil că Ilie şi–a pus această întrebare. Dar „el s-a sculat şi s-a dus“. — 1 Împăraţi 17:10.

Iehova furnizează mijloace de subzistenţă şi viaţă

Ascultarea lui a fost răsplătită în curînd. El a întîlnit-o pe văduvă, aşa cum i se prezisese, şi a găsit la ea exact acel fel de credinţă care le lipsea atît de mult compatrioţilor săi. Această văduvă săracă avea doar puţină făină şi ulei pentru a pregăti o ultimă mîncare pentru ea şi copilul ei. Totuşi, chiar şi în această stare de extremă lipsă, ea a fost dispusă să facă mai întîi o pîine pentru Ilie, încrezîndu-se în promisiunea lui că Iehova îi va păstra o rezervă de ulei în urcior şi de făină în oală atîta timp cît va fi nevoie. Nu este de mirare că Isus Cristos a amintit exemplul de fidelitate al acestei văduve atunci cînd i–a demascat pe israeliţii lipsiţi de credinţă din zilele sale! — 1 Împăraţi 17:13–16; Luca 4:25, 26.

În pofida acestui miracol însă, atît credinţa văduvei, cît şi a lui Ilie s–a confruntat în scurt timp cu un test aspru. Fiul ei a murit pe neaşteptate. Zdrobită, femeia n–a putut decît să presupună că această lovitură tragică are o oarecare legătură cu Ilie, „omul lui Dumnezeu“. Ea se întreba dacă nu era cumva pedepsită pentru vreun păcat din trecut. Dar Ilie l–a luat din braţele femeii pe fiul ei mort şi l–a dus într-o cameră de sus. El ştia că Iehova putea furniza mai mult decît mijloacele de subzistenţă. Iehova este sursa vieţii înseşi! Astfel, Ilie s-a rugat fierbinte şi de repetate ori pentru ca viaţa copilului să revină în el.

Ilie nu a fost primul om cu o astfel de credinţă în înviere, dar în relatarea biblică el a fost primul care a efectuat o înviere. Băiatul „a venit la viaţă“! Să fi văzut bucuria mamei atunci cînd Ilie l–a adus pe fiul ei, spunîndu-i doar aceste cuvinte: „Iată! Fiul tău este viu“! Probabil cu ochii plini de lacrimi, ea a spus: „Acum, într–adevăr, ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvîntul lui Iehova în gura ta este adevărat“. — 1 Împăraţi 17:17–24, NW.

„Dumnezeul meu este Iehova“

Cît de impresionant şi cît de potrivit este faptul că numele lui Ilie înseamnă „Dumnezeul meu este Iehova“! În timp de secetă şi foamete, Iehova i–a dat hrană şi apă; în timp de haos moral, Iehova i–a dat o îndrumare sănătoasă; în timp de moarte, Iehova l–a folosit pentru a readuce la viaţă. Şi, se pare că de fiecare dată cînd Ilie era solicitat să-şi exercite credinţa în Dumnezeul său — încrezîndu-se în El pentru îngrijire, urmînd directivele Sale, bizuindu-se pe El pentru a-I sfinţi numele — el era recompensat oferindu-i-se şi mai multe motive de a-şi pune încrederea în Iehova. Acest model s-a dovedit valabil pe măsură ce el a continuat să accepte însărcinări dificile şi chiar inspiratoare de teamă din partea Dumnezeului său, Iehova; în realitate, îi stăteau încă în faţă unele dintre cele mai spectaculoase miracole ale sale. — Vezi 1 Împăraţi, capitolul 18.

La fel stau lucrurile în mare măsură cu slujitorii lui Iehova de astăzi. Poate că nu sîntem hrăniţi în mod miraculos, nici nu sîntem folosiţi pentru a efectua vreo înviere; acesta nu este timpul pentru astfel de miracole. Dar Iehova însuşi nu s-a schimbat cîtuşi de puţin faţă de cum era în zilele lui Ilie. — 1 Corinteni 13:8; Iacov 1:17.

Şi noi am putea primi unele însărcinări care ne pot intimida, să ajungem cu mesajul nostru din partea lui Dumnezeu în unele teritorii dificile şi care ne inspiră teamă. S–ar putea foarte bine să ne confruntăm cu persecuţii. S–ar putea chiar să răbdăm de foame. Dar atît faţă de cei fideli, în mod individual, cît şi faţă de organizaţia sa, ca întreg, Iehova a dovedit de repetate ori că îi îndrumă şi îi ocroteşte încă pe slujitorii săi. El le dă încă putere să îndeplinească orice sarcină pe care le–a încredinţat-o. Şi el îi ajută încă să persevereze sub orice încercări ce ar putea veni asupra lor în această lume zbuciumată. — Psalmul 55:22.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Aveţi încredere, la fel ca Ilie, că Iehova se va îngriji de necesităţile slujitorilor săi?